ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 4 martie 1998, reclamanta
P.G.E., căsătorită M., a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al
Municipiului București și V.D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va
pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință
apartamentul nr. 10 situat în București, Calea Dorobanți și să se constate
nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247 din 1 iulie 1997
încheiat de Primăria Municipiului București, prin mandatara S.C. H.N. SA și
V.D.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
învederat că prin sentința civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996 pronunțată de
Judecătoria sectorului 1, s-a constatat nulitatea operațiunilor de înscriere în
lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spațiilor comerciale de la parterul imobilului
din București, Calea Dorobanților, precum și a apartamentelor de la etajele 1
și 3, plus mansarda imobilului respectiv.
Reclamanta a mai arătat că vânzarea
apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 este lovită de nulitate, pentru că
acesta nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995.
Ca urmare a decesului pârâtului
V.D., a fost introdus în cauză fiul acestuia, V.A.
Prin sentința civilă nr. 6778 din 4
mai 1998, Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea
Tribunalului București, reținând că valoarea obiectului cauzei depășește suma
de 150.000.000 lei.
Tribunalul București, secția a III-a
civilă, prin sentința nr. 996 din 16 septembrie 1999 a respins acțiunea
reclamantei ca neîntemeiată, iar Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
prin decizia nr. 716 din 17 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de
reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași
instanță.
Recursul declarat de pârâtul V.A.
împotriva deciziei dată în apel a fost respins de Curtea Supremă de Justiție,
secția civilă prin decizia nr. 3190 din 26 iunie 2001.
În rejudecare după casare,
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1553 din 11
decembrie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a
antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247/1 iulie 1997 privind
apartamentul nr. 10 din București, Calea Dorobanților, încheiat între Primăria
Municipiului București prin S.C. H.N. SA și autorul pârâtului V.A. Pârâții au
fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul
descris mai sus.
În motivarea soluției, tribunalul a
reținut că autorul reclamantei, P.N., a dobândit prin cumpărare în anul 1915
dreptul de proprietate asupra terenului în întindere de 9286 mp, pe care a edificat
o construcție, conform autorizației, compusă din subsol, parter și 4 etaje.
Prin sentința civilă nr. 4880 din 29
aprilie 1996, pronunțată de Judecătoria sectorului 1, s-a admis acțiunea
reclamantei, în calitate de unică moștenitoare a tatălui său, s-a constatat
nulitatea absolută a operațiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr.
92/1950 a spațiilor comerciale aflate la parterul imobilului din București,
Calea Dorobanților, precum și a apartamentelor de la etajele 1 și 3, plus
mansardă.
Prin aceeași sentință s-a stabilit
că imobilul a fost preluat abuziv, autorul reclamantei fiind persoană încadrată
în muncă.
În considerentele sentinței s-a mai
reținut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 1 iulie 1997,
era stabilită pe cale judecătorească împrejurarea că imobilul a trecut la stat
fără titlu, ceea ce se coroborează cu mențiunea existentă pe verso cererii de
cumpărare redactată de V.D., că există litigiu asupra apartamentului, iar la
dosarul comisiei de aplicare a Legii 112/1995 se găsea decizia Curții de Apel
București, astfel că actul de vânzare-cumpărare era fondat pe o cauză ilicită
și nu se putea face aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 privind
cumpărarea locuinței de către chiriași.
Împotriva sentinței au declarat apel
Primăria Municipiului București și V.A., ambele respinse ca nefondate prin
decizia nr. 304 din 27 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă.
Răspunzând criticii Primăriei
Municipiului București care a susținut lipsa de calitate procesuală pasivă a
Consiliului General al Municipiului București, instanța de apel a arătat că
legitimarea procesuală pasivă a acestuia se întemeiază pe dispozițiile art. 19
pct. 1 din Legea nr. 215/2001 și prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Referitor la apelul introdus de
pârâtul V.A., curtea de apel a reținut injustețea criticilor aduse. Astfel,
competența tribunalului a fost stabilită în temeiul art. 725 alin. (2) C. proc.
civ., fiind un litigiu în curs de soluționare la data schimbării competenței
instanțelor, procesele au continuate să fie judecate de aceleași instanțe,
taxele judiciare de timbru nu se datorează în litigiile care tind la
redobândirea dreptului de proprietate de către foștii proprietari, conform art.
15 lit. r) din legea nr. 146/1997, probele au confirmat trecerea abuzivă a
imobilului la stat, iar prezumția bunei-credințe a fost răsturnată, recurentul
avea cunoștință de situația juridică a imobilului la data cumpărării lui.
Împotriva deciziei pronunțate în
apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului București și V.A.
