ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2729/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2729/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de revizuienta S.C. S.S.A. împotriva deciziei 2104 din 2.10.2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-a prezentat recurenta revizuientă S.C. S.S.A., reprezentată de consilier juridic R.F., lipsind intimata pârâtă Primăria Sectorului 2 București. Procedura completă. Consilier juridic R.F. depune chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în valoare de 37.500 lei și 1.500 lei timbru judiciar și solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr.2104 din 2.10.2002, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C.
„S.” S.A. împotriva deciziei civile nr.253/22.02.2002 a Tribunalului București – secția a V-a civilă și de contecios administrativ, în contradictoriu cu intimata Primăria Sector 2 București. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.322 pct.7 C.proc.civ., în sensul că decizia civilă nr.212/18.02.2002 a Tribunalului București și sentinței civile nr.8411/21.09.2001 a Judecătoriei Sector 2 București, nu sunt potrivnice deciziei civile nr.253/22.02.2002 a Tribunalului București, secția a V-a prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinței civile 8211/17.09.2001. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs revizuienta S.C.
„S.” S.A. București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece: - Instanța în mod greșit a reținut că decizia civilă nr.212/18.02.2002 a Tribunalului București și sentința civilă nr.8211/21.09.2001 a Judecătoriei Sector 2 nu sunt potrivnice deciziei civile nr.253/22.02.2002 a Tribunalului București – secția a V-a prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr.8211/17.09.2001, de vreme ce din probele existente la dosarul cauzei, este evidentă contradicția dintre hotărârile menționate. Recursul nu este fondat. Potrivit art.322 pct.7 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeiași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate.
Prin urmare, pentru a fi aplicabile dispozițiile textului de lege mai sus enunțat este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. În speță, se constată că decizia civilă nr.212/18.02.2002 a Tribunalului București – secția a V-a, prin care s-a admis recursul declarat de S.C. „S.” S.A. București, împotriva sentinței civile nr.8411/21.09.2001 a Judecătoriei Sector 2 București, și decizia nr.253/22.02.2002 a Tribunalului București – secția a V-a prin care s-a respins recursul declarat de S.C. „S.” S.A. București, împotriva sentinței civile nr.8211/17.09.2001 a Judecătoriei Sector 2 București, nu conțin elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, deoarece prima decizie se referă la procesul contravențional nr.6512/11.04.2001, iar cea de-a doua decizie se referă la procesul contravențional nr.006509/4.04.2001.
Față de cele reținute se constată că instanța de apel a statuat în mod judicios că cererea de revizuire este inadmisibilă. Așadar, recursul declarat de revizuienta S.C. „S.” S.A., împotriva deciziei civile nr.2104/2.10.2002 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă, este nefondat și pe cale de consecință se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienta S.C. S.S.A. împotriva deciziei nr.2104 din 2.10.2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.