ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2020

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 18 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAȘI și MUNICIPIUL IAȘI prin Primar au chemat în judecată pe pârâții: S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., solicitând instanței să dispună: obligarea pârâților la plata sumei de 7.606.155,21 RON, compusă din 3.843.998,56 RON - suma minimă garantată, parțial an 2011 și integral 2012 și 2013, 3.024.672,65 RON - penalități de întârziere calculate la data de 5 decembrie 2014 pentru neplata la termen a sumei minime garantate și 737.484 RON penalități de întârziere calculate pentru nefinalizarea la termen, convenite în contract.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 și 1350 C. civ.

La termenul de judecată din 29 februarie 2016, reclamanții au depus precizări la acțiune - cerere de modificare a acțiunii - prin care au arătat că, întrucât se atestă, prin adresa x din 4 noiembrie 2015 a compartimentului de specialitate, faptul că a fost achitat în totalitate debitul principal, solicită instanței să dispună: obligarea pârâților la plata sumei de 4.782.827,11 RON calculată la data de 24 februarie 2016, compusă din 3.651.517,85 RON - penalități de întârziere aferente anilor 2010 parțial, 2011, 2012, 2013 și 2014 - și 1.131.309,26 RON (253.004,02 euro la curs BNR la 24 februarie 2016) - penalități de întârziere pentru nefinalizarea la termen a întregului ansamblu.

Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 679/2017 din 26 iulie 2017 a admis capătul de cerere formulat de reclamanții Consiliul Local Iași și Municipiul Iași, prin Primar privind obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere calculate pentru neplata la termen a sumei minime garantate.

A obligat pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. să plătească reclamanților suma de 3.651.517,22 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente anilor 2010 parțial, 2011,2012, 2013 și 2014, calculate la data plății debitului principal, datorate pentru neplata la termen a sumei minime garantate.

A respins capătul de cerere privind plata sumei de 1.131.309,26 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente anilor 2011 parțial, 2012, 2013 și 2014, datorate pentru nefinalizarea la termen a "Ansamblului G.".

A admis în parte cererea reclamantei privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu parțial de avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Consiliul Local Municipal Iași și Municipiul Iași - prin Primar, precum și S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin decizia nr. 125/2019 din 20 martie 2019 a admis apelurile formulate de Consiliul Local Municipal Iași, Municipiul Iași - prin Primar și de S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 679 din 26 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Obligă pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. să plătească reclamanților Consiliul Local Iași și Municipiul Iași, prin Primar, cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu expert, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamantele Consiliul Local al Municipiului Iași și Municipiul Iași prin Primar, cât și pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L..

Motivele de casare privind recursul reclamantelor Consiliul Local al Municipiului Iași și Municipiul Iași prin Primar.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în consecință, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

În raport de motivele de nelegalitate invocate recurentele-reclamante apreciază hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 1.131.309,26 RON penalități de întârziere aferente anilor 2011 parțial, 2012, 2013 datorate pentru nefinalizarea la termen a întregului ansamblu G. și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată.

Penalitățile de întârziere pentru nefinalizarea la termen a întregului Ansamblu G. au fost calculate conform art. 5.1 alin. (1) din contractul de asociere nr. x/03.02.2005 modificat prin art. 7 din actul adițional nr. x/02.07.2007.

Data finalizării a fost 31 decembrie 2010, termen care a avut în vedere și procesele-verbale de recepție a lucrărilor încheiate în anul 2011, 2012 și 2014.

Se mai arată că scrisoarea de garanție bancară prevăzută de art. 8 alin. (3) din actul adițional nr. x/02.07.2007 nu a fost emisă nici până astăzi, deși a fost solicitată, ceea ce face să opereze prezumția neîndeplinirii condiției de depunere, respectiv lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru Ansamblul G..

În ce privește cheltuielile de judecată, recurentele susțin că la dosarul cauzei există dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.990 RON reprezentând onorariu de expert, ci nu a sumei de 1500 RON onorariu de avocat.

Motivele de casare privind recursul recurentelor-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L..

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere că hotărârea este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest context, se arată că mod greșit instanța de apel a obligat recurentele la diferența de 3.291.543,84 RON sub aspectul calculării acestora, față de dispozițiile art. 8 alin. ultim din Actul adițional nr. x la contractul de asociere nr. x/2005, respectiv prin aplicarea unui procent de 0,1% pe zi de întârziere. În realitate sunt aplicabile prevederile actului adițional care stabilesc un procent de 0,5% pe zi de întârziere.

Din această perspectivă, recurentele consideră că instanța trebuia să le oblige doar la suma de 359.973,51 RON - sumă calculată, în conformitate cu înțelegerea părților respectiv art. 8 din contractul nr. x/2005, iar nu art. 8 din actul adițional.

Mai susțin recurentele, că instanța de apel în mod eronat asimilează noțiunea de suma minimă garantată cu noțiunea contractuală de profit aplicând în acest sens cuantumul prevăzut în mod special în art. 8 din actul adițional nr. x calculat la suma minimă garantată.

