ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1426/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la două pedepse de câte 10 ani închisoare, (părți vătămate fiind G.S. și F.E.W.); În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul S.F. va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 288 zile, din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1285/2000 a Judecătoriei Târgoviște.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul S.F. să execute 10 ani închisoare. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsă arestul preventiv de la data de 17 septembrie 2002, la zi. În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.R. la 2 pedepse de câte 8 ani închisoare (părți vătămate fiind G.S. și F.E.W.). În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.R. va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsă arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.L. la două pedepse de câte 8 ani închisoare (părți vătămate fiind G.S. și F.E.W.). În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul I.L. va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., a condamnat pe inculpata J.G. la două pedepse de câte 7 ani închisoare (părți vătămate fiind G.S. și F.E.W.). În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpata J.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 66/2001 a Judecătoriei Târgoviște și a constatat-o grațiată, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. Inculpata J.G. urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 din C. pen., a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., a condamnat pe inculpata S.N. la două pedepse de câte 7 ani închisoare (părți vătămate fiind G.S. și F.E.W.). În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpata S.N. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 7 septembrie 2002, la zi. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.T. la pedeapsa de 6 luni închisoare. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi. A luat act că părțile vătămate F.E.W. și G.S. nu s-au constituit părți civile în cauză, neavând pretenții materiale de formulat, conform declarațiilor date în cursul urmăririi penale, fiindu-le restituite telefoanele mobile, ceasul de mână și suma de 60 euro. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpați a bunurilor și valorilor dobândite prin săvârșirea faptelor penale, după cum urmează: - de la S.N. contravaloarea lănțișorului din aur în greutate de 10 gr., în sumă de 3.953.364 lei, valoare stabilită conform cursului pieței valutare din 27 ianuarie 2003; - de la M.T., suma de 500.000 lei; - de la S.F.

și I.L., sumele de câte1.000.000 lei și de câte 120 euro. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență că, în seara zilei de 15 septembrie 2002, după o înțelegere prealabilă între inculpați, inculpatele J.G. și S.N. împreună cu alte două fete au acostat părțile vătămate G.S. și F.E.W., cetățeni spanioli, pentru a avea cu aceștia relații sexuale, sens în care le-au dus în apartamentul inculpatului C.R., unde acest inculpat împreună cu inculpații S.F. și I.L., primii doi având fețele acoperite cu cagule au pătruns peste ei, și sub pretextul că fac parte din poliția antidrog, inculpatul C.R., împreună cu inculpatele J.G. și S.N. au deposedat părțile vătămate de bani, 300 euro și 2.500.000 lei, 2 telefoane mobile, un lanț de aur și un ceas de mână, bunuri pe care ulterior inculpații le-au împărțit între ei la locuința inculpatului M.T.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: plângerile și declarațiile părților vătămate, planșe foto, procesele-verbale de confruntare și de prezentare pentru recunoaștere, precum și declarațiile martorilor A.C.V., S.A.M., I.S. și R.M. În faza de cercetare judecătorească, fiind audiați inculpații S.F., I.L., J.G., S.N. și M.T. au recunoscut săvârșirea faptelor, în timp ce inculpatul C.R. a avut o atitudine de nerecunoaștere, susținând că nu a participat la săvârșirea infracțiunilor. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 214 din 23 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.N., J.G., C.R., S.F.

și I.L., împotriva sentinței penale nr. 18/2003 a Tribunalului Dâmbovița, reținând că instanța de fond a stabilit corect, pe baza probelor administrate, atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpaților și a individualizat corespunzător pedepsele aplicate. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpații S.F., I.L., J.G. și S.N. solicitând redozarea pedepselor aplicate și C.R. solicitând, în principal achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie, întrucât la momentul săvârșirii infracțiunii, se afla la un botez, într-un prim subsidiar schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de tăinuire, în subsidiar a cerut casarea deciziei atacate și trimiterea dosarului la instanța de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunțat cu privire la probele solicitate, printr-un alt motiv de recurs a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, având în vedere că suferă de oligofrenie, iar într-un ultim subsidiar a cerut redozarea pedepsei aplicate.

Recursurile sunt nefondate. Analizând hotărârile pronunțate, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situația de fapt și împrejurările concrete în care s-au comis infracțiunile au fost corect reținute, iar vinovăția tuturor inculpaților pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul materialului probator administrat în cauză. Apărarea inculpatului C.R. în sensul că la momentul comiterii infracțiunii se afla la un botez, precum și susținerile potrivit cărora singura sa implicare, ar fi constat în aceea că în timpul împărțirii bunurilor la coinculpatul M.T. ar fi participat și el luând câteva pentru a le folosi în interes personal, sunt infirmate de toate probele dosarului, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile celorlalți coinculpați, declarațiile martorilor P.V.

și A.C.V., aceasta din urmă martor ocular la desfășurarea evenimentelor și care arată că „cu toate că fața îi era acoperită l-am recunoscut imediat pe C.R. după statură, voce, limbaj și modul în care se adresa”. Toate acestea coroborate cu descrierea semnalmentelor făptuitorilor făcute de părțile vătămate au dus la concluzia certă că inculpatul C.R. se face vinovat de infracțiunile reținute în sarcina sa. Poziția sa de nerecunoaștere este doar o circumstanță ce a fost avută în vedere de instanțe la individualizarea pedepsei. Față de cele arătate, urmează a fi respins și al 2-lea motiv de recurs, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în tăinuire, întrucât din probele administrate a rezultat cu certitudine că unul dintre inculpații, care au pătruns în casă peste părțile vătămate a fost C.R., care sub pretextul că face parte din poliția antidrog, a așezat părțile vătămate la perete și împreună cu inculpatele J.G.

și S.N. le-au deposedat de bani și bunuri. În concluzie, în mod corect instanțele au reținut că inculpatul C.R. se face vinovat de săvârșirea a 2 infracțiuni de tâlhărie, actele materiale îndeplinite de acesta justificând pe deplin încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina sa.

De asemenea, urmează a fi respins și cel de-al 3–lea motiv de recurs, prin care se solicită trimiterea dosarului la instanța de apel, cu susținerea că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la probele solicitate de inculpatul C.R., întrucât așa cum rezultă din analizarea deciziei atacate, Curtea constată că instanța curții de apel nu numai că s-a pronunțat, dar a și motivat respingerea cererilor formulate de inculpat, arătând că nu se justifică solicitarea acestuia de completare a probatoriilor cu reaudierea celorlalți coinculpați, a unor martori și a părților vătămate, câtă vreme declarațiile acestora se coroborează și confirmă situația de fapt reținută, iar în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de către instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate. Totodată, urmează a fi respinsă și cererea inculpatului C.R., privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, întrucât se constată că nu este susținută de acte medicale recente. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, motiv de recurs invocat de toți inculpații, Curtea constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au avut în vedere criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al infracțiunilor comise, împrejurările concrete în care s-au săvârșit, frecvența mare a comiterii unor astfel de fapte, limitele minime și maxime de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, S.F.

recidivist, I.L. și J.G. au antecedente penale, poziția procesuală de nerecunoaștere a inculpatului C.R., astfel încât pedepsele aplicate au fost just apreciate și nu se impune redozarea lor. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge, conform art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și a dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.R., S.F., I.L., J.G. și S.N., împotriva deciziei penale nr. 214 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002, la 12 martie 2004. Obligă pe recurentul inculpat C.R. să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Obligă pe recurenții inculpați S.F., I.L., J.G. și S.N. să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2004.