ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1702/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1702/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, la 20 august 2002,

reclamanții I.I., I.A. și B.E. au chemat în judecată pe

pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, A.P.A.P.S.,

SC M. SA și SC E.I. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o

va pronunța, să constate dreptul de proprietate al reclamanților

asupra imobilului compus din teren și construcție situat în Urziceni,

județ Ialomița, să constate nulitatea parțială a

contractelor încheiate în procesul de privatizare, în partea referitoare la

activul imobil moară situat în Urziceni,  județ Ialomița, precum

și a oricăror alte acte de înstrăinare a imobilului, să fie

obligată unitatea deținătoare să emită

decizie/dispoziție de restituire în natură a imobilului.

În motivarea cererii de chemare în

judecată s-a arătat că imobilul ce formează obiectul

litigiului a aparținut în proprietate autorilor reclamanților și

a fost preluat, fără titlu, în noaptea de 12/13 iunie 1948, așa

cum rezultă din adresa nr. 87176 din 15 martie 1996 eliberată de

Ministerul de Interne, Direcția generală a Arhivelor Statului,  Filiala

Arhivelor Statului Ialomița.

La notificarea adresată pârâtei

SC M. SA aceasta a răspuns că imobilul ar intra sub incidența art.

27 din Legea nr. 10/2001, drept pentru care notificarea ar trebui adresată

A.P.A.P.S.

La termenul din 29 noiembrie 2002

reclamanții și-au completat acțiunea și au solicitat

să se constate și nulitatea parțială a divizării SC M.

SA în ceea ce privește preluarea de către SC E.I. SRL a activului

imobil moară și teren.

La 6 februarie 2003 reclamanții

și-au precizat acțiunea în sensul că solicită să se

constate și nulitatea parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria IL nr. 0010 din 21 martie

1997 emis de Consiliul Județean Ialomița.

După un prim ciclu procesual,

prin sentința civilă nr. 136 F din 18 mai 2004 Tribunalul

Ialomița, secția civilă, a respins cererea de chemare în

judecată ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că Decizia nr. 59 din 27 februarie 1991

a Prefecturii județului Ialomița și procesul verbal de

predare-primire încheiat la data de 1 martie 1991 în ceea ce privește

predarea imobilului moară Urziceni, utilajele și terenul aferent în

suprafață de 2295 mp sunt acte de aplicare a Legii nr. 15/1990

privind reorganizarea unei unități de stat ca societate

comercială, prin preluarea unei părți din activul și

pasivul societății, printre care și imobilul revendicat de

reclamanți.

La data înființării SC M.

SA au fost respectate normele legale în materie, acest fapt rezultând din

existența valabilă și legală a societății. Nu au

putut fi primite susținerile reclamanților în sensul

nerespectării prevederilor legale în materie, în condițiile

existenței și aplicării unei legislații specifice

societăților din Legea nr. 10/2001 nu au fost administrate probe care

să răstoarne buna credință a părților vreunuia

din actele contestate. Prin urmare, decizia nr. 59/1991 a Prefecturii

județului Ialomița și protocolul de preluare au fost încheiate

cu respectarea dispozițiilor legale în materie și cu bună

credință din partea noului proprietar, fiind valabile din perspectiva

Legii nr. 10/2001.

Contractele de

vânzare-cumpărare de acțiuni nu sunt acte de înstrăinare a unor

bunuri imobile, întrucât obiectul acestora îl constituie vânzarea de

acțiuni și nu de bunuri ale societății. În

consecință, aceste contracte nu intră sub incidența Legii

nr. 10/2001 ale cărei dispoziții se referă numai la acte

juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate de stat în mod

abuziv, nefiind posibilă analiza valabilității lor pe acest

temei legal. Aceleași considerente au fost reținute și în

privința certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului aferent morii.

Cu privire la actele ce privesc

divizarea societății, cele două hotărâri ale Adunării

Generale Extraordinare și procesul-verbal de predare-primire prin care

moara Urziceni, utilajele și terenul aferent au fost predate către SC

E.I. SRL, s-a reținut că au fost îndeplinite cerințele

prevăzute de Legea nr. 31/1990, inclusiv cerința de publicitate, care

îi decade pe reclamanți din dreptul de a formula opoziții sau

contestații.

Nu a putut fi reținută

cauza ilicită invocată de reclamanți întrucât nu este

incidentă ipoteza înstrăinării unui bun ci a

predării-preluării unei părți din patrimoniu, transmitere

care nu poate fi calificată drept fără cauză sau cu

cauză ilicită numai cu privire la un singur bun. Sub aspectul

fondului, au fost respectate condițiile cerute pentru validitatea unui act

juridic, prevăzute de art. 948 C. Civ., iar sub aspectul formei au fost

respectate cerințele prevăzute de Legea nr. 31/1990.

