ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1146/2011

Asupra recursurilor penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 213 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Dâmbovița a fost condamnat inculpatul V.S.C. la 18 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. și la 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen. În baza disp. art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei. În baza art. 88 C. pen. s-au dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la 6 martie 2009 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul P.V.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., respingându-se ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice în cea prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g) și i) C. pen.

În baza disp. art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de o zi din 6 martie 2009. În latură civilă s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către părțile civile T.M. și în baza disp. art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., inculpatul V.S.C. a fost obligat la plata către părțile civile T.M. și T.E.M. a câte 7.500 RON cu titlu de daune morale. Totodată, s-a respins ca nefondată cererea părților civile T.M. și T.E.M. privind acordarea despăgubirilor materiale.

În baza disp. art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către părțile civile T.M. și T.E.M. a toporului utilizat de către inculpatul V.S.C. la săvârșirea faptei, precum și a cutiilor camerei video și a pistolului cu gaze, sustrase de către inculpați. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 21 - 22 februarie 2009, cei doi inculpați au luat hotărârea de a sustrage bunuri din gospodăria victimei T.V.P., cunoscând că aceasta locuiește singură și deține diferite bunuri. În baza acestei hotărâri după ce au trecut pe la discoteca din localitate, în apropierea orei 00,00, inculpații au ajuns în dreptul imobilului victimei, au escaladat gardul împrejmuitor prin partea din față, după care au intra pe o portiță metalică care nu era asigurată, ajungând într-o zonă în care se aflau dependințele, au observat că una dintre ferestrele locuinței era luminată.

Cei doi inculpați au fost simțiți de câinii proprietarului, care au început să latre, moment în care victima a aprins becul de afară și a ieșit din casă, îndreptându-se spre porțile de acces în curte. Inculpații au intrat în casă pe ușa rămasă deschisă și au mers în camera din față, unde se aflau depozitate bunuri și corpuri de mobilier, ascunzându-se în spatele unui corp de mobilă cu gândul că victima când va reveni în casă va adormi și astfel vor sustrage bunuri. Victima a revenit în imobil, fiind urmată de câinele care mirosise că se află cineva străin în casă, s-a îndreptat spre sufragerie, având într-una din mâini o toporișcă și în cealaltă o lanternă.

Când a ajuns în dreptul corpului de mobilier, în spatele căruia se ascundeau inculpații, P. stând în spatele inculpatului V., aceasta a fost lovită cu pumnii în zona capului de inculpatul V. și din spatele său a intervenit și inculpatul P., care a împins-o pe victimă, doborând-o la pământ, după care a fugit într-o altă cameră. Victima a reușit să se ridice și pentru a se apăra de agresorii săi a încercat să-l lovească pe V.S.C., însă acesta i-a smuls toporișca din mână, lovind-o pe aceasta de peste 10 ori, inclusiv cu partea tăietoare, în partea dreaptă a capului. În urma loviturilor primite victima a căzut lovindu-se cu spatele de un frigider, și datorită traumatismelor suferite aceasta a decedat.

După aplicarea loviturilor, inculpatul V.S.C. a lăsat toporișca pe un corp de mobilier și apoi cei doi inculpați au sustras mai multe bunuri și bani, respectiv o cameră video marca "S.", un pistol cu gaze, două telefoane mobile, dintre care unul S. și unul N., o verighetă din aur, 3 borcane de cafea, 700.000 lei vechi, 500 dolari S.U.A. și 100 euro, acestea fiind găsite în șifonier sau în buzunarele hainelor aflate în interior. Bunurile au fost duse acasă, după care, la circa 1 oră, cei doi s-au reîntors, pentru a verifica dacă victima mai trăiește, ocazie cu care au găsit-o în agonie, în același loc. La plecare, au lăsat luminile aprinse în casă și afară. A doua zi, inculpatul V.S.C. a vândut bunurile sustrase în București, zona C., unor persoane necunoscute, cu suma de 6.000.000 lei vechi, iar inculpatul P.V.P.

