ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2004

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 martie 1998, reclamanta P.G.E., căsătorită M., a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și V.D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință apartamentul nr. 10 situat în București, Calea Dorobanți și să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247 din 1 iulie 1997 încheiat de Primăria Municipiului București, prin mandatara S.C. H.N. SA și V.D.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că prin sentința civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996 pronunțată de Judecătoria sectorului 1, s-a constatat nulitatea operațiunilor de înscriere în lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spațiilor comerciale de la parterul imobilului din București, Calea Dorobanților, precum și a apartamentelor de la etajele 1 și 3, plus mansarda imobilului respectiv. Reclamanta a mai arătat că vânzarea apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 este lovită de nulitate, pentru că acesta nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995. Ca urmare a decesului pârâtului V.D., a fost introdus în cauză fiul acestuia, V.A. Prin sentința civilă nr. 6778 din 4 mai 1998, Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea obiectului cauzei depășește suma de 150.000.000 lei.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 996 din 16 septembrie 1999 a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, iar Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 716 din 17 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Recursul declarat de pârâtul V.A. împotriva deciziei dată în apel a fost respins de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă prin decizia nr. 3190 din 26 iunie 2001. În rejudecare după casare, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1553 din 11 decembrie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247/1 iulie 1997 privind apartamentul nr. 10 din București, Calea Dorobanților, încheiat între Primăria Municipiului București prin S.C.

H.N. SA și autorul pârâtului V.A. Pârâții au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul descris mai sus. În motivarea soluției, tribunalul a reținut că autorul reclamantei, P.N., a dobândit prin cumpărare în anul 1915 dreptul de proprietate asupra terenului în întindere de 9286 mp, pe care a edificat o construcție, conform autorizației, compusă din subsol, parter și 4 etaje. Prin sentința civilă nr. 4880 din 29 aprilie 1996, pronunțată de Judecătoria sectorului 1, s-a admis acțiunea reclamantei, în calitate de unică moștenitoare a tatălui său, s-a constatat nulitatea absolută a operațiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spațiilor comerciale aflate la parterul imobilului din București, Calea Dorobanților, precum și a apartamentelor de la etajele 1 și 3, plus mansardă.

Prin aceeași sentință s-a stabilit că imobilul a fost preluat abuziv, autorul reclamantei fiind persoană încadrată în muncă. În considerentele sentinței s-a mai reținut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 1 iulie 1997, era stabilită pe cale judecătorească împrejurarea că imobilul a trecut la stat fără titlu, ceea ce se coroborează cu mențiunea existentă pe verso cererii de cumpărare redactată de V.D., că există litigiu asupra apartamentului, iar la dosarul comisiei de aplicare a Legii 112/1995 se găsea decizia Curții de Apel București, astfel că actul de vânzare-cumpărare era fondat pe o cauză ilicită și nu se putea face aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 privind cumpărarea locuinței de către chiriași.

Împotriva sentinței au declarat apel Primăria Municipiului București și V.A., ambele respinse ca nefondate prin decizia nr. 304 din 27 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Răspunzând criticii Primăriei Municipiului București care a susținut lipsa de calitate procesuală pasivă a Consiliului General al Municipiului București, instanța de apel a arătat că legitimarea procesuală pasivă a acestuia se întemeiază pe dispozițiile art. 19 pct. 1 din Legea nr. 215/2001 și prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998. Referitor la apelul introdus de pârâtul V.A., curtea de apel a reținut injustețea criticilor aduse. Astfel, competența tribunalului a fost stabilită în temeiul art. 725 alin. (2) C. proc.

civ., fiind un litigiu în curs de soluționare la data schimbării competenței instanțelor, procesele au continuate să fie judecate de aceleași instanțe, taxele judiciare de timbru nu se datorează în litigiile care tind la redobândirea dreptului de proprietate de către foștii proprietari, conform art. 15 lit. r) din legea nr. 146/1997, probele au confirmat trecerea abuzivă a imobilului la stat, iar prezumția bunei-credințe a fost răsturnată, recurentul avea cunoștință de situația juridică a imobilului la data cumpărării lui. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului București și V.A.

