ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2312/2020

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 28.11.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor-CNCI, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-ANRP, Instituția Prefectului Buzău și comuna Merei prin Primar, a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata contravalorii imobilului-teren proprietatea reclamantei în suprafață de 21,65 ha situat în comuna Merei, județul Buzău, ce nu mai poate fi restituit în natură, iar în subsidiar obligarea Comisiei Locale Merei ca în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești să emită dispoziție de despăgubire și să trimită la Instituția Prefectului Buzău dosarul administrativ complet aferent terenului proprietatea reclamantei în suprafață de 21,65 ha situat în comuna Merei, jud. Buzău ce nu mai poate fi restituit în natură, sub sancțiunea de daune moratorii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

S-a mai solicitat obligarea Instituției Prefectului Buzău ca în termen 15 zile de la primirea dosarului administrativ aferent terenului proprietatea reclamantei în suprafață de 21,65 ha situat în comuna Merei, jud. Buzău să trimită dosarul la ANRP și CNCI sub sancțiunea daunelor moratorii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere

De asemenea, obligarea CNCI ca în termen de 15 zile de la primirea dosarului să emită decizia de compensare prin puncte precum și un singur titlu de plată pentru întreaga valoare a imobilului-teren sub sancțiunea de daune moratorii de 0,1% din valoarea imobilului pentru fiecare zi de întârziere.

Totodată, s-a solicitat să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata titlului de plată emis pentru întreaga valoare a imobilului-teren în termen de 15 zile sub sancțiunea de daune moratorii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 1510/21.06.2019, Tribunalul București, secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCI, Instituției Prefectului Buzău și Primăriei comunei Merei; a respins excepția tardivității, a admis excepția prematurității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Instituția Prefectului Buzău, Comuna Merei prin Primar, ca fiind prematur introdusă.

Prin decizia nr. 637A din 29 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

A admis apelul formulat de apelanta reclamantă A., a anulat sentința apelată și a acorat termen la data de 12.10.2020, ora 10:00, pentru evocarea fondului.

Împotriva deciziei nr. 637A din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a formulat recurs reclamanta A..

Prin motivele de recurs aceasta susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Se învederează că instanța a respins excepția de neconstituționalitate pentru lipsa de legătură între textul de lege criticat [art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013] și soluționarea apelului formulat de reclamantă, recurenta susținând că la adoptarea acestei soluții instanța a ignorat obiectul cererii de chemare în judecată.

Menționează că temeiul de drept la care s-a raportat a fost art. 20 alin. (2) din Constituția României, art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acestea sunt interpretate în cadrul hotărârii pilot B. și alții contra României, dar și în celelalte hotărâri menționate de aceasta, precum și toate dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii.

Se susține că art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 are incidență în cauză atât în ceea ce privește soluționarea capătului principal, cât și a capetelor subsidiare a cererii de chemare în judecată, deoarece prin prezentul litigiu se urmărește obligarea pârâților la (i) plata sumei de 294.440 Euro reprezentând contravaloarea imobilului în suprafața de 21,65 ha situat în comuna Merei, județul Buzău sau (ii) la emiterea unui singur titlu de plată pentru întreaga valoare a imobilului-teren.

În aceste condiții recurenta consideră că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură directă cu însăși soluționarea cauzei, nu cu executarea hotărârii, astfel cum învederează că s-a reținut de către Curtea de Apel București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Pentru evaluarea criticilor dezvoltate cu titlu de motive de recurs, în ceea ce privește încadrarea acestor critici în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune a fi precizat că, date fiind efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017, publicată în M. Of. din 20 iulie 2017, relevant este paragraful 21 din menționata decizie, potrivit căruia:

"21. Din cele de mai sus rezultă că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Așadar, Curtea reține că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine."

Având în vedere cele anterior citate, rezultă că în prezentul recurs este necesar a se realiza un control de legalitate și temeinicie a dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Costituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, independent de încadrarea sau neîncadrarea acestor criticilor concepute de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează cazurile de casare specifice recursului în materie civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În speță, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora:

"În baza cererii deținătorului de puncte, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite, pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranșe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare".

Recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 prin raportare la prevederile art. art. 44 alin. (2) teza I, art. 20 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și a obiectului cauzei, se constată că sunt fondate criticile recurentei, existând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată cererii formulate de reclamantă și norma juridică a cărei neconstituționalitate a fost invocată. Astfel, prin cererea formulată se tinde la obligarea pârâților la plata contravalorii imobilului în suprafața de 21,65 ha situat în comuna Merei, județul Buzău sau la emiterea unui singur titlu de plată pentru întreaga valoare a imobilului-teren. Prin urmare, finalitatea urmărită prin susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 (care impun emiterea, pe parcursul a 5 ani consecutivi, a unor titluri de plată, în tranșe anuale egale) o reprezintă stabilirea ineficacității unei prevederi legale care ar putea constitui un obstacol în soluționarea favorabilă a cererii formulate de recurentă, în condițiile în care aceasta solicită obligarea pârâților la plata în mod direct a sumei reprezentând contravaloarea imobilului sau la emiterea unui singur titlu de plată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, anume aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât și recursul de față va fi admis, va fi casată, în parte, decizia referitor la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și va fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Opinia instanței, exprimată conform cerinței prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, este în sensul că dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, luând în considerare aspectul că eșalonarea plății reparațiilor stabilite prin legi speciale are ca justificare împrejurările ce au determinat soluția legală, anume numărul foarte mare de cereri formulate în temeiul legilor de reparație adoptate și presiunea semnificativă asupra bugetului public ce se produce inerent prin asumarea obligației de a fi acordate asemenea despăgubiri pentru bunuri preluate în perioada regimului comunist. Astfel, asemenea măsuri de eșalonare nu aduc atingere, în substanța sa, unui drept de proprietate garantat prin Constituție [art. 44 alin. (2) teza I], prevalenței pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului [art. 20 alin. (2) din Constituție] ori dispozițiilor cu privire la soluționarea într-un termen rezonabil a procesului [art. 21 alin. (3) din același act normativ].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 637A din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează, în parte, decizia referitor la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.