Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.11.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3025/2014

HOTĂRÂRE
05.11.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3025/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 9826 din 11 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Slatina, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina însușită de reclamantul N.E., formulată în temeiul art. 245 C. proc. civ. privitor la anularea procesului verbal de punere în posesie cu suprafețele de teren agricol situate în pct. “A.P.”, în suprafață de 2.160 mp, din data de 09 noiembrie 1993 întocmit în favoarea numitei Z.A. Prin Decizia civilă nr. 144 din 01 aprilie 2014, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv formulate motivele de recurs depuse la data de 23 ianuarie 2014 de recurentul N.E., împotriva sentințelor civile nr. 9826 din 11 octombrie 2013 și nr. 11781 din 26 noiembrie 2013, pronunțate de Judecătoria Slatina, în Dosar nr. 6209/311/2009*, a respins, ca nefundat, recursul declarat de recurentul N.E.

la data de 11 noiembrie 2013, împotriva sentinței civile nr. 9826 din 11 octombrie 2013, pronunțate de Judecătoria Slatina, în Dosar nr. 6209/311/2009* . De asemenea, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B.A. , împotriva sentinței civile nr. 11781 din 26 noiembrie 2013, pronunțate de Judecătoria Slatina, în Dosar nr. 6209/311/2009*. Împotriva deciziei Tribunalului a formulat recurs reclamantul N.E., înregistrat la data de 27 iunie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La primul termen de judecată stabilit pentru 05 noiembrie 2014, instanța, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului, rămânând în pronunțare asupra acestei chestiuni.

Înalta Curte urmează să admită excepția necompetenței materiale în privința soluționării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 144 din 1 aprilie 2014 a Tribunalului Olt, secția I civilă, pentru următoarele considerente: În temeiul dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina. În cauză, recurentul a declarant recurs împotriva deciziei irevocabile pronunțate de Tribunalul Olt în soluționarea recursului formulat împotriva sentinței judecătoriei ca instanță de fond. Înalta Curte, reține că în raport de art. 3 alin. (3) C. proc.

civ., Curțile de apel judecă ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în oricare alte cazuri prevăzute de lege. Totodată, dispozițiile art. 299 alin. (2) din același cod, interpretare în lumina principiului ierarhiei instanțelor judecătorești care transpare din prevederile art. 1-3 C. proc. civ. precum și din cele ale art. 35-38 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, prevăd că recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel. Prin urmare, se constată că soluționarea recursului declarat de reclamantul N.E.

împotriva Deciziei civile nr. 144 din 1 aprilie 2014 a Tribunalului Olt îi revine Curții de Apel Craiova, ca instanță ierarhic superioară celei a cărei decizie a fost recurată. În raport de dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul N.E. împotriva Deciziei civile nr. 144 din 1 aprilie 2014 a Tribunalului Olt, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

D E C I D E Declină competența de soluționare a căii de atac declarate de reclamantul N.E. împotriva Deciziei civile nr. 144 din 1 aprilie 2014 a Tribunalului Olt, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 347/2013
au făcut dovada dreptului de proprietate pentru întregul imobil notificat. De menționat faptul că imobilul aflat în discuție a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 9/1971. Prin dispoziția Primarului Municipi
ÎCCJ 2012-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2012
C., a anulat hotărârea din 24 noiembrie 2006 și în parte dispoziția din 23 august 2004 și a obligată pârâta să emită dispoziție de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafață de 500 m.p. situat în Slatina, str. V., potrivit vari
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2979/2014
anularea Dispoziției din 15 decembrie 2006 emisă de SC B. SA, constatând un drept la măsuri reparatorii prin echivalent pentru reclamante cu privire la suprafața de 1.706 mp teren. A fost respinsă contestația formulată împotriva Dispoziției
ÎCCJ 2012-10-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6014/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 octombrie 2009 pe rolul Judecătoriri Slatina, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanții G.H. și P.T. au chemat în judecată Statul
ÎCCJ 2014-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2219/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 31 octombrie 2012 sub nr, 10842/311/2012 reclamantul B.B.G. a solicitai, în contradictoriu cu pârâta O.L. să se dispună partajar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă