ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2779/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea din 19 februarie 2002, petiționarul M.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor M.G., președintele Tribunalului Gorj și C.I., expert tehnic la Biroul de expertiză al Judecătoriei Gorj, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 260 C. pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, prin rezoluția din 10 iunie 2002, dispusă în dosarul nr. 905/P/2002, a confirmat propunerea organelor de cercetare penală, de a nu se începe urmărirea penală față de C.I., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reținându-se că acesta nu a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă pentru că a întocmit o expertiză tehnică concordantă cu situația reală de la fața locului.

În baza aceleiași dispoziții legale s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul M.G., considerându-se că fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., nu există, partea vătămată, nemulțumită de hotărârea pronunțată în civil, având la dispoziție căile de atac prevăzute de lege. Petiționarul a formulat plângere împotriva soluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, care prin rezoluția nr. 2285/II/2002 din 23 iulie 2002, a fost respinsă, ca neîntemeiată, întrucât soluția s-a bazat pe documentele existente în dosarul nr. 4489/2001 al Tribunalului Gorj, pe mențiunile existente în registrele agricole și pe măsurătorile efectuate în teren, cu participarea părților.

Plângerile petentului au fost respinse apoi, pe rând, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova (rezoluția nr. 5739/II/2 din 15 noiembrie 2002 ) și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (rezoluția nr. 2315/525 din 1 august 2003 și 21 august 2003), cu motivarea să soluția adoptată este legală și temeinică, neexistând temei legal pentru infirmarea acesteia. Petiționarul, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere la Curtea de Apel Craiova, care la 3 septembrie 2003 a înaintat-o spre soluționare Curții Supreme de Justiție, față de dispozițiile art. 29 alin. (1) pct. 1 lit. f) C. proc. pen., întrucât judecătorul vizat avea gradul de judecător de curte de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin sentința penală nr. 116 din 18 noiembrie 2003, pronunțată în dosar nr. 4330/2003, a admis plângerea și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Craiova. Această declinare a avut în vedere dispozițiile art. 28 1 lit. b) C. proc. pen., întrucât la data săvârșirii faptei sesizate, G.M. avea calitatea de președinte al Tribunalului Gorj. La 19 februarie 2004, petentul a reiterat plângerea solicitând desființarea rezoluției nr. 805/P/2002 privind pe făptuitorii M.G. și C.I., atașarea dosarului nr. 117/2004 al Tribunalului Gorj și conexarea la dosarul de față, iar în final, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru începerea urmăririi penale împotriva celor doi făptuitori.

Prin sentința penală nr. 4738 din 21 octombrie 2003, Tribunalul Tg. Jiu a admis contestația petiționarului M.A., s-a anulat rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu și s-a dispus completarea cercetărilor cu privire la aspectele invocate de petiționar. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, care a fost admis, prin decizia penală nr. 123 din 2 februarie 2004, a Tribunalului Gorj, care a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, la aceiași instanță. După declinarea competenței de Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Curții de Apel Craiova, aceasta din urmă, prin decizia penală nr. 19 din 17 martie 2004, a respins plângerea petentului M.A., obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiționarul, care a solicitat admiterea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror. Examinând recursul în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este nefondat și urmează să fie respins. Verificând actele și lucrările dosarului se reține că judecătorul M.G. a făcut parte din completul care a soluționat dosarul nr. 4489/2001, prin decizia civilă nr. 2865/ A din 29 octombrie 2001, fără a se fi demonstrat că această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea unor dispoziții legale. Petiționarul recurent a solicitat condamnarea expertului C.I., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât expertiza întocmită de acesta a dus la pronunțarea unei hotărâri civile eronate.

Din actele dosarului rezultă că expertiza tehnică a fost conformă cu situația reală constatată la fața locului. Motivele invocate de petiționar, cu privire la magistratul M.G., nu sunt de natură penală, întrucât exista posibilitatea de a ataca cu recurs decizia civilă, fără ca în prezent să se cunoască soluția definitivă, în această cauză civilă. Pentru aceste considerente se constată că nu există motive pentru trimiterea dosarului în vederea redeschiderii urmăririi penale în cauză și în consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul petentului M.A., să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.A. împotriva sentinței penale nr. 19 din 17 martie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2004.