ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4077/2004

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la 26 octombrie 2000

pe rolul Tribunalului București, reclamanții L.M.A. și S.A. au revendicat

potrivit art. 480 C. civ., de la Statul român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor și R.A. A.P.P.S., terenul în suprafață de 4594 mp situat în comuna

Snagov, satul Ciofliceni, județul Ilfov, care a aparținut autoarei lor M.P.,

căsătorită H., imobil greșit naționalizat pe numele H.C.

În baza probelor administrate, cu înscrisuri și

expertiză judiciară Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat

sentința civilă nr. 460 din 7 mai 2001 prin care a admis acțiunea și a dispus

retrocedarea către reclamanți a imobilului, determinat prin expertiza ing.

P.O., care a fost omologată.

S-a reținut în esență că imobilul revendicat a

aparținut mătușei reclamanților, P.M.T., decedată în anul 1998, pe care aceștia

o moștenesc, că a fost greșit naționalizat pe numele soțului acesteia, care, de

altfel, era funcționar de stat, deși era bunul său propriu, iar în prezent se

găsește în detenția pârâtei R.A.A.P.P.S.

Ca atare, constatând că preluarea s-a făcut fără

titlu valabil în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, a fost admisă acțiunea.

Apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 611 din 11

decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a

constatat că reclamantul S.P.L. nu are calitate procesual activă. A fost

păstrată în rest sentința, iar apelul declarat de R.A. A.P.P.S. a fost respins

ca nefondat.

În motivarea deciziei instanța de apel a reținut

că este neîntemeiată critica vizând valabilitatea titlului statului asupra

imobilului naționalizat, față de probele indubitabile care atestau calitatea de

funcționar a lui H.C., soțul proprietarei.

De asemenea nefondată s-a apreciat critica din

apel vizând greșita respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză care a

menționat o suprafață de 4660,56 mp, iar nu 4594 mp, cât apărea în actul de

proprietate al autoarei reclamanților.

Față de împrejurarea că reclamantul S.P.L. este

cetățean german, acțiunea acestuia de redobândire a proprietății asupra

terenului a fost respinsă, în raport cu dispozițiile imperative ale Legii nr.

54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, precum și ale Constituției.

Ca atare, apelul Ministerului Finanțelor Publice care viza acest aspect a fost

admis.

Împotriva acestei decizii în termen legal au

declarat recurs pârâții.

Un motiv comun invocat de cele două recurente

vizează valabilitatea titlului statului, care ar fi impus aprecierea integrală

a aplicării Decretului nr. 92/1950, atât cu privire la soț, cât și cu privire

la soție.

În plus, Ministerul Finanțelor Publice a

susținut că reclamanții puteau apela la dispozițiile din legile speciale de

reparație, respectiv Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.

Pârâta R.A. A.P.P.S. a mai invocat și

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că s-a acordat mai mult

decât s-a cerut, respectiv 4660,56 mp.

Același recurent a mai susținut că în condițiile

în care acțiunea reclamantului S.P. a fost, corect, respinsă, întreaga acțiune

era inadmisibilă, întrucât lipsea unanimitatea necesară promovării unei acțiuni

în revendicare.

În recurs s-a încuviințat pentru intimați

suplimentarea probei cu înscrisuri, fiind depuse printre altele, copia carnetului

de muncă al autoarei reclamanților, care a fost dactilografă.

Prin întâmpinare, intimații au solicitat

respingerea recursurilor, învederând că diferența de teren de cca 60 mp se

datorează aluviunilor depuse de-a lungul timpului pe una din laturi, aflată la

lac.

Recursurile nu sunt fondate, urmând ca în baza

art. 312 C. proc. civ., să fie respinse, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul comun invocat de

recurente, vizând valabilitatea titlului statului asupra terenului în litigiu,

se constată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii,

nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate.

Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a

lucrărilor dosarului, autoarea reclamantelor a dobândit prin cumpărare,

înscrisă în registrele de publicitate, în anul 1940, imobilul în litigiu, care

avea și o construcție, demolată ulterior după naționalizarea întregului imobil

de la soțul proprietarei, cu care aceasta se căsătorise în anul 1944.

Interpretând modul de aplicare al Decretului nr.

92/1950 prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, corect ambele instanțe au

reținut că greșit în anul 1950 autoarea reclamanților a fost deposedată de bunul

său, deși atât ea cât și soțul erau funcționari (dactilografă, respectiv

contabil), categorie exceptată în mod expres de art. II din Decretul nr.

92/1950.

În raport cu data introducerii acțiunii și

natura bunului revendicat, apare ca nefondată susținerea Ministerului

Finanțelor Publice vizând posibilitatea reclamanților de a fi recurs la legile

speciale de reparație. Legea nr. 112/1945 se aplica, cum se știe, imobilelor cu

destinație de locuință, or, în speță, locuința fusese demolată de stat între timp,

iar Legea nr. 10/2001 este ulterioară datei învestirii instanței.

Nici motivul invocat de recurenta R.A. A.P.P.S.

vizând o pretinsă pronunțată ultra petita nu se găsește întemeiat. Astfel cum

rezultă din dispozitivul sentinței pronunțate în fond, neschimbat în apel, s-a

admis acțiunea pentru 4594 mp, exact cât s-a solicitat prin acțiune.

Împrejurarea că s-a omologat expertiza care a găsit la măsurătoare o suprafață

de circa 60 mp

mai

întinsă nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de

art. 314 pct. 6 C. proc. civ., ce se va lămuri cu ocazia executării hotărârii.

Ultimul motiv cuprins în recursul pârâtei

R.A.A.P.P.S. este de asemenea neîntemeiat. Dacă s-a dovedit că cei doi

reclamanți (între timp S.P. fiind decedat) erau singurii moștenitori ai defunctei

proprietare este evident că s-a respectat regula unanimității impusă pentru

promovarea acțiunii în revendicare. Calitatea de cetățean străin a unui dintre

comoștenitori, observată de instanța de apel, îl împiedică pe acesta să

dobândească în natură terenuri în România, nefiind înlăturată calitatea sa de

moștenitor. De altfel, după decesul acestui reclamant, moștenitoarele sale, cum

rezultă din actele noi depuse în recurs, emise în Germania și care poartă

apostila prevăzută de Convenția de la Haga din anul 1961, au cedat către

cealaltă comoștenitoare toate drepturile cu privire la acest bun.

Ca atare, nici unul dintre motivele invocate

nefiind fondat, recursurile se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R.A.A.P.P.S. împotriva

deciziei civile nr. 611 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 mai 2004.