ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1467/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția a II-a penală a Tribunalului București, prin sentința nr. 654 din 3 iulie 2003, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f), cu aplicarea art. 13 și a art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.D.G.

la 6 ani închisoare (fapta din 1 iunie 2001); conform art. 211 alin. (2) lit. d) și f), cu aplicarea art. 13 și a art. 37 lit. b), la două pedepse a câte 11 ani închisoare (faptele din 11 și 29 aprilie 2001) și în temeiul art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 13 și a art. 37 lit. b), la 11 ani închisoare (fapta din 25 aprilie 2001). În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., tribunalul a contopit pedepsele în cea mai grea, dispunând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen., iar în temeiul art. 65 din același cod, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b), pe o durată de 5 ani.

Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 2 iulie 2001 la zi, iar în baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., acesta a fost obligat la plata sumelor de 3.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă L.C. și 15.000.000 lei, părții civile C.I., luându-se act că părțile vătămate M.R. și S.F. nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat, totodată, la plata sumei de 6.000.000 lei, cu titlu de confiscare specială și la 10.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, la data de 11 aprilie 2001, în jurul orei 2,00, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată L.C.

și profitând de întuneric, precum și de lipsa unor persoane a amenințat-o cu un cuțit, iar după ce a întreținut cu aceasta relații sexuale, i-a sustras un telefon mobil și bijuterii din argint. În același mod a procedat și cu partea vătămată S.F. la 24 aprilie 2001 pe care a urmărit-o până la cabina liftului din blocul în care locuia, și după ce a supus-o la acte de perversiune sexuală, prin amenințarea cu cuțitul i-a luat telefonul mobil. La 29 aprilie 2001, inculpatul, recurgând la același procedeu ca în primul caz, după ce a întreținut relații sexuale cu partea vătămată C.I., i-a sustras prin amenințarea cu cuțitul, bijuterii și telefonul mobil, iar în aceeași zi, a urmărit-o pe partea vătămată M.R.

până în holul blocului în care aceasta locuia și a încercat să-i smulgă de la gât lănțișorul din aur, însă la strigătele ei de ajutor, a încercat să se îndepărteze, însă a fost urmărit și imobilizat de martorul P.N.M., care l-a și predat organelor de poliție, în fața cărora a declarat că se numește B.D., însă în urma verificărilor efectuate, i s-a stabilit adevărata identitate. Inculpatul a negat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, arătând că, în perioada decembrie 2000 – iunie 2001 s-a aflat în portul Constanța, unde a prestat diferite activități „la negru” pe un vapor, situație confirmată, în parte, de martorul S.V., care l-a văzut la muncă însă nu a putut confirma prezența permanentă a inculpatului în port, chiar acesta susținând că, a fost trimis la Timișoara să cumpere vopsea, oprindu-se și în București, de unde a fost ridicat de organele de poliție pentru verificări.

Părțile vătămate și martorii l-au recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptelor deduse judecății, astfel că instanța a înlăturat apărările acestuia nesusținute de probe concludente. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, în termen legal, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate cu referire atât la faza de urmărire penală: neprezentarea materialului de urmărire penală; nu a dat declarații în legătură cu toate faptele care i s-au reținut și i s-a refuzat administrarea probelor în apărare, cât și la cea a cercetării judecătorești: necomunicarea rechizitoriului și neadministrarea deși admise a unor probe în apărare. Referitor la infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută și pedepsită de art. 293 C. pen., inculpatul a menționat că ea nu a fost dovedită, solicitând, în context, achitarea sa.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 468 din 19 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul constatând că: „inculpatului i s-a adus la cunoștință întreg materialul de urmărire penală, în prezența apărătorului, declarând că nu recunoaște faptele ce i se impută, neavând de solicitat alte probe sau de administrat cereri”. S-a reținut, de asemenea, că, la termenul din 16 octombrie 2001, instanța a amânat cauza pentru a i se comunica rechizitoriul, fapt ce s-a realizat până la termenul din 14 noiembrie 2001, când a dat declarații cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar în ceea ce privește probele solicitate în instanță, el a propus audierea martorilor S.V.

și S.M. Primul a fost audiat, dar în lipsa unor date corecte și precise de stare civilă, cel de-al doilea martor nu a putut fi identificat. În termen legal, împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie, cu referire la insuficiența probelor care să dovedească vinovăția sa pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, solicitând în acest sens, casarea hotărârii și restituirea dosarului organului de urmărire penală pentru completarea acesteia. Examinând decizia atacată în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat urmând a fi respins.

Din coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate de către organele de urmărire penală, cât și în mod direct, nemijlocit de către prima instanță, (plângerile și declarațiile părților vătămate: procesele-verbale de cercetare a inculpatului și de recunoaștere din grup a acestuia de către părțile vătămate; raport de constatare tehnico-științifică criminalistică a fișei decadactilară cu impresiunile inculpatului; declarațiile martorilor: P.M.N.; C.L.L., C.P.D., B.F. coroborate cu declarațiile inculpatului) rezultă fără nici un dubiu că A.D.G. este autorul faptelor de tâlhărie comise în luna aprilie 2001. Referitor la faptele de viol și de perversiune sexuală, urmărirea penală fiind incompletă, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea definitivării probatoriului.

Totodată, se poate constata că inculpatul a acționat în aceleași împrejurări (pe timp de noapte, în locuri izolate, asupra unor femei singure), cu aceleași mijloace (amenințarea cu bătaia și cu un cuțit) și asupra unor bunuri de același fel (telefoane mobile și bijuterii), ceea ce atestă o anume „specializare” a inculpatului în săvârșirea acestor infracțiuni, dacă se are în vedere și conduita anterioară a acestuia: condamnat în anul 1992 și 1996 pentru furt calificat, viol și tâlhărie, astfel că și pedepsele aplicate acestuia corespund gradului de pericol social concret al faptelor, dar și al făptuitorului. Așa fiind, faptele și împrejurările săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și fals privind identitatea, rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situației reale.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrunite cerințele cazului de recurs invocate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.G., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive de la 2 iulie 2001 până la 16 martie 2004 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.G. împotriva deciziei penale nr. 468 din 19 august 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 2 iulie 2001 până la 16 martie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2004.