ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 710/2020

Ședința publică din data de 26 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13.02.2017 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. SIMULTAN S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 10.228.230 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 01.01.2012-31.12.2013 și neachitate.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1469, art. 1488, ar. 1516, art, 1521-1522, art. 1535 C. civ., raportat la art. 95 și art. 192 noul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1121/14.07.2017 Tribunalul Timiș a admis excepția prescripției dreptului societății A. S.A. și a respins astfel acțiunea reclamantei.

În apel, Curtea de Apel Timișoara a anulat sentința Tribunalului Timiș prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a dispus prin decizia civilă nr. 669/2017 trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 90/22.01.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017, s-a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. prin B., în calitate de lichidator judiciar, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. Simultan S.R.L. Făget; a fost obligată pârâta la plata sumei de 10.189.430,27 RON, reprezentând facturi emise în perioada 01.01.2012- 31.12.2013 în baza contractului de vânzare-cumpărare materii prime lapte crud nr. 1854/01.09.2012, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. SIMULTAN S.R.L. Făget, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a sentinței atacate.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 530/A din 26 septembrie 2018 a respins apelul declarat de pârâta S.C. SIMULTAN S.R.L. Făget împotriva sentinței civile nr. 90/22.01.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017.

În motivarea soluției Curtea a reținut că prin sentința nr. 179/09.02.2015, pronunțată în dosar nr. x/2011 al Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 690/01.10.2015 a Curții de Apel Târgu-Mureș, judecătorul sindic a analizat operațiunile de compensare realizate de părți și a constatat nulitatea absolută a acestora, ca atare, atât dispozițiile cât și considerentele acestei hotărâri sunt intrate în puterea lucrului judecat, instanța din prezentul litigiu fiind legată de ceea ce în drept și în fapt s-a stabilit prin sentința nr. 179/09.02.2015.

Curtea a mai reținut că prin sentința nr. 179/09.02.2015, pronunțată în dosar nr. x/2011 al Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 690/01.10.2015 a Curții de Apel Tărgu Mureș, s-a reținut că datoriile reciproce se pot compensa doar dacă sunt anterioare deschiderii procedurii iar nu prin sentința apelată, astfel că acest aspect s-a impus în cauză cu putere de lucru judecat.

A fost înlăturată și critica potrivit căreia Tribunalul Timiș nu a ținut cont de faptul că reclamanta a achiesat la solicitarea pârâtei de constatare a compensației legale a datoriilor reciproce, Curtea reținând că părțile nu pot înlătura prin voința lor efectele sentinței nr. 179/09.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 690/01.10.2015 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Curtea nu a primit nici critica potrivit căreia Tribunalul Timiș a reținut greșit că solicitarea de constatare a intervenției compensării de drept nu poate avea valențe juridice în acest litigiu deoarece prima instanță nu putea să constate intervenției compensării de drept a datoriilor reciproce ale părților, întrucât ar fi încălcat statuările irevocabile din sentința nr. 179/09.02.2015, pronunțată în dosar nr. x/2011 al Tribunalului Harghita.

Curtea a reținut și faptul că nu a fost dovedită încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 669/R din 11.10.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, care a avut cu totul alt obiect al judecății. Totodată, principiul forței obligatorii a contractului nr. x/01.09.2012 încheiat între SIMULTAN și A. nu este încălcat, în condițiile în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra valabilității acestui contract, ci a dat valență tocmai respectării obligațiilor contractuale dintre părți, ținând cont și de statuările obligatorii ale sentinței nr. 179/09.02.2015, pronunțată în dosar nr. x/2011 al Tribunalului Harghita.

Împotriva deciziei nr. 530/A din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă pârâta S.C. SIMULTAN S.R.L. a declarat recurs.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. având în vedere că instanța de fond și cea de apel au admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 179/2015 a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Harghita, fără să pună în discuție această excepție și fără ca aceasta să fie invocată de reclamantă sau de instanță din oficiu. Astfel, arată recurenta, au fost încălcate dispozițiile art. 248 și art. 432 C. proc. civ., potrivit cărora autoritatea de lucru judecat nu poate fi reținută în lipsa invocării sale de către una din părți sau de către instanță din oficiu.

A doua critică adusă deciziei recurate este întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cu referire la existența motivelor contradictorii.

În acest sens recurenta arată că, contrar celor reținute de instanța de apel, instanța de fond nu s-a prevalat de dispozițiile art. 430-432 C. proc. civ. ci a reținut puterea de lucru judecat iar nu autoritatea de lucru judecat.

