ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 1/08 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iași a hotărât, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., achitarea pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 47 rap. la art. 320 alin. (1) și 2 C. pen. fiind incident cazul pre. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

și a fost condamnat la pedeapsa de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen., pe lângă care a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a exercita funcția de profesor sau funcția de rector în învățământul de stat sau particular, pentru o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi și pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

și a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - și a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a exercita funcția de rector și, respectiv, profesor în învățământul de stat sau particular pentru o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi. În baza art. 38 C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate pentru infracțiunile concurente inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cu închisoarea cea mai grea, de 1 an și 2 luni, sporită cu 4 luni închisoare, respectiv 1 an și 6 luni închisoare.

Au fost, de asemenea, contopite pedepsele complementare și accesorii aplicate, stabilindu-se pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) - dreptul de a exercita funcția de rector și, respectiv, profesor în învățământul de stat sau particular pentru o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/P/2016 din data de 06 iulie 2016 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, instigare la fals intelectual și instigare la fals material în înscrisuri oficiale constând în aceea că la data de 06 iunie 2016, în scopul împiedicării și îngreunării cercetărilor în Dosarul cu nr. x/P/2016 în care era cercetat inculpatul B., nu a predat organelor de urmărire penală cataloagele aferente anului I al Facultății de Drept, cunoscând faptul că aceste probe ar fi îngreunat situația juridică a inculpatului B., precum și că la data de 07 iunie 2016, în calitate de rector al Universității C. din Iași, i-a determinat pe numiții D. și E. să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în Catalogul pentru anul I, grupa 1 2014 - 2015 cu privire la situația studentului F. Cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului și fals pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului A., s-au reținut următoarele: La data de 06 iunie 2016 la sediul Universității C. din Iași au avut loc o serie de percheziții vizând biroul folosit de inculpatul B., acuzat la acel moment de comiterea infracțiunii de luare de mită.

În contextul acestor percheziții, în baza mandatelor emise de judecător, în după-amiaza zilei de 06 iunie 2016, organele de urmărire penală s-au prezentat la sediul Universității C. din Iași unde au găsit pe martora G.. În vederea efectuării perchezițiilor la sediul Universității C. s-au prezentat inculpatul A., secretara șefă de la Facultatea de Drept, martora H., martora I. și martora J.. Aflând că perchezițiile vizează pe inculpatul B. și întrucât organele de urmărire penală solicitau și documente privind situația studentului F., secretara șefă H. a fost nevoită să verifice baza de date, ocazie cu care a realizat că persoana a cărei situație se solicita este unul dintre studenții promovați nelegal din anul I, la intervenția inculpatului B.. În acest context, în perioada în care se desfășurau perchezițiile, secretara șefă H., a completat în sistemul informatic un document denumit "Situație Școlară" în care a trecut aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la notele obținute de F., în anul I de studii.

Potrivit susținerilor martorei H., pentru stabilirea notelor trecute în fals studentului F. nu a aplicat niciun criteriu, orientându-se spre nota minimă; notele au fost trecute la disciplinele predate de profesori ai facultății care figurau ca titulari la mai multe discipline pentru a nu fi implicate foarte multe persoane. În acest fel martora a trecut în fals note în sistemul informatic, studentului F. la discipline aferente anului întâi de studiu și la care titulari erau inculpații D. și E. (câte 3 discipline). Ulterior, martora H. a printat acel document, sistemul calculând singur creditele, l-a semnat și l-a ștampilat după care a fost predat către D.N.A- S.T. Iași. Prin ordonanța din data de 07 iunie 2016, H. a fost desemnată colaborator cu identitate reală în cauză, aceasta efectuând filmări cu aparatura specială pusă la dispoziția sa de către organele de urmărire penală, începând cu data de 07 iunie 2016, ora 08:00.

Astfel, martorul colaborator a filmat cataloagele anului I de studii din anul universitar 2014 - 2015, din cuprinsul acestora rezultând că numitul F., nu avea trecută nicio notă în catalogul corespunzător fiecărei discipline. În dimineața aceleiași zile, martorul colaborator a purtat o discuție cu inculpatul D. care a întrebat-o cu privire la cele petrecute cu ocazia percheziției din ziua anterioară. Martora i-a spus inculpatului ce s-a întâmplat, ce documente au solicitat organele de urmărire penală și care este studentul căruia i s-a solicitat situația școlară, precum și faptul că ea a trecut în situația școlară aflată în sistemul informatic note la disciplinele la care este acesta titular.

În această împrejurare, inculpatul D. a apreciat acțiunile inculpatei afirmând "Bine ai făcut. Da, ca să nu ... dacă are 30 de credite îl scoatem ...". După discuția purtată cu inculpatul D., colaboratorul cu identitate reală H. începe o discuție cu numita K., soția inculpatului B.. Aceasta din urmă îi explică situația inculpatului B. și că urmează în ziua respectivă să fie formulată de către D.N.A - S.T.

Iași propunerea de arestare preventivă, întrebând-o totodată pe H. despre situația școlară a studentului F.. H. îi explică faptul că studentul nu are nicio notă trecută în catalog în anul I de studiu, dar că este promovat în anul II de studiu la intervenția inculpatului B.. De asemenea, aceasta îi spune numitei K. că i-a trecut note la disciplinele la care titulari sunt inculpații D. și E., în sistemul informatic, în seara anterioară, acumulând astfel un număr de 30 de credite necesare promovării în anul II, justificându-se în acest sens că studentul susținuse examenele respective, deși în fapt nu le-a susținut.

