ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1146/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1146/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

penale de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 213 din 22 iunie

2010 a Tribunalului Dâmbovița a fost condamnat inculpatul V.S.C. la 18 ani

închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, art. 176

lit. d) C. pen. și la 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C.

pen.

În baza disp. art. 34

alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând

să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și 6 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a-II-a și lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 71

C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la

executarea pedepsei.

În baza art. 88 C.

pen. s-au dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv

de la 6 martie 2009 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Prin aceeași sentință

a fost condamnat și inculpatul P.V.P. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă prev. de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., respingându-se

ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice în cea prevăzută de

art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g) și i) C. pen.

În baza disp. art. 71

C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și

până la executarea pedepsei.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de o zi din 6 martie 2009.

În latură civilă s-a

admis în parte acțiunea civilă formulată de către părțile civile T.M. și în

baza disp. art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și

urm. C. civ., inculpatul V.S.C. a fost obligat la plata către părțile civile

T.M. și T.E.M. a câte 7.500 RON cu titlu de daune morale.

Totodată, s-a respins

ca nefondată cererea părților civile T.M. și T.E.M. privind acordarea

despăgubirilor materiale.

În baza disp. art.

169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către părțile civile T.M. și T.E.M. a

toporului utilizat de către inculpatul V.S.C. la săvârșirea faptei, precum și a

cutiilor camerei video și a pistolului cu gaze, sustrase de către inculpați.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 21 - 22

februarie 2009, cei doi inculpați au luat hotărârea de a sustrage bunuri din

gospodăria victimei T.V.P., cunoscând că aceasta locuiește singură și deține

diferite bunuri.

În baza acestei

hotărâri după ce au trecut pe la discoteca din localitate, în apropierea orei

00,00, inculpații au ajuns în dreptul imobilului victimei, au escaladat gardul

împrejmuitor prin partea din față, după care au intra pe o portiță metalică

care nu era asigurată, ajungând într-o zonă în care se aflau dependințele, au

observat că una dintre ferestrele locuinței era luminată.

Cei doi inculpați au

fost simțiți de câinii proprietarului, care au început să latre, moment în care

victima a aprins becul de afară și a ieșit din casă, îndreptându-se spre

porțile de acces în curte.

Inculpații au intrat

în casă pe ușa rămasă deschisă și au mers în camera din față, unde se aflau

depozitate bunuri și corpuri de mobilier, ascunzându-se în spatele unui corp de

mobilă cu gândul că victima când va reveni în casă va adormi și astfel vor

sustrage bunuri.

Victima a revenit în

imobil, fiind urmată de câinele care mirosise că se află cineva străin în casă,

s-a îndreptat spre sufragerie, având într-una din mâini o toporișcă și în

cealaltă o lanternă. Când a ajuns în dreptul corpului de mobilier, în spatele

căruia se ascundeau inculpații, P. stând în spatele inculpatului V., aceasta a

fost lovită cu pumnii în zona capului de inculpatul V. și din spatele său a

intervenit și inculpatul P., care a împins-o pe victimă, doborând-o la pământ,

după care a fugit într-o altă cameră.

Victima a reușit să

se ridice și pentru a se apăra de agresorii săi a încercat să-l lovească pe

V.S.C., însă acesta i-a smuls toporișca din mână, lovind-o pe aceasta de peste

10 ori, inclusiv cu partea tăietoare, în partea dreaptă a capului.

În urma loviturilor

primite victima a căzut lovindu-se cu spatele de un frigider, și datorită

traumatismelor suferite aceasta a decedat.

După aplicarea

loviturilor, inculpatul V.S.C. a lăsat toporișca pe un corp de mobilier și apoi

cei doi inculpați au sustras mai multe bunuri și bani, respectiv o cameră video

marca "S.", un pistol cu gaze, două telefoane mobile, dintre care

unul S. și unul N., o verighetă din aur, 3 borcane de cafea, 700.000 lei vechi,

500 dolari S.U.A. și 100 euro, acestea fiind găsite în șifonier sau în buzunarele

hainelor aflate în interior.

Bunurile au fost duse

acasă, după care, la circa 1 oră, cei doi s-au reîntors, pentru a verifica dacă

victima mai trăiește, ocazie cu care au găsit-o în agonie, în același loc. La

plecare, au lăsat luminile aprinse în casă și afară.

