ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 4733

din 8 iunie 2000 la Judecătoria Buftea, reclamantul V.Gh. a chemat în judecată

pe pârâții SC A.E.C. SRL București și SC T.C. SA București, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 2846 și 2844 din 18 decembrie 1998,

având ca obiect 100.000 metri pătrați teren intravilan și construcții aferente

și, respectiv, 30.000 metri pătrați teren, situate în comuna Periș, sat Cocioc,

județul Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 3625 din 29

iulie 2000 a Judecătoriei Buftea, s-a admis excepția necompetenței materiale și

s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, unde s-a format dosarul nr. 4484/2000.

Prin sentința civilă nr. 125 din 21

februarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ,

s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, s-a

admis acțiunea și s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare,

autentificate sub nr. 2844 și 2846 din 18 decembrie 1998, încheiate de pârâte.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța a reținut că reclamantul, fiind acționar, cu 10% din capitalul social,

și administrator, are calitate procesuală activă de a ataca actele juridice de

înstrăinare încheiate cu nesocotirea interesului său.

Pe fond, s-a reținut încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare fără consimțământul valabil al societății

vânzătoare, pârâta SC A.E.C. SRL București, întrucât nu a existat o hotărâre a

Adunării Generale a Asociaților în acest sens.

Vânzarea s-a făcut prin procura dată

de G.S.T., asociatul reclamantului în societatea vânzătoare SC A.E.C. SRL, cu o

cotă de 90% părți sociale și președinte administrator, către mandatarul G.Z.

Această procură nu este valabilă,

nefiind dată pe baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaților.

S-a mai reținut că datoria, ce urma

să fie stinsă prin contractele de vânzare-cumpărare, nu era certă și lichidă,

iar prețul din contract nu era sincer și serios.

Împotriva acestei sentințe, pârâta,

SC T.C. SA București, a declarat apel, respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

București, secția V-a comercială, prin decizia nr. 39 din 6 februarie 2002.

S-a reținut, în principal,

nerespectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, și anume, art. 75 și art. 77,

privind administrarea societăților comerciale.

S-a mai reținut nesocotirea art. 143

din lege, care stipulează că actele juridice de dispoziție, privind patrimoniul

societății, nu pot fi încheiate de administratori decât cu aprobarea Adunării Generale,

or, în speță, nu a existat o asemenea hotărâre, astfel că administratorul

societății vânzătoare SC A.E.C. SRL nu a avut mandat legal pentru încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că procura dată pentru înstrăinare

către G.Z. este nelegală.

Ca urmare, consimțământul

vânzătoarei nu a fost legal exprimat, contractele fiind sancționate cu

nulitatea.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC

T.C. SA București a declarat apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând lipsa calității procesuale active a reclamantului și, în subsidiar,

respingerea acțiunii ca nefondată.

Recurenta a susținut că reclamantul,

în calitate de asociat în societatea vânzătoare, SC A.E.C. SRL, chiar dacă are

un interes procesual, nu are calitatea de a ataca actele de dispoziție ale

societății și nu poate invoca nulitatea contractelor, acest drept aparținând

părților contractante.

S-a mai susținut că greșit s-a

reținut lipsa consimțământului vânzătoarei, în temeiul lipsei hotărârii

Adunării Generale a asociaților de înstrăinare, conform art. 143 din Legea nr. 31/1990,

întrucât această dispoziție legală se aplică societăților pe acțiuni, iar nu

societăților cu răspundere limitată.

Încheierea contractelor în litigiu

s-a făcut cu respectarea art. 70 din legea menționată, potrivit căreia

administratorii pot face toate operațiunile pentru aducerea la îndeplinire a

obiectului de activitate.

Or, în speță, prin actele încheiate,

s-a realizat, prin operațiuni de dare în plată, stingerea datoriei SC A.E.C.

SRL – societatea vânzătoare – față de SC T.B.L., cedentă a creanței către

cesionara SC T.C. SA.