Instanța de apel a respins motivul de apel prin care s-a contestat faptul că instanța de fond a reținut că datoriile reciproce se pot compensa doar dacă sunt anterioare deschiderii procedurii insolvenței, reținând că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra modalității de compensare a datoriilor născute asupra unei societăți în insolvență ci ar fi reținut o autoritate de lucru judecat a hotărârii judecătorului sindic, deși în realitate instanța de fond a analizat acest aspect.

În contradictoriu cu celelalte motive de apel pe care le-a respins reținând autoritate de lucru judecat, cu privire la achiesarea reclamantei la solicitarea de constatare a compensației legale a datoriilor reciproce, în cadrul analizei acestui motiv de apel, Curtea a reținut că reclamanta a menționat că își menține pretențiile statuând, în mod contrar realității, că reclamanta nu achiesat.

Recurenta-pârâtă consideră contradictorie și motivarea reținută cu privire la solicitarea de constatare a intervenirii compensării de drept în sensul că aceasta nu poate avea valențe juridice în litigiul de față acesta fiind în contradicție cu motivele instanței de fond care nu a pus în discuție autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 179/09.02.2015, pronunțată în dosar nr. x/2011 al Tribunalului Harghita.

Recurenta mai susține și respingerea fără motivare a criticilor formulate în apel cu privire la solicitarea de constatare a intervenției compensării de drept și a încălcării principiului forței obligatorii a contractului.

Sub un alt aspect se critică decizia instanței de apel în raport de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. cu referire la încălcarea normelor de drept material privitoare la autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești sens în care se arată că este adevărat că Tribunalul Harghita a constatat nulitatea absolută a compensărilor între pârâtă și reclamantă însă repunerea părților în situația anterioară presupune renașterea datoriilor reciproce dintre aceste părți.

O instanță nu poate să fie ținută de dezlegarea dată de către o altă instanță într-o speță numai în măsura în care nu încalcă dispozițiile legale. Tribunalul Harghita nu a fost investit cu pronunțarea unei viitoare compensări a datoriilor dintre părți ulterior defalcării cotei de TVA de creanța principală, sens în care nu se poate discuta o așa-zisă putere de lucru judecat a sentinței civile nr. 179/2015.

Prezentul litigiu are ca obiect constatarea compensației legale a datoriilor reciproce rămase între părți ulterior defalcării cotei TVA de creanța principlă, în timp ce litigiul aflat pe rolul Tribunalului Harghita a avut ca obiect constatarea nulității absolute a compensărilor pentru a se putea defalca cota TVA de creața principală. Pe de altă parte, s-a preluat în mod greșit contextul reținut de Tribunalul Harghita în sensul că nu poate fi luată în considerare compensația prevăzută de art. 1617 C. civ.

Se mai susține aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la compensarea datoriilor reciproce născute în timpul procedurii insolvenței. Realizarea compensației legale a creanței unui creditor născută după deschiderea procedurii este în conformitate cu art. 52 din Legea nr. 85/2006, mod de stingere a datoriilor reciproce care nu afectează drepturile celorlați creditori prin micșorarea sumelor ce se distribuie în cadrul procedurii. Or, creanța pe care pârâta o deține împotriva reclamantei este o creanță curentă, născută ulterior deschiderii procedurii insolvenței care nu se înscrie în tabelul de creanțe și care se plătește cu prioritate față de creanțele creditorilor înscriși în tabel. Operațiunile de compensare dintre cele două părți au fost aduse la cunoștința judecătorului sindic și a creditorilor prin rapoartele privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor întocmite de către lichidatorul judiciar.

Se mai arată că în conformitate cu art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 creanțele născute după data decshiderii procedurii vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, fără să fie necesară înscrierea la masa credală.

Se mai invocă aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la posibilitatea efectuării compensărilor de drept în acest litigiu. Legea nr. 85/2006 nu exclude constatarea compensării legale a datoriilor reciproce după data deschiderii procedurii insolvenței, nu există nicio interdicție referitoare la compensația de drept prevăzută de C. civ.. Mai mult decât atât ea este prevăzută de art. 46 din Legea nr. 85/2006 care statuează că administratorul judiciar este obligat să întocmească și să păstreze o listă cu toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii. De asemenea art. 52 din Legea nr. 85/2006 prevede că deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite.

Recurenta-pârâtă solicită să se constate că instanța de apel nu motivează care sunt considerentele pentru care s-a ajuns la concluzia că datoriile reciproce pot fi compensate doar dacă sunt anterioare deschiderii procedurii insolvenței.

Sub un ultim aspect se susține aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la forța obligatorie a contractului nr. x/2012. Se arată că toate clauzele contractului își produc efectele în mod valabil, acest contract nu a fost desființat, posibilitatea compensării datoriilor fiind prevăzută încă de la început, iar această operațiune a fost anulată de Tribunalul Harghita doar pentru obligarea părților la plata TVA și nu pentru că acest contract nu este valabil. Judecătorul sindic nu a înțeles să desființeze acest contract și nici nu a intervenit în cuprinsul său. Prin contract nu se prevedea o altă modalitate de plată a prețului mărfurilor vândute de către reclamantă și de stingere a obligației de plată, cu excepția compensării datoriilor reciproce.

