ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 700/2020

Ședința publică din data de 24 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 14 februarie 2020, sub nr. x/2020, Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Societatea B. S.R.L. și Societatea C. S.A., înființarea unei popriri asiguratorii în limita sumei de 2.540.529,02 RON asupra:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 970 raportat la dispozițiile art. 953-959 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 153/2020 din 18 februarie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reținut că, potrivit art. 970-971 C. proc. civ., popririi asiguratorii îi sunt aplicabile regulile din materia sechestrului asigurator în ceea ce privește soluționarea cererii, inclusiv cele privitoare la competență.

Având în vedere că, în materia sechestrului asigurator, competența instanței este stabilită de art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a apreciat că, prin prisma acestei dispoziții legale, atât cererea de sechestru asigurator, cât și cererea de poprire asiguratorie se judecă de instanța căreia îi revine competența de a soluționa procesul pe fond în primă instanță, art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ. stabilind o competență teritorială exclusivă.

Tribunalul Vâlcea mai reține că, în data de 05 februarie 2020, pe rolul aceleiași instanțe, a mai fost înregistrată, sub nr. x/2020, și cererea de chemare în judecată prin care S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea acelorași pârâte, în solidar, la plata sumei de 2.540.529,02 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă pentru susținerea Asocierii constituite prin Acordul de asociere autentificat sub nr. x/24.11.2015 în vederea executării Acordului contractual nr. x/1537/11.01.2016, precum și a dobânzii legale, concluzia tribunalului fiind în sensul că, în dosarul aflat în prima instanță pe rolul Tribunalului Vâlcea și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2020, pretențiile reclamantei față de pârâte decurg din contractul de prestări servicii nr. x/31.10.2016 încheiat între Societatea B. S.R.L., în calitate de beneficiar și S.C. A. S.R.L. în calitate de prestator.

Amintind faptul că art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilește competența teritorială de drept comun, respectiv instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, Tribunalul Vâlcea a considerat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. întrucât, din verificarea contractului de prestări servicii nr. x/31.10.2016, nu s-a identificat vreo clauză care să stabilească locul executării obligației, astfel încât, în opinia instanței, soluționarea litigiului de fond înregistrat sub nr. x/2020 se circumscrie regulii generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează competența teritorială de drept comun, respectiv instanța de la sediul pârâtului.

Reținând faptul că sediul pârâtei B. S.R.L. se află în Zalău, județul Sălaj, iar dispozițiile art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ. stabilesc o competență teritorială exclusivă în materia popririi asiguratorii, în temeiul art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 21/C din 6 martie 2020, Tribunalul Sălaj, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Sălaj a evocat dispozițiile art. 970-971 C. proc. civ., reținând că, în materia sechestrului asigurator, competența instanței este stabilită de art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ., astfel încât, față de prevederile art. 971 alin. (1) C. proc. civ., inclusiv cererea de poprire asiguratorie se judecă de instanța căreia îi revine competența de a soluționa procesul pe fond în prima instanță, competența teritorială fiind exclusivă, de ordine publică.

În considerarea prevederilor art. 953 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Sălaj reține că, în speță, creditoarea a făcut dovada formulării unei cereri de chemare în judecată împotriva pârâtelor ce face obiectul dosarului nr. x/2020 având ca obiect "pretenții", față de care, Tribunalul Vâlcea nu s-a dezînvestit prin invocarea excepției de necompetență, verificarea competenței putând avea loc, potrivit art. 131 C. proc. civ., doar la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii.

Se mai arată că, instanța învestită cu soluționarea unei cereri privind luarea măsurii popririi asiguratorii trebuie să verifice care este instanța învestită cu soluționarea procesului în primă instanță și în niciun caz să stabilească competența de soluționare a acelui proces, subliniind faptul că legiuitorul a prevăzut competența teritorială exclusivă doar în materia popririi asiguratorii, ca aparținând instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță.

În privința acțiunii de fond, competeța teritorială poate fi și alternativă, de ordine privată, neputând fi invocată de instanță, din oficiu, aceste verificări putând fi făcute doar de instanța de fond, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii.

Constatând că, în cauză, competența teritorială este de ordine publică și se determină prin raportare la instanța care a fost învestită să judece procesul în primă instanță, în speță, Tribunalul Vâlcea, față de dispozițiile art. 134 C. proc. civ., Tribunalul Sălaj a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 martie 2020, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Sălaj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect înființarea unei popriri asiguratorii în limita sumei de 2.540.529,02 RON asupra sumelor de bani datorate debitoarelor B. S.R.L. și C. S.A. de către terțul poprit COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., precum și asupra sumelor de bani deținute în conturile bancare de debitoarele pârâte B. S.R.L. și C. S.A., fiind întemeiată pe dispozițiile art. 970 raportat la dispozițiile art. 953-959 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Potrivit art. 971 alin. (1) C. proc. civ., cererea de poprire asiguratorie se soluționează în conformitate cu dispozițiile art. 954-959 C. proc. civ. care se aplică în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că, față de dispozițiile art. 954 alin. (1) din același cod, cererea se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță.

Procedând la analiza motivelor care au stat la baza declinării cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, instanța supremă constată că, în speță, Tribunalul Vâlcea a reținut ca fiind îndeplinite condițiile de înființare a popririi asiguratorii, creditoarea făcând dovada formulării unei cereri de chemare în judecată împotriva pârâtelor, respectiv cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05 februarie 2020, sub numărul x/2020, având ca obiect "pretenții".

Cu toate acestea, în loc să se rezume la a constata că aceeași instanță a fost învestită să judece și procesul în primă instanță, respectiv dosarul nr. x/2020 având ca obiect pretenții, cauză în care instanța nu s-a dezînvestit, Tribunalul Vâlcea a ridicat din oficiu excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii privind înființarea popririi asiguratorii, apreciind că, în dosarul de fond înregistrat sub nr. x/2020, competența ar reveni, de fapt, Tribunalului Sălaj, conform dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, în considerarea art. 971 alin. (1), raportat la art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ., inclusiv soluționarea cererii de înființare a popririi asiguratorii ar fi de competența Tribunalului Sălaj.

Având în vedere că o eventuală necompetență teritorială nu poate fi valorificată decât în condițiile și termenele prevăzute de lege, respectiv doar în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (2)-(3) C. proc. civ., în urma verificărilor efectuate, Înalta Curte constată că, în procesul de fond, nu s-a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Vâlcea.

Prin urmare, raportat la cele anterior arătate cu privire la modalitatea în care a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost ridicată cu nesocotirea dispozițiilor procedurale incidente, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 971 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 954 alin. (1) teza I, art. 131 alin. (1) C. proc. civ. și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Dată în camera de consiliu și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea greferi instanței.