În recursul său, Primăria
Municipiului București susține în esență că reclamanta a chemat greșit în
judecată Primăria Municipiului București care nu are personalitate juridică și
față de care trebuia respinsă acțiunea, întrucât calitate procesuală pasivă are
Municipiul București reprezentat legal prin primarul general, așadar se impune
admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii ca fiind
introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul V.A. arată în recursul său
că instanța a refuzat să verifice competența sa materială în soluționarea
pricinii, excepție de ordine publică pe care recurentul a invocat-o, apoi au
fost respinse probele solicitate de recurent, respectiv interogatoriul
reclamantei și dovezi cu înscrisuri pentru a dovedi alte 4 procese în care
reclamanta a chemat în judecată chiriașii-cumpărători ai apartamentelor și
instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, din care rezultă
buna-credință a recurentului în încheierea contractului de vânzare-cumpărare a
apartamentului.
În drept se invocă prevederile art.
304 pct. 3, și 10 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate.
În ce privește recursul declarat de
Primăria Municipiului București urmează a se constata că, spre deosebire de
motivele de apel în care a învederat lipsa calității procesuale pasive a
Consiliului General al Municipiului București, în instanța de recurs se susține
neîntemeiat absența legitimării procesuale pasive a Primăriei Municipiului
București.
Din dispozițiile art. 12 alin. (5)
din Legea nr. 213/1998 rezultă că în litigiile referitoare la dreptul de
proprietate, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de
consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de
consiliile locale, care dau mandat scris președintelui consiliului județean sau
primarului. Acesta, prevede în continuare textul de lege evocat, poate desemna
un alt funcționar de stat pentru a-l reprezenta în instanță. Dispoziția legală
amintită a fost respectată, pentru primar s-a prezentat în instanța de apel
consilierul juridic al primăriei, care a reprezentat pe primar și a susținut
interesele acestuia în instanță.
Drept urmare, recursul este nefondat
și se va respinge.
Cu referire la recursul pârâtului
V.A., se reține că reproșul adus instanței în legătură cu verificarea
competenței sale în judecarea cauzei în fond este nejustificat. Tribunalul
București a fost instanța legal învestită prin sentința civilă nr. 6778 din 4 mai
1999 de declinare a competenței de la Judecătoria sectorului 1 și a rămas
competentă și după desființarea sentinței nr. 9961/1999 de instanța de apel,
care a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, anume tribunalului,
soluție confirmată de Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 3190
din 26 iunie 2001.
Potrivit art. 725 alin. (2) C. proc.
civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor
legal învestite, 2 mai 2001, vor continua să fie judecate de acele instanțe.
Critica recurentului pârât
referitoare la neadministrarea probelor pretinse de acesta este, de asemenea,
nefondată.
Instanța de judecată este suverană
în a aprecia concludența și pertinența probelor cerute de părțile din proces și
întemeiat s-a respins cererea pentru a dovedi existența a altor patru litigii
între intimată și chiriașii-cumpărători, dovada nu întrunea cele două condiții
de admisibilitate amintite, instanța apreciind judicios și inutilitatea luării
interogatoriului intimatei.
Pretinsa bună-credință a
recurentului, rezumată de altfel de lege, a fost combătută prin probele
administrate, analizate corect de instanță.
La 11 martie 1996 intimata
reclamantă a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și
S.C. H.N. SA și a obținut sentința civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996,
pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, prin care s-a constatat
nulitatea absolută a operațiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr.
92/1950 a spațiilor comerciale aflate la parterul imobilului din București,
Calea Dorobanților și a apartamentelor de la etajul 1 și 3, plus mansarda.
Soluția primei instanțe a fost
confirmată prin decizia nr. 85 din 20 mai 1997 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă. În timpul derulării procesului amintit, anume la 13 mai
1996, recurentul a depus cerere pentru cumpărarea apartamentului nr. 10, situat
la etajul 3, pe verso cererii sale s-au făcut mențiuni privind litigiile avute
de proprietara reclamantă privind imobilul, iar la 20 iulie 1996 reclamanta a
depus și o cerere la Primăria sectorului 1 pentru restituirea imobilului. Cu
toate acestea, la 1 iulie 1997, SC H.N. SA, în calitate de mandatară a vândut
apartamentul recurentului, cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4) din
H.G. nr. 11/1997 potrivit căror imobilele trecute la stat fără titlu nu intră
sub incidența Legii nr. 112/1995, iar trecerea abuzivă s-a dovedit prin
sentința civilă nr. 4889/1996, fiind încălcată și dispoziția art. 1 alin. (6)
din același act normativ, care prevede suspendarea de drept a vânzării către
chiriași până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor formulate
de proprietari.
Așadar criticile recurentului pârât
fiind nefondate, recursul său se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
pârâții Primăria Municipiului București prin primarul general și, respectiv,
V.A. împotriva deciziei nr. 304 A din 27 iunie 2002 A Curții de Apel București,
secția a III-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 5 mai 2004.