Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2020
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2020

HOTĂRÂRE
10.11.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei:

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenții B. și C. împotriva încheierilor din data de 4 martie 2020 și 6 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 337/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data 19 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanț
ÎCCJ 2022-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1206/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 16 februarie 2018, rec
ÎCCJ 2020-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2500/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 octombrie 2017 pe rolul Ju
ÎCCJ 2022-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1889/2022
plata cheltuielilor de judecată. Primul ciclu procesual 2. Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 1294 din 14 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând
ÎCCJ 2024-04-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2024
Ședința publică din data de 18 aprilie 2024 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă