ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 337/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 337/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 257 din 11

martie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din art. 2 alin. (2) și art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, în art. 2 alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, pentru inculpații O.Y., S.O. și A.H. și din art. 2 alin.

(2), în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru inculpații

K.M.N., C.D. și K.H.I.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul O.Y., cetățean turc, la 14 ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul O.Y. la 17 ani închisoare, cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.Y. la 6 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul O.Y. să execute pedeapsa cea mai grea de

17 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul S.O., cetățean turc, la 14 ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul S.O. la 17 ani închisoare.

În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.O. la 6 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.O. să execute pedeapsa cea mai grea de

17 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul A.H., cetățean turc, la 14 ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul A.H. la 17 ani închisoare.

În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.H. la 6 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.H. să execute pedeapsa cea mai grea de

17 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul K.M.N., cetățean turc, la 14 ani închisoare.

În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.M.N. la 6

ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul K.M.N. să execute pedeapsa cea mai grea de

14 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr.

143/2000 a fost condamnat inculpatul C.D., cetățean turc, la 7 ani închisoare.

În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D. la 3 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 7

ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul K.H.I., cetățean turc, la 14

ani închisoare.

În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.H.I. la 6

ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul K.H.I. să execute pedeapsa cea mai grea de

14 ani închisoare.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, deducându-se prevenția

conform art. 88 C. pen., după cum urmează: de la data de 29 august 2001 la zi,

pentru inculpatul A.H.; de la data de 29 august 2001 la 3 septembrie 2001 și de

la data de 6 septembrie 2001 la zi, pentru inculpatul S.O.; de la data de 29

august 2001 la zi, pentru inculpatul O.Y.; de la data de 29 august 2001 la data

de 3 septembrie 2001 și de la data de 6 septembrie 2001 la zi, pentru

inculpatul K.M.N.; de la data de 29 august 2001 la zi, pentru inculpatul C.D.

și de la data de 31 august 2001 la zi, pentru inculpatul K.H.I.

În baza art. 117 C. pen., s-a dispus

expulzarea inculpaților O.Y., S.O., A.H., K.M.N. și C.D. de pe teritoriul

României.

S-a respins cererea de expulzare a

inculpatului K.H.I., solicitată de parchet.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpatul C.D. matrița, de la inculpatul K.H.I. un cântar

electronic cu masa de 600 g, cântar electronic cu masa de 30 kg, un cântar cu

masa de 100 g, o râșniță, precum și bunurile ridicate.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000,

raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.D.

11,580 kg amfetamină, 6,84 g, 11,42 g, 4,38 g, 43,52 g amfetamină de la

inculpatul K.H.I.

S-a dispus restituirea către SC E.T.

SRL a autocamionului ridicat conform procesului verbal de predare-primire nr. 1029303

din 28 septembrie 2001.

Au fost obligați inculpații la câte

15.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei pentru

inculpatul S.O. se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de judecată a reținut că,

în perioada anilor 2000-2001, inculpații au introdus în țară droguri de mare

risc, echipamente necesare fabricării drogurilor, au transportat asemenea

substanțe, au efectuat și alte operațiuni cu droguri de mare risc.

Situația de fapt a fost stabilită pe

baza proceselor-verbale de flagrant, a celor de percheziție și de constatare, a

raportului de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor și ale

inculpaților.

Împotriva acestei sentințe au

formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații K.H.I., C.D.,

K.M.N., A.H., O.Y. și S.O.

În apelul parchetului s-a criticat

soluția pronunțată pentru greșita individualizare a pedepselor, care sunt prea

blânde, față de pericolul deosebit de grav al infracțiunilor comise.

Al doilea motiv de apel al

parchetului se referă la omisiunea instanței de a dispune interzicerea de a

rămâne pe teritoriul României a inculpatului K.H.I.

Inculpatul S.O. a solicitat

redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei, avându-se în vedere că a recunoscut

comiterea faptei, pentru care a fost trimis în judecată.

Ceilalți inculpați au pus concluzii

de achitare, avându-se în vedere că nu au participat la comiterea

infracțiunilor.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală prin decizia penală nr. 373/ A din 1 iulie

2003 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și de inculpații

K.H.I., C.D., K.M.N., A.H., O.Y. și S.O., împotriva sentinței penale nr. 257

din 11 martie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Compută prevenția inculpaților după

cum urmează: de la 31 august 2001, pentru inculpatul K.H.I.; de la 29 august

2001, pentru inculpații O.Y., A.H. și C.D.; de la 29 august 2001 la 3

septembrie 2001 și de la 6 septembrie 2001 la zi, pentru S.O. și K.M.N.

Nemulțumiți și de această hotărâre,

în termenul legal, atât parchetul precum și cei șase inculpați au declarat

recurs.

Prin recursul declarat de parchet se

solicită, majorarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat, în raport de

gravitatea și consecințele deosebite ale faptelor comise, precum și pentru

neaplicarea măsurii de siguranță a expulzării și față de inculpatul K.H.I.

Recursul este fondat doar în limita

considerentelor ce urmează.

În perioada anilor 2000-2001,

inculpații, având roluri bine determinate și făcând parte și dintr-o rețea

internațională, iar inculpatul K.M.N. fiind și reprezentantul acesteia în

România, în mod repetat au introdus în țară și au deținut droguri de mare risc

(amfetamină), dar și echipamente pe care le-au folosit la fabricarea ilicită a drogurilor

(cuptor, presă, malaxorul și matrița), de tipul „captagonului”.

Astfel, pe baza probatoriului

administrat, justificat s-a mai reținut că inculpatul K.M.N. a efectuat și alte

operații cu droguri de mare risc (amfetamină) pe lângă cele de mai sus, iar

inculpații C.D. și K.H.I. au deținut și fabricat un alt drog de mare risc,

captagon, precum și echipamentele folosite la producerea acestuia și anume

cuptor, malaxor, presă și matriță.

Acestea fiind faptele săvârșite și

cum, față de 5 dintre inculpați s-a luat și măsura de siguranță a expulzării,

nu apare justificată, neaplicarea aceleiași măsuri de siguranță, a expulzării și

față de cel de al șaselea inculpat K.H.I., conform art. 117 C. pen.

În acest context trebuie de reținut

că, acest inculpat, este în evidențele poliției și în cazurile privind

capturarea a 8 kg heroină la 1 octombrie 1998 în Iugoslavia și a cantității de

1,100 kg heroină în Austria la 14 mai 1987, deci implicat în traficul de

droguri și pe teritoriile altor state.

Tot inculpatul K.H.I. este cel care

în prezenta cauză, a închiriat inculpatului C.D., atelierul auto proprietatea

sa din comuna Bragadiru, pentru fabricarea drogurilor sintetice, i-a mărit și

cuantumul chiriei, tocmai pentru că știa caracterul ilicit al acestei

activități și a și acceptat să primească, ca mostre, pentru testarea pieței de

traficare, 20 tablete de „captagon”.

Au fost evidențiate toate aceste

date, în raport de poziția nesinceră a acestui inculpat, a pericolului social

pe care-l reprezintă, cu atât mai mult cu cât, urmările faptelor sale, alături

de altfel și de a faptelor săvârșite și de ceilalți inculpați judecați în acest

dosar, se răsfrâng și asupra tinerilor, în rândul cărora e semănată moartea

albă.

Nu poate fi omisă nici comportarea

inculpatului K.H.I. și care în momentul în care, a aflat că inculpatul C.D. și

ceilalți au fost reținuți de poliție, imediat a mers la atelierul auto,

proprietatea sa, din comuna Bragadiru, închiriat acestora, a luat și a

transportat o parte din substanțele și echipamentele folosite la fabricarea

drogurilor sintetice cu simbolul „captagon”, pentru a le ascunde, în comuna

Chiajna.

În acest mod, se răspunde și

apărării total nesincere, pe care și-a făcut-o inculpatul K.H.I. și în fața

instanței de recurs, susținând că, ..”odată ce a închiriat atelierul auto

proprietatea sa, celorlalți coinculpați și i se achită o chirie, nu putea să

cunoască în ce scopuri era folosit acest spațiu și nici nu putea să-i

controleze”.

În consecință, aceste apărări ale

inculpatului K.H.I., vor fi înlăturate, ca nefondate, infirmate de activitatea

infracțională efectiv desfășurată de el.

În raport de toate cele analizate,

recursul declarat de parchet, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va fi admis, casate ambele hotărâri, numai cu privire la

neaplicarea art. 117 C. pen. și față de inculpatul K.H.I. și rejudecând, se va

dispune și expulzarea acestui inculpat, în baza textului de lege menționat.

Toate celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate, vor fi menținute, ca temeinice și legale.

Astfel, pedepsele aplicate se

constată a fi orientate, fie, spre limita maximă fie spre cea medie, a

sancțiunilor penale prevăzute de textele ce incriminează faptele corect

reținute și încadrate juridic pentru fiecare făptuitor, neimpunându-se

majorarea acestora.

Probatoriul administrat a fost

evaluat corect și cu privire la vinovăția fiecărui inculpat, astfel după cum în

mod detaliat se analizează în hotărârea instanței de fond, motive pentru care

judicios și legal a fost confirmată și de către instanța de apel.

În aceste condiții și trecându-se la

verificarea recursurilor declarate de cei șase inculpați, acestea vor fi

respinse, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează, dar și pentru cele

examinate, în analiza recursului parchetului.

Inculpatul O.Y. prin recursul

declarat a cerut reaprecierea probelor și drept urmare, să fie achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în

baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., aceasta, fiind absorbită de infracțiunea

prevăzută de art. 3 din aceeași lege.

De asemeni, s-a solicitat achitarea

aceluiași inculpat, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000, acesteia lipsindu-i

latura subiectivă, ca element constitutiv, el necunoscând destinația

echipamentelor introduse în România.

În subsidiar, pentru inculpatul O.Y.

s-a cerut a se vedea că, amfetamina, e doar un precursor, folosit la fabricarea

drogurilor de mare risc, cum e „captagonul”, motiv pentru care s-a solicitat a

se aplica Legea nr. 300 din 13 august 2002, ca lege mai favorabilă, conform art.

13 C. pen., față de Legea nr. 143/2000 și așa în final să se reducă și pedeapsa

aplicată.

Recursul este nefondat.

Verificându-se anexa II la Legea nr.

143/2000, se constată că, „amfetamina” este drog de mare risc și în consecință

susținerea că această substanță, ar fi doar „precursor” și astfel fapta comisă

ar fi prevăzută și pedepsită de Legea nr. 300 din 13 august 2002, se va înlătura,

ca nefondată. În același sens, vor fi avute în vedere și constatările

raportului de expertiză tehnico-științifică și caracteristicile „captagonului”.

Ca drept urmare și schimbarea

încadrării juridice solicitată se va respinge, ca de altfel și aplicarea art. 13

C. pen.

Se mai constată că, cele două

infracțiuni reținute în sarcina recurentului și prevăzute de art. 2 alin. (1)

și (2), precum și cea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

pot fi săvârșite în concurs real, activitatea de introducere în țară a

drogurilor, nefiind absorbită de infracțiunea de deținere și traficarea

acestora.

În speță, după fabricarea sintetică

a drogului de mare risc, cu simbolul de „captagon”, în țara noastră și testarea

pieței, acesta urma a fi traficat pe piața din Arabia-Saudită.

Tor din actele și probele dosarului

rezultă fără dubii că, inculpatul O.Y. alături de ceilalți, cunoștea toate

aceste date și deci și destinația echipamentului introdus (matriță, presă,

cuptor și malaxor), așa încât sunt întrunite toate elementele constitutive și

ale infracțiunii, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000.

Pedeapsa rezultantă, aplicată

inculpatului O.Y., de 17 ani închisoare fără a cuprinde vreun spor deși era

posibil dar nu obligatoriu, se constată a fi stabilită cu respectarea

cerințelor art. 72 C. pen. și deci nu apare excesivă.

Prin recursul declarat de inculpatul

K.M.N. (proprietarul autocarului special confecționat, pentru ascunderea

drogurilor) hotărârile atacate, au fost criticate pentru netemeinicie, sub

aspectul aprecierii probelor și pe baza cărora a solicitat, fie, a fi achitat

în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., fie, a se schimba încadrarea juridică

din cele două infracțiuni reținute în sarcina sa și prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2) și art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a), în art.

32 din Legea nr. 300/2002; Aceasta din urmă fiind lege mai favorabilă, potrivit

art. 13 C. pen., a mai cerut să i se reducă pedeapsa aplicată, deoarece

amfetamina este doar precursor pentru producerea drogurilor și nu drog de mare

risc.

Același inculpat a mai solicitat a

se vedea că arestarea sa preventivă a avut loc, fără a fi începută urmărirea

penală și deci s-a luat nelegal.

Recursul este nefondat.

Examinându-se actele dosarului, în

raport de criticile aduse de acest inculpat, precum și față de datele comiterii

faptelor (2000-2001) și a începerii urmăririi penale se reține că arestarea

preventivă a inculpatului s-a luat în deplină legalitate și cu respectarea

cerințelor legii de procedură penală, respectiv ale art. 228 alin. (3) în

vigoare, la data de 29 august 2001 și respectiv la 6 septembrie 2001, când s-a

luat această măsură. Astfel organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu,

care act constituie actul de începerea urmăririi penale și care e prealabil

luării măsurii preventive, prevăzută de art. 136 și urm. C. proc. pen.

Apoi, după cum am enunțat cu ocazia

examinării recursului declarat de inculpatul O.Y., nici susținerea sau apărarea

privitoare la aprecierea amfetaminei, „ca precursor” și nu ca drog de mare

risc, nu poate fi primită, atâta vreme cât în anexa II la Legea nr. 143/2000,

este trecută ca drog de mare risc.

