ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3697/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 307 din 3 iunie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul S.C. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1795 din 15 mai 1997 a Judecătoriei Iași, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final 8 ani și 10 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit corp delict. Inculpatul a fost obligat să plătească 229.000 lei părții civile Serviciul de Ambulanță Iași, 1.309.540 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Iași, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.500.000 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 15 aprilie 1999, în timp ce se afla într-un bar, având o discuție contradictorie cu partea vătămată C.I., soldată cu insulte și amenințări reciproce, inculpatul a mers la domiciliu, unde s-a înarmat cu un cuțit și venind în localul public, l-a lovit cu acel cuțit pe sus-numitul în zona supraclaviculară stângă, provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 69 din 20 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita aplicarea în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., pretinzând că a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de atitudinea provocatoare a victimei. Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, reiterând motivul de casare invocat în apel, referitor la neaplicarea în cauză a scuzei provocării. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică fiind corespunzătoare.

Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele hotărârilor rezultă, în adevăr că după ce consumase băuturi alcoolice, având un diferend minor cu partea vătămată C.I., soldat cu insulte și amenințări reciproce, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, unde s-a înarmat cu un cuțit și venind în localul public, unde se afla victima, i-a aplicat o lovitură de cuțit în regiunea supraclaviculară stângă. Intenția inculpatului de a ucide rezultă din materialitatea faptei, acesta lovind victima cu un cuțit (obiect apt de a ucide) cu mare intensitate, într-o zonă vitală. Din cuprinsul probatoriului administrat în cauză mai rezultă că cel care a declanșat conflictul a fost inculpatul, situație în care acțiunea părții vătămate de a-l da afară din localul public, constituie un act de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen.

Scuza provocării nu poate fi reținută în cauză cu atât mai mult cu cât, după incidentul minor avut cu partea vătămată, inculpatul s-a deplasat la domiciliu, unde s-a înarmat cu un cuțit și revenind în localul public, a reluat conflictul în cadrul căruia victima a fost înjunghiată. Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 69 din 20 februarie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2003.