În acest mod, instanța de apel a interpretat greșit intenția părților la încheierea contractului cât și dispozițiile legale care reglementează contractul de asociere.

Potrivit dispozițiilor care reglementează acest contract, art. 1949-1954 C. civ., suma minimă garantată nu poate reprezenta un profit, ci reprezintă suma de bani pe care recurentele s-au obligat să o plătească în lipsa profitului, în condițiile art. 1954 C. civ. și care nu poate să urmeze regimul sancționator al penalităților stabilite de către părți cu privire la neplata profitului respectiv aplicarea procentului penalizator de 0,1% aplicabil situației de neplată a profitului.

În ceea ce privește suma minimă garantată sediul materiei în ceea ce privește regimul sancționator se regăsește în dispozițiile Capitolul VI din contractul de asociere și nu în art. 8 din Actul adițional x/2007.

Greșeala constă în faptul că instanțele de judecată au aplicat o penalitate de 0,1% pe zi de întârziere la plata sumei minime garantate, în condițiile în care părțile au convenit ca acest procent să fie aplicabil doar în ceea ce privește încălcarea obligației de plată a profitului.

În concluzie, recurentele apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile reținute de către instanța de apel referitoare la cuantumul penalității de 0,1% pe zi de întârziere, ci sancțiunea pentru neplata sumei minime garantate urmează să aibă regimul sancționator general prevăzut de părți în art. 8 din contractul de asociere nr. x/2005, respectiv aplicarea unui procent de 0,5% pe luna de întârziere.

Recurentele-reclamante au depus întâmpinare, la 31 iulie 2019, prin care au invocat nulitatea recursului pârâtelor și au solicitat respingerea recursului acestora ca nefondat.

Recurentele-pârâte au depus întâmpinare, la 7 august 2019, prin care au solicitat respingerea recursului reclamantelor ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 23 octombrie 2019, reclamantele depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursurile declarate de recurenții-reclamanți MUNICIPIUL IAȘI - prin Primar și CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAȘI și de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și a acordat termen la data de 26 martie 2020 și apoi la 21 mai 2020, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursurile declarate de recurenții-reclamanți MUNICIPIUL IAȘI - prin Primar și CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAȘI și de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantelor Consiliul Local al Municipiului Iași și Municipiul Iași prin Primar.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele-reclamante apreciază hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.131.309,26 RON penalități de întârziere aferente anilor 2011 parțial, 2012, 2013 datorate pentru nefinalizarea la termen a întregului ansamblu G. și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă având în vedere că instanța de apel a reținut în mod corect că recurentele și-au dezvoltat criticile făcând referire la acțiunea în constatare finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr. 202/2013 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2012, în sensul datorării de către societățile pârâte a sumei minime garantate de 902.456 RON și suma de 337.396,26 RON reprezentând penalități de întârziere calculate, în cuantum de 20% din suma minimă garantată pe an, raportată la numărul de zile de întârziere față de data finalizării, respectiv 31 decembrie 2010.

Prin urmare, având în vedere că atât prin cererea de apel cât și prin actul de învestire al instanței, recurentele Consiliul Local lași si Municipiul lași prin Primar, recunosc puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 202 din 5 februarie 2013 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2012, sub aspectul datei finalizării ansamblului G., ca fiind 31 decembrie 2010, criticile formulate ulterior, prin care se invocă pretinsa nelegală respingere a capătului de cerere privind plata sumei de 1.131.309,26 RON reprezentând penalități de întârziere pretins datorate pentru nefinalizarea la termen a "Ansamblului G.", se constată că nu pot fi primite.

Aceasta deoarece, considerentele sentinței evocate fac referire doar la penalități de întârziere datorate pentru neplata sumei minimă garantată, statuările instanței neputând fi extinse și la penalitățile pentru nefinalizarea Ansamblului G. la termen, astfel cum susțin recurentele, așa încât aceste aspecte urmează a fi înlăturate.

Din această perspectivă, se constată că orice altă analiză a unor apărări care să vizeze posibilitatea aplicării unor sancțiuni contractuale având ca temei juridic nefinalizarea Ansamblului G., apare ca nefondată, cu atât mai mult cu cât chiar recurentele și-au fundamentat cererea pe sentința nr. 202/2013 a Tribunalului Iași.

Așadar, față de cererea de învestire a instanței de fond în care au fost solicitate daune ca urmare a încălcării obligației de finalizare a Ansamblului G., ulterioare datei de 31 decembrie 2010, se constată că această critică este nefondată urmând a fi respinsă.

Se mai susține că scrisoarea de garanție bancară prevăzută de art. 8 alin. (3) din actul adițional nr. x/02.07.2007 nu a fost emisă nici până în prezent, deși a fost solicitată, ceea ce face să opereze prezumția neîndeplinirii condiției de depunere, respectiv lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru Ansamblul G..

