ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4077/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 26 octombrie 2000 pe rolul Tribunalului București, reclamanții L.M.A. și S.A. au revendicat potrivit art. 480 C. civ., de la Statul român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor și R.A. A.P.P.S., terenul în suprafață de 4594 mp situat în comuna Snagov, satul Ciofliceni, județul Ilfov, care a aparținut autoarei lor M.P., căsătorită H., imobil greșit naționalizat pe numele H.C. În baza probelor administrate, cu înscrisuri și expertiză judiciară Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 460 din 7 mai 2001 prin care a admis acțiunea și a dispus retrocedarea către reclamanți a imobilului, determinat prin expertiza ing.

P.O., care a fost omologată. S-a reținut în esență că imobilul revendicat a aparținut mătușei reclamanților, P.M.T., decedată în anul 1998, pe care aceștia o moștenesc, că a fost greșit naționalizat pe numele soțului acesteia, care, de altfel, era funcționar de stat, deși era bunul său propriu, iar în prezent se găsește în detenția pârâtei R.A.A.P.P.S. Ca atare, constatând că preluarea s-a făcut fără titlu valabil în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, a fost admisă acțiunea. Apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 611 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a constatat că reclamantul S.P.L.

nu are calitate procesual activă. A fost păstrată în rest sentința, iar apelul declarat de R.A. A.P.P.S. a fost respins ca nefondat. În motivarea deciziei instanța de apel a reținut că este neîntemeiată critica vizând valabilitatea titlului statului asupra imobilului naționalizat, față de probele indubitabile care atestau calitatea de funcționar a lui H.C., soțul proprietarei. De asemenea nefondată s-a apreciat critica din apel vizând greșita respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză care a menționat o suprafață de 4660,56 mp, iar nu 4594 mp, cât apărea în actul de proprietate al autoarei reclamanților. Față de împrejurarea că reclamantul S.P.L. este cetățean german, acțiunea acestuia de redobândire a proprietății asupra terenului a fost respinsă, în raport cu dispozițiile imperative ale Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, precum și ale Constituției.

Ca atare, apelul Ministerului Finanțelor Publice care viza acest aspect a fost admis. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâții. Un motiv comun invocat de cele două recurente vizează valabilitatea titlului statului, care ar fi impus aprecierea integrală a aplicării Decretului nr. 92/1950, atât cu privire la soț, cât și cu privire la soție. În plus, Ministerul Finanțelor Publice a susținut că reclamanții puteau apela la dispozițiile din legile speciale de reparație, respectiv Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001. Pârâta R.A. A.P.P.S. a mai invocat și dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv 4660,56 mp.

Același recurent a mai susținut că în condițiile în care acțiunea reclamantului S.P. a fost, corect, respinsă, întreaga acțiune era inadmisibilă, întrucât lipsea unanimitatea necesară promovării unei acțiuni în revendicare. În recurs s-a încuviințat pentru intimați suplimentarea probei cu înscrisuri, fiind depuse printre altele, copia carnetului de muncă al autoarei reclamanților, care a fost dactilografă. Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursurilor, învederând că diferența de teren de cca 60 mp se datorează aluviunilor depuse de-a lungul timpului pe una din laturi, aflată la lac. Recursurile nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 312 C. proc.

civ., să fie respinse, pentru următoarele considerente: Cu privire la motivul comun invocat de recurente, vizând valabilitatea titlului statului asupra terenului în litigiu, se constată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate.

Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, autoarea reclamantelor a dobândit prin cumpărare, înscrisă în registrele de publicitate, în anul 1940, imobilul în litigiu, care avea și o construcție, demolată ulterior după naționalizarea întregului imobil de la soțul proprietarei, cu care aceasta se căsătorise în anul 1944. Interpretând modul de aplicare al Decretului nr. 92/1950 prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, corect ambele instanțe au reținut că greșit în anul 1950 autoarea reclamanților a fost deposedată de bunul său, deși atât ea cât și soțul erau funcționari (dactilografă, respectiv contabil), categorie exceptată în mod expres de art. II din Decretul nr. 92/1950.

În raport cu data introducerii acțiunii și natura bunului revendicat, apare ca nefondată susținerea Ministerului Finanțelor Publice vizând posibilitatea reclamanților de a fi recurs la legile speciale de reparație. Legea nr. 112/1945 se aplica, cum se știe, imobilelor cu destinație de locuință, or, în speță, locuința fusese demolată de stat între timp, iar Legea nr. 10/2001 este ulterioară datei învestirii instanței. Nici motivul invocat de recurenta R.A. A.P.P.S. vizând o pretinsă pronunțată ultra petita nu se găsește întemeiat. Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței pronunțate în fond, neschimbat în apel, s-a admis acțiunea pentru 4594 mp, exact cât s-a solicitat prin acțiune. Împrejurarea că s-a omologat expertiza care a găsit la măsurătoare o suprafață de circa 60 mp mai întinsă nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 314 pct. 6 C. proc.

civ., ce se va lămuri cu ocazia executării hotărârii. Ultimul motiv cuprins în recursul pârâtei R.A.A.P.P.S. este de asemenea neîntemeiat. Dacă s-a dovedit că cei doi reclamanți (între timp S.P. fiind decedat) erau singurii moștenitori ai defunctei proprietare este evident că s-a respectat regula unanimității impusă pentru promovarea acțiunii în revendicare. Calitatea de cetățean străin a unui dintre comoștenitori, observată de instanța de apel, îl împiedică pe acesta să dobândească în natură terenuri în România, nefiind înlăturată calitatea sa de moștenitor. De altfel, după decesul acestui reclamant, moștenitoarele sale, cum rezultă din actele noi depuse în recurs, emise în Germania și care poartă apostila prevăzută de Convenția de la Haga din anul 1961, au cedat către cealaltă comoștenitoare toate drepturile cu privire la acest bun.

Ca atare, nici unul dintre motivele invocate nefiind fondat, recursurile se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 611 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2004.