În recursul său, Primăria Municipiului București susține în esență că reclamanta a chemat greșit în judecată Primăria Municipiului București care nu are personalitate juridică și față de care trebuia respinsă acțiunea, întrucât calitate procesuală pasivă are Municipiul București reprezentat legal prin primarul general, așadar se impune admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pârâtul V.A.

arată în recursul său că instanța a refuzat să verifice competența sa materială în soluționarea pricinii, excepție de ordine publică pe care recurentul a invocat-o, apoi au fost respinse probele solicitate de recurent, respectiv interogatoriul reclamantei și dovezi cu înscrisuri pentru a dovedi alte 4 procese în care reclamanta a chemat în judecată chiriașii-cumpărători ai apartamentelor și instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, din care rezultă buna-credință a recurentului în încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului. În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 3, și 10 C. proc. civ. Recursurile sunt nefondate.

În ce privește recursul declarat de Primăria Municipiului București urmează a se constata că, spre deosebire de motivele de apel în care a învederat lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, în instanța de recurs se susține neîntemeiat absența legitimării procesuale pasive a Primăriei Municipiului București. Din dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 rezultă că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris președintelui consiliului județean sau primarului. Acesta, prevede în continuare textul de lege evocat, poate desemna un alt funcționar de stat pentru a-l reprezenta în instanță.

Dispoziția legală amintită a fost respectată, pentru primar s-a prezentat în instanța de apel consilierul juridic al primăriei, care a reprezentat pe primar și a susținut interesele acestuia în instanță. Drept urmare, recursul este nefondat și se va respinge. Cu referire la recursul pârâtului V.A., se reține că reproșul adus instanței în legătură cu verificarea competenței sale în judecarea cauzei în fond este nejustificat. Tribunalul București a fost instanța legal învestită prin sentința civilă nr. 6778 din 4 mai 1999 de declinare a competenței de la Judecătoria sectorului 1 și a rămas competentă și după desființarea sentinței nr. 9961/1999 de instanța de apel, care a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, anume tribunalului, soluție confirmată de Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 3190 din 26 iunie 2001. Potrivit art. 725 alin. (2) C. proc.

civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, 2 mai 2001, vor continua să fie judecate de acele instanțe. Critica recurentului pârât referitoare la neadministrarea probelor pretinse de acesta este, de asemenea, nefondată. Instanța de judecată este suverană în a aprecia concludența și pertinența probelor cerute de părțile din proces și întemeiat s-a respins cererea pentru a dovedi existența a altor patru litigii între intimată și chiriașii-cumpărători, dovada nu întrunea cele două condiții de admisibilitate amintite, instanța apreciind judicios și inutilitatea luării interogatoriului intimatei. Pretinsa bună-credință a recurentului, rezumată de altfel de lege, a fost combătută prin probele administrate, analizate corect de instanță.

La 11 martie 1996 intimata reclamantă a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și S.C. H.N. SA și a obținut sentința civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, prin care s-a constatat nulitatea absolută a operațiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spațiilor comerciale aflate la parterul imobilului din București, Calea Dorobanților și a apartamentelor de la etajul 1 și 3, plus mansarda. Soluția primei instanțe a fost confirmată prin decizia nr. 85 din 20 mai 1997 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. În timpul derulării procesului amintit, anume la 13 mai 1996, recurentul a depus cerere pentru cumpărarea apartamentului nr. 10, situat la etajul 3, pe verso cererii sale s-au făcut mențiuni privind litigiile avute de proprietara reclamantă privind imobilul, iar la 20 iulie 1996 reclamanta a depus și o cerere la Primăria sectorului 1 pentru restituirea imobilului.

Cu toate acestea, la 1 iulie 1997, SC H.N. SA, în calitate de mandatară a vândut apartamentul recurentului, cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 11/1997 potrivit căror imobilele trecute la stat fără titlu nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, iar trecerea abuzivă s-a dovedit prin sentința civilă nr. 4889/1996, fiind încălcată și dispoziția art. 1 alin. (6) din același act normativ, care prevede suspendarea de drept a vânzării către chiriași până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor formulate de proprietari. Așadar criticile recurentului pârât fiind nefondate, recursul său se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Primăria Municipiului București prin primarul general și, respectiv, V.A. împotriva deciziei nr. 304 A din 27 iunie 2002 A Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.