Numita K. s-a arătat în continuare interesată de modalitatea în care ar putea justifica faptul că, deși studentul F. nu a plătit taxele, este totuși promovat în anul II de studiu, încercând să creeze un "sistem" prin care studentul respectiv să pară că ar fi susținut examenele prin depunere de referate și cereri de scutiri taxe, aspect de asemenea nereal, toate aceste demersuri fiind menite să-l ajute pe inculpatul B.. După discuția cu numita K., H. este abordată din nou de inculpatul D. care i-a solicitat cataloagele aferente anului I de studiu pentru a completa în dreptul studentului F. notele la disciplinele la care este titular, atestând în fals că acesta din urmă a susținut examenele aferente, solicitând numitei H. să i le dicteze din sistemul informatic.

Constatând diferența de culoare a instrumentului de scris cu care a operat notările, în raport, cu celelalte mențiuni din catalog, inculpatul D. i-a solicitat colaboratorului H. să printeze unul nou și să distrugă cataloagele vechi. Astfel, inculpatul D. a menționat necorespunzător adevărului în catalogul pentru examene/verificări/colocvii pentru anul I, grupa 1 2014/2015 - Facultatea de Drept a Universității C. din Iași, în dreptul studentului F. că acesta a obținut la examinarea 1 și 2, la disciplina Drept Constituțional și Instituții Politice I și II, câte o notă de 5 și la examinarea 2, la disciplina Ideologii Politice Contemporane - nota 6 (disciplină la care nu este titular).

Ulterior, H. a fost chemată în biroul acestuia de către inculpatul A., rectorul Universității C. din Iași, fiind întrebată dacă cele treizeci de credite acordate de sistem studentului F. acoperă cursurile inculpaților D. și E.. Colaboratorul H. i-a răspuns inculpatului A. că inculpatul D. a completat cataloagele aferente anului I de studiu cu notele pentru studentul F., dar inculpatul E. nu a completat. În replică, inculpatul D. a spus că se va duce la inculpatul E. acasă pentru a discuta cu acesta din urmă. După o perioadă de timp, la sediul Universității C. din Iași s-a prezentat inculpatul E., lector universitar în cadrul aceleiași universități, care a mers mai întâi în biroul rectorului A., unde se afla și soția inculpatului B., numita K., inculpatul A. trimițându-l la secretariat pentru a completa notele.

În biroul martorei colaboratoare H. inculpatul E. a verificat pe calculator situația școlară a studentului F. și a completat, în data de 07 iunie 2016, cataloagele aferente anului I de studiu menționând în catalogul pentru examene/verificări/colocvii pentru anul I, grupa 1 2014/2015 - Facultatea de Drept a Universității C. din Iași, în dreptul studentului F. că acesta a obținut la examinarea 2, la disciplina Filozofie Juridică nota 7; la examinarea 2, la disciplina Drept Român I nota 6 și la examinarea 2, la disciplina Drept Român II nota 6. Falsificarea situației școlare a numitului F. în modalitatea prezentată mai sus a condus la acumularea unui număr de 31 de credite de către student, fiind astfel îndeplinită condiția ca acesta să aibă minim 30 de credite pentru anul I de studii 2014 - 2015, așa cum rezultă din situația școlară pusă la dispoziția organului de urmărire penală.

Pentru anul II de studii 2015 - 2016 rezultă că numitul F. nu a susținut niciun examen, potrivit situației școlare aferente, și din cataloagele pentru materiile de studiu în anul II. Aceste activități desfășurate în cadrul Universității C. din Iași au fost înregistrate ambiental audio-video cu aparatura purtată de colaboratorul cu identitate reală H., fiind redate în procesele-verbale aflate în vol. x d.u.p. și inscripționate pe suportul optic înaintat instanței de judecată. Deși inculpații au contestat modul de redare a acestor procese-verbale, criticile aduse privind lipsa unor consemnări acolo unde organul de urmărire penală a precizat că nu este inteligibilă conversația nu modifică sensul conversațiilor.

Situația de fapt anterior expusă, a fost reținută de instanța de judecată pe baza analizei coroborate a probatoriilor administrate în cauză. Aceasta corespunde de altfel, ca și cronologie a faptelor, declarațiilor date de inculpații A., D. și E. privind derularea evenimentelor, inculpații susținând însă că nu au cunoscut niciun moment că notele trecute în sistemul informatic de martora colaboratoare H. sunt false. Instanța nu a reținut ca fiind dovedit refuzul inculpatului A. de a preda organelor de urmărire penală, la data de 06 iunie 2016, cataloagele aferente anului I de studii la Facultatea de Drept, și nici faptul că, la data de 07 iunie 2016, în calitate de rector al Universității C. din Iași, în scopul împiedicării și îngreunării cercetărilor în dosarul în care era cercetat inculpatul B., a determinat pe inculpatul D. ca, în calitate de profesor universitar în cadrul aceleiași universități, să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în catalog.

Astfel, s-a menționat că percheziția din 06 iunie 2016 a avut loc la sediul Universității C. din Iași în intervalul orar 16:48 - 19:36, potrivit procesului- verbal întocmit în acest sens. Cu ocazia acestei percheziții s-a înmânat adresa DNA din 06 iunie 2016 prin care se solicita predarea către organele de urmărire penală a cataloagelor privind examenele la care a participat studentul F. și situația școlară a acestuia (f. 62, vol. IV dup). Prin Adresa de răspuns nr. x/R/06 iunie 2016, semnată de inculpatul A. în calitate de rector al Universității, se precizează ce înscrisuri și situații se predau organelor de urmărire penală; la această adresă s-a atașat situația școlară a studentului pentru anul I și II, situație atestată de martora H. în calitate de secretar șef al Facultății de Drept, nesemnată de rector.