La data efectuării

divizării SC M. SA nu exista nici o acțiune în curs de judecată cu

privire la imobile și nici o notificare adresată societății

și nesoluționată de instanță. Singura notificare pe

care societatea divizată a primit-o până la data divizării a

fost invalidată prin renunțarea reclamanților la calea Legii nr.

10/2001, aceștia înțelegând să se judece pe calea dreptului

comun.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia

civilă nr. nr. 153 A din 14 februarie 2005 a Curții de Apel

București, secția a VII- a civilă și litigii de muncă.

În considerentele hotărârii

sale instanța de apel a arătat că dispozițiile art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se aplică numai actelor de

înstrăinare care au ca obiect imobile preluate în mod abuziv. Prin

expresia „acte juridice de înstrăinare” sunt avute în vedere orice acte

translative de proprietate, între vii sau pentru cauză de moarte, având ca

obiect bunuri

ut singuli

. Nu intră în această categorie

operațiunile juridice de reorganizare (prin comasare sau divizare) sau de

transformare a unei persoane juridice deoarece, pe de o parte, în aceste cazuri

operează o transmisiune universală sau cu titlu universal către

persoana juridică dobânditoare, care rămâne ținută de

aceleași drepturi și obligații ca și persoana

transmițătoare, iar pe de altă parte, art. 46 alin. (2)

vizează numai înstrăinările cu titlu particular.

Decizia instanței de apel a

fost atacată cu recurs de către reclamanți critica vizând

următoarele aspecte:

fost dată cu încălcarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Textul menționat nu distinge

între transmisiunile cu titlu particular și cele universale sau cu titlu

universal. Dacă s-ar accepta interpretarea dată de instanță

textului de lege ar opera în mod nepermis o restrângere a domeniului de

aplicare a Legii nr. 10/2001 și a sferei de aplicare a regulii restituirii

în natură a imobilelor preluate abuziv.

Privatizarea s-a făcut, în

principal, prin vânzarea acțiunilor dar și prin vânzarea activelor,

bunuri

ut singuli

. Dacă s-ar fi dorit această distincție,

ar fi fost menționată expres de lege. Reclamanții au solicitat

nulitatea operațiunilor juridice efectuate în procesul de privatizare

deoarece ca efect al acestora bunul solicitat s-a transmis în patrimoniul persoanelor

juridice reorganizate și transformate. Or, numai astfel se poate da

eficiență procedurii de restituire a bunurilor preluate de stat

și aflate în patrimoniul fostelor întreprinderi de stat care s-au

înființat în baza Legii nr. 15/1990 și ulterior privatizate, prin

vânzarea de acțiuni.

Pe perioada procesului de

privatizare și reorganizare prin divizare a societăților

comerciale pârâte, pe rolul instanțelor de judecată se aflau spre

soluționare cereri în revendicarea imobilului pe dreptul comun;

motivele pe care se sprijină, art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a observat

că reclamanții au solicitat constatarea nulității și a

unor acte juridice având ca obiect bunuri

ut singuli

. Este vorba de

protocolul de preluare din 1991 și certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului aferent construcției moară și

casă de locuit.

Protocolul este nevalabil în partea

privitoare la imobilul teren și construcții casă de locuit

și moară deoarece fosta întreprindere de stat nu a avut un drept de

administrare asupra bunului imobil. Or, potrivit Legii nr. 15/1990, numai

bunurile aflate în administrare formează patrimoniul societății

organizate în baza Legii nr. 15/1990.

Pentru același considerent,

nici terenul nu putea face obiectul certificatului de atestare a dreptului de

proprietate emis în baza H.G. nr. 834/1991, dată în aplicarea Legii nr.

15/1990. Dovada indubitabilă a inexistenței dreptului de administrare

asupra imobilului în patrimoniul societății organizate conform Legii

nr. 15/1990 este chiar hotărârea judecătorească prin care s-a solicitat

numai în 1994 să se constate un drept de folosință asupra

terenului și care a fost obținută după ce reclamanții

au ridicat pretenții asupra proprietății imobilului.

Hotărârea nu cuprinde

considerentele privind cauza ilicită, reaua credință și

încălcările dispozițiilor legale în materia privatizării.

Preluarea imobilului a fost

făcută fără titlu valabil, în adresa nr. 87176/1996

eliberată de Ministerul de Interne arătându-se că foștii

proprietari ai imobilului nu figurează cu moară naționalizată

în Urziceni.

Intimații au depus întâmpinări

prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ministerul Finanțelor Publice a

invocat faptul că acțiunea a fost înregistrată după

împlinirea termenului limită până la care se putea solicita

constatarea nulității actelor de privatizare, 14 august 2002.

Această apărare nu a putut fi

primită întrucât cererea introductivă de instanță a fost

transmisă prin poștă, la 14 august 2002, conform ștampilei

de pe plicul existent la fila 8 dosar nr. 2845/2002. Ca atare, față

de dispozițiile art. 104 C. proc. civ., acțiunea a fost

considerată ca formulată în termen.

În egală măsură, de vreme ce

Ministerul Finanțelor Publice nu a fost obligat către

reclamanți, problema analizării calității sale procesuale

este lipsită de interes.

Recursul nu este însă întemeiat

pe fond pentru următoarele considerente:

actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul

procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără

titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în

care actul a fost încheiat cu bună-credință.

Reclamanții au solicitat să se dispună

anularea actelor juridice făcute în cadrul procesului de privatizare a

pârâtei SC M. SA, nulitatea parțială a divizării acestei pârâte,

în ceea ce privește preluarea de către SC E.I. SRL a activului

moară și teren precum și nulitatea parțială a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria IL nr. 0010 din 21

martie 1997 emis de Consiliul Județean Ialomița.

Instanțele de fond au apreciat corect că nu

intră sub incidența art. 46 din Legea nr. 10/2001, fiind supuse

regimului nulității de drept comun sau, după caz, regimului

juridic stabilit prin dispozițiile legale speciale, contractele de

vânzare-cumpărare de acțiuni întrucât obiectul acestora nu îl

constituie activele imobiliare ale societății, ci dreptul de

proprietate asupra părții din capitalul social deținut de stat

sau, după caz, de unitățile administrativ teritoriale, la aceste

societăți. Acțiunile reprezintă o parte a capitalului

social, expresie valorică a aporturilor asociaților, iar bunurile fac

parte din patrimoniul societăților comerciale. Or, între capitalul

social și patrimoniu nu există identitate.

De asemenea, nu sunt supuse prevederilor art. 46

actele de înstrăinare făcute în cadrul operațiunilor de

reorganizare sau transformare a unei persoane juridice. În acest caz, activul

patrimonial - inclusiv imobilele preluate cu sau fără titlu valabil,

trece la persoana nou înființată ori care este în ființă,

în funcție de forma de reorganizare juridică. În aceste cazuri

operează o transmisiune universală sau cu titlu universal. Or, de

vreme ce art. 46 se referă la situația în care „actul” a fost

încheiat cu bună-credință, înseamnă că textul are în

vedere numai actele juridice de înstrăinare cu titlu particular.

În cazul imobilelor care nu cad sub incidența

art. 46, actele de înstrăinare ale acestora pot fi anulate potrivit

dreptului comun. Pe lângă aceasta, în cazul imobilelor preluate

fără titlu valabil, persoana îndreptățită are

deschisă calea unei acțiuni în revendicare de drept comun pe care, de

altfel, reclamanții au și promovat-o, însă judecata acesteia a

fost suspendată în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. la data

de 25 noiembrie 2002.

Pe de altă parte, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate nu are caracter constitutiv sau translativ de

drepturi, pentru a se putea cere anularea lui în temeiul art. 46 din Legea nr.

10/2001, care vizează actele juridice de „înstrăinare”. Acest certificat

are caracter declarativ de drepturi întrucât nu face decât să constate

existența în patrimoniul societății comerciale la care se

referă, a dreptului de proprietate asupra imobilelor.

Cât privește Decizia nr. 59 din 27 februarie

1991 emisă de Prefectura județului Ialomița și protocolul

de preluare din 1 martie 1991, adoptat în baza deciziei, nu s-a probat că

ar fi fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 15/1990, astfel

încât să se constate nulitatea lor.

În fine, de vreme ce dispozițiile art. 46 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile actelor juridice deduse

judecății, în litigiul de față este lipsit de interes

să fie făcute aprecieri asupra bunei sau relei credințe a

părților la încheierea lor.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta

Curte a apreciat că aspectele invocate nu întrunesc cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ.;

argumentele care au format convingerea judecătorilor. De altfel,

recurenții nici nu au dezvoltat această critică, subsumată

formal motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În

realitate, criticile formulate după invocarea temeiului de drept înscris

în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fiind în realitate tot în legătură

cu interpretarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Drept urmare, nu vor fi primite nici criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, în condițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu

consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții I.I., I.A. și B.E. împotriva deciziei civile nr. 153 A

din 14 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2007.