ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1088/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC A.F. SA Bacău, a chemat în judecată pe pârâta SC A.G. SA Bacău, solicitând plata chiriei pentru utilajele închiriate și a contravalorii acestora, întrucât pârâta nu a plătit chiria conform contractului părților și nu a restituit utilajele la termenul stipulat – 12 noiembrie 2001. Tribunalul Bacău, prin sentința civilă 812 din 18 aprilie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând că, prin contractul lor, părțile au stabilit cuantumul chiriei la 150 dolari S.U.A. pe tractor, iar pentru celelalte utilaje, prin negociere. Actul de negociere însă, nu a fost însușit de pârâtă, iar utilajele nu au fost închiriate de reclamantă.
Curtea de Apel Bacău, sesizată cu apelul declarat de reclamantă, prin încheierea din 26 noiembrie 2002, a dispus suspendarea judecării pricinii în considerarea art. 35 din Legea nr. 64/1995, întrucât împotriva pârâtei s-a deschis procedura lichidării judiciare. Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs, criticând soluția suspendării pentru nelegalitate, în raport cu obiectul litigiului. Astfel, recurenta susține că a cerut restituirea bunurilor, proprietatea sa, care nu afectează pe ceilalți creditori, iar în privința despăgubirilor se putea proceda la disjungerea cauzei. În ședința publică de la 6 mai 2003, pentru lipsa nejustificată a părților care nu au solicitat judecarea cauzei, instanța a luat măsura suspendării prevăzută de art. 242 pct. 2 C. proc.
civ. Recursul este perimat. Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel recurs, contestație și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni – în materie comercială. Natura juridică mixtă, de sancțiune procesuală și de prezumție de desistare reprezintă o aplicare a principiilor legalității și disponibilității. Astfel, perimarea constă în stingerea procesului în faza în care se găsește. Referatul de grefă din 4 decembrie 2003 constată că pricina a fost suspendată la data de 6 mai 2003, iar de la acea dată au trecut mai mult de 6 luni. Așa fiind în temeiul textului de lege evocat, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata perimat recursul declarat împotriva încheierii din 26 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Constată perimat recursul declarat de reclamanta SC A.F. SA Bacău, împotriva încheierii din 26 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 23 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.