În adresa semnată de inculpat nu se precizează că nu se predau cataloagele. În plus, solicitarea expresă a cataloagelor s-a făcut prin Adresa x/R/07 iunie 2016, astfel încât nu se poate susține că nu s-ar fi conformat celor dispuse de procuror la data de 06 iunie 2016. Procurorul a avut în vedere la stabilirea situației de fapt și pentru reținerea refuzului inculpatului A. de a pune la dispoziția organelor de urmărire penală cataloagele, declarația martorului colaborator H. și procesul- verbal întocmit de un ofițer de poliție judiciară la data de 08 iunie 2016. Cele două mijloace de probă nu se coroborează însă și nu sunt susținute de alte probe administrate în cauză.

Potrivit declarației martorului colaborator, G. ar fi spus ofițerilor delegați la efectuarea percheziției că nu au cataloagele aferente anului întâi în incintă, de față fiind martorele J. și I., ca și inculpatul A.. Dimpotrivă, în cuprinsul procesului verbal anterior menționat se consemnează faptul că G. și A. au spus că nu au la sediu cataloagele pentru anii 2014 - 2015; acest aspect nu este consemnat în procesul verbal de percheziție sau în adresa de răspuns semnată de inculpatul A., ci într-un proces verbal întocmit la două zile după acest moment, context în care instanța a constatat că există dubii privind refuzul inculpatului A. de a pune la dispoziția ofițerilor de poliție judiciară cataloagele respective.

Prima instanță a mai reținut și că martorele G., J. și I., despre care martorul colaborator a susținut că au fost de față atunci când s-a adus la cunoștința organelor de urmărire penală că nu ar exista cataloagele solicitate la sediul principal al instituției, nu au confirmat cu ocazia audierilor de către instanța de judecată sau de către procuror cele susținute de martorul colaborator. Nici inculpatul A. nu a susținut existența acestor afirmații. Potrivit declarației martorei G., aceasta nu a discutat cu inculpatul A. sau cu martorul colaborator H. Ana despre cataloage, la data de 06 iunie 2016. Despre existența cataloagelor în secretariatul Facultății de Drept a aflat abia a doua zi, când le-a adus secretara șefă H. Ana și au fost înaintate organelor de urmărire penală.

Martora I. a precizat și ea expres că nu a asistat la nicio discuție despre cataloage la 6 iunie 2016. Martora J. a precizat că a văzut momentul când G. redacta răspunsul către DNA, iar H. Ana a adus înscrisurile de predat; a precizat martora că nu a auzit nicio discuție între secretare și rector privind înscrisurile solicitate. În acest context, prima instanță, conform principiului in dubio pro reo, a considerat că la data de 6 iunie 2016 nu a existat un refuz din partea inculpatului A. de a pune la dispoziția organelor de urmărire penală cataloagele aferente anului I de studii ale Facultății de Drept din cadrul Universității C., anul universitar 2014 - 2015, așa cum a reținut procurorul în acuzațiile formulate.

Referitor la acuzațiile aduse inculpatului A. privind faptul că ar fi determinat pe inculpatul D. să completeze în mod necorespunzător adevărului, catalogul anului I, grupa I, anul universitar 2014 - 2015, instanța a reținut că nicio probă nu atestă o atare activitate din partea inculpatului. Procurorul și-a motivat acuzațiile prin faptul că activitatea de instigare ar fi fost una implicită, având la bază relația de rudenie dintre cei doi inculpați care sunt frați.

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumțiile de fapt sunt admisibile doar în măsura în care sunt rezonabile, prezumă lucruri dificil sau imposibil de probat și pot fi răsturnate de către persoana interesată (Cauza Salabiaku contra Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988); prezumțiile de fapt sau de drept nu sunt incompatibile cu prezumția de nevinovăție cu condiția să fie rezonabile și proporționale cu scopul vizat (Cauza Falk contra Olandei, hotărârea din 19 octombrie 2004), iar acestea trebuie să se încadreze în limite rezonabile, care să țină cont de gravitatea situației prezumate și să păstreze o limită pentru ca dreptul la apărare să poată fi exercitat (Cauza Phillips contra Marii Britanii, hotărârea din 5 iulie 2001). Nicio probă nu atestă însă faptul ca ar fi existat un contact direct sau indirect, mediat, între cei doi inculpați, în dimineața zilei de 07 iunie 2016, anterior falsificării catalogului de către inculpatul D.. Este adevărat că instigarea prezintă în principal un aspect psihic, întrucât ea creează, face să se nască în mintea altuia, hotărârea de a săvârși infracțiunea, realizând în acest fel cauzalitatea psihică care precede și însoțește apoi cauzalitatea fizică, adică efectuarea actelor de executare prin care se săvârșește fapta.

Datorită acestui conținut psihic al instigării, instigatorii mai sunt denumiți "autori morali", contribuția lor constând în generarea și realizarea laturii subiective din conținutul faptei prevăzute de legea penală. Nu trebuie însă să se tragă concluzia că, prin aceasta, contribuția instigatorului ar fi numai de ordin imaterial; instigatorul desfășoară și el o activitate fizică, efectuează acte (ia contact cu cel instigat, îl convinge, îi procură informații etc.) care constituie, în esență, adevărate acte de pregătire în vederea săvârșirii infracțiunii; fără aceste acte materiale contribuția instigatorului nu s-ar putea exterioriza și ar rămâne ineficientă. Activitatea de determinare se efectuează de obicei prin sugerarea ideii către realizarea căreia tinde această activitate și prin străduința de a obține acceptarea acelei idei.