și-a achiziționat, în zilele următoare, un autoturism marca D., de la martorul R.G.C.. Potrivit raportului de autopsie medico-legală din 2 martie 2009, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița, moartea numitului T.V.P. a fost violentă, și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii de tip central, consecința unei contuzii grave meningo-cerebrale și cerebeloase, urmare a unui traumatism cranio-cerebral și facial acut deschis, cu fracturi craniene de boltă și baza craniului, leziunile putându-se produce prin loviri repetate cu corpuri dure sau semidure și cu un corp dur cu muchie ascuțită, loviturile putând fi aplicate din față și lateral, când victima s-a aflat în picioare, altele posibil când victima s-a aflat la nivelul solului.

S-a mai reținut, că moartea putea data de aproximativ 3 - 5 zile, anterior datei la care a fost găsit cadavrul, dar și că, nu au putut fi evidențiate leziuni de apărare pe antebrațele victimei, întrucât aceasta a fost abandonată la locul săvârșirii faptei, unde a fost descoperită după 7 zile de membrii familiei, astfel încât, ambele antebrațe și mâini au fost găsite scheletizate, devorate de animale.

Instanța a apreciat că faptele inculpatului V.S.C., de a lovi victima cu putere cu un corp tăietor, toporișcă, obținută prin deposedarea acesteia, îndeosebi în zona capului, cauzându-i fractură de boltă și baza craniului, leziuni care au determinat decesul victimei și sustragerea bunurilor din locuința victimei, constituie elementele constitutive atât ale infracțiunii de omor deosebit de grav cât și ale infracțiunii de tâlhărie, aflate în concurs real, respingându-se ca neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei. Instanța a reținut că în raport de condițiile în care inculpatul a lovit victima a acceptat posibilitatea survenirii decesului acesteia, care caracterizează intenția indirectă ca formă de vinovăția pentru existența infracțiunii de omor deosebit de grav.

De asemenea a mai arătat că pentru existența infracțiunii de omor deosebit de grav, agravantă, prev. de art. 176 lit. d) C. pen., se cere ca scopul urmărit de către inculpat - săvârșirea unei infracțiuni - să fie numai urmărit nu și realizat, ori în speță, inculpatul V.S.C. a comis efectiv tâlhăria, astfel că faptele săvârșite de inculpat, sunt concurente. Totodată a fost respinsă și cererea inculpatului P.V.P. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, reținându-se că probele administrate precum și declarațiile coinculpatului V.S.C. au dovedit că împreună au luat hotărârea de a intra în gospodăria victimei T.V.P., pentru a sustrage bunuri, niciunul neavând vreo sursă de venituri.

Fiind descoperiți de victimă, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul P. a împins-o și a fugit în altă cameră, după care inculpatul V.S.C. a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu toporișca, în zona capului, doborând-o la pământ și ulterior cei doi inculpați au sustras bunuri și bani din locuință. Instanța a reținut că inculpatul V.S.C. a recunoscut săvârșirea faptelor, precizând în declarațiile date la urmărirea penală că împreună au pătruns în locuința victimei, pentru a sustrage bunuri, că a aplicat victimei mai multe lovituri cu o toporișcă luată din mâna victimei, iar la cercetarea judecătorească acesta a revenit asupra celor declarate anterior, menționând că a comis faptele singur și că din “răzbunare" l-a implicat și pe cumnatul său P.V.P..

Având în vedere că inculpatul V.S.C. a arătat și cu ocazia reconstituirii participarea inculpatului P.V.P. și în biletul din arest l-a sfătuit pe acesta să nu recunoască fapta, instanța a reținut că nefiind temei legal pentru stabilirea ordinii de preferință între declarațiile succesive date de primul inculpat în cursul procesului penal, cele reale sunt declarațiile date în cursul urmăririi penale, înlăturându-le pe cele date în cursul judecății, ca fiind nereale. S-a reținut că schimbarea de atitudine a inculpatului V.S.C. a fost determinată de relațiile de afinitate dintre cei doi, respectiv concubina sa fiind sora coinculpatului P.V.P..