Deci, nu se poate opune

cumpărătoarei depășirea puterilor de către administratori, întrucât, conform art.

55 din legea citată, în raporturile cu terții, societatea cu răspundere

limitată se consideră angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste

acte depășesc obiectul de activitate.

Recursul este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Contractele de vânzare-cumpărare a

căror nulitate se solicită a fi constatată, în principal pentru lipsa

consimțământului vânzătoarei, SC A.E.C. SRL București, au fost semnate din

partea acestei părți de dl. G.Z., în temeiul procurei notariale dată de G.S.T.,

președinte administrator al societății vânzătoare SC A.E.C. SRL.

Atât instanța de fond, cât și cea de

apel au considerat procura fără efecte și lipsa consimțământului vânzătoarei SC

A.E.C. SRL, prin aceea că împuternicirea nu s-a întemeiat pe o hotărâre a

Adunării Generale Extraordinare a Asociaților acestei societăți, conform

prevederilor art. 143 din Legea nr. 31/1990.

În adevăr, art. 143 din legea citată

prevede că administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să

înstrăineze bunuri a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a

activelor societății, numai cu aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor,

dată în condițiile art. 115.

Dar, din redactarea acestei

prevederi legale, cuprinsă în Cap. IV „Societățile pe acțiuni” din Legea nr. 31/1990,

rezultă că se aplică numai acestui tip de societate, iar nu și societăților cu

răspundere limitată. Pentru acest tip de societate, cap. IV nu prevede o atare

reglementare.

Legea societăților comerciale

prevede aplicarea unor dispoziții legale, privind societățile pe acțiuni și în

cazul societăților cu răspundere limitată, dar acestea sunt expres prevăzute,

și anume, art. 191 – referitor la dreptul de a ataca hotărârile Adunărilor Generale

– precum și art. 192 alin. (3), care se referă la art. 75, 76, 77 și 79 din

legea citată.

Or, nici una din aceste reglementări

de trimitere nu se referă la formarea voinței juridice a societății sau la

dreptul unui asociat de a ataca un act de dispoziție încheiat de societate.

Rezultă că, pentru societățile cu

răspundere limitată, voința juridică a societății este exprimată de

administrator, nefiind necesară o hotărâre a Adunării Generale (o atare

hotărâre fiind prevăzută de art. 187 din lege, numai în cazul modificării

actului constitutiv).

Conform art. 55 alin. (1) din legea

citată, în raporturile cu terții, societatea cu răspundere limitată este

angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul

de activitate.

Ca urmare, actele de înstrăinare

încheiate în temeiul mandatului dat de președintele, administrator majoritar al

societății vânzătoare, a angajat societatea SC A.E.C. față de pârâta

cumpărătoare, iar cel de al doilea administrator, reclamantul în cauză și

asociat minoritar, cu 10% din părțile sociale, nu are calitatea de a ataca și a

cere nulitatea contractelor, ci trebuie să se supună voinței societății.

Chiar dacă are interes, asociatul

unei societăți cu răspundere limitată nu are calitatea procesuală de a invoca

nulitatea contractelor încheiate, acest drept aparținând părților semnatare,

cele două societăți comerciale, întrucât, nefiind aplicabil art. 143 din lege,

nu se poate invoca nulitatea absolută.

Ca urmare, recursul urmează să fie

admis și decizia atacată să fie modificată în sensul admiterii apelului pârâtei

SC T.C. SA București, iar sentința Tribunalului București nr. 125 din 21

februarie 2001, să fie schimbată în tot, în sensul admiterii excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantului V.Gh. și respingerea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta, SC T.C. SA București,

împotriva deciziei nr. 39 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel, secția a V-a comercială

București, modifică decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de

aceeași parte împotriva sentinței nr. 125 din 21 februarie 2001 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, pe care o

schimbă în tot, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantului V.Gh. și respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 8 martie 2004.