ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40 din data de 06 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, a hotărât următoarele:

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) - dreptul de fi avocat - C. pen., pe o perioada de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 38, art. 39 lit. b) C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din 1 an), respectiv 4 luni, inculpatul având de executat în final o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2), (3) C. pen. a fost aplicată pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) - dreptul de fi avocat - C. pen., pe o perioada de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b), g) - dreptul de fi avocat - din C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, s-a hotărât ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe parcursul termenului de supraveghere, s-a hotărât ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, la Primăria Călărași, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.

Instanța de fond a reținut că inculpatul A. a ajutat grupul infracțional organizat să înființeze societăți comerciale cu comportament de societăți tip "fantomă" cu asociați și administratori persoane interpuse, fără rol în firme, fără sedii sociale, societăți înființate în scopul săvârșirii de infracțiuni - înșelăciuni, evaziune fiscală și spălare de bani. Toate au același obiect de activitate declarat: comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat. Aceste firme sunt înființate pe mun. București, pentru a nu se putea face legătura de către organele fiscale cu celelalte societăți deținute de grup, acestea având doar sedii provizorii, la birouri de avocatură, unde nu au desfășurat niciun fel de activitate economică. În această manieră, organele de control fiscal nu pot efectua controalele încrucișate cu firmele-fantomă pentru a se stabili realitatea tranzacțiilor comerciale.

S-a reținut că fapta inculpatului A. care a aderat, începând cu anul 2011, la grupul infracțional organizat condus de B., s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. .

Repartizarea rolurilor în cadrul grupului infracțional s-a făcut în funcție de abilitățile specifice. Pe segmente de comportament infracțional, inculpatul B. fiind liderul incontestabil al grupării, secondat de soția sa C.. Acesta a atras în grupul infracțional organizat pe membrii apropiați ai familiei sale, printre care și fiul său, A., dar și persoane dependente financiar, precum D. și E..

S-a apreciat că, în calitatea sa de avocat, acesta reprezenta un câștig pentru activitatea grupului, prin prisma cunoștințelor sale în materie juridică, oferind sfaturi prețioase cu privire la eludarea normelor legale, mai ales în materie de executare silită. Acesta a purtat numeroase conversații telefonice cu toți membrii grupului infracțional organizat, însă, în special convorbirile purtate cu tatăl său, având o amploare deosebită.

Inculpatul A. a utilizat contul de e-mail x@x.com pentru a transmite mesaje și documente de pe telefonul său în contul de e-mail x@x.com pentru a putea fi accesate de membrii grupului infracțional. Totodată, a figurat în calitate de asociat în SC F. SRL, începând cu data de 04.05.2012, alături de inculpata G. și în SC H. SRL împreună cu G. în perioada 27.04.2012-30.01.2015.

Săvârșirea faptei a presupus o anumită organizare infracțională, o coordonare de atribuții, o interdependență și ritmicitate a actelor ilicite și alăturarea eforturilor într-un consens ilicit neechivoc, pentru o durată suficientă pentru a imprima stabilitate și durabilitate grupului, în vederea realizării unui scop infracțional comun - obținerea resurselor financiare prin inducerea în eroare a creditorilor (unități bancare, agenți economici, autorități fiscale), sustragerea de la verificările financiar-fiscale, precum și asigurarea produsului infracțional obținut (prin rularea banilor prin conturile diferitelor societăți comerciale controlate de grup și disimularea, astfel, a originii ilicite a banilor) și păstrarea unei părți din bunurilor persoanelor fizice și juridice implicate după începerea activității de executare silită inițiate de creditori, prin activități frauduloase (instigare la fals intelectual, uz de fals, bancrută frauduloasă).

Inculpatul a invocat faptul că nu se poate reține săvârșirea acestei infracțiuni sub forma aderării la grupul infracțional organizat în condițiile în care ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată au presupus un ajutor al acestuia.

Instanța a reținut că săvârșirea infracțiunii prin comiterea variantei alternative a elementului material al aderării presupune dobândirea calității de membru al grupului deja existent, iar în acest scop, voința inculpatului se poate manifesta expres sau tacit (e.g. prin desfășurarea unor activități din care rezultă că cel în cauză se consideră membru grupului), iar activitatea desfășurată în urma aderării nu implică în mod exclusiv săvârșirea de infracțiuni care intră în scopul grupului organizat. În urma aderării, se pot desfășura activități cu caracter licit sau ilicit (chiar dacă nu intră în sfera ilicitului penal), urmând ca, cele care constituie infracțiuni să fie reținute în concurs cu infracțiunea prev. de art. 367 C. pen., în temeiul alin. (3) al acestui articol.

Deși inculpatul a invocat faptul că implicarea sa s-a limitat la activitatea de asistență juridică permisă de dispozițiile legale, fără a avea reprezentarea activității infracționale desfășurate de B., s-a apreciat că poziția acestuia în cadrul grupului infracțional, relația de rudenie precum și actele materiale săvârșite de aceasta sunt de natură a indica participația activă a acestuia, voluntară și conștientă, inculpatul având reprezentarea acțiunilor sale ilicite și a rezultatelor produse, astfel cum rezultă din analiza mijloacelor de probă făcută de instanță în considerentele anterioare.