A fost înlăturată și apărarea acestuia din urmă în sensul că nu știa că victima agoniza într-o altă cameră și că nu a căutat decât într-o singură cameră, după care a părăsit locuința, deoarece conform propriei declarații cunoștea că în locuință nu era nimeni, ceea ce îi dădea posibilitatea să caute bunuri și în alte încăperi, unde desigur ar fi găsit-o pe victimă. La individualizarea pedepselor instanța a reținut că în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările comiterii, limitele de pedeapsă precum și de persoana inculpaților, care sunt la primul conflict cu legea penală, au vârsta de până la 24 ani, împrejurarea că au comis faptele pe fondul consumului de alcool, inculpatul V.S.C.

a recunoscut și regretat faptele, scopul preventiv educativ poate fi realizat prin aplicarea unor pedepse corespunzătoare, într-un cuantum situat peste limita minimă, cu executare în detenție, care permit atât pedepsirea lor pentru faptele comise cât și posibilitatea ca după executare să se reintegreze în societate. În latură civilă, s-a reținut că soția și fiul victimei T.M. și T.E.M. au solicitat despăgubiri materiale în sumă de 41.000 RON fiecare și câte 35.000 RON reprezentând daune morale pentru suferințele pricinuite prin pierderea celui drag. Instanța a admis în parte, pretențiile civile formulate obligându-l pe inculpatul V.S.C. numai la plata sumei de 7.500 RON cu titlu de daune morale iar cele materiale au fost respinse ca nedovedite, respectiv părțile civile nu au solicitat administrarea unor probe din care să rezulte sumele solicitate și dacă au suportat cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării, așa cum prevăd disp.

art. 1169 C. civ., chiar dacă este de notorietate că în astfel de împrejurări se plătesc sume importante. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpații V.S.C. și P.V.P.. Critica parchetului vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților și omisiunea aplicării măsurii de siguranță a confiscării toporului folosit de inculpatul V. la săvârșirea infracțiunii. Inculpatul V.S.C. a susținut că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de atitudinea sinceră și de recunoaștere și regret pentru faptele săvârșite, a cooperat cu organele de anchetă și este de acord să despăgubească părțile civile, solicitând desființarea sentinței și reducerea pedepselor.

Apelantul inculpat P.V.P. a criticat hotărârea potrivit motivelor de apel depuse la dosar, sub aspectul încadrării juridice a faptei susținând în esență că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat întrucât nu a exercitat acte de violență asupra victimei și nu s-a stabilit dacă aceasta decedase înainte sau după comiterea infracțiunii de furt. Prin Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate apelurile declarate de procuror și de inculpați. Instanța de prim control judiciar a reținut că: Încadrările juridice stabilite de instanța de fond sunt legale, fiind corect caracterizată fapta inculpatului V. de ucidere a victimei în infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 lit. d) C. pen.

și tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., aflate în concurs real, întrucât inculpatul a pătruns în locuința victimei pentru a sustrage bunuri și a lovit-o în mod repetat cu toporișca, când aceasta l-a surprins, iar după ce i-a suprimat viața a sustras bunuri împreună cu celălalt inculpat. De asemenea și fapta inculpatului P.V.P. de a pătrunde în locuința victimei, împreună cu inculpatul V., cu scopul de a sustrage bunuri și fiind surprinși de aceasta în locul unde se ascunseseră a împins-o și a doborât-o la pământ pentru a-și asigura scăparea, iar cel din urmă a continuat să o lovească de mai multe ori, în zona capului, cu o toporișcă până când aceasta nu s-a mai mișcat, după care împreună au furat bunuri și bani, este corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen.

Din probatoriile administrate, respectiv din declarațiile inculpatului V. și procesul-verbal încheiat cu ocazia reconstituirii faptelor, rezultă fără echivoc că tâlhăria a fost comisă sub forma coautoratului - alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. și violența folosită de către unul din participanți fiind o circumstanță reală se răsfrânge și față de inculpatul P., realizându-se, așadar, latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, respectiv atât acțiunea principală de furt cât și cea secundară, exercitarea de violențe, fiind lipsit de relevanță momentul în care s-au exercitat violențele, înainte sau după însușirea bunurilor. Așadar, critica apelantului P. că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrucât nu a exercitat acte de violență și că încadrarea juridică este nelegală este lipsită de fundament.

În declarațiile date la urmărirea penală la data de 5 și 6 martie 2009, inculpatul V. a relatat în mod detaliat desfășurarea actelor infracționale, menționând că "am lovit (victima) cu pumnul în zona capului și în spatele meu a venit P.V.P. și i-a făcut vânt bătrânului, acesta căzând la pământ". Ulterior, acesta a revenit asupra celor arătate, precizând că a săvârșit faptele singur și că inculpatul P. nu are nicio implicare. Simpla retractare a unor declarații nu poate produce efectul de înlăturare a celor declarate anterior, cum a susținut apelantul P. prin apărător, decât dacă aceasta este temeinic motivată, or justificarea inculpatului V. pentru această schimbare de poziție, anume că din răzbunare l-a implicat și pe P. în comiterea faptei, este neplauzibilă.

Probele administrate în cursul urmăririi penale și la cercetarea judecătorească nu au o valoare probatorie mai mare în funcție de faza procesuală, neexistând niciun temei legal pentru a se crea ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpaților sau martorilor audiați, instanța este îndreptățită să rețină numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Având în vedere că la reconstituire inculpatul V. a arătat, potrivit planșelor fotografice locul în care s-au ascuns, după ce au intrat în locuința victimei indicând corpul de mobilier în spatele căruia s-a aflat și inculpatul P., iar acesta a arătat șifonierul din care a sustras banii, precizând că a lăsat plicul întrucât nu îi era de folos precum și scrisoarea din penitenciar pe care inculpatul V. intenționa să o înmâneze familiei și prin care l-a sfătuit pe cumnatul său, P., “să nu spună că au fost împreună ..., dacă vrea să-i fie bine să nu recunoască nimic căci, ne bagă pe amândoi la fund" și recunoașterea inculpatului P. în fața instanței, că l-a întrebat pe V. "ce se întâmplă dacă victima moare?" iar acesta i-a răspuns "depinde cât este de rezistent", instanța de fond în mod corect a înlăturat susținerile inculpatului V. de la cercetarea judecătorească în sensul că a săvârșit singur faptele, întrucât acestea nu se coroborează cu aspectele esențiale rezultate din celelalte mijloace de probă arătate.

În speță, inculpatul V. a arătat în primele declarații date în fața organelor de urmărire penală, în detaliu desfășurarea actelor infracționale, aceste relatări fiind confirmate și de procesul-verbal încheiat cu ocazia reconstituirii, cu planșele fotografice și cu scrisoarea (biletul) pe care intenționa să îl predea familiei, așa încât curtea apreciază că în mod judicios instanța a reținut aceste declarații ca fiind reale.

În ceea ce privește solicitarea apelantului P. de a se efectua o analiză de către medicii specialiști a răspunsurilor date de către inculpatul V. la testul poligraf, Curtea a considerat că o atare probă nu este utilă și pertinentă cauzei, întrucât din analiza probelor administrate în cauză s-a dovedit cu certitudine vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie dedusă judecății și în plus testul poligraf nu este o probă care să conducă, prin ea însăși, la stabilirea participării sau nu a unei persoane la săvârșirea unei fapte penale. Critica parchetului, că pedepsele aplicate inculpaților nu reflectă gradul de pericol social al faptelor, în sensul că sunt prea blânde, nu este întemeiată.

La individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o justă aplicare și interpretare a criteriilor prev. de art. 72 și 52 C. pen., în sensul că s-a ținut seama atât de pericolul social ridicat al faptelor comise, modalitățile de săvârșire, limitele de pedeapsă, precum și de persoana inculpaților, de conduita acestora după comiterea faptei cât și de împrejurarea că infracțiunile au fost comise pe fondul consumului de alcool. Este adevărat că inculpații au avut o poziție oscilantă, inculpatul P. încercând să minimalizeze participarea sa la săvârșirea infracțiunilor, însă inculpatul V. a cooperat cu organele de anchetă, a relatat în detaliu modul în care au fost comise faptele iar nuanțarea declarațiilor cu privire la celălalt inculpat s-a datorat faptului că P. este fratele concubinei sale, cu care are doi copii și a dorit ca acesta să o poată ajuta pe sora sa la creșterea și educarea copiilor.

De asemenea, s-a ținut seama și de faptul că inculpații nu au antecedente penale, sunt tineri având vârsta de până la 24 de ani și că anterior comiterii infracțiunilor au muncit pe diverse șantiere de construcții, asigurându-și în mod licit mijloacele de existență. Nu poate fi primită nici critica parchetului, în sensul că prima instanță a restituit nelegal părților civile toporul folosit de către inculpatul V.S.C. la săvârșirea faptei, pe motiv că acesta fiind depus la Camera de Corpuri Delicte trebuie să fie confiscat. Scopul măsurilor de siguranță este acela de a înlătura o stare de pericol și a preîntâmpina săvârșirea faptelor penale. Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii dacă sunt ale infractorului, iar dacă bunul aparține altei persoane care nu este implicată în activitatea infracțională este confiscat numai în situația în care aceasta a cunoscut scopul folosirii acesteia.

Cum în speță, toporul folosit de inculpat nu aparține acestuia, ci a fost luat din mâna victimei prin deposedare și nici nu există pericolul de a fi folosit de altă persoană la comiterea unei fapte penale, Curtea a constatat că nu se justifică aplicarea măsurii de siguranță, nefiind îndeplinite cerințele legale și faptul că a fost ridicat și depus la Camera de Corpuri Delicte, nu impune în mod obligatoriu aplicarea măsurii de siguranță a confiscării. Împotriva Deciziei penale nr. 104 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpații, reiterându-se aceleași critici ca și în apel privitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

În drept, s-au invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților sau avut în vedere toate aceste criterii, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, împrejurările săvârșirii acestora de două persoane împreună, pe timp de noapte, aplicarea de multiple lovituri victimei cu o toporișcă, după care au abandonat-o pe aceasta în agonie, prejudiciul cauzat, inculpații sustrăgând din locuință bani și bunuri, datele care circumstanțiază persoana inculpaților. Astfel, inculpații sunt tineri, se află la prima încălcare a legii penale, inculpatul P.V.P. este caracterizat ca având o comportare corespunzătoare în societate. Inculpatul V.S.C. a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, încercând însă prin declarațiile date să minimalizeze contribuția inculpatului P.V.P., în timp ce acesta a recunoscut numai sustragerea de bunuri din locuința victimei nu și exercitarea actelor de violență asupra victimei.

Pedepsele aplicate inculpaților - prin cuantumul și modalitatea de executare - sunt în măsură să asigure realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen. Critica formulată de inculpatul P.V.P. cu privire la greșita încadrare juridică a faptei este nefondată. În fapt, conform unei înțelegeri prealabile, cei doi inculpați au pătruns în locuința victimei cu intenția de a sustrage bunuri. Fiind surprinși de aceasta în locul unde se ascundeau, inculpatul V.S.C. a lovit-o cu pumnii în zona capului, iar inculpatul P.V.P. a împins-o, doborând-o la pământ, după care inculpatul V.S.C. i-a aplicat mai multe lovituri cu o toporișcă în zona capului. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate în cauză. Conform art. 385 16 rap. la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.S.C. perioada reținerii și arestării preventive de la 6 martie 2009 la zi. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpații V.S.C. și P.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.S.C., durata reținerii și arestării preventive de la 6 martie 2009, la 23 martie 2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2011.