Analizând această critică, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât, în mod corect a apreciat instanța de apel, reținând că aceasta a fost formulată direct în fața instanței de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu a mai fost examinată de instanță.

În ce privește cheltuielile de judecată, recurentele susțin că la dosarul cauzei există dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.990 RON reprezentând onorariu de expert, ci nu a sumei de 1500 RON onorariu de avocat.

În raport cu susținerile recurentelor, se constată că instanța de apel a reținut că în cauză, reclamanții au efectuat și dovedit cheltuielile de judecată în cuantum de 2.990 RON, reprezentând onorariu expert și că, prin apelul formulat nu se critică cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, prin raportare la limita în care au fost admise pretențiile, ci doar titlul cu care acestea au fost acordate, respectiv de onorariu avocat, în loc de onorariu expert, astfel încât, prin decizia atacată s-au acordat cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu expert.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele antamate vizează exclusiv critici de netemeinicie, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele adoptate de instanță în fundamentarea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurente, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentele nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat doar formal.

Recursul recurentelor-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L..

În dezvoltarea motivului de casare, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentele susțin teza interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor contractuale, în ceea ce privește modul de calcul al cuantumul penalităților de întârziere datorate ca urmare a întârzierii la plata sumei minime garantate.

În acest context, se susține că în mod greșit s-au calculat penalitățile de întârziere, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alineat ultim din Actul Adițional nr. 1 la Contractul de Asociere nr. x/2005, respectiv prin aplicarea unui procent de 0,1% pe zi întârziere, în condițiile în care în speță, ar fi aplicabile dispozițiile art. 8 din Contractul de Asociere, care prevăd că pentru încălcarea obligațiilor contractuale partea în culpă datorează 0,5 % pe luna întârziere cu titlu de penalități și că, suma maximă la plata căreia puteau fi obligate era de 359.973,51 RON, iar nu de 3.651.517.22 RON, așa cum în mod eronat au considerat cele două instanțe.

Această critică este nefondată, având în vedere că prin Contractul de asociere în participațiune nr. x/03.02.2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Iași și S.C. H. S.R.L. s-a decis asocierea părților în vederea construirii ansamblului I., contractul fiind modificat prin actul adițional nr. x/02.07.2007, context în care se reține, prin chiar voința părților, astfel cum a fost materializată în art. 8 din actul adițional nr. x/2007, ce a modificat art. 6 din contractul de asociere, că suma minimă garantată constituie profit.

În acest context, se reține că este corectă interpretarea clauzelor contractuale în acord cu cele reținute de cele două instanțe, având în vedere că dispozițiile art. 6 fac referire exclusiv la plata profitului și se coroborează, în materia întârzierii la plata obligației, cu cele înscrise în art. 8 alineat ultim din actul adițional nr. x/2007 care prevede un procent de penalitate de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată și neplătită, în condițiile în care articolul evocat reglementează noua modalitate în care părțile vor împărți profiturile rezultate din asociere.

Așadar, din analiza clauzelor contractuale evocate de pârâte, Înalta Curte constată că, în mod judicios au reținut instanțele incidența dispozițiilor art. 8 alin. ultim din actul adițional nr. x în privința procentului de penalitate de 0,1%, câtă vreme nu există niciun element care să facă aplicabile dispozițiile art. 8 din Contractul de Asociere, astfel cum în mod greșit susțin acestea.

Prin urmare, critica referitoare la maniera de interpretare a dispozițiilor contractuale, în ceea ce privește modul de calcul al cuantumul penalităților de întârziere se constată că este nefondată, întrucât instanțele au statuat corect atât asupra intenției inițiale a părților la încheierea contractului de asociere în participațiune nr. x/03.02.2005, intenție care a suferit modificări importante, urmare a semnării actului adițional nr. x/2007, potrivit celor anterior dezvoltate.

Astfel, pentru ca susținerile dezvoltate de recurente se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În ceea ce privește cererea formulată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., privind restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 36.512 RON, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 "sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal".

Potrivit dispozițiilor evocate, Înalta Curte constată că taxa judiciară de timbru, datorată pentru soluționarea recursului declarat de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă este în cuantum de 18.261 RON, fiind achitată cu OP nr. x din 6 iunie 2019 emisă de J..

Astfel, taxa judiciară de timbru în cuantum de 36.512 RON achitată cu OP nr. x din 6 iunie 2019 emisă de J. de către recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., se constată că a fost achitată din eroare, așa încât aceasta urmează a fi restituită, întrucât nu a fost folosită pentru soluționarea recursului declarat de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți MUNICIPIUL IAȘI - prin Primar și CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAȘI și de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 36.512 RON achitată cu OP nr. x din 6 iunie 2019 emisă de J. către recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți MUNICIPIUL IAȘI - prin Primar și CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL IAȘI și de recurentele-pârâte S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 125/2019 din 20 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.