ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1994/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 799 din 10

septembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen., art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. b) C.

pen., a fost condamnat inculpatul Z.C.C. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen.

S-a dedus prevenția de la 18 iulie

2002 la zi.

S-a făcut aplicarea art. 350 C.

proc. pen. și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat prejudiciul acoperit

prin restituire.

A fost obligat inculpatul la

2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în fapt, următoarele:

La 18 iulie 2002, a existat o

altercație între partea vătămată Șt.L., urmare căreia inculpatul i-a smuls

părții vătămate un lanț cu două cruciulițe, după care a fugit.

Fiind urmărit de partea vătămată și

de alte persoane, printre care și un lucrător de poliție, inculpatul a înghițit

lanțul cu cele două cruciulițe, fiind operat pentru a restitui obiectele

furate.

Inculpatul s-a apărat în sensul că,

având o altercație cu partea vătămată, a apucat-o de haine pe aceasta, s-a rupt

lanțul pe care l-a ridicat și înghițit.

În instanță, inculpatul și-a

menținut declarația de la cercetări și a arătat că a avut loc o altercație cu

partea vătămată, care l-a îmbrâncit, situație în care i-a smuls lanțul.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul

individualizării pedepsei considerată prea aspră în raport cu circumstanțele

reale și personale reținute în cauză.

Prin decizia penală nr. 694 din 23

octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică

soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul Z.C.C., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect situația

de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptei comisă de inculpat și a vinovăției acestuia.

Cât privește motivul de recurs

formulat de inculpat și care vizează cuantumul, apreciat ca fiind prea ridicat,

al pedepsei, se constată că, în cauză, la individualizarea pedepsei s-au avut

în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv gradul de pericol

social concret al faptei săvârșite, determinat de circumstanțele în care

aceasta a fost comisă (în plină zi și în plină stradă), lipsa antecedentelor

penale ale inculpatului.

În consecință, pedeapsa aplicată

inculpatului, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, corespunde

scopurilor pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, în

cauză nefiind temeiuri care să justifice reducerea pedepsei, urmează să fie

respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Z.C.C. împotriva deciziei penale nr. 694 din 23

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 18 iulie 2002, până la 17 aprilie 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2003.