A doua zi, inculpatul

V.S.C. a vândut bunurile sustrase în București, zona C., unor persoane

necunoscute, cu suma de 6.000.000 lei vechi, iar inculpatul P.V.P. și-a

achiziționat, în zilele următoare, un autoturism marca D., de la martorul

R.G.C..

Potrivit raportului

de autopsie medico-legală din 2 martie 2009, întocmit de Serviciul de Medicină

Legală Dâmbovița, moartea numitului T.V.P. a fost violentă, și s-a datorat

insuficienței cardio-respiratorii de tip central, consecința unei contuzii

grave meningo-cerebrale și cerebeloase, urmare a unui traumatism

cranio-cerebral și facial acut deschis, cu fracturi craniene de boltă și baza

craniului, leziunile putându-se produce prin loviri repetate cu corpuri dure

sau semidure și cu un corp dur cu muchie ascuțită, loviturile putând fi

aplicate din față și lateral, când victima s-a aflat în picioare, altele

posibil când victima s-a aflat la nivelul solului.

S-a mai reținut, că

moartea putea data de aproximativ 3 - 5 zile, anterior datei la care a fost

găsit cadavrul, dar și că, nu au putut fi evidențiate leziuni de apărare pe

antebrațele victimei, întrucât aceasta a fost abandonată la locul săvârșirii

faptei, unde a fost descoperită după 7 zile de membrii familiei, astfel încât,

ambele antebrațe și mâini au fost găsite scheletizate, devorate de animale.

Instanța a apreciat

că faptele inculpatului V.S.C., de a lovi victima cu putere cu un corp tăietor,

toporișcă, obținută prin deposedarea acesteia, îndeosebi în zona capului,

cauzându-i fractură de boltă și baza craniului, leziuni care au determinat

decesul victimei și sustragerea bunurilor din locuința victimei, constituie

elementele constitutive atât ale infracțiunii de omor deosebit de grav cât și

ale infracțiunii de tâlhărie, aflate în concurs real, respingându-se ca

neîntemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Instanța a reținut că

în raport de condițiile în care inculpatul a lovit victima a acceptat

posibilitatea survenirii decesului acesteia, care caracterizează intenția

indirectă ca formă de vinovăția pentru existența infracțiunii de omor deosebit

de grav.

De asemenea a mai

arătat că pentru existența infracțiunii de omor deosebit de grav, agravantă,

prev. de art. 176 lit. d) C. pen., se cere ca scopul urmărit de către inculpat

- săvârșirea unei infracțiuni - să fie numai urmărit nu și realizat, ori în

speță, inculpatul V.S.C. a comis efectiv tâlhăria, astfel că faptele săvârșite

de inculpat, sunt concurente.

Totodată a fost

respinsă și cererea inculpatului P.V.P. de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, reținându-se că probele

administrate precum și declarațiile coinculpatului V.S.C. au dovedit că

împreună au luat hotărârea de a intra în gospodăria victimei T.V.P., pentru a

sustrage bunuri, niciunul neavând vreo sursă de venituri. Fiind descoperiți de

victimă, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul P. a împins-o și a fugit în

altă cameră, după care inculpatul V.S.C. a lovit-o pe aceasta de mai multe ori

cu toporișca, în zona capului, doborând-o la pământ și ulterior cei doi

inculpați au sustras bunuri și bani din locuință.

Instanța a reținut că

inculpatul V.S.C. a recunoscut săvârșirea faptelor, precizând în declarațiile

date la urmărirea penală că împreună au pătruns în locuința victimei, pentru a

sustrage bunuri, că a aplicat victimei mai multe lovituri cu o toporișcă luată

din mâna victimei, iar la cercetarea judecătorească acesta a revenit asupra

celor declarate anterior, menționând că a comis faptele singur și că din

“răzbunare" l-a implicat și pe cumnatul său P.V.P..

Având în vedere că

inculpatul V.S.C. a arătat și cu ocazia reconstituirii participarea

inculpatului P.V.P. și în biletul din arest l-a sfătuit pe acesta să nu

recunoască fapta, instanța a reținut că nefiind temei legal pentru stabilirea

ordinii de preferință între declarațiile succesive date de primul inculpat în

cursul procesului penal, cele reale sunt declarațiile date în cursul urmăririi

penale, înlăturându-le pe cele date în cursul judecății, ca fiind nereale.

