ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2679/2004

Deliberând asupra contestației în anulare formulate de M.D.I. și D.I. împotriva deciziei nr. 4248 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, la 24 octombrie 2003, în dosarul nr. 1150/2003, constată următoarele: La 21 ianuarie 2003, M.D.I. și D.I. a formulat o cerere de revizuire a deciziilor nr. 14 594 din 7 decembrie 2000 și nr. 5565 din 11 decembrie 2002, pronunțate de Curtea de Apel Craiova. Cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost formulată în contradictoriu cu intimații I.I. și I.V., fiind înregistrată inițial pe rolul secției civile a Curții de Apel Craiova cu numărul de dosar 550/civ/2003. La 6 februarie 2003, instanța astfel sesizată a pronunțat decizia nr. 355 prin care a declinat competenta de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Ulterior, prin decizia nr. 4248, pronunțată la 24 octombrie 2003, în dosarul nr. 1150/2003, Curtea Suprema de Justiție, secția civilă, a respins cererea de revizuire ca tardivă. În considerentele deciziei menționate s-a reținut că ultima, în ordine cronologică, dintre cele două hotărâri judecătorești pe care revizuenții le considerau potrivnice, în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a fost decizia nr. 5565 pronunțată de Curtea de Apel Craiova la 11 decembrie 2002. S-a subliniat, de asemenea, că formularea, la 21 ianuarie 2003, a cererii de revizuire s-a făcut cu depășirea termenului legal de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ., pentru exercitare a acestei căi de atac. Ca urmare a pronunțării acestei decizii M.D.I.

și D.I. au formulat la 8 decembrie 2003 o contestație în anulare prin care au susținut că între 12 decembrie 2002 și 20 ianuarie 2003 numai 28 de zile au fost lucrătoare, restul fiind în opinia contestatorilor „zile libere”, în sensul prevăzut de art. 101 C. proc. civ., și prin urmare nesusceptibile de a fi numărate la calcularea termenului prevăzut de art. 224 C. proc. civ. În raport cu această modalitate de calcul avută în vedere de contestatori s-a susținut că soluția respingerii ca tardiv formulată a cererii de revizuire este greșită, impunându-se anularea pe acest considerent a deciziei nr. 4248, pronunțate de instanța supremă la 24 octombrie 2003. Ca temei legal al contestației în anulare au fost indicate dispozițiile art. art. 317 și art. 319 C. proc.

civ. Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, cu numărul de dosar 8262/2003. În ceea ce îi privește intimații I.I. si I.V. nu s-au prezentat în fata acestei curți si nici nu si-au făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la contestația în anulare. Având a se pronunța asupra demersului contestatorilor, Curtea reține că art. 317 C. proc. civ., invocat expres în cauză, consacră două motive legale care pot constitui temeiuri ale contestației în anulare: neîndeplinirea procedurii legale de citare a părții pentru „ziua când s-a judecat pricina” și respectiv încălcarea de către instanța care a pronunțat hotărârea contestată a „dispozițiilor de ordine publică privind competenta”.

În speță aceste două motive nu au corwepondent în argumentația făcută de contestatori care se rezuma la propunerea unui mod de calculare a termenului de revizuire diferit de acela avut în vedere de către instanță. În același timp este de remarcat existenta unei concordanțe de ordin strict formal, între motivarea menționată și dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care instituie ca motiv legal al contestației în anulare situația în care „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”. Deși un asemenea temei de drept nu a fost invocat de către contestatori, analizarea cauzei se impune a fi făcută și în raport cu acest motiv legal, potrivit cerințelor art. 84 și art. 129 C. proc. civ. În acest sens, Curtea are în vedere că decizia contestată a fost pronunțată în raport cu datele spetei, ținându-se totodată seama de dispozițiile art. 324 C. proc.

civ., care prevăd că „termenul de revizuire este de o lună”, precum și de prevederile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la modul de calcul a termenelor „statornicite pe ani, luni si săptămâni”. În legătură cu criticile formulate de contestatori este de observat că în ansamblul redactării art. 101 alin. (1) C. proc. civ., sintagma „zile libere” este utilizată pentru a accentua ideea conform căreia, la calcularea termenelor, nu se iau în considerare „nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”, cele două fiind, prin antiteză, zile ne-libere. În același timp art. 101 alin. (5) C. proc. civ., prevede expres că „termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare”.

Așadar zilele de sărbătoare legală nu vor putea fi luate în considerare la calcularea termenului exclusiv în situația în care termenul avut în vedere s-ar sfârși într-o astfel de zi. Nu există însă argumente de ordin legal sau rațional care să justifice o interpretare extensivă a dispozițiilor acestui din urmă text de lege până într-atât încât calcularea termenelor să se efectueze numai în raport cu zilele lucrătoare, adică prin excluderea tuturor sărbătorilor legale. Având ca premisă o asemenea interpretare greșită a legii, contestația în anulare este nefondată si urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.D.I. și D.I. împotriva deciziei nr. 4248 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, la 24 octombrie 2003, în dosarul nr. 1150/2003, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2004.