Pentru obținerea acceptării pot fi folosite mijloace imateriale de captare a voinței: îndemnuri, insinuări, rugăminți, argumente etc; pot fi folosite însă mijloace materiale, daruri sau alte foloase ori presiuni. Pentru îndeplinirea acestei prime condiții de existență a instigării ca formă a participației penale este necesar să se constate că s-a produs determinarea, că cel față de care s-a efectuat activitatea de instigare a acceptat ideea și s-a hotărât să săvârșească fapta, mai precis ca activitatea de determinare a avut un efect pozitiv. (Explicații teoretice ale Codului penal român, Vintilă Dongoroz ș.a., vol. I, pg. 175-177).

În cauză însă nu se poate susține existența unei activități de determinare din partea inculpatului A. în falsificarea înscrisurilor de către inculpatul D.. Simplul fapt că cei doi inculpați sunt frați nu presupune o conivență infracțională din partea acestora, mai ales că ambii cunoșteau pe inculpatul B., iar rezoluția de favorizare a acestuia a fost adoptată individual și nu în contextul unei participații penale. Efectuarea unei activități concrete, obiective, de determinare din partea instigatorului asupra instigatului este de esența instigărilor ca formă a participației penale și presupune ca instigatorul, după ce a luat hotărârea, să determine pe altul să comită o faptă prevăzută de legea penală, folosindu-se de mijloace adecvate de convingere, stăruie pe lângă cel instigat spre a-l convinge să comită nemijlocit fapta dorită de instigator.

Întrucât legea penală nu face nicio referire la mijloacele prin care se realizează instigarea, acestea pot fi multiple și variate, de la simple sfaturi până la constrângere sau corupere. După modul deschis ori ascuns în care acționează instigatorul în activitatea de determinare a instigatului, instigarea a fost clasificată în literatura de specialitate ca fiind evidentă sau deschisă, explicită, ori insidioasă sau ascunsă. Instigarea este evidentă când instigatorul exprimă deschis scopul său, lucrează pe față în activitatea de convingere a instigatului la săvârșirea faptei; instigarea devine insidioasă în toate cazurile în care instigatorul nu vrea să-și dea în vileag rolul său însă, în mod abil, strecoară în mintea celui instigat gândul infracțional și îl face să ia o hotărâre în acest sens, lăsând impresia că nu aceasta este intenția lui.

(Explicații preliminare ale Noului C. pen., coordonator George Antoniu, pg. 507 - 513). S-a concluzionat în sensul că nu se poate reține o activitate de instigare în sarcina inculpatului A. cât timp din probe nu rezultă că acesta ar fi determinat în vreun fel pe fratele său, inculpatul D., să adopte rezoluția infracțională de favorizare a inculpatului B. prin falsificarea notelor la trei discipline aferente anului I de studiu, 2014/2015. Din probele administrate nu rezultă că ar fi existat un contact direct sau indirect între cei doi, anterior momentului trecerii notelor în catalog de către inculpatul D., că aceștia ar fi vorbit ori s-ar fi înțeles anterior în sensul favorizării inculpatului B., venirea ambilor inculpați în dimineața zilei de 07 iunie 2016, la sediul Universității C. având loc în virtutea atribuțiilor de serviciu.

De altfel, ambii inculpați au susținut că nu a existat niciun contact anterior între ei, iar martorul colaborator H. Ana a precizat că ea a fost cea care a adus la cunoștința inculpatului D. faptul ca a trecut notele în sistemul electronic, inculpatul fiind de acord cu ceea ce a făcut.

În drept, faptele inculpatului A. care, la data de 07 iunie 2016, în calitate de rector al Universității C. din Iași, în scopul împiedicării și îngreunării cercetărilor în dosarul în care era cercetat inculpatul B., prodecan al Facultății de Drept din cadrul C. Iași, a determinat pe inculpatul E. ca în calitate de lector universitar în cadrul aceleiași instituții, să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în catalogul aferent anului universitar 2014 - 2015, anul I, grupa 1 -Facultatea de Drept, acesta atestând în fals faptul că studentul F. a obținut la examinarea 2, la disciplina Filozofie Juridică nota 7, la disciplina Drept Român I nota 6 și la disciplina Drept Român II nota 6, în condițiile în care studentul respectiv (colaborator cu identitate reală în cauză) nu a susținut în fapt aceste examinări, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

și instigare la fals intelectual, faptă prevăzută de art. 47 raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. În sarcina inculpatului A. nu s-a reținut că a determinat pe inculpatul D. la comiterea infracțiunilor de fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale, rezoluția infracțională fiind adoptată de inculpatul D. fără vreo contribuție din partea inculpatului A.. În acest context, s-a arătat că se va dispune achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, întrucât încadrarea în drept a infracțiunilor de instigare la fals intelectual și favorizarea făptuitorului este aceeași chiar dacă în latura obiectivă a faptei nu se rețin acțiunile vizând refuzul de predare a cataloagelor aferente anului I de studii către organele de urmărire penală și nici acțiuni de determinare a inculpatului D. să comită infracțiunea de fals intelectual.

Instanța a reținut în cauză aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., cele două infracțiuni fiind comise în concurs ideal, pentru motivele deja expuse. Sub aspectul laturii obiective a infracțiunilor, instanța a reținut că, prin determinarea inculpatului E. să consemneze în fals notele la cele trei discipline juridice la care era titular, inculpatul A. a realizat elementul material, atât al infracțiunii de instigare la fals intelectual, cât și al infracțiunii de favorizarea făptuitorului. Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a acționat în comiterea celor două infracțiuni cu intenție directă, acesta prevăzând rezultatul faptelor sale și urmărind producerea lui. A fost înlăturată apărarea inculpatului în sensul că nu a cunoscut caracterul nereal al notelor ce urmau a fi trecute în catalog de inculpatul E. atunci când a trimis pe acesta la "H." să treacă note.

