ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2333/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată initial pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 22 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții S.C. A. S.R.L și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x din 06 iunie 2014 și repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 393.269,48 RON, reprezentând contravaloarea avansului plătit.

Urmare a declinării de competență pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București prin sentința civilă nr. 6584 din 21 iunie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 1924 din 18 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 05 iunie 2014 la Biroul Notarului Public D., și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 393.269,48 RON, respectiv a sumei de 196.634,74 RON, către fiecare reclamant, și a sumei de 8.236,27 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1100A din 16 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1924 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a anulat, în tot, sentința civilă apelată și, rejudecând, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, a admis cererea și a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 05 iunie 2014 la Biroul Notarial D.. De asemenea, a dispus obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a sumei de 196634,74 RON și a sumei de 9426,27 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Urmare a cererii înregistrate la data de 12 noiembrie 2019, formulată de pârâta C. S.R.L., Curtea de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 78 din 20 ianuarie 2020, a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1100A din 16 septembrie 2019, în sensul obligării intimaților-reclamanți la plata către S.C. C. S.R.L. a sumei de 3768,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei curții de apel de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1100 A din 16 septembrie 2019, au formulat recurs reclamanții A. S.R.L. și B..

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 martie 2020 fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și înlăturarea obligației stabilite în sarcina lor de plată a cheltuielilor de judecată din apel.

În argumentarea incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reclamanții au arătat că decizia recurată conține considerente contradictorii față de reținerile din cuprinsul deciziei al cărei dispozitiv s-a solicitat a fi completat, în sensul în care a stabilit în sarcina acestora obligația de a suporta cheltuielile de judecată, în condițiile în care culpa procesuală a aparținut intimatei-pârâte.

Astfel, urmare a rejudecării pricinii, în apel, curtea de apel a admis integral acțiunea, obligând intimata-pârâtă la suportarea cheltuielilor de judecată. Din această perspectivă, nu se poate reține o culpa procesuală în sarcina reclamanților, așa cum, în mod greșit, prin decizia completatoare recurată, a constatat instanța de apel.

Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 1100A din 16 septembrie 2019, instanța de apel nu a apreciat că se impune admiterea, în parte, a pretențiilor reclamanților și nu a admis niciuna dintre apărările formulate de intimata-pârâtă, în sarcina căreia a stabilit întreaga culpă procesuală, soluția pronunțată prin decizia completatoare nr. 78A din 20 ianuarie 2020 fiind contradictorie în raport de aprecierea anterioară a instanței și lipsită de fundament juridic.

În argumentarea incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au precizat că instanța de apel, în mod greșit, a stabilit în sarcina acestora obligația de suportare a cheltuielilor de judecată, în cauză nefiind întrunite exigențele impuse de normele de drept substanțial referitoare la răspunderea civilă delictuală care presupun declanșarea și stăruirea într-un proces, în lipsa unor pretenții întemeiate, constatate printr-o hotărâre judecătorească.

Admiterea apelului și rejudecarea cauzei nu pot fi privite ca două etape procesuale independente care sa ducă la suportarea cheltuielilor de judecată în mod fracționat de către părți.

Formularea de apărări nu poate reprezenta o recunoaștere a pretenților părții adverse și nici nu poate fi considerată o faptă delictuală, din moment ce judecata în apel, respectiv rejudecarea cererii, a fost generată de promovarea căii de atac de către intimata-pârâtă.

Prin urmare, decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material care reglementează modul de angajare a răspunderii civile delictuale, acestea din urmă fiind dispozițiile legale generale cu care se completează și cele privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei, la domiciliul procesual ales, la data de 26 martie 2020, conform dovezii aflate la fila x; aceasta nu a depus întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților; prin încheierea din 23 septembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanții B. și S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 78 A din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen pentru judecată la data de 11 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și văzând dispozițiile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Aceste dispoziții legale stabilesc regula potrivit căreia partea câștigătoare a procesului este în drept să-i fie plătite cheltuielile de judecată, debitor al obligației de plată fiind partea care a căzut în pretenții, deci cea care a pierdut procesul.

În considerarea acestor reguli de principiu, trebuie avut în vedere și că acordarea cheltuielilor de judecată este posibilă doar atunci când instanța pronunță o soluție prin care litigiul primește o rezolvare cu privire la pretențiile deduse judecăți, căci doar într-o asemenea situație se poate stabili care dintre părți a câștigat procesul și care l-a pierdut.

Dintr-o asemenea perspectivă, atunci când o instanță de apel dispune anularea hotărârii atacate și reține pricina pentru rejudecare, nu s-ar putea considera că a fost pronunțată o soluție prin care litigiul a fost tranșat și, deci, nici că ar exista o parte care a pierdut procesul, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În prezentul proces, instanța de apel, constatând că la judecata în primă instanță, la termenul de judecată din 11 octombrie 2018, pârâta nu a fost citată cu respectarea dispozițiilor art. 167 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a admis apelul pârâtei, a anulat sentința, și rejudecând, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamanții B. și S.C. A. S.R.L., a dipus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x din 05 iunie 2014 la Biroul Notarului Public D. și a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 196.634,74 RON.

În considerarea acestei soluții, instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 9426,27 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 78 din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea pârâtei și a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1100A din 16 septembrie 2019, în sensul obligării intimaților-reclamanți la plata către S.C. C. S.R.L. a sumei de 3768,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că se impune admiterea cererii față de împrejurarea că apărările formulate de către reclamanți cu privire la criticile pârâtei care au condus la admiterea apelului nu au fost fondate, și ca atare, nefiind incidente dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., devin aplicabile prevederile art. 453 din C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în condițiile în care instanța de apel a reținut că motivul de apel al pârâtei cu privire la nelegala citare pentru termenul din 11 octombrie 2018 este fondat, a dispus anularea sentinței, reținând cauza pentru rejudecare; această dispoziție a instanței nu are semnificația unei tranșări a litigiului care să îngăduie, cu privire la aceste pretenții, stabilirea unei părți câștigătoare a procesului și, corelativ, a unei părți perdante care ar datora cheltuielile de judecată.

Prin urmare, nu erau întrunite cerințele prevăzute de art. 453 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de completare în sensul obligării reclamanților la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 3768,85 RON.

Se reține, astfel, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privitoare la condițiile în care se poate dispune obligarea uneia dintre părțile litigante la a-i plăti alteia cheltuieli de judecată, astfel că devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel conține motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, s-a reținut temeinicia cererii de chemare în judecată a reclamanților, și deci, faptul că pârâta, fiind cazută în pretenții, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în raport de prevederile art. 453 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, s-a constatat culpa procesuală a reclamanților și s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în raport de soluția intermediară din apel, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 și ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții B. și S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 78A din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia recurată, și va trimite cauza, spre rejudecarea cererii de completare formulate de pârâta S.C. C. S.R.L., având în vedere dezlegările date prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B. și S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 78 A din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată, și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.