În consecință și încadrarea juridică

dată faptelor săvârșite și de acest recurent este legală și temeinică, iar pedeapsa

de 14 ani închisoare, ca rezultantă, se constată a fi individualizată cu

respectarea tuturor cerințelor art. 72 C. pen., necuprinzând nici un spor de

sancțiune. Acest inculpat K.M.N. a fost și „omul de încredere” al numitului H.

din Bulgaria, în vederea fabricării drogurilor în România.

Așa fiind, pedeapsa nu apare

excesivă, inculpatul K.M.N. având și condamnări în Turcia, pentru trafic ilicit

de droguri.

Apoi, recursurile declarate de

inculpații A.H. și K.H.I., în principal, vizează reaprecierea probelor și

potrivit cărora au susținut că trebuiau a fi achitați, în baza art. 10 lit. c) C.

proc. pen. și numai dacă acest motiv nu va fi primit, au solicitat reducerea

pedepselor aplicate. În plus inculpatul K.H.I. a mai cerut a nu fi expulzat,

fiind căsătorit și având un copil minor.

În final, recursurile declarate de

ultimii doi inculpați, S.O. și C.D., privesc reducerea pedepselor aplicate, cu

atât mai mult cu cât, ultimul inculpat, a arătat că a colaborat și cu organele

de cercetare, în descoperirea inculpaților și a faptelor lor, iar pentru acest

motiv i s-a aplicat și art. 16 din Legea nr. 143/2000, dar nu i s-a dat prea

mare eficiență.

Înalta Curte, constată că și

recursurile acestor inculpați sunt nefondate.

Întreg probatoriul administrat

precum și activitatea infracțională efectiv dusă de fiecare în parte, pe

teritoriul românesc, neomițându-se însă și împrejurarea că fac parte și dintr-o

rețea internațională, nu numai de deținere și traficare a drogurilor de mare

risc ci și de fabricarea acestora, (dezvăluite și cu ajutorul unuia dintre

inculpați) dovedește, fără dubii, vinovăția lor, după cum s-a arătat și cu

ocazia examinării recursului declarat de parchet. Ca atare, cererile de

achitare sunt total nefondate.

Apoi, pedepsele aplicate, pentru

aceste infracțiuni ce sunt deosebit de grave, iar făptuitorii constituie un

pericol sporit pentru societate, se constată că au fost corect individualizate

dar și bine diferențiate, în raport de caracterizările personale ale fiecăruia.

Astfel doar recurenții S.O. (șofer

la SC E., înmatriculată în România și care a dispus de autocarul special

construit, cu ascunzători, pentru introducerea drogurilor în țară) și A.H., (de

asemenea conducător auto dar și cu antecedente penale în Turcia, unde a mai

fost condamnat pentru trafic ilicit de droguri, ambii fiind și împuterniciți de

acea persoană H. din Bulgaria, cu introducerea în România a cantității de

11,500 kg amfetamină, la data de 29 august 2001), au fost condamnați la câte 17

ani închisoare fiecare, în timp ce recurentul K.H.I. (cu antecedente penale

pentru trafic ilicit de droguri în Iugoslavia și Austria) a fost condamnat la

14 ani închisoare, iar ultimul recurent inculpat C.D. (care de asemeni are

antecedente penale, fiind condamnat în Turcia, pentru trafic ilicit de droguri)

ce a beneficiat și de aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a

colaborării cu organele de cercetare, a fost condamnat la 7 ani închisoare.

Față de toate cele analizate,

pedepsele aplicate nu pot fi socotite excesive și în consecință, recursurile

acestora ca de altfel și a celorlalți inculpați urmează a fi respinse, ca

nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Pentru fiecare recurent, se va

deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive la zi, potrivit art. 381 C. proc.

pen. și totodată vor fi obligați și la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform art. 192 C. proc. pen., dată fiind culpa procesuală a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 3737

din 1 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații

O.Y., S.O., A.H., K.M.N., C.D. și K.H.I.

Casează decizia penală atacată și sentința

penală nr. 257 din 11 martie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, numai

cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 117 C. pen., față de inculpatul

K.H.I. și, rejudecând, în baza art. 117 C. pen., dispune expulzarea

inculpatului K.H.I.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate

, împotriva

aceleiași decizii penale

,

de

către inculpații O.Y.,

S.O., A.H., K.M.N., C.D. și K.H.I.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive după cum urmează:

- pentru O.Y. și S.O. de la 29

august 2001 la 3 septembrie 2001 și de la 6 septembrie 2001 la 21 ianuarie

2004.

- pentru A.H., K.M.N. și C.D. de la

29 august 2001 la 21 ianuarie 2004.

- pentru K.H.I. de la 31 august 2001

la 21 ianuarie 2004.

Obligă recurenții inculpați O.Y. și

K.M.N. să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Obligă recurenții inculpați S.O.,

A.H., C.D. și K.H.I. să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 ianuarie 2004.