S-a reținut că

schimbarea de atitudine a inculpatului V.S.C. a fost determinată de relațiile

de afinitate dintre cei doi, respectiv concubina sa fiind sora coinculpatului

P.V.P..

A fost înlăturată și

apărarea acestuia din urmă în sensul că nu știa că victima agoniza într-o altă

cameră și că nu a căutat decât într-o singură cameră, după care a părăsit

locuința, deoarece conform propriei declarații cunoștea că în locuință nu era

nimeni, ceea ce îi dădea posibilitatea să caute bunuri și în alte încăperi,

unde desigur ar fi găsit-o pe victimă.

La individualizarea

pedepselor instanța a reținut că în raport de criteriile prev. de art. 72 C.

pen. de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările

comiterii, limitele de pedeapsă precum și de persoana inculpaților, care sunt

la primul conflict cu legea penală, au vârsta de până la 24 ani, împrejurarea

că au comis faptele pe fondul consumului de alcool, inculpatul V.S.C. a

recunoscut și regretat faptele, scopul preventiv educativ poate fi realizat

prin aplicarea unor pedepse corespunzătoare, într-un cuantum situat peste

limita minimă, cu executare în detenție, care permit atât pedepsirea lor pentru

faptele comise cât și posibilitatea ca după executare să se reintegreze în

societate.

În latură civilă, s-a

reținut că soția și fiul victimei T.M. și T.E.M. au solicitat despăgubiri

materiale în sumă de 41.000 RON fiecare și câte 35.000 RON reprezentând daune

morale pentru suferințele pricinuite prin pierderea celui drag.

Instanța a admis în

parte, pretențiile civile formulate obligându-l pe inculpatul V.S.C. numai la

plata sumei de 7.500 RON cu titlu de daune morale iar cele materiale au fost

respinse ca nedovedite, respectiv părțile civile nu au solicitat administrarea

unor probe din care să rezulte sumele solicitate și dacă au suportat

cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării, așa cum prevăd disp. art. 1169

C. civ., chiar dacă este de notorietate că în astfel de împrejurări se plătesc

sume importante.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și

inculpații V.S.C. și P.V.P..

Critica parchetului

vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților și omisiunea aplicării

măsurii de siguranță a confiscării toporului folosit de inculpatul V. la

săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul V.S.C. a

susținut că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de atitudinea sinceră

și de recunoaștere și regret pentru faptele săvârșite, a cooperat cu organele

de anchetă și este de acord să despăgubească părțile civile, solicitând

desființarea sentinței și reducerea pedepselor.

Apelantul inculpat

P.V.P. a criticat hotărârea potrivit motivelor de apel depuse la dosar, sub

aspectul încadrării juridice a faptei susținând în esență că în mod greșit a

fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, solicitând schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat întrucât nu a exercitat

acte de violență asupra victimei și nu s-a stabilit dacă aceasta decedase

înainte sau după comiterea infracțiunii de furt.

Prin Decizia nr. 104

din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate apelurile declarate de

procuror și de inculpați.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că:

Încadrările juridice

stabilite de instanța de fond sunt legale, fiind corect caracterizată fapta

inculpatului V. de ucidere a victimei în infracțiunea de omor deosebit de grav,

prev. de art. 176 lit. d) C. pen. și tâlhărie în formă calificată prev. de art.

211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen.,

aflate în concurs real, întrucât inculpatul a pătruns în locuința victimei

pentru a sustrage bunuri și a lovit-o în mod repetat cu toporișca, când aceasta

l-a surprins, iar după ce i-a suprimat viața a sustras bunuri împreună cu

celălalt inculpat.

De asemenea și fapta

inculpatului P.V.P. de a pătrunde în locuința victimei, împreună cu inculpatul

V., cu scopul de a sustrage bunuri și fiind surprinși de aceasta în locul unde

se ascunseseră a împins-o și a doborât-o la pământ pentru a-și asigura

scăparea, iar cel din urmă a continuat să o lovească de mai multe ori, în zona

capului, cu o toporișcă până când aceasta nu s-a mai mișcat, după care împreună

au furat bunuri și bani, este corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie în

formă calificată prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen.

Din probatoriile

administrate, respectiv din declarațiile inculpatului V. și procesul-verbal

încheiat cu ocazia reconstituirii faptelor, rezultă fără echivoc că tâlhăria a

fost comisă sub forma coautoratului - alin. (2

1

) lit. a) C. pen. și

violența folosită de către unul din participanți fiind o circumstanță reală se

răsfrânge și față de inculpatul P., realizându-se, așadar, latura obiectivă a

infracțiunii de tâlhărie, respectiv atât acțiunea principală de furt cât și cea

secundară, exercitarea de violențe, fiind lipsit de relevanță momentul în care

s-au exercitat violențele, înainte sau după însușirea bunurilor.

Așadar, critica

apelantului P. că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

întrucât nu a exercitat acte de violență și că încadrarea juridică este

nelegală este lipsită de fundament.

În declarațiile date

la urmărirea penală la data de 5 și 6 martie 2009, inculpatul V. a relatat în

mod detaliat desfășurarea actelor infracționale, menționând că "am lovit

(victima) cu pumnul în zona capului și în spatele meu a venit P.V.P. și i-a

făcut vânt bătrânului, acesta căzând la pământ".

Ulterior, acesta a

revenit asupra celor arătate, precizând că a săvârșit faptele singur și că

inculpatul P. nu are nicio implicare.

Simpla retractare a

unor declarații nu poate produce efectul de înlăturare a celor declarate

anterior, cum a susținut apelantul P. prin apărător, decât dacă aceasta este

temeinic motivată, or justificarea inculpatului V. pentru această schimbare de

poziție, anume că din răzbunare l-a implicat și pe P. în comiterea faptei, este

neplauzibilă.

Probele administrate

în cursul urmăririi penale și la cercetarea judecătorească nu au o valoare

probatorie mai mare în funcție de faza procesuală, neexistând niciun temei

legal pentru a se crea ordine de preferință între declarațiile succesive ale

inculpaților sau martorilor audiați, instanța este îndreptățită să rețină numai

pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu

celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Având în vedere că la

reconstituire inculpatul V. a arătat, potrivit planșelor fotografice locul în

care s-au ascuns, după ce au intrat în locuința victimei indicând corpul de

mobilier în spatele căruia s-a aflat și inculpatul P., iar acesta a arătat

șifonierul din care a sustras banii, precizând că a lăsat plicul întrucât nu îi

era de folos precum și scrisoarea din penitenciar pe care inculpatul V.

intenționa să o înmâneze familiei și prin care l-a sfătuit pe cumnatul său, P.,

“să nu spună că au fost împreună ..., dacă vrea să-i fie bine să nu recunoască

nimic căci, ne bagă pe amândoi la fund" și recunoașterea inculpatului P.

în fața instanței, că l-a întrebat pe V. "ce se întâmplă dacă victima

moare?" iar acesta i-a răspuns "depinde cât este de rezistent",

instanța de fond în mod corect a înlăturat susținerile inculpatului V. de la

cercetarea judecătorească în sensul că a săvârșit singur faptele, întrucât

acestea nu se coroborează cu aspectele esențiale rezultate din celelalte

mijloace de probă arătate.

În speță, inculpatul

V. a arătat în primele declarații date în fața organelor de urmărire penală, în

detaliu desfășurarea actelor infracționale, aceste relatări fiind confirmate și

de procesul-verbal încheiat cu ocazia reconstituirii, cu planșele fotografice

și cu scrisoarea (biletul) pe care intenționa să îl predea familiei, așa încât

curtea apreciază că în mod judicios instanța a reținut aceste declarații ca

fiind reale.

În ceea ce privește

solicitarea apelantului P. de a se efectua o analiză de către medicii

specialiști a răspunsurilor date de către inculpatul V. la testul poligraf,

Curtea a considerat că o atare probă nu este utilă și pertinentă cauzei,

întrucât din analiza probelor administrate în cauză s-a dovedit cu certitudine

vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie dedusă judecății

și în plus testul poligraf nu este o probă care să conducă, prin ea însăși, la

stabilirea participării sau nu a unei persoane la săvârșirea unei fapte penale.

Critica parchetului,

că pedepsele aplicate inculpaților nu reflectă gradul de pericol social al

faptelor, în sensul că sunt prea blânde, nu este întemeiată.

La individualizarea

judiciară a pedepselor, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o justă

aplicare și interpretare a criteriilor prev. de art. 72 și 52 C. pen., în

sensul că s-a ținut seama atât de pericolul social ridicat al faptelor comise,

modalitățile de săvârșire, limitele de pedeapsă, precum și de persoana

inculpaților, de conduita acestora după comiterea faptei cât și de împrejurarea

că infracțiunile au fost comise pe fondul consumului de alcool.

