ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3412/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1426 din 30

noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

apelul declarat de pârâta SC I.I. SRL București, împotriva sentinței nr. 5832

din 5 octombrie 2000, prin care aceasta a fost obligată să plătească

reclamantei SC A.M. SA Arad, suma de 68.220.000 lei, reprezentând

reactualizarea sumei de 30.000.000 lei plătită cu titlu de avans de reclamantă

către pârâtă și prin care a fost respins și capătul de cerere privind rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâta SC I.I. SA, solicitând repunerea în termenul de

recurs, pe motiv că plicul care conținea decizia atacată a fost predat de

agentul procedural unei persoane, care nici măcar nu știa că sediul firmei se

află în blocul respectiv, astfel că recurenta a aflat despre această situație

numai după efectuarea unor investigații care au necesitat timp și, ca urmare, a

fost depășit, în aceste condiții, termenul legal în care trebuia declarat

recursul.

Cum această situație este de forță

majoră, recurenta solicită, în baza procesului-verbal din 18 februarie 2002,

care susține că face dovada celor afirmate, repunerea în termenul de recurs,

potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., și judecarea recursului pe fond,

având în vedere că, potrivit motivelor invocate în cerere, soluția instanței de

apel este netemeinică și nelegală.

Cererea de repunere în termen nu

este întemeiată și, pe cale de consecință, recursul pârâtei urmează a fi

respins ca tardiv introdus.

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de

procedură, în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei, iar potrivit alin. (2), în acest ultim

caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea

împiedicării, în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.

În speță, potrivit dovezii existente

la dosarul de apel, rezultă că pârâtei i s-a comunicat decizia recurată la data

de 21 ianuarie 2002 și că aceasta a introdus cererea de recurs la data de 20

februarie 2002, deci, cu depășirea termenului de recurs de 15 zile, prevăzut de

art. 301 C. proc. civ., care a expirat la 9 februarie 2002, motiv pentru care

recurenta a depus odată cu motivele și o cerere de repunere în termenul de

recurs.

Examinând cu prioritate această

cerere, se constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece faptul că plicul

sigilat, în care se afla decizia atacată, a fost predat unei persoane care

locuia în blocul în care se afla și sediul pârâtei, așa cum se încearcă a se

dovedi prin procesul-verbal din 18 februarie 2002 și care nu a cunoscut

consecințele predării cu întârziere a unui astfel de plic, sub aspectul

depășirii termenului de recurs, nu constituie o împrejurare mai presus de

voința părții, în sensul dispozițiilor legale precitate, care să justifice

introducerea cererii peste termenul legal de 15 zile.

De altfel, cele menționate în procesul-verbal

amintit sunt în totală contradicție cu actele dosarului de apel, din care

rezultă că decizia civilă nr. 1426 din 30 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, a fost comunicată pârâtei prin afișarea

actului pe ușa principală a locuinței destinatarului, ceea ce înlătură în

totalitate susținerile recurentei că, în realitate, plicul care conținea

decizia menționată ar fi fost predat unei persoane, care nu ar fi realizat

consecințele la care o expune pe recurentă prin predarea plicului cu întârziere

la administrația blocului.

Pe de altă parte, mai este de

reținut, că potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., „procesul-verbal face

dovada, până la înscrierea în fals, cu privire la faptele constatate personal

de cel care l-a încheiat, procedură asupra căreia nu s-a putut face dovada că

ar fi fost inițiată de pârâtă, așa încât, se constată că decizia atacată a fost

comunicată cu respectarea cerințelor legale, adică, prin afișarea actului pe ușa

principală a destinatarului, ceea ce lasă fără nici o semnificație susținerile

contrare ale recurentei, în sensul invocat în cererea de repunere în termenul

de recurs, care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe cale de consecință, recursul

pârâtei urmează a fi respins ca tardiv introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în

termenul de recurs formulată de pârâta SC I.I. SRL București.

Respinge recursul declarat de

aceeași pârâtă, împotriva deciziei nr. 1426 din 30 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca tardiv introdus.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 10 iulie 2003.