ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3578/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2908 din 15 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea privind pe reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva pârâtului R.D. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al securității. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia pârâtul a fost recrutat de către organele de Securitate, semnând un angajament olograf de colaborare și preluând numele conspirativ ”P.”.

Analizând într-o manieră detaliată conținutul notelor informative semnate de către pârât, prima instanță a constatat că informațiile furnizate organelor Securității se refereau la nemulțumiri și comentarii negative legate de condițiile de viață, respectiv prețurile prea mari, aprovizionarea necorespunzătoare a pieței, pasivitatea statului în luarea măsurilor de creștere a nivelului de trai și lipsa condițiilor de creștere a copiilor. Față de dispozițiile legale incidente și raportat la înscrisurile aflate la dosar, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, în ceea ce privește prima condiție, instanța de fond a constatat că notele informative furnizate de pârât au denunțat activități și atitudini potrivnice regimului totalitar, cunoscut fiind că în epocă erau considerate ostile regimului comunist orice critici aduse ideologiei oficiale, a politicii de partid și de stat.

Pe cale de consecință, Curtea a reținut că notele informative ale pârâtului au fost de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, expunându-le unor consecințe negative, prin aceea că au fost verificate și chiar luate în lucru de către organele de Securitate, fiind astfel îngrădite dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrate de art. 28 din Constituția României de la 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Instanța de fond a înlăturat apărările pârâtului în sensul că a fost constrâns a semna angajamentul de colaborare, apreciind că această împrejurare este irelevantă din perspectiva reținerii calității de colaborator al Securității și nu se încadrează în prevederile tezei a II-a a art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, care reglementează ipoteza în care o persoană nu poate fi considerată colaborator al Securității. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs în termenul legal pârâtul R.D., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.. În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, următoarele: Pentru a constata calitatea de colaborator al pârâtului, instanța a reținut că a fost semnat un angajament de colaborare cu organele de securitate și au fost furnizate o serie de informații care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În realitate, din conținutul înscrisurilor, analizate de către instanță nu rezultă că notele informative au fost de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, respectiv nu au fost de natură să expună persoanele în cauză unor consecințe negative.

De fapt, din nici o probă din dosar nu rezultă că vreuna din persoanele despre care au fost date note informative au avut de suferit vreo consecință indiferent de natura ei. Astfel, informația că „telefonista întreprinderii primește persoane străine în centrală” nici pe departe nu aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Acea persoană nu a suferit, drept dovadă, nici o consecință negativă. Afirmația referitoare la R.I., control de calitate, care susținea că introducerea cartelelor nu sunt bune întrucât prețurile sunt prea mari, de asemenea, nu are nici o legătură cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Nota informativă (în care nu este precizată persoana la care se referă) în care s-a consemnat că o persoană a susținut că situația aprovizionării nu este corespunzătoare și nota ofițerului că se vor lua măsuri de identificare a celui în cauză, fapt ce nu s-a realizat, nu au legătură cu atingerea drepturilor și libertăților fundamentale. Fără nici un motiv, instanța a respins apărările legate de faptul că pârâtul a fost forțat și amenințat pentru a fi de acord să colaboreze cu Securitatea. În acest sens, trebuia audiat martorul propus, nimeni altcineva decât ofițerul care l-a obligat să semneze angajamentul. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru argumentele expuse în continuare. Analizând probele administrate în cauză, Curtea de apel a ajuns în mod corect la concluzia, pe care instanța de control judiciar o împărtășește, că informațiile furnizate de către pârât se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitate de colaborator al Securității: „ persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului(…)”.

Pârâtul a fost recrutat în calitate de informator, cu numele conspirativ „A.”, calitate în care în perioada 1980-1989 a furnizat mai multe note informative organelor de Securitate, prin care a adus la cunoștința acestora atitudini și intenții potrivnice regimului comunist. După cum rezultă din probele administrate în cauză, delațiunile pârâtului vizau persoane care, în principal, au formulat critici cu privire la politica autorităților comuniste, în ceea ce privește practicarea unor prețuri prea mari în comparație cu veniturile populației, sau care exprimau starea de nemulțumire din cadrul I.E.P.A.M.

