ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2322/2020

HOTĂRÂRE

10.11.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2322/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat in judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L, solicitând să se constate intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită al pârâtei, în calitate de cumparator al portofoliului creditoarei S.C. C. S.A. (actual S.C. D. S.A.), conform Contractului de Vânzare-Cumpărare Portofoliu din data de 15 septembrie 2014, față de Contractul de credit x/14.03.2008, contract încheiat la aceea dată cu S.C C. S.A. - cu un debit în valoare de 4.458,44 RON - instituție bancară ce a cedat creanța către pârâta E..

Prin sentința nr. 2820 din 29 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 125 C. proc. civ., în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

S-a arătat că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Luând în considerare cele prezentate anterior, instanța a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea cu care a fost învestită, astfel că în baza art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 107 C. proc. civ. a admis excepția necompetenței teritoriale a invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Prin sentința nr. 6447 din 5 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că în speța de față, ce are ca obiect o acțiune în constatare, acțiunea în realizare prin raportare la care s-ar determina competența de soluționare a acțiunii în constatare, ar putea fi vorba fie de o acțiune în executarea contractului încheiat între un profesionist și un consumator (cum este cazul în speța de față), fie o acțiune ce are ca obiect contestație la executarea silită, prin care debitorul (reclamantul din cauza de față) să invoce ca și motiv de contestație prescripția dreptului creditorului de a solicita executare silită.

În ceea ce privește prima din ipotezele redate mai sus, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată este judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul pârâtul.

S-a arătat că în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"În afară de instanțele prevăzute de art. 107-112, este competentă și instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor."

Instanța a reținut faptul că prezentul litigiu are ca obiect acțiune în constatarea prescripției dreptului creditorului de a solicita executarea silită, motiv pentru care s-a arătat că normele de competență aplicabile în cauză sunt norme de ordine privată de la care părțile pot deroga. Cu toate acestea, deși pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale, în situația în care mai multe instanțe sunt deopotrivă competente, cum este situația instituirii unei competențe teritoriale alternative, reclamantul este cel care are alegerea de competență conform art. 116 C. proc. civ.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a constatat că, potrivit art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., competentă teritorial să judece prezenta cauză este judecătoria în circumscripția căreia are domiciliul pârâtul, cât și judecătoria în a cărui circumscripție are domiciliul reclamantul, în speța de față fiind vorba de Judecătoria Târgu-Jiu. Astfel, s-a apreciat că Judecătoria Târgu-Jiu era competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, aceasta fiind instanța aleasă de către reclamant, cel îndreptățit să facă o asemenea alegere între mai multe instanțe competente.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză dintre cele redate mai sus, instanța a reținut că acțiunea în realizare prin raportare la care s-ar determina competența de soluționare a acțiunii în constatare, ar putea fi o contestație la executare, situația în care, raportat la dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare ar aparține judecătoriei în circumscripția căreia își are domiciliul debitorul, adică reclamantul din prezenta cauză. Astfel, s-a apreciat că tot Judecătoria Târgu-Jiu ar fi fost competentă într-o astfel de situație.

Față de toate considerentele arătate mai sus, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu reclamantul A. a chemat in judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L, solicitând să se constate intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită al pârâtei, în calitate de cumparator al portofoliului creditoarei S.C. C. S.A. (actual S.C. D. S.A.), conform Contractului de Vânzare-Cumpărare Portofoliu din data de 15 septembrie 2014, față de Contractul de credit x/14.03.2008, contract încheiat la aceea dată cu S.C C. S.A. - cu un debit în valoare de 4.458,44 RON - instituție bancară ce a cedat creanța către pârâta E..

Constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită reprezintă un incident specific procedurii de contestație la executare, astfel că la stabilirea instanței competente pentru soluționarea cererii urmează a se avea în vedere dispozițiile din această materie.

Contestația la executare este de competența instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.. Mai mult, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016:

"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Competența stabilită prin art. 651 C. proc. civ. este de ordine publică, în condițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Ca atare, constatând că domiciliul debitorului A., reclamantul din prezenta cauză, este în comuna Negomir, sat Ursoaia, nr. 192, județul Gorj, competența teritorială de soluționare a cauzei nu poate aparține decât judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul acesteia, anume Judecătoria Târgu-Jiu.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.