Prin decizia atacată instanța de apel a încălcat principiul forței obligatorii a contractului, excepțiile de la acest principiu nefiind aplicabile în prezenta cauză. Mai mult decât atât instanța nu expune motivele pentru care a intervenit în contractul în litigiu. În consecință, recurenta-pârâtă solicită să se constate că obligația de plată a sumei la care a fost obligată pârâta este stinsă prin operarea de drept a compensației conform art. 1617 C. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. iar prin încheierea din decembrie 2019 a fost admis în principiu recursul și stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 12 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că părțile au desfășurat relații comerciale pentru stingerea datoriilor reciproce acumulate convenind emiterea unor ordine de compensare.

Judecătorul sindic învestit cu cererea de anulare a acestor ordine de compensare de către creditoarea D.G.R.F Brașov - A.J.F.P Harghita, motivată de faptul că acestea au condus la lipsa resurselor financiare necesare pentru efectuarea plății TVA către bugetul de stat având în vedere că nu s-a procedat la compensarea TVA-ului aferent tranzacțiilor desfășurate între părți, prin sentința nr. 179/09.02.2015 pronunțată în dosar nr. x/2011, a constatat nulitatea absolută a acestora și a repus părțile în situația anterioară în consecință, instanța învestită în prezentul litigiu este legată de ceea ce judecătorul sindic a statuat.

Legat de acest aspect de fond al litigiului, Înalta Curte reține că, între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară.

Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Raportând aceste considerații la datele speței, se constată că între litigiul soluționat prin sentința nr. 179/2015 a judecătorului sindic și obiectul litigiului de față nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, ca atare nu se pune problema existenței unei autorități de lucru judecat.

Având în vedere însă că pârâta a formulat apărări prin care a solicitat constatarea intervenirii compensării legale și întrucât această chestiune a fost statuată cu caracter definitiv prin sentința judecătorului sindic, atât în ceea ce privește TVA-ul aferent facturilor dar și cu privire la tipul de creanțe care pot fi compensate, aceasta nu mai poate face obiectul unei alte judecăți intrând în puterea de lucru judecat.

Contrar susținerilor recurentei, chiar dacă prin sentința nr. 179/2015 a judecătorului sindic s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinelor de compensare, acest lucru este limitat la ceea ce a fost lămurit prin încheierea nr. 1025/16.06.2015 de lămurire a dispozitivul sentinței nr. 179/09.02.2015, respectiv că S.C. A. S.A. are dreptul de a încasa sumele rezultate din facturile emise pe seama S.C. Simultan S.R.L. și obligația de a declara și plăti statului TVA aferent acestor facturi, precum și obligația de a plăti facturile emise pe seama sa de S.C. Simultan S.R.L.; la fel și S.C. Simultan S.R.L. are dreptul de a încasa contravaloarea facturilor emise pe seama S.C. A. S.A., obligația de a declara și plăti statului TVA aferenta cestor facturi, precum și obligația de a achita contravaloarea facturilor emise pe seama sa de S.C. A. S.A.. Judecătorul sindic a mai subliniat și aspectul că S.C. Simultan S.R.L. are singura posibilitate de a recupera creanțele sale față de S.C. A. S.A. și născute ulterior declanșării procedurii, doar prin înscrierea la masa credală și prin includerea în tabelul suplimentar și, implicit, în tabelul definitiv consolidat.

Ca atare, susținerea recurentei că poate reitera compensarea legală contravine puterii de lucru judecat a sentinței judecătorului sindic, cum corect s-a reținut în cauză.

Recurenta-pârâtă arată că decizia recurată încălcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. susținând că instanțele au admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 179/2015 a judecătorului sindic fără să pună în discuție această excepție și fără ca aceasta să fie invocată de reclamantă sau de instanță din oficiu, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 248 și art. 432 C. proc. civ.

Critica nu este fondată. Obiectul recursului este reprezentat de decizia pronunțată în apel, așadar controlul judiciar se rezumă doar la analiza legalității acestei decizii.

În acest context se observă faptul că puterea de lucru judecat a sentinței nr. 179/2015 a fost reținută cu ocazia judecății pe fond, dar nu ca excepție ci ca o chestiune pe fondul cauzei care a îndreptățit-o pe reclamantă să i se admită acțiunea, deși în primul ciclu procesual fusese respinsă ca prescrisă.