Este adevărat că notele au fost trecute în sistemul informatic de martorul colaborator cu identitate reală H., dar era pentru prima dată când se întâmpla acest lucru, potrivit declarației martorei, regula fiind ca notele să fie trecute mai întâi în catalog și apoi în sistemul informatic; prin urmare, apărarea inculpatului că a avut credința că notele trecute în sistemul informatic și care urmau a fi consemnate de E. în evidența scriptică sunt reale nu are temei în procedurile ce trebuiau respectate la nivelul universității. Elocvent sub aspectul faptului că inculpatul cunoștea caracterul fals al notelor trecute în sistemul informatic este dialogul avut cu martorul colaborator H. referitor la chemarea inculpatului E. la sediul Universității C. din Iași în dimineața zilei de 07 iunie 2016 și activitățile derulate anterior și ulterior de inculpat.

Astfel, potrivit celor declarate chiar de inculpat în dimineața respectivă, imediat ce a ajuns la universitate, a discutat cu numita K., soția inculpatului B. și cu avocatul acestuia referitor la un document privind situația studentului F.. Realitatea este că în acest context inculpatul a aflat întreaga situație juridică a inculpatului B. și modul în care acesta urma să se apere în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu ocazia propunerii de arestare preventivă ce urma să fie soluționată în aceeași zi. Acest aspect este evident din adresele și informațiile comunicate în cursul zilei respective de inculpat din care rezultă că acesta a făcut tot posibilul pentru a susține apărarea inculpatului B. în sensul că banii primiți urmau a fi destinați plății unor taxe, iar studentul era legal promovat în anul doi de studii.

În plus, din conversațiile avute de martora colaboratoare H. cu numita K., anterior chemării inculpatului E. la sediul universității, rezultă că soția inculpatului B. punea la cale un plan pentru a fi explicată și acoperită legal suma de bani primită de soțul său. Aceasta discută cu martora colaboratoare, care îi adusese la cunoștință despre notele trecute nereal în sistemul informatic, disciplinele la care au fost trecute și titularii acestora, în sensul că studentul ar fi adus referate pentru notele primite, urmând să demonstreze că există o practică în acest sens ca studenții care nu au credite sau taxele achitate pentru un an școlar pot promova în anul doi dacă fac o cerere și li se admite să fie promovați.

Această tactică urma să fie discutată cu "A.", respectiv rectorul Universității. Numita K. îi comunică martorei colaboratoare că a făcut o cerere în legătură cu situația studentului, respectiv taxele și penalitățile ce le avea de achitat și că ar fi cerut să i se spună și dacă un student ar putea să nu fie exmatriculat în cazul în care vrea să plătească. Este astfel evident, că discuția dintre cele două femei a avut loc după momentul la care K. și apărătorul inculpatului B. au discutat cu rectorul A. în biroul acestuia. După acest dialog, martora colaboratoare H. discută cu inculpatul A. care o întreabă dacă "chestia cu creditele acoperă cursul lui D. și al lui E." secretara îi aduce la cunoștința că "D." a semnat, iar inculpatul A. spune că pe E. îl va chema el de acasă.

Instanța reține astfel că la momentul în care inculpatul A. a chemat pe inculpatul E., știa pentru ce îl cheamă și, folosindu-se de ascendentul funcției sale, l-a determinat să completeze în fals cataloagele ce urmau a fi trimise organului de urmărire penală, în vederea favorizării inculpatului B. și creării unei aparențe de legalitate acțiunilor acestuia. De altfel, martorul colaborator H. a susținut că la momentul în care E. a venit la secretariat, a cerut cataloagele spunându-i că l-a trimis rectorul să treacă notele, aspect confirmat și de inculpatul A. care a declarat că l-a trimis la H. Ana pentru a completa catalogul. Rezoluția infracțională a inculpatului A. în sensul de a efectua demersuri pentru susținerea apărării și favorizarea inculpatului B. rezultă și din acțiunile sale ulterioare.

La cererea apărătorului ales al inculpatului B., Universitatea C., sub semnătura inculpatului A., a eliberat acestuia Adresa x/R/07 iunie 2016, iar prin adresa y/R/07 iunie 16, în același mod, s-a comunicat faptul că studentul F. a solicitat verbal conducerii facultății amânarea plății taxelor și că o astfel de cerere s-ar fi discutat în Consiliul de administrație, deși inculpatul știa că potrivit regulamentului Universității cererile trebuiau să aibă formă scrisă și că în Consiliul de Administrație nu a fost discutată nicio astfel de cerere. Inculpatul A. prin prisma calității sale de rector și a atribuțiilor ce-i reveneau cunoștea situația reală a studentului F., faptul că acesta nu făcuse nicio cerere pentru a nu fi exmatriculat sau pentru a beneficia de scutiri și cunoștea normativele aprobate la nivelul Universității.

Instanța nu a reținut în apărarea inculpaților existența acestor practici în condițiile în care potrivit dispozițiilor legale universitatea trebuia să aibă la bază reguli scrise de funcționare, reguli care erau adoptate la nivelul Universității C. din Iași, dar care nu au fost adoptate pentru a fi aplicate, ci doar pentru a crea aparența de legalitate activității care se desfășura acolo. Inculpații au încercat să demonstreze pe parcursul judecății că Universitatea C. din Iași era sub "asediul" autorităților statului, când de fapt la Universitatea C. se aplicau practici și reguli nescrise, iar regulile scrise erau doar pentru uzul autorităților.

Nu poate accepta ca, în atingerea obiectivului de a-și păstra studenții, se puteau aplica reguli nescrise, că se putea deroga de la dispoziții legale, întrucât universitatea nu este o societate comercială, ci o instituție de învățământ superior care trebuie să-și atingă scopul prevăzut de lege și care avea o răspundere publică de respectare a legislației în vigoare, a cartei proprii și a politicilor naționale și europene în domeniul învățământului superior (art. 124 din Legea nr. 1/2011). Respectarea dispozițiilor legale în legătură cu înmatricularea și exmatricularea studenților, notarea acestora și promovarea, ar fi trebuit să fie scopul urmărit prin managementul exercitat de inculpatul A., în calitate de rector, mai ales că acest aspect nu interesa doar universitatea, studenții fiind înregistrați în Registrul Matricol Unic al Universităților din România - RMUR- bază electronică națională (art. 201 din legea 1/2011).

Referitor la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților D., A. și E. și susținerile privind provocarea din partea colaboratorului cu identitate reală H., instanța a reținut că activitatea colaboratorului nu a fost determinantă și exclusivă în adoptarea deciziei infracționale de către inculpați. În ceea ce privește prima condiție în raport cu care instanțele naționale apreciază asupra existenței provocării în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la probarea situației infracționale prin solicitarea colaboratorului său la existența unei invitații exprese la comiterea faptei din partea acestuia, s-a constatat, din probele administrate în cauză, că situația este una atipică.

Prima activitate infracțională privind falsificarea evidențelor electronice și trecerea unor note false studentului F. a aparținut martorei H. însă la un moment în care aceasta nu avea calitatea de colaborator al organelor de urmărire penală.

Din cronologia faptelor stabilită pe baza probelor administrate, rezultă că martora a procedat la înscrierea unor note studentului F. în contextul efectuării percheziției la sediul C. în după-amiaza zilei de 06 iunie 2016; dovadă este situația școlară tipărită din sistemul informatic și atașată adresei nr. x/R/06 iunie 2016 emisă de Universitatea C.. Ulterior acestui moment, H. a fost chemată pentru audiere la sediul organului de urmărire penală, audierea având loc între orele 22:40 - 01:25 în noaptea de 06/07 iunie 2016, context în care martora a recunoscut că a trecut în fals în sistemul informatic note pentru studentul F., "fără să-i spună nimeni nimic". Numita H. a devenit colaborator cu identitate reală al organelor de urmărire penală la data de 07 iunie 2016, aceasta aflându-se sub măsuri de supraveghere și fiindu-i pusă la dispoziție aparatură specială de înregistrare.

Deși apărarea inculpaților a încercat să acrediteze ideea că martora ar fi devenit colaborator al organelor de urmărire penală în contextul perchezițiilor ce au avut loc la data de 06 iunie 2016, nu există nicio probă în acest sens. În plus, faptul că martora a luat decizia de a înscrie în sistemul informatic de bună-voie și fără vreo instigare din partea organelor judiciare, note în fals studentului F. este confirmat prin aceea că a fost trasă la răspundere penală pentru acest aspect, fiind acuzată de comiterea acestei infracțiuni, infracțiune, în raport, cu care a fost încheiat acordul de vinovăție cu procurorul.

Mai mult, explicațiile date de martora colaboratoare în contextul audierii sale în fața instanței de judecată privind modul în care a decis la ce discipline să treacă note studentului -la profesorii care erau titulari la mai multe materii în anul I, astfel încât să nu fie necesară implicarea multor persoane, dar studentul să aibă minimul de 30 de credite necesar promovării, sunt perfect logice și indică faptul că aceasta nu a avut alte criterii sau influențe în stabilirea profesorilor în partida cărora a trecut note. După momentul trecerii notelor în sistemul informatic, martora H. devenită colaborator cu identitatea reală a fost egală cu ea însăși, evenimentele urmând cursul firesc, fără vreo intervenție sau manifestare deosebită din partea acesteia, a expus inculpaților D. și A. ce a făcut, respectiv faptul că a trecut note în sistemul informatic, cei doi fiind de acord cu modul în care martora a acționat.

Deși inculpații au susținut că au fost induși în eroare de martoră întrucât le-a spus despre note, dar nu și că acestea sunt false, instanța a înlăturat motivat această apărare. Inculpații au adoptat rezoluția infracțională în cunoștință de cauză și nimic nu-i împiedica să denunțe activitatea infracțională a secretarei, să o dezaprobe și să nu fie de acord cu trecerea notelor din sistemul informatic în catalog, fiind evident că aceste note erau false. Or, inculpatul D., aflând ce a făcut martora a precizat "Bine ai făcut. Dacă are 30 de credite îl scoatem.", iar inculpatul A. a susținut-o chiar în vederea punerii în practică a rezoluției inițiale, prin determinarea inculpatului E. să treacă notele false în catalogul scriptic - "Chestia aia cu creditele acoperă cursul lui D. și pe ale lui E.?; - Da, D. o semnat.

Dar E.?; - Mă duc eu acasă la el acum." S-a apreciat, astfel, că hotărârea infracțională a fost luată de inculpații D. și A. în mod liber, fără a fi determinați de martora colaboratoare, inculpatul A. procedând chiar la determinarea inculpatului E. să acționeze în același sens, toate aceste acțiuni fiind destinate a favoriza pe inculpatul B. și a crea o aparență de legalitate activității ilicite de care acesta era acuzat. Sintagma "a determina" presupune o instigare la comiterea infracțiunii - îndemn, încurajare, în sensul instigării, ca formă de participație penală - precum și provocarea sub forma vicleniei, înșelăciunii, în urma căreia unei persoane i se sugerează, într-un mod neechivoc, săvârșirea unei infracțiuni.

Putem vorbi de provocare numai dacă organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta, în mod pasiv, activitatea infracțională, exercitând o influență asupra autorului faptei, astfel încât să-l determine pe acesta la săvârșirea infracțiunii care, fără această provocare, nu ar fi fost săvârșită.