Este adevărat că

inculpații au avut o poziție oscilantă, inculpatul P. încercând să minimalizeze

participarea sa la săvârșirea infracțiunilor, însă inculpatul V. a cooperat cu

organele de anchetă, a relatat în detaliu modul în care au fost comise faptele

iar nuanțarea declarațiilor cu privire la celălalt inculpat s-a datorat

faptului că P. este fratele concubinei sale, cu care are doi copii și a dorit

ca acesta să o poată ajuta pe sora sa la creșterea și educarea copiilor.

De asemenea, s-a

ținut seama și de faptul că inculpații nu au antecedente penale, sunt tineri

având vârsta de până la 24 de ani și că anterior comiterii infracțiunilor au

muncit pe diverse șantiere de construcții, asigurându-și în mod licit

mijloacele de existență.

Nu poate fi primită

nici critica parchetului, în sensul că prima instanță a restituit nelegal

părților civile toporul folosit de către inculpatul V.S.C. la săvârșirea

faptei, pe motiv că acesta fiind depus la Camera de Corpuri Delicte trebuie să

fie confiscat.

Scopul măsurilor de

siguranță este acela de a înlătura o stare de pericol și a preîntâmpina

săvârșirea faptelor penale.

Potrivit art. 118

lit. b) C. pen., sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite la

săvârșirea infracțiunii dacă sunt ale infractorului, iar dacă bunul aparține

altei persoane care nu este implicată în activitatea infracțională este

confiscat numai în situația în care aceasta a cunoscut scopul folosirii

acesteia.

Cum în speță, toporul

folosit de inculpat nu aparține acestuia, ci a fost luat din mâna victimei prin

deposedare și nici nu există pericolul de a fi folosit de altă persoană la

comiterea unei fapte penale, Curtea a constatat că nu se justifică aplicarea

măsurii de siguranță, nefiind îndeplinite cerințele legale și faptul că a fost

ridicat și depus la Camera de Corpuri Delicte, nu impune în mod obligatoriu

aplicarea măsurii de siguranță a confiscării.

Împotriva Deciziei

penale nr. 104 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpații, reiterându-se

aceleași critici ca și în apel privitoare la nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii.

În drept, s-au

invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc.

pen.

Examinând recursurile

declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților sau avut în vedere toate aceste criterii,

respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, împrejurările

săvârșirii acestora de două persoane împreună, pe timp de noapte, aplicarea de

multiple lovituri victimei cu o toporișcă, după care au abandonat-o pe aceasta

în agonie, prejudiciul cauzat, inculpații sustrăgând din locuință bani și

bunuri, datele care circumstanțiază persoana inculpaților.

Astfel, inculpații

sunt tineri, se află la prima încălcare a legii penale, inculpatul P.V.P. este

caracterizat ca având o comportare corespunzătoare în societate.

Inculpatul V.S.C. a

recunoscut faptele reținute în sarcina sa, încercând însă prin declarațiile

date să minimalizeze contribuția inculpatului P.V.P., în timp ce acesta a

recunoscut numai sustragerea de bunuri din locuința victimei nu și exercitarea

actelor de violență asupra victimei.

Pedepsele aplicate

inculpaților - prin cuantumul și modalitatea de executare - sunt în măsură să

asigure realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei prev. de art. 52

C. pen.

Critica formulată de

inculpatul P.V.P. cu privire la greșita încadrare juridică a faptei este

nefondată.

În fapt, conform unei

înțelegeri prealabile, cei doi inculpați au pătruns în locuința victimei cu

intenția de a sustrage bunuri. Fiind surprinși de aceasta în locul unde se

ascundeau, inculpatul V.S.C. a lovit-o cu pumnii în zona capului, iar

inculpatul P.V.P. a împins-o, doborând-o la pământ, după care inculpatul V.S.C.

i-a aplicat mai multe lovituri cu o toporișcă în zona capului.

Față de

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate în cauză.

Conform art. 385

16

rap. la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

V.S.C. perioada reținerii și arestării preventive de la 6 martie 2009 la zi.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești și de inculpații V.S.C. și P.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 104

din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului V.S.C., durata reținerii și arestării preventive de la 6

martie 2009, la 23 martie 2011.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 martie 2011.