Reținerea puterii de lucru judecat a sentinței nr. 179/2015 a constituit motiv de apel pe care instanța l-a analizat și l-a soluționat ca atare, prin urmare, părțile au avut posibilitatea să formuleze apărări pe acest aspect, nefiind astfel încălcată nicio normă de procedură, astfel cum greșit susține recurenta.

Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. susținând că motivarea instanței de apel este contradictorie cu referire la puterea de lucru judecat, la reținerea că datoriile reciproce se pot compensa doar dacă sunt anterioare deschiderii procedurii insolvenței, cu privire la achiesarea reclamantei la solicitarea de constatare a compensației legale a datoriilor reciproce, la solicitarea de constatare a intervenirii compensării de drept și la solicitarea de constatare a intervenției compensării de drept și a încălcării principiului forței obligatorii a contractului.

Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispozițiilor art. 488.pct. 6 C. proc. civ. pot fi: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestor considerații, atâta timp cât motivarea instanței nu conduce la contradicțiile relevate, nu atrage incidența acestui motiv de recurs.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții în cuprinsul considerentelor, astfel că nici această critică nu poate fi primită.

Recurenta a criticat decizia instanței de apel și în raport de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. cu referire la încălcarea normelor de drept material privitoare la autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești.

Nici această critică nu poate fi primită. Astfel cum s-a menționat, instanța a avut în vedere puterea de lucru judecat a sentinței judecătorului sindic astfel cum a fost lămurită.

Recurenta susține în mod greșit că obiectul litigiului este constatarea compensației legale a datoriilor reciproce rămase între părți ulterior defalcării cotei TVA de creanța principlă, ceea ce exclude puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 179/2015.

În realitate, astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul de față a fost soluționat exclusiv pe baza acțiunii în pretenții formulate de reclamantă, pârâta solicitând compensarea datoriilor reciproce doar ca apărare.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei privind aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la compensarea datoriilor reciproce.

Potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2016, dispozițiile legii speciale se completează cu cele ale C. proc. civ., doar dacă sunt compatibile, prin urmare datoriile reciproce pot fi compensate doar dacă sunt anterioare deschiderii procedurii, iar cele din perioada de observație sau a derulării planului nu se pot realiza decât în procedura colectivă, în condiții de tratament egal între toți creditorii.

Astfel cum a reținut instanța de apel, judecătorul sindic a concluzionat că aplicarea prevederilor art. 1617 C. civ., referitoare la compensarea legală este incompatibilă cu prevederile Legii nr. 85/2016, aspect care a intrat în puterea lucrului judecat și se impune în cauza de față, astfel că recurenta nu poate reitera cererea de compensare a creanțelor reciproce întrucât aceasta contravine sentinței judecătorului sindic.

Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici susținerile privind aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la posibilitatea efectuării compensărilor de drept în acest litigiu dar nici cele prin care se solicită să se constate că instanța de apel nu motivează care sunt considerentele pentru care s-a ajuns la concluzia că datoriile reciproce pot fi compensate doar dacă sunt anterioare deschiderii procedurii insolvenței.

Sunt nefondate și criticile prin care se susține aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la forța obligatorie a contractului.

Efectul anulării ordinelor de compensare nu este este strict formal, cum pretinde recurenta, ci vizează aspecte de fond privind posibilitatea de a interveni compensarea legală. Așadar, judecătorul sindic nu numai că a anulat compensarea pentru rațiuni de încălcare a legislației fiscale dar și pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Nu prezintă relevanță juridică faptul că judecătorul sindic nu a înțeles să desființeze contractul încheiat de părți și nici nu a intervenit în cuprinsul său, acesta nefiind învestit cu o astfel de cerere. Judecătorul sindic a judecat în limitele învestirii și în baza atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2006 și, întrucât a constatat încălcări ale acestei legi, a luat măsuri de restabilire a legalității prin anularea ordinelor de compensare care contraveneau acestei legi.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei pe aspectul încălcării de către instanța de apel a principiul forței obligatorii a contractului sunt contradictorii având în vedere că recurenta susține pe de o parte că instanța nu a intervenit în contract iar prin altă critică se susține contrariul.

Indiferent de poziția contradictorie a recurentei, din considerentele deciziei atacate rezultă în mod evident că decizia atacată respectă cele statuate de judecătorul sindic acesta reținând aplicabilitatea prioritară a Legii nr. 85/2006 ca legislația specială, derogatorie de la dreptul comun, care restrânge posibilitățile de compensare de drept a creanțelor reciproce pentru societățile aflate sub incidența sa.

În raport de considerentele reținute, Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. SIMULTAN S.R.L. împotriva deciziei nr. 530/A din 26 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. SIMULTAN S.R.L. împotriva deciziei nr. 530/A din 26 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.