ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3281/2004

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 4 martie 1998, reclamanta

P.G.E., căsătorită M., a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al

Municipiului București și V.D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință

apartamentul nr. 10 situat în București, Calea Dorobanți și să se constate

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247 din 1 iulie 1997

încheiat de Primăria Municipiului București, prin mandatara S.C. H.N. SA și

V.D.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

învederat că prin sentința civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996 pronunțată de

Judecătoria sectorului 1, s-a constatat nulitatea operațiunilor de înscriere în

lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spațiilor comerciale de la parterul imobilului

din București, Calea Dorobanților, precum și a apartamentelor de la etajele 1

și 3, plus mansarda imobilului respectiv.

Reclamanta a mai arătat că vânzarea

apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 este lovită de nulitate, pentru că

acesta nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995.

Ca urmare a decesului pârâtului

V.D., a fost introdus în cauză fiul acestuia, V.A.

Prin sentința civilă nr. 6778 din 4

mai 1998, Judecătoria sectorului 1 și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București, reținând că valoarea obiectului cauzei depășește suma

de 150.000.000 lei.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 996 din 16 septembrie 1999 a respins acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată, iar Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia nr. 716 din 17 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de

reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Recursul declarat de pârâtul V.A.

împotriva deciziei dată în apel a fost respins de Curtea Supremă de Justiție,

secția civilă prin decizia nr. 3190 din 26 iunie 2001.

În rejudecare după casare,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1553 din 11

decembrie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a

antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247/1 iulie 1997 privind

apartamentul nr. 10 din București, Calea Dorobanților, încheiat între Primăria

Municipiului București prin S.C. H.N. SA și autorul pârâtului V.A. Pârâții au

fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul

descris mai sus.

În motivarea soluției, tribunalul a

reținut că autorul reclamantei, P.N., a dobândit prin cumpărare în anul 1915

dreptul de proprietate asupra terenului în întindere de 9286 mp, pe care a edificat

o construcție, conform autorizației, compusă din subsol, parter și 4 etaje.

Prin sentința civilă nr. 4880 din 29

aprilie 1996, pronunțată de Judecătoria sectorului 1, s-a admis acțiunea

reclamantei, în calitate de unică moștenitoare a tatălui său, s-a constatat

nulitatea absolută a operațiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr.

92/1950 a spațiilor comerciale aflate la parterul imobilului din București,

Calea Dorobanților, precum și a apartamentelor de la etajele 1 și 3, plus

mansardă.

Prin aceeași sentință s-a stabilit

că imobilul a fost preluat abuziv, autorul reclamantei fiind persoană încadrată

în muncă.

În considerentele sentinței s-a mai

reținut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 1 iulie 1997,

era stabilită pe cale judecătorească împrejurarea că imobilul a trecut la stat

fără titlu, ceea ce se coroborează cu mențiunea existentă pe verso cererii de

cumpărare redactată de V.D., că există litigiu asupra apartamentului, iar la

dosarul comisiei de aplicare a Legii 112/1995 se găsea decizia Curții de Apel

București, astfel că actul de vânzare-cumpărare era fondat pe o cauză ilicită

și nu se putea face aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 privind

cumpărarea locuinței de către chiriași.

Împotriva sentinței au declarat apel

Primăria Municipiului București și V.A., ambele respinse ca nefondate prin

decizia nr. 304 din 27 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă.

Răspunzând criticii Primăriei

Municipiului București care a susținut lipsa de calitate procesuală pasivă a

Consiliului General al Municipiului București, instanța de apel a arătat că

legitimarea procesuală pasivă a acestuia se întemeiază pe dispozițiile art. 19

pct. 1 din Legea nr. 215/2001 și prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Referitor la apelul introdus de

pârâtul V.A., curtea de apel a reținut injustețea criticilor aduse. Astfel,

competența tribunalului a fost stabilită în temeiul art. 725 alin. (2) C. proc.

civ., fiind un litigiu în curs de soluționare la data schimbării competenței

instanțelor, procesele au continuate să fie judecate de aceleași instanțe,

taxele judiciare de timbru nu se datorează în litigiile care tind la

redobândirea dreptului de proprietate de către foștii proprietari, conform art.

15 lit. r) din legea nr. 146/1997, probele au confirmat trecerea abuzivă a

imobilului la stat, iar prezumția bunei-credințe a fost răsturnată, recurentul

avea cunoștință de situația juridică a imobilului la data cumpărării lui.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului București și V.A.

