ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1702/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, la 20 august 2002, reclamanții I.I., I.A. și B.E. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, A.P.A.P.S., SC M. SA și SC E.I. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului compus din teren și construcție situat în Urziceni, județ Ialomița, să constate nulitatea parțială a contractelor încheiate în procesul de privatizare, în partea referitoare la activul imobil moară situat în Urziceni, județ Ialomița, precum și a oricăror alte acte de înstrăinare a imobilului, să fie obligată unitatea deținătoare să emită decizie/dispoziție de restituire în natură a imobilului.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul ce formează obiectul litigiului a aparținut în proprietate autorilor reclamanților și a fost preluat, fără titlu, în noaptea de 12/13 iunie 1948, așa cum rezultă din adresa nr. 87176 din 15 martie 1996 eliberată de Ministerul de Interne, Direcția generală a Arhivelor Statului, Filiala Arhivelor Statului Ialomița. La notificarea adresată pârâtei SC M. SA aceasta a răspuns că imobilul ar intra sub incidența art. 27 din Legea nr. 10/2001, drept pentru care notificarea ar trebui adresată A.P.A.P.S. La termenul din 29 noiembrie 2002 reclamanții și-au completat acțiunea și au solicitat să se constate și nulitatea parțială a divizării SC M. SA în ceea ce privește preluarea de către SC E.I.

SRL a activului imobil moară și teren. La 6 februarie 2003 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită să se constate și nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria IL nr. 0010 din 21 martie 1997 emis de Consiliul Județean Ialomița. După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 136 F din 18 mai 2004 Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Decizia nr. 59 din 27 februarie 1991 a Prefecturii județului Ialomița și procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 1 martie 1991 în ceea ce privește predarea imobilului moară Urziceni, utilajele și terenul aferent în suprafață de 2295 mp sunt acte de aplicare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unei unități de stat ca societate comercială, prin preluarea unei părți din activul și pasivul societății, printre care și imobilul revendicat de reclamanți. La data înființării SC M. SA au fost respectate normele legale în materie, acest fapt rezultând din existența valabilă și legală a societății. Nu au putut fi primite susținerile reclamanților în sensul nerespectării prevederilor legale în materie, în condițiile existenței și aplicării unei legislații specifice societăților din Legea nr. 10/2001 nu au fost administrate probe care să răstoarne buna credință a părților vreunuia din actele contestate.

Prin urmare, decizia nr. 59/1991 a Prefecturii județului Ialomița și protocolul de preluare au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în materie și cu bună credință din partea noului proprietar, fiind valabile din perspectiva Legii nr. 10/2001. Contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nu sunt acte de înstrăinare a unor bunuri imobile, întrucât obiectul acestora îl constituie vânzarea de acțiuni și nu de bunuri ale societății. În consecință, aceste contracte nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 ale cărei dispoziții se referă numai la acte juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate de stat în mod abuziv, nefiind posibilă analiza valabilității lor pe acest temei legal.

Aceleași considerente au fost reținute și în privința certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent morii. Cu privire la actele ce privesc divizarea societății, cele două hotărâri ale Adunării Generale Extraordinare și procesul-verbal de predare-primire prin care moara Urziceni, utilajele și terenul aferent au fost predate către SC E.I. SRL, s-a reținut că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 31/1990, inclusiv cerința de publicitate, care îi decade pe reclamanți din dreptul de a formula opoziții sau contestații. Nu a putut fi reținută cauza ilicită invocată de reclamanți întrucât nu este incidentă ipoteza înstrăinării unui bun ci a predării-preluării unei părți din patrimoniu, transmitere care nu poate fi calificată drept fără cauză sau cu cauză ilicită numai cu privire la un singur bun.

