ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1239/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 345 din 19 martie

2002 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul V.T. a fost

condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

transport de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., precum și a dispozițiilor art. 67 C. pen.

În conformitate cu prevederile art.

350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv

de la 31 mai 2001 la zi.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea a 141 gr.

heroină de la inculpat.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.500.000

lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 31 mai 2001, în jurul

orei 2,50, organele de poliție l-au depistat pe inculpatul V.T., având asupra

sa cantitatea de 141 gr. heroină și un cântar electronic cu capacitate maximă

de 100 gr.

La plecarea de la domiciliu,

inculpatul îi spusese concubinei sale, martora D.F., că intenționează să facă

rost de bani.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de depistare, raport de constatare tehnico-științifică,

declarațiile martorilor B.N. și D.F., declarațiile inculpatului care a

recunoscut parțial săvârșirea infracțiunilor.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 353/ A din 10 iunie 2002, a admis apelul

inculpatului, a desființat în parte sentința penală nr. 245 din 19 martie 2002

a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând, a făcut aplicarea

art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. și a redus pedeapsa aplicată de la

10 ani închisoare, la 7 ani și 6 luni închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

S-a dedus arestul preventiv de la 31

mai 2001 la zi.

Instanța de control judiciar a

apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea severă și că, având în

vedere comportamentul pozitiv al acestuia înaintea săvârșirii faptei,

concretizat și în lipsa antecedentelor penale, în favoarea acestuia se poate

reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

V.T.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

menținerea sentinței.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este întemeiat.

Instanța de apel nu a făcut o

corectă interpretare și aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei,

stabilind o pedeapsă care contravine cerințelor art. 72 și art. 52 C. pen.

Fapta săvârșită de inculpat,

constând în transportul unei cantități semnificative de heroină, drog calificat

de legiuitor ca fiind de mare risc, prezintă un grad ridicat de pericol social,

pentru care este prevăzută o pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare.

Inculpatul nu are nici o ocupație,

existând indicii că își asigură traiul din traficul de droguri.

În timpul procesului penal,

inculpatul a avut o poziție oscilantă, parțial nesinceră.

Pentru aceste argumente, reținerea

în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C.

pen., ca o recompensă pentru inexistența antecedentelor penale, situație care

constituie, de altfel, o dovadă de normalitate și nicidecum un motiv de

clemență, apare ca nejustificată și neavenită.

Instanța de fond, atunci când s-a

orientat la aplicarea pedepsei de 10 ani închisoare, egală cu minimul prevăzut

de lege pentru infracțiunea săvârșită, a avut în vedere tocmai lipsa

antecedentelor penale și poziția parțial sinceră a inculpatului în procesul

penal.

Prin urmare, reducerea pedepsei sub

acest minim este netemeinică și inoportună, punând sub semnul îndoielii

posibilitatea realizării scopului educativ-preventiv prevăzut de articolul 52

C. pen.

Așa fiind, Curtea urmează să admită

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, să caseze

decizia atacată și să mențină sentința penală nr. 345 din 19 martie 2002 a

Tribunalului București, secția I penală.

Inculpatul V.T. a declarat recurs,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și reindividualizarea

pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este întemeiat.

Orientarea instanței de judecată, în

sensul aplicării unei clemențe nejustificate față de inculpat a condus la

aplicarea unei pedepse blânde, așa încât, solicitarea acestuia ca pedeapsa să

îi fie redusă și mai mult este neîntemeiată.

Pentru argumentele de drept și de

fapt arătate mai sus, Curtea constată că în cauză nu se impune micșorarea cuantumului

pedepsei aplicate inculpatului V.T., așa încât, recursul declarat de acesta va

fi respins ca nefondat.

Timpul arestării preventive va fi

dedus din pedeapsa aplicată de la 31 mai 2001, la zi.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., art. 395

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

353/ A din 10 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Casează decizia atacată și menține

sentința penală nr. 345 din 19 martie 2002 a Tribunalului București, secția I

penală.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.T. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 31 mai 2001, la 12 martie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 martie 2003.