generată de introducerea cartelelor pentru obținerea produselor alimentare, sau care se refereau la nivelul prea scăzut al salariilor, atitudinile persoanelor la care s-a referit pârâtul fiind în mod cert privite de către regimul comunist ca atitudini potrivnice acestuia, apte să producă drept consecință îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, cum este dreptul la libera exprimare consacrat și în Constituția României, din 1965, la art. 28, precum și în art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, din 1966 . Cum s-a precizat în mod constant în jurisprudența instanței supreme, în raport de prevederile din art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru ca exigențele legale ale definiției colaboratorului Securității să fie satisfăcute, denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist nu trebuia în mod normal urmată de măsuri concrete ale autorităților comuniste de îngrădire a drepturilor persoanelor la care s-a referit cel care a furnizat informațiile respective, ci doar să vizeze îngrădirea unor drepturi fundamentale. În pofida celor susținute în recurs, informațiile furnizate de către pârât se refereau la persoane care aveau atitudini dușmănoase regimului comunist și vizau îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului.

Nu se poate reține că, în raport cu rigorile regimului trecut pârâtul nu ar fi avut reprezentarea consecințelor delațiunilor sale și nu ar fi acceptat producerea lor, consecințe ce presupuneau în mod evident cel puțin efectuarea unor investigații suplimentare în privința persoanelor despre care pârâtul a furnizat informații, cu consecința încălcării dreptului acestora la libertatea de exprimare. De remarcat că, potrivit probelor dosarului, Securitatea a inițiat acțiuni de urmărire informativă a persoanelor la care s-a referit pârâtul. Este de observat că instanța de fond a reținut că pârâtul R.D. are calitatea de colaborator al Securității, examinând conținutul informațiilor furnizate de către acesta poliției politice a regimului comunist, fără să ia în considerare pe cele lipsite de valoare cum este cazul celei la care se referă pârâtul în recurs referitoare la o colegă de serviciu, telefonistă la I.E.P.A.M.

, despre care a afirmat că permitea accesul unor persoane străine în întreprindere. Dimpotrivă, prima instanță a precizat că dintre notele informative pe care pârâtul le-a furnizat în perioada 1984-1988 despre respectiva colegă , relevantă din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este cea întocmită la 14 mai 1984 în care d-nul R.D. a consemnat că persoana în cauză este nemulțumită de sistemul de retribuire și că a făcut comentarii negative în privința creșterii natalității, în condițiile în care nu sunt asigurate condiții de viață care să asigure creșterea copiilor.

Este de asemenea nerelevantă apărarea formulată în recurs că într-o notă informativă pârâtul s-a referit la o persoană care nu era identificată , pentru că, chiar și în situația în care informația respectivă nu ar fi luată în considerare, acesta a întocmit mai multe note informative în care a furnizat în mod repetat informații cu privire la persoane care s-au exprimat negativ la adresa autorităților comuniste, or, așa cum a statuat în mod constant instanța supremă definiția dată de art. 2 lit. b) nu pretinde existența unei pluralități de acte de colaborare, fiind suficiente chiar și o singură informație care să respecte însă condițiile impuse de textul legal verificat, respectiv denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului.

Apoi, informația pe care pârâtul a furnizat-o în legătură cu colegul său de muncă, controlor de calitate, contrar celor susținute în recurs, face parte din categoria celor la care se referă art. 2 lit. b). În optica autorităților comuniste genul de comentarii negative pe care le-a făcut persoana mai sus amintită referitor la prețurile prea mari și la introducerea cartelelor, reprezentau atitudini dușmănoase la adresa regimului politic din acea perioadă. În fine, nu poate fi primită nici critica din recurs privitoare la respingerea de către instanța de fond a cererii de audiere a unui martor pentru ca pârâtul să probeze semnarea angajamentului de colaborator, sub constrângere. Așa cum a precizat instanța de fond, conform art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, nu poate fi considerat colaborator al Securității persoana care a furnizat informațiile în cadrul anchetei sau procesului său pe motive politice, fiind fără relevanță din perspectiva acestui text de lege în ce condiții a fost semnat angajamentul de colaborare cu poliția politică a fostului regim totalitar. În concluzie, în mod întemeiat prima instanță a admis acțiunea în constatare formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, stabilind că pârâtul R.D. a colaborat cu Securitatea, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.D. împotriva sentinței civile nr. 2908 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.