În recursul său, Primăria

Municipiului București susține în esență că reclamanta a chemat greșit în

judecată Primăria Municipiului București care nu are personalitate juridică și

față de care trebuia respinsă acțiunea, întrucât calitate procesuală pasivă are

Municipiul București reprezentat legal prin primarul general, așadar se impune

admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pârâtul V.A. arată în recursul său

că instanța a refuzat să verifice competența sa materială în soluționarea

pricinii, excepție de ordine publică pe care recurentul a invocat-o, apoi au

fost respinse probele solicitate de recurent, respectiv interogatoriul

reclamantei și dovezi cu înscrisuri pentru a dovedi alte 4 procese în care

reclamanta a chemat în judecată chiriașii-cumpărători ai apartamentelor și

instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, din care rezultă

buna-credință a recurentului în încheierea contractului de vânzare-cumpărare a

apartamentului.

În drept se invocă prevederile art.

304 pct. 3, și 10 C. proc. civ.

Recursurile sunt nefondate.

În ce privește recursul declarat de

Primăria Municipiului București urmează a se constata că, spre deosebire de

motivele de apel în care a învederat lipsa calității procesuale pasive a

Consiliului General al Municipiului București, în instanța de recurs se susține

neîntemeiat absența legitimării procesuale pasive a Primăriei Municipiului

București.

Din dispozițiile art. 12 alin. (5)

din Legea nr. 213/1998 rezultă că în litigiile referitoare la dreptul de

proprietate, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de

consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de

consiliile locale, care dau mandat scris președintelui consiliului județean sau

primarului. Acesta, prevede în continuare textul de lege evocat, poate desemna

un alt funcționar de stat pentru a-l reprezenta în instanță. Dispoziția legală

amintită a fost respectată, pentru primar s-a prezentat în instanța de apel

consilierul juridic al primăriei, care a reprezentat pe primar și a susținut

interesele acestuia în instanță.

Drept urmare, recursul este nefondat

și se va respinge.

Cu referire la recursul pârâtului

V.A., se reține că reproșul adus instanței în legătură cu verificarea

competenței sale în judecarea cauzei în fond este nejustificat. Tribunalul

București a fost instanța legal învestită prin sentința civilă nr. 6778 din 4 mai

1999 de declinare a competenței de la Judecătoria sectorului 1 și a rămas

competentă și după desființarea sentinței nr. 9961/1999 de instanța de apel,

care a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, anume tribunalului,

soluție confirmată de Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 3190

din 26 iunie 2001.

Potrivit art. 725 alin. (2) C. proc.

civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor

legal învestite, 2 mai 2001, vor continua să fie judecate de acele instanțe.

Critica recurentului pârât

referitoare la neadministrarea probelor pretinse de acesta este, de asemenea,

nefondată.

Instanța de judecată este suverană

în a aprecia concludența și pertinența probelor cerute de părțile din proces și

întemeiat s-a respins cererea pentru a dovedi existența a altor patru litigii

între intimată și chiriașii-cumpărători, dovada nu întrunea cele două condiții

de admisibilitate amintite, instanța apreciind judicios și inutilitatea luării

interogatoriului intimatei.

Pretinsa bună-credință a

recurentului, rezumată de altfel de lege, a fost combătută prin probele

administrate, analizate corect de instanță.

La 11 martie 1996 intimata

reclamantă a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și

S.C. H.N. SA și a obținut sentința civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996,

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, prin care s-a constatat

nulitatea absolută a operațiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr.

92/1950 a spațiilor comerciale aflate la parterul imobilului din București,

Calea Dorobanților și a apartamentelor de la etajul 1 și 3, plus mansarda.

Soluția primei instanțe a fost

confirmată prin decizia nr. 85 din 20 mai 1997 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă. În timpul derulării procesului amintit, anume la 13 mai

1996, recurentul a depus cerere pentru cumpărarea apartamentului nr. 10, situat

la etajul 3, pe verso cererii sale s-au făcut mențiuni privind litigiile avute

de proprietara reclamantă privind imobilul, iar la 20 iulie 1996 reclamanta a

depus și o cerere la Primăria sectorului 1 pentru restituirea imobilului. Cu

toate acestea, la 1 iulie 1997, SC H.N. SA, în calitate de mandatară a vândut

apartamentul recurentului, cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4) din

H.G. nr. 11/1997 potrivit căror imobilele trecute la stat fără titlu nu intră

sub incidența Legii nr. 112/1995, iar trecerea abuzivă s-a dovedit prin

sentința civilă nr. 4889/1996, fiind încălcată și dispoziția art. 1 alin. (6)

din același act normativ, care prevede suspendarea de drept a vânzării către

chiriași până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor formulate

de proprietari.

Așadar criticile recurentului pârât

fiind nefondate, recursul său se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâții Primăria Municipiului București prin primarul general și, respectiv,

V.A. împotriva deciziei nr. 304 A din 27 iunie 2002 A Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 mai 2004.