Instanța a constatat că în actul de sesizare se reține doar declararea fictivă a sediilor sociale, recunoscută, de altfel, de inculpatul B. (acesta a precizat că a înființat aceste societăți comerciale pentru a le folosi în activitatea infracțională, iar sediile acestora au figurat pe durata existenței și folosirii lor la cabinetele de avocatură unde aveau declarate sedii provizorii în scopul înregistrării lor și unde nu au desfășurat niciun fel de activitate), menționându-se că această acțiune a fost făcută în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare sau fiscale. De altfel, din analiza situației de fapt s-a reținut că la aceste societăți nu s-a încercat efectuarea verificărilor financiare sau fiscale de către autoritățile fiscale, aceste verificări fiind făcute la celelalte societăți controlate de grupul infracțional ce avea pretinse legături cu firmele fantomă. Elementele relevante pentru verificarea celorlalte societăți au fost preluate de autoritățile fiscale din bazele de date aflate la dispoziția acestora, fără a se încerca o verificare și la sediul "firmelor fantomă".

Prin urmare, s-a apreciat că, întrucât lipsește situația premisă și nu s-a produs rezultatul infracțiunii (nu a existat o verificare financiară sau fiscală și prin urmare, nicio sustragere), fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, astfel că instanța a dispus achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Înscrisurile au fost falsificate prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului (între părți nu a intervenit în fapt niciun act juridic de împrumut) și au fost folosite în vedere producerii de consecințe juridice, în scopul sustragerii unor bunuri folosite ca garanții de la executarea silită, respectiv pentru înscrierea în mod fraudulos la masa credală a SC H. SRL și SC F. SRL, iar actele comise de către inculpat s-au circumscris unei complicități materiale prin comunicarea către notar a datelor necesare redactării actelor și însoțirea inculpaților la notariat.

Inculpatul a invocat faptul că notarul public nu putea săvârși infracțiunea de fals intelectual din culpă și că această infracțiune nu există, fiind, de fapt, consecința falsului în declarații. Instanța a constatat că notarul public - funcționar public aflat în exercitarea unor atribuții de serviciu - a atestat în cuprinsul contractele autentificate fapte necorespunzătoare adevărului, fără să aibă cunoștință că acestea erau nereale, săvârșind, astfel, infracțiunea, fără vinovăție, dar la care a fost determinat de către părți, care au acționat cu intenție directă, fiind astfel, îndeplinite condițiile participației improprii în varianta prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

În cauză, există un înscris autentic ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului (încheierea contractului de împrumut), precum și o declarație necorespunzătoare adevărului (mențiunea din cuprinsul contractului potrivit căreia suma de bani a fost remisă anterior semnării contractului), situație ce s-ar circumscrie unui concurs de infracțiuni între falsul intelectual și falsul în declarații, însă instanța nu a reținut răspunderea penală a inculpatului și pentru infracțiunea de complicitate la fals în declarații, pentru care nu a fost trimis în judecată (situația de fapt are în vedere exclusiv încheierea a 5 contracte de împrumut fictive, autentificate la notar).

Instanța de judecată a apreciat că inculpatul avea suficiente elemente la dispoziție pentru a-și da seama că îi ajută pe membrii grupului să încheie contracte de împrumut fictive, luând în considerare și cunoștințele sale juridice dobândite ca avocat: anterior încheierii actelor i s-au comunicat numele persoanelor și sumele de bani, astfel că, cunoscând toate persoanele implicate, își putea da seama că nici bunica sa și nici D. (pe care îl cunoștea din copilărie și știa despre problemele sale penale) nu dispun de mijloacele financiare pentru a acorda împrumuturile respective. Susținerile inculpatului cu privire la explicațiile date de tatăl său, inculpatul B. (bunica sa îi dăduse niște bani fără a întocmi actele, aspect care o deranjase pe sora tatălui său, N., dar întocmirea unui act notarial nu ar fi putut atenua un eventual conflict familial, iar D. făcuse mulți bani din intermedierea de cereale și era întreținut de niște rude din Italia) nu au fost apreciate a fi credibile în raport de sumele foarte mari de bani care au făcut obiectul contractelor și de experiența anterioară a inculpatului prin implicarea sa în activitatea societăților folosite de familie.

De altfel, ulterior, inculpatul s-a ocupat și de formalitățile de intabulare la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a sarcinilor rezultate din aceste contracte, dar și de învestirea cu formula executorie a contractelor și i-a indicat tatălui său când să dea informațiile referitoare la aceste contracte executorului judecătoresc, elemente de natură a confirma, încă o dată, că inculpatul era activ implicat în activitatea societăților folosite de tatăl său, poziție din care puntea cunoaște multe dintre aspectele ilicite ale activității acestuia.

Împotriva Sentinței penale nr. 40/06.03.2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T., inculpații O., G., P., SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC F. SRL, SC T. SRL, U., V., W., D., C., B., A., X., Y., E., părțile civile Z. SRL, AA. SA, EE., persoanele vătămate BNP BB. SA, CC. SRL și DD.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și rejudecând, să se dispună:

În principal: achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) ambele teze sau lit. c) C. proc. pen. și de complicitate la instigare improprie la fals intelectual prev. de art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate și a modalității de executare a pedepsei, respectiv aplicarea unei pedepse de maximum 2 ani închisoare a cărei aplicare să fie ori amânata în temeiul art. 83 C. pen.

În cazul păstrării suspendării sub supraveghere a pedepsei, să fie înlăturată pedeapsa complementară a interdicției de a exercita profesia de avocat prev. de art. 66 lit. g) C. pen.

Criticile inculpatului au vizat:

a. Greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de constituire de grup, ca urmare a reținerii unei situații de fapt întemeiate pe mijloace de probă nelegal administrate - interceptările telefonice care ar fi trebuit excluse - având în vedere nerespectