ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1220/2004

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin dispoziția nr. 66 din 15 noiembrie 2001

Primarul Comunei Gârbovi, județul Ialomița, a respins cererea formulată de M.M.

de restituire în natură a unui teren intravilan în suprafață de 1 ha, pe motiv

că solicitarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

La data de 5 decembrie 2001 M.M., S.E. și M.Ș. au

contestat în justiție dispoziția Primarului Comunei Gârbovi, județul Ialomița,

solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a nemișcătorului compus

din teren intravilan în suprafață de 1 ha și construcții, situat în comuna Gârbovi,

județul Ialomița.

În motivarea acțiunii reclamanții au învederat

că bunicul lor, D.D., a cumpărat cu actul din 21 noiembrie 1925 intitulat

„zdelcă” un teren în suprafață de 1 ha situat în comuna Gârbovi, județul

Ialomița, pe care se află construit „un local de moară, o magazie, un postament

de moară pentru două perechi de pietre, un rezervor de apă și una pompă de

apă”. În anii 1949-1950 imobilul a fost preluat abuziv din proprietatea autorului

reclamanților și predat de Primăria Gârbovi spre administrare fostei

cooperative agricole de producție.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

Ialomița, secția civilă, prin sentința nr. 363/A din 9 aprilie 2002, a respins

ca tardivă acțiunea cu motivarea că dispoziția a fost primită de M.M. la data

de 19 noiembrie 2001, astfel că acțiunea a fost formulată cu depășirea

termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

reclamanții M.M., S.E. și M.Ș. a fost admis de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, care, prin decizia nr. 319/A din 3 septembrie 2002, a anulat

hotărârea tribunalului și reținând cauza spre rejudecare, a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru a decide astfel instanța de apel a

motivat că din recipisa poștală aflată la dosar de fond rezultă că acțiunea a

fost expediată de reclamant la data de 5 decembrie 2001, cu respectarea

termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001. Reținând cauza spre rejudecare,

instanța de apel a respins acțiunea ca nefondată „întrucât terenurile agricole

nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, asupra lor instituindu-se procedura specială

prevăzută de Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare”.

Împotriva deciziei dată în apel în termen legal

au declarat recurs reclamanții M.M., M.Ș. și S.E. care au criticat hotărârea

atacată în temeiul următoarelor motive: recurenții-reclamanți sunt moștenitorii

bunicului matern D.D. proprietar în baza contractului de vânzare-cumpărare

denumit „zdelcă” a terenului în suprafață de 1 ha, pe care era construită o

moară, cu anexe și accesorii; recurenții au mai formulat cereri de retrocedare

a bunului în baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000 dar

solicitările nu au fost primite pe considerentul că terenul este intravilan, pe

el aflându-se construcții, iar reclamanții au fost îndrumați să aștepte

apariția unei alte legi reparatorii; greșit instanța de apel a reținut că

terenul are destinație agricolă, cât timp el este situat în intravilanul

localității, pe el a fost amplasată o moară, iar pe o porțiune din teren, în

anii 1950-1960, s-a construit un dispensar.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor

care succed:

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nu intră sub incidența acestei legi terenurile al cărora regim juridic este

reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului

funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Interpretarea ce trebuie dată acestui text se

impune a fi conformă Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

adoptate prin H.G.R. nr. 498 din 14 mai 2003. Astfel, restituirea în natură a

terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităților intră

sub incidența procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, dacă terenul

respectiv este disponibil (nu este ocupat de construcții ale terților ori pe

terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția

legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul

legilor anterioare).

Ținând seama că legiuitorul a avut în vedere și

acele imobile care nu au fost restituite, prin formularea „și nerestituite” cuprinsă

de art. 1, alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că domeniul de reglementare

al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu

caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în

sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele terenuri din

intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a acesteia,

respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor

îndreptățite.

Deoarece instanțele s-au preocupat doar de

aspectele formale ale procesului și au dat o interpretare greșită prevederilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se impune admiterea recursului declarat

de reclamanți, casarea hotărârilor date în cauză și reluarea judecății la

instanța de fond.

Cum art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu conține

prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al

persoanelor îndreptățite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că sunt

aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele întâlnite în materia

acțiunii în revendicare imobiliară. Pe cale de consecință, în rejudecare,

instanța de trimitere se va preocupa de forța probantă a înscrisului exibat de

reclamanți și intitulat „zdelcă” în sensul de a se analiza dacă, în raport de

legea existentă la data încheierii lui, înscrisul constatator al actului

juridic civil a avut un efect constitutiv, respectiv translativ de drept real

imobiliar, aceasta deoarece, noțiunea arhaică de „zdelcă”, cuvânt de origine

slavă, exprima existența unui contract sau act de vânzare-cumpărare, atât în

înțelesul de chitanță (act sub semnătură privată), cât și acela de act oficial,

recunoscut de autoritățile timpului.

Condiționat de rezolvarea acestei chestiuni, în

rejudecare, instanța va administra dovezi referitoare la modalitatea în care

imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului sau a unității

administrativ-teritoriale, dacă preluarea s-a făcut ori nu cu titlu valabil, va

administra dovezi, inclusiv prin ordonarea unei expertize tehnice de

specialitate, pentru identificarea nemișcătorului și pentru a se stabili care

din construcțiile existente la data preluării se mai găsesc în prezent pe teren

și dacă terenul este sau nu disponibil, iar în caz afirmativ, în ce proporție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții M.C.M., M.Ș.

și S.E. împotriva deciziei nr. 313/A din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința nr.

363/A din 9 aprilie 2002 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, și trimite

cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2004.