ÎCCJ, decizie (scj.ro #85452)

Suspendarea judecății cauzei. Cazul prevăzut de art.244 din Codul de Procedură Civilă. Admisibilitatea recursului Întreruperea cursului judecății și, deci, a soluționării acțiunii unei persoane, nu poate rămâne în afara controlului judecătoresc, soluția contrară echivalând în fapt cu refuzul, fie chiar și pe timp limitat, a accesului la justiție, așadar cu încălcarea unei dispoziții constituționale (art.21), precum și a unei norme de conduită procedurală a Curții Europene pentru Drepturile Omului (art.6 din Convenție) Decizia nr.518 din 12 februarie 2002 Reclamanta SC.„P” a solicitat anularea procesului-verbal nr.2660/2001 încheiat de către inspectorii Administrației Financiare Craiova – Dolj de obligare a societății la plata sumei totale de 17.919.908 lei, ce urmează a fi virată la bugetul statului.

Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ, prin încheierea din 9 mai 2001, a dispus suspendarea judecății în temeiul art.244 pct.2 din Codul de procedură civilă întrucât s-a început cercetarea penală pentru o infracțiune săvârșită de către administratorul societății, soluția ce s-ar da cu privire la faptele penale având o înrâurire hotărâtoare asupra procesului ce face obiectul prezentei cauze. Reclamanta a declarat recurs susținând că nu are o înrâurire hotărâtoare asupra litigiului de față constatarea infracțiunilor pentru care este cercetat administratorul societății, că dispozițiile art.244 pct.2 din Codul de procedură penală nu sunt imperative ci permisive și că nu sunt operante în cauză nici prevederile art.19 din Codul de procedură penală, potrivit cărora penalul ține în loc civilul.

Recursul este fondat. În conformitate cu prevederile art.244 pct.2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59/2001 publicată în Monitorul Oficial nr.217 din 27 aprilie 2001, instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. La dosarul cauzei nu se află însă vreun act emis de organele competente din care să rezulte că s-a început urmărireapenală și astfel prima instanță nu a fost în situația de a aprecia asupra temeiniciei și oportunității suspendării judecății. Instanța nici nu putea fi legal investită cu soluționarea pricinii întrucât procedura prealabilă nu era epuizată, Ministerul Finanțelor dispunând prin decizia nr.522 din 24 aprilie 2001 suspendarea soluționării cauzei, potrivit art.10 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2001.

Pe de altă parte, se constată că a fost luată o măsură care mai fusese aplicată anterior, făcându-se deci o dublă aplicare a dispoziției de suspendare – pe același temei procesual – a soluționării pricinii. Recursul este admisibil, dat fiind că întreruperea cursului judecății și deci a soluționării plângerii unei persoane fizice sau juridice – nu poate rămâne în afara controlului judecătoresc, soluția contrară echivalând în fapt cu refuzul, fie chiar și pe timp limitat, accesului la jutiție, așadar, cu încălcarea unei dispoziții constituționale (art.21), precum și a unei norme de conduită procedurală CEDO (art.6 din Convenție). Sub toate aspectele relevate sentința recurată se vădește așadar criticabilă, impunându-se admiterea recursului și casarea cu trimitere aceleiași instanțe.