Sub aspectul fondului, au fost respectate condițiile cerute pentru validitatea unui act juridic, prevăzute de art. 948 C. Civ., iar sub aspectul formei au fost respectate cerințele prevăzute de Legea nr. 31/1990. La data efectuării divizării SC M. SA nu exista nici o acțiune în curs de judecată cu privire la imobile și nici o notificare adresată societății și nesoluționată de instanță. Singura notificare pe care societatea divizată a primit-o până la data divizării a fost invalidată prin renunțarea reclamanților la calea Legii nr. 10/2001, aceștia înțelegând să se judece pe calea dreptului comun. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. nr. 153 A din 14 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII- a civilă și litigii de muncă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se aplică numai actelor de înstrăinare care au ca obiect imobile preluate în mod abuziv. Prin expresia „acte juridice de înstrăinare” sunt avute în vedere orice acte translative de proprietate, între vii sau pentru cauză de moarte, având ca obiect bunuri ut singuli . Nu intră în această categorie operațiunile juridice de reorganizare (prin comasare sau divizare) sau de transformare a unei persoane juridice deoarece, pe de o parte, în aceste cazuri operează o transmisiune universală sau cu titlu universal către persoana juridică dobânditoare, care rămâne ținută de aceleași drepturi și obligații ca și persoana transmițătoare, iar pe de altă parte, art. 46 alin. (2) vizează numai înstrăinările cu titlu particular.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți critica vizând următoarele aspecte: 1. Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Textul menționat nu distinge între transmisiunile cu titlu particular și cele universale sau cu titlu universal. Dacă s-ar accepta interpretarea dată de instanță textului de lege ar opera în mod nepermis o restrângere a domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001 și a sferei de aplicare a regulii restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv. Privatizarea s-a făcut, în principal, prin vânzarea acțiunilor dar și prin vânzarea activelor, bunuri ut singuli . Dacă s-ar fi dorit această distincție, ar fi fost menționată expres de lege.

Reclamanții au solicitat nulitatea operațiunilor juridice efectuate în procesul de privatizare deoarece ca efect al acestora bunul solicitat s-a transmis în patrimoniul persoanelor juridice reorganizate și transformate. Or, numai astfel se poate da eficiență procedurii de restituire a bunurilor preluate de stat și aflate în patrimoniul fostelor întreprinderi de stat care s-au înființat în baza Legii nr. 15/1990 și ulterior privatizate, prin vânzarea de acțiuni. Pe perioada procesului de privatizare și reorganizare prin divizare a societăților comerciale pârâte, pe rolul instanțelor de judecată se aflau spre soluționare cereri în revendicarea imobilului pe dreptul comun; 2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Instanța de apel nu a observat că reclamanții au solicitat constatarea nulității și a unor acte juridice având ca obiect bunuri ut singuli . Este vorba de protocolul de preluare din 1991 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției moară și casă de locuit. Protocolul este nevalabil în partea privitoare la imobilul teren și construcții casă de locuit și moară deoarece fosta întreprindere de stat nu a avut un drept de administrare asupra bunului imobil. Or, potrivit Legii nr. 15/1990, numai bunurile aflate în administrare formează patrimoniul societății organizate în baza Legii nr. 15/1990. Pentru același considerent, nici terenul nu putea face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza H.G.

nr. 834/1991, dată în aplicarea Legii nr. 15/1990. Dovada indubitabilă a inexistenței dreptului de administrare asupra imobilului în patrimoniul societății organizate conform Legii nr. 15/1990 este chiar hotărârea judecătorească prin care s-a solicitat numai în 1994 să se constate un drept de folosință asupra terenului și care a fost obținută după ce reclamanții au ridicat pretenții asupra proprietății imobilului. Hotărârea nu cuprinde considerentele privind cauza ilicită, reaua credință și încălcările dispozițiilor legale în materia privatizării. Preluarea imobilului a fost făcută fără titlu valabil, în adresa nr. 87176/1996 eliberată de Ministerul de Interne arătându-se că foștii proprietari ai imobilului nu figurează cu moară naționalizată în Urziceni.

Intimații au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Ministerul Finanțelor Publice a invocat faptul că acțiunea a fost înregistrată după împlinirea termenului limită până la care se putea solicita constatarea nulității actelor de privatizare, 14 august 2002. Această apărare nu a putut fi primită întrucât cererea introductivă de instanță a fost transmisă prin poștă, la 14 august 2002, conform ștampilei de pe plicul existent la fila 8 dosar nr. 2845/2002. Ca atare, față de dispozițiile art. 104 C. proc. civ., acțiunea a fost considerată ca formulată în termen. În egală măsură, de vreme ce Ministerul Finanțelor Publice nu a fost obligat către reclamanți, problema analizării calității sale procesuale este lipsită de interes.

Recursul nu este însă întemeiat pe fond pentru următoarele considerente: 1. Conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință. Reclamanții au solicitat să se dispună anularea actelor juridice făcute în cadrul procesului de privatizare a pârâtei SC M. SA, nulitatea parțială a divizării acestei pârâte, în ceea ce privește preluarea de către SC E.I. SRL a activului moară și teren precum și nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria IL nr. 0010 din 21 martie 1997 emis de Consiliul Județean Ialomița.

Instanțele de fond au apreciat corect că nu intră sub incidența art. 46 din Legea nr. 10/2001, fiind supuse regimului nulității de drept comun sau, după caz, regimului juridic stabilit prin dispozițiile legale speciale, contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni întrucât obiectul acestora nu îl constituie activele imobiliare ale societății, ci dreptul de proprietate asupra părții din capitalul social deținut de stat sau, după caz, de unitățile administrativ teritoriale, la aceste societăți. Acțiunile reprezintă o parte a capitalului social, expresie valorică a aporturilor asociaților, iar bunurile fac parte din patrimoniul societăților comerciale. Or, între capitalul social și patrimoniu nu există identitate.

De asemenea, nu sunt supuse prevederilor art. 46 actele de înstrăinare făcute în cadrul operațiunilor de reorganizare sau transformare a unei persoane juridice. În acest caz, activul patrimonial - inclusiv imobilele preluate cu sau fără titlu valabil, trece la persoana nou înființată ori care este în ființă, în funcție de forma de reorganizare juridică. În aceste cazuri operează o transmisiune universală sau cu titlu universal. Or, de vreme ce art. 46 se referă la situația în care „actul” a fost încheiat cu bună-credință, înseamnă că textul are în vedere numai actele juridice de înstrăinare cu titlu particular. În cazul imobilelor care nu cad sub incidența art. 46, actele de înstrăinare ale acestora pot fi anulate potrivit dreptului comun.

Pe lângă aceasta, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, persoana îndreptățită are deschisă calea unei acțiuni în revendicare de drept comun pe care, de altfel, reclamanții au și promovat-o, însă judecata acesteia a fost suspendată în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. la data de 25 noiembrie 2002. Pe de altă parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu are caracter constitutiv sau translativ de drepturi, pentru a se putea cere anularea lui în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, care vizează actele juridice de „înstrăinare”. Acest certificat are caracter declarativ de drepturi întrucât nu face decât să constate existența în patrimoniul societății comerciale la care se referă, a dreptului de proprietate asupra imobilelor.

Cât privește Decizia nr. 59 din 27 februarie 1991 emisă de Prefectura județului Ialomița și protocolul de preluare din 1 martie 1991, adoptat în baza deciziei, nu s-a probat că ar fi fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 15/1990, astfel încât să se constate nulitatea lor. În fine, de vreme ce dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile actelor juridice deduse judecății, în litigiul de față este lipsit de interes să fie făcute aprecieri asupra bunei sau relei credințe a părților la încheierea lor. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; 2. Hotărârea instanței de apel conține argumentele care au format convingerea judecătorilor.

De altfel, recurenții nici nu au dezvoltat această critică, subsumată formal motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În realitate, criticile formulate după invocarea temeiului de drept înscris în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fiind în realitate tot în legătură cu interpretarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Drept urmare, nu vor fi primite nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Față de cele ce preced, în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.I., I.A. și B.E. împotriva deciziei civile nr. 153 A din 14 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.