Modul categoric în care colectivul Universității C. a adoptat rezoluția infracțională în sensul susținerii variantei faptice ce constituia apărarea inculpatului B., rezultă din adresele puse la dispoziția apărării - adresele nr. x/R/07 iunie 2017 și nr. y/R/07 iunie 2016 - și, mai ales, din atitudinea conducerii Universității, exprimată prin vocea inculpatului A., care a susținut în convorbirile cu jurnaliștii din cursul zilei de 07 iunie 2016, nu numai că studentul F. ar fi avut examene promovate, dar și faptul că ar fi fost cereri făcute de acesta, aprobate de Consiliul de Administrație, în legătură cu plata taxelor și a penalităților (cu referire la convorbirea dintre inculpat și ziarista "(...)" din 07 iunie 2016, ora 13:14).

În plus, același inculpat, la insistențele inculpatului E. care dorea să se convingă pe sine că a procedat corect favorizând pe inculpatul B., precizează că "eu le-am pus la dispoziție de aseară (...) Cum spune că n-o fost la niciun examen, când el o fost și o trecut?!" Este adevărat că există unele momente în derularea evenimentelor când martora colaboratoare adoptă o atitudine de ajutare a inculpaților la comiterea faptei, în sensul că a dictat notele trecute în sistemul informatic sau a indicat inculpatului D. cum să completeze catalogul, dar intervenția sa a fost determinată de solicitarea inculpaților și era datorată calității acesteia de secretar cu state vechi la facultate, nu vreunei atitudini de instigare sau deosebit de servile, de solicitare de favoruri, din partea acesteia.

În acest context, instanța a apreciat că activitatea colaboratorului cu identitatea reală H. a respectat garanțiile dreptului la un proces echitabil și dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen., neexistând o provocare în sensul acestui text de lege. În același sens, instanța a arătat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție a provocării, respectiv existența unor indicii că fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția martorului colaborator. Astfel, din materialul probator administrat a rezultat că activitatea infracțională inițială de falsificare a notelor din sistemul informatic a intervenit la un moment la care martora nu era colaboratoarea organelor judiciare și, chiar dacă nu ar fi dobândit calitatea de colaborator, activitatea infracțională a celorlalți inculpați s-ar fi derulat în același mod.

Ușurința cu care inculpații au decis că notele din sistemul informatic trebuie trecute în catalogul scriptic întrucât dacă studentul avea un minim de 30 de credite în anul I îl "scoteau" pe inculpatul B. acuzat de luare de mită arată că, chiar dacă secretara nu devenea colaborator cu identitate reală, aceștia ar fi continuat activitatea infracțională în același mod, întrucât notele erau trecute deja în fals în sistemul informatic, iar organele de urmărire penală solicitau catalogul scriptic, inculpatul B. era acuzat de luare de mită, iar apărarea acestuia era în sensul că banii primiți erau destinați plății unor taxe, iar studentul F. fusese promovat legal în anul II pentru că avea minimul de 30 de credite aferente anului I de studii, apărare pe care inculpații o cunoșteau prin prisma calității de cadru didactic al inculpatului B. și a soției acestuia și a faptului că soția și apărătorul inculpatului efectuau demersuri pentru a proba susținerile inculpatului B., confruntat cu procedura propunerii de arestare preventivă.

Prin urmare, din momentul în care inculpații au adoptat rezoluția infracțională, dându-și seama că îndeplinesc acte ce cad sub incidența legii penale, și-au asumat și riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-i demaște (cauza Ludi c. Elveției) sau de a fi informate organele judiciare, reținerea vinovăției lor în acest context nefiind contrară exigențelor procesului echitabil. Organizarea flagrantului, respectiv procedura de simulare a comportamentului infracțional reprezintă tehnici specifice de investigație care nu pot fi folosite pentru a provoca la săvârșirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluție infracțională a autorului faptei.

Legislația națională nu definește "provocarea", dar pornind de la conținutul dispozițiilor art. 101 alin. (3) C. proc. pen. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Eurofinacom c. Franței - provocarea nu poate fi reținută dacă autoritățile aveau deja informații din care rezultă posibilitatea comiterii infracțiunii; cauza Sequeira contra Portugaliei - denunțătorul a început să colaboreze cu autoritățile după ce autorul faptei îl contactase deja), se poate aprecia că aceasta poate exista doar atunci când fapta nu ar fi fost comisă fără îndemnul autorităților sau a vreunui martor denunțător, ceea ce nu este cazul. Esențial este ca autoritățile să verifice, pe baza materialului probator, dacă, pe de o parte, acțiunile colaboratorului au depășit limitele stabilite de lege, iar pe de altă parte, dacă autorul faptei de corupție ar fi săvârșit infracțiunea independent de atitudinea pe care a avut-o martorul denunțător.

Cu alte cuvinte, inițiativa infracțională să-i aparțină întru totul inculpatului și să nu fi survenit urmare a atitudinii provocatoare a denunțătorului sau a colaboratorului. Or, rezoluția infracțională a fost adoptată de inculpați dincolo de orice acțiune a colaboratorilor cu identitatea reală și anterior faptelor comise de aceștia, colaboratorii au acționat în limitele legii și a activităților stabilite prin ordonanța procurorului, fără a determina sau instiga pe inculpați, activitatea infracțională a acestora fiind identică și cursivă, existând în același mod indiferent de activitatea colaboratorilor cu identitate reală.

B. Prin Decizia penală nr. 224/A din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu opinie majoritară, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și de inculpatul A., printre alții, împotriva Sentinței penale nr. 1 din 08 ianuarie 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - NCPP. A desființat, în parte, sentința penală apelată, doar pe latură penală și rejudecând, printre altele, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. și a repus în individualitatea lor pedepsele componente. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc.

pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (C. pen. pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen.

pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială stabilit de Serviciul de Probațiune. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Consiliul Local Iași, Direcția de Exploatare a Patrimoniului, Sediul Administrativ.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. A înlăturat pedepsele accesorii aplicate inculpatului prin sentință. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei. Pentru a hotărî în acest sens, în ceea ce privește acuzațiile aduse, printre alții, inculpatului A., prima instanță a reținut și a expus corect faptele care s-au confirmat în materialitatea lor în urma analizării probelor administrate, motiv pentru care a considerat că nu se impune reluarea prezentării situației de fapt, urmând a fi analizate motivele de apel, precum și corespondența dintre faptele concrete comise de inculpați și conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.

Astfel, s-a reținut că la data de 06 iunie 2016, imediat după prinderea în flagrant a inculpatului B., organele judiciare s-au deplasat la Facultatea de Drept din cadrul Universității C. unde au procedat la efectuarea unei percheziții și la ridicarea de înscrisuri. Din coroborarea procesului verbal de percheziție cu probele testimoniale relevante reiese că organelor judiciare le-a fost remisă cu această ocazie o situație școlară a studentului F., situație extrasă din sistemul informatic de martora H., secretară în cadrul Facultății de Drept. Este necontestat faptul că notele din situația școlară remisă atestau în fals că studentul respectiv ar fi susținut mai multe examene și ar fi obținut astfel numărul necesar de credite pentru a fi promovat în anul următor de studii.

Afirmația martorei H. în sensul că a completat din proprie inițiativă catalogul electronic cu note, întrucât s-a panicat este credibilă în contextul în care martora a realizat că studentul nu îndeplinea condițiile pentru a fi promovat în anul al II-lea de studiu, iar ea era singura persoană căreia îi revenea sarcina de a atesta scriptic această promovare, dar și dată fiind împrejurarea că și-a amintit de intervenția inculpatul B., realizând implicarea pe care ea însăși o avea. Mai mult, martora L. a confirmat această susținere relatând că H. i-a povestit cele întâmplate, versiunea fiind identică, cadrul liber în care a fost făcută afirmația conferind credibilitate acestei depoziții în contextul în care conversația, deși recunoscută de cele două, nu a fost înregistrată.

Referitor la această împrejurare, Înalta Curte a reținut explicația pe care colaboratoarea a oferit-o în apel cu privire la faptul că aparatura trebuia închisă atunci când înregistrarea nu părea utilă, indicația dată de organele judiciare în acest sens este justificată de limita temporală a autonomiei unui acumulator. Faptul că inculpații nu au relevat conținutul unor convorbiri care ar fi fost relevante și nu ar fi fost înregistrate, atestă că aflarea adevărului nu a fost afectată de aceste întreruperi. Revenind la situația școlară completată de martora H., inculpații au susținut că falsificarea acesteia ar fi fost determinată de chiar lucrătorii de poliție.

În referire la această afirmație, instanța de apel a reținut că întrebată fiind pentru prima dată în apel, martora H. a afirmat că în timp ce se afla în secretariat unul dintre ofițerii de poliție, ar fi afirmat că "o situație școlară este suficientă", prezența ofițerului de poliție în cadrul secretariatului fiind confirmată și de martora G.. Referitor la acest aspect, Înalta Curte a remarcat faptul că deplasarea ofițerului de poliție la secretariatul facultății de drept, a fost speculată de apărare, inculpatul A. exacerbând chiar intervalul orar în declarația dată în apel, după audierea tuturor martorilor, prima pe care a dat-o în cauză, când, având o imagine de ansamblu asupra probatoriului, a putut construi strategii de apărare în favoarea sa, pornind de la elemente de fapt reale.

Din coroborarea elementelor de fapt cunoscute a reieșit că această solicitare a fost consecința informării lucrătorilor de poliție că nu pot fi remise cataloagele deoarece nu se află la sediu, chestiune ce a intervenit fără nicio implicare din partea organelor judiciare sau a martorei H. și care infirmă teoria apărării, care, de altfel, nu este susținută nici de împrejurările în care martora a completat în fals cataloagele electronice și nici de modul în care s-a derulat ancheta și care evidențiază că organele judiciare au fost surprinse de modul în care a procedat aceasta.

Cel mai elocvent aspect fiind faptul că în procesul-verbal de percheziție nu s-a consemnat nimic în legătură cu cataloagele solicitate, întrucât la acel moment susținerea a fost trecută cu vederea, ofițerul de poliție judiciară care l-a întocmit precizând în fața instanței de apel că "nu am apreciat necesar să consemnez acest fapt în procesul-verbal de percheziție". Or, o astfel de consemnare nu ar fi fost omisă în ipoteza în care organele judiciare ar fi intenționat să provoace obținerea de probe incriminatoare aptă să susțină acuzarea, ceea ce confirmă că s-au limitat la solicitarea înscrisurilor.

Deși declarațiile celor implicați nu concordă între ele și nici nu au fost menținute sub toate aspectele pe parcursul audierilor succesive, este cert că ofițerii de poliție au solicitat să fie predat catalogul anului I de studii, aferent anului universitar 2014 - 2015. În ceea ce privește persoana care ar fi susținut că respectivele documente se află la un depozit în Tomești, martorul M., unul dintre ofițerii de poliție judiciară care au participat la percheziția efectuată, audiat fiind de instanța de apel, a relatat faptul că martora G. a făcut această afirmație, pretinzând că rectorul i-a comunicat tel