ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6400/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 727 din 11 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 M.T.I., ș.a., au solicitat SC E. SA, sucursala de Distribuție București, restituirea în natură a terenului în suprafață de 277,20 mp expropriat de la autorii lor M.S. și M.M. prin Decretul Prezidențial nr. 74 din 24 februarie 1979 și plata de despăgubiri pentru construcția care a existat pe teren, demolată ulterior exproprierii, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă au cerut acordarea de despăgubiri bănești și pentru teren. Prin adresa nr. 2125 din 2 august 2001 S.C.D.F.E.E., sucursala de Distribuție București, a comunicat petentului M.N.

că, din terenul obiect al notificării, suprafața de 215 mp este ocupată de Stația de Transformare Sălaj proprietatea sa, că diferența de teren aparține domeniului public în urma lucrărilor de sistematizare a zonei, iar construcția expropriată a fost predată la ICRAL C. pentru a fi demolată, motive pentru care a transmis notificarea Primăriei Municipiului București în conformitate cu art. 33 coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Ulterior, aceeași societate a trimis notificatorilor adresa nr. 11867 din 5 septembrie 2001, prin care îi invita la negocieri pe data de 12 septembrie 2001. Prin adresa nr. 11867 din 13 septembrie 2001, societatea de mai sus a comunicat petentului M.T.I.

că, în urma negocierilor din 12 septembrie 2001, face o ofertă finală de 10 dolari SUA/mp pentru terenul în suprafață de 215 mp, adică suma de 2150 dolari SUA. Prin notificarea din 1 octombrie 2001 petenții au comunicat ofertantei că nu acceptă oferta, solicitând 100 dolari SUA/mp pentru întregul teren expropriat și despăgubiri actualizate în raport cu indicele de inflație pentru construcția demolată. Răspunzând ultimei notificări, societatea a emis adresa nr. 15080 din 18 octombrie 2001, prin care a comunicat petenților că a transmis notificarea Prefecturii Municipiului București conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin cererea din 3 ianuarie 2001 depusă la Tribunalul București reclamanții M.T.I., ș.a., au chemat în judecată pârâta SC E. SA solicitând a fi obligată la plata contravalorii terenului în suprafață de 215 mp.

În drept, au invocat dispozițiile art. 20 și următoarele din Legea nr. 10/2001. În ședința publică din 4 martie 2002 pârâta a depus la dosarul cauzei decizia nr. 442 din 26 februarie 2002, prin care a respins cererea reclamanților din notificarea nr. 727/2001 privind restituirea în natură a terenului de 215 mp, a aprobat acordarea de despăgubiri bănești pentru acest teren în valoare estimativă de 2150 dolari SUA la cursul BNR din data plății și a stabilit că acordarea despăgubirilor bănești pentru construcția demolată este în competența exclusivă a Prefecturii Municipiului București, cu motivarea că numai terenul de 215 mp este deținut de societate.

Prin cererea scrisă depusă în ședința publică din 20 mai 2002, reclamanții și-au modificat și precizat cererea inițială în sensul că înțeleg să conteste decizia nr. 442 din 26 februarie 2002 emisă de SC E. SA, solicitând anularea ei și obligarea unității emitente să emită o nouă decizie prin care să stabilească un cuantum al despăgubirilor corespunzător valorii de circulație a terenului în suprafață de 215 mp. În aceeași ședință, s-a solicitat introducerea în cauză a SC E.M.S. SA rezultată din reorganizarea SC E. SA produsă prin H.G. nr. 1342/2001. Prin sentința civilă nr. 1003 din 17 iunie 2002 Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a admis excepția invocată de pârâta SC E.M.S. SA și a respins ca tardivă contestația formulată de reclamanți.

Prima instanță a reținut că decizia nr. 442 din 22 februarie 2002 emisă de SC E. SA a fost comunicată reclamanților la data de 4 martie 2002, iar contestația formulată de reclamanți la 20 mai 2002 depășește termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 490 din 4 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă. Instanța de apel a reținut situația de fapt avută în vedere de prima instanță și a statuat că termenul de 30 de zile stabilit prin art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 este un termen imperativ și nu unul de recomandare. Reclamanții au declarat recurs susținând că instanța de apel a încălcat prevederile art. 24 alin. (3) și (7) din Legea nr. 10/2001, ceea ce constituie temei de casare potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul este întemeiat. Așa cum rezultă din prezentarea din partea introductivă a prezentelor considerente a corespondenței dintre părți, a cererilor, actelor și lucrărilor dosarului, finalmente prima instanță a avut de soluționat contestația formulată de către reclamant la data de 20 mai 2002 în temeiul prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 442 din 26 februarie 2002 emisă de pârâta inițială SC E. SA și comunicată reclamanților la data de 4 martie 2002. Decizia în cauză conține în esență o ofertă de restituire în echivalent pentru un teren a cărui restituire în natură nu a fost aprobată pe motiv că nu este posibilă. Cu alte cuvinte, decizia a fost emisă în concordanță cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la primirea ofertei, persoana îndreptățită este obligată să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei”. Conform art. 24 alin. (7) din lege, dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia. Din coroborarea dispozițiilor legale expuse rezultă ă termenul de 30 de zile se calculează fie de la data comunicării refuzului scris al ofertei, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data comunicării deciziei, fie de la împlinirea termenului de 60 de zile de la comunicarea deciziei în ipoteza în care persoana îndreptățită nu a răspuns în scris dacă acceptă sau refuză oferta, ceea ce echivalează cu neacceptarea ofertei.

În concret, la data de 4 martie 2002 s-a născut obligația reclamanților de a răspunde în scris ofertei primite, iar la împlinirea termenului de 60 de zile, când au refuzat oferta prin lipsa răspunsului scris, s-a născut dreptul reclamanților de a ataca decizia pe calea contestației. Așadar, contestația formulată la 20 mai 2002 este în termen, la această dată neîmplinindu-se termenul de 30 de zile calculat de la data îndeplinirii termenului de 60 de zile. Ca urmare, soluția dată cauzei în primă instanță și în apel este esențial nelegală, încălcând dispozițiile legale examinate, ceea ce face recursul admisibil pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru cele ce preced și în aplicarea dispozițiilor art. 313 C. proc.

civ., recursul va fi admis, hotărârea recurată și sentința primei instanțe vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.T.I., ș.a., împotriva deciziei nr. 490 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Casează decizia precum și sentința civilă nr. 1003 din 17 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2004.