- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Decizia nr. 123/2002 — ÎCCJ — Act administrativ atacabil conform legii contenciosului administrativ nr.29/1990
Act administrativ atacabil conform legii contenciosului administrativ nr.29/1990. Condiția procedurii prealabile a reclamației administrative. Caracter și o modalitate de exercitare Este obligatorie, iar nu facultativă, condiția efectuării unei reclamații administrative și este îndeplinită chiar dacă a fost exercitată în cadrul unei audiențe la organul care a emis actul sau la organul ierarhic superior. Decizia nr.123 din 18 ianuarie 2002 Reclamantul C.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, și a solicitat obligarea celei de a doua pârâte să-i acorde în continuare autorizația de a deține și folosi armă de vânătoare, nefiind întrunite prevederile legale pentru anularea acestui drept.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.37 din 2 aprilie 2001, a respins acțiunea reținând neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ. Reclamantul a de larat recurs, susținând că, în audiența din 11 august 2000, a prezentat și un memoriu, dar pârâta recunoaște numai faptul că în acea zi a venit pentru a i se comunica motivele pentru care i s-a retras dreptul de a folosi arma de vânătoare.Recurentul a mai susținut că, față de dispozițiile art.21 din Constituție procedura prealabilă prevăzută de lege devine facultativă. Recursul este în parte fondat.
În conformitate cu art.1 din Legea nr.29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art.5 din lege stabilește drept o condiție de admisibilitate a acțiunii efectuarea unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente și termenele în care se poate face sesizarea instanței.
Este o procedură prealabilă obligatorie, a cărei rațiune constă în a obliga organul administrativ emitent să cerceteze permanent legalitatea și oportunitatea actelor pe care le emite și să revoce pe acelea care se adeveresc a nu fi în conformitate cu prevederile legale sau devin inoportune ori contrare intereselor persoanelor fizice sau juridice. Invocarea art.24 din Constituție pentru a motiva că nu este necesară efectuarea procedurii prealabile este nepotrivită fiindcă se omite a se menționa dispozițiile art.48 din aceeași Constituție, care precizează expres și cu forță juridică egală că, drepturile persoanelor vătămate de o autoritate publică de a se adresa pentru a obține recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei se exercită în condițiile și în limitele stabilite prin lege, adică Legea nr.29/199o, a contenciosului administrativ.
În speță, prezentarea în audiență a reclamantului la organul emitent al actului constituie îndeplinirea acestei proceduri, astfel că s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre soluționare la aceeași instanță.