ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 835/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 281 din 20 mai 1999,

Tribunalul Ialomița a anulat acțiunea F.P.S. București (în prezent, A.P.A.P.S.)

prin care a solicitat obligarea pârâtei SC S. SA Fierbinți la plata sumei de

212.324.240 lei cu titlu de dividende, plus 282.044.110 lei daune moratorii,

calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite

persoanelor juridice pe termen de un an.

Prin decizia nr. 3218 din 13 decembrie 1999 a Curții

de Apel București, secția comercială, a fost admis apelul F.P.S. București și,

desființând sentința instanței de fond, a trimis cauza, spre judecare,

Tribunalului Ialomița.

În fond, după apel, Tribunalul Ialomița a pronunțat

sentința civilă nr. 261/F din 2 mai 2000 prin care s-a admis acțiunea

reclamantei, iar pârâta SC S. SA Fierbinți a fost obligată la plata sumei de

212.324.240 lei cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar pentru

1995, plus 13.152.367 lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza

deciziei nr. 601 din 4 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială,

dar, prin decizia nr. 6982 din 27 mai 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, a admis recursul A.P.A.P.S. București, a casat decizia Curții de

Apel București și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului

ca o cale devolutivă de atac.

În fond, după casare, Curtea de Apel București, secția

comercială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, A.P.A.P.S. București,

prin decizia nr. 30 A din 31 ianuarie 2002 a Curții de Apel București.

Cu actul înregistrat la 29 martie 2002, A.P.A.P.S.

București a formulat recurs împotriva acestei decizii, susținând, în esență,

următoarele:

– decizia instanței se întemeiază pe greșita

interpretare a legii, deoarece dobânzile solicitate de A.P.A.P.S. sunt daune

interese ce au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin

întârzierea executării obligației;

- Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre greșită prin

aceea că a reținut că nu există raport de cauzalitate între dobânzile achitate

de către bancă și neplata dividendelor de către pârâtă;

- instanța de apel a reținut eronat că nu s-au

dovedit pretențiile la daune atâta timp, cât nu s-a dovedit că există un cont

deschis la B.R.D.;

- în subsidiar, recurenta a solicitat acordarea

dobânzilor la nivelul taxei de scont a Băncii Naționale.

Recursul reclamantei este nefondat.

Problema de drept, invocată în prima critică adusă

deciziei pronunțate în apel, este cea a dobânzii în materie comercială,

reglementată de art. 43 C. com., prin derogare de la normele dreptului civil.

Această problemă este strâns legată de materia

daunelor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. Când obligația

contractuală constă în „facere” sau „dare” a unui alt bun decât o sumă de bani,

regula invocată, din ideea de integrală despăgubire a creditorului, este că

acesta din urmă are dreptul să reclame creditorului, potrivit art. 1084 C. civ.,

atât pierderea, cât câștigul nerealizat, cu condiția să facă dovada existenței

și întinderii lor.

Dacă prestația constă într-o sumă de bani, daunele

sunt prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor (art.

1088 alin. (2) C. civ.).

Este necontestat că, în cauză, obligația care nu a

fost îndeplinită este comercială, așa încât se aplică dispozițiile art. 43 C.

com., care stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani

produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabilește

de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în

limitele legii speciale.

Din acest punct de vedere, este de reținut că părțile

nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deși curge de drept, trebuia

determinat.

Stăruința recurentei, de a i se acorda dobânda pentru

depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, nu poate fi

primită, întrucât s-ar eluda natura contractuală a acestor dobânzi.

Dobânzile în materie comercială reprezintă, așa cum

susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin neexecutare

și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând altuia de

către debitor.

În comercial, au fost menținute principiile care guvernează

daunele compensatorii pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general și cu

consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la dobânzi

compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și

câștigului realizat. Derogarea privește, însă, momentul de la care curg

dobânzile și faptul că acestea curg de drept.

Prin urmare, recurenta a dat o interpretare proprie

dispozițiilor art. 43 C. com. atunci când a susținut că, în cazul neexecutării

obligațiilor bănești de natură comercială, creditorul are dreptul la dobânda pe

care ar fi încasat-o dacă banii s-ar fi aflat în depozit cu termen.

După cum rezultă din susținerile recurentei, sumele

încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și, prin urmare, nu

sunt menite să ducă la constituirea de depozite.

Este adevărat că, în recurs, reclamanta a întocmit,

cu caracter subsidiar, și un calcul al dobânzilor în raport cu taxa de scont B.N.R.,

dar, atâta timp, cât nu s-au prezentat dovezi în legătură cu întinderea acestor

dobânzi, precum și pentru considerentele arătate mai sus, recursul A.P.A.P.S.

București va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București,

împotriva deciziei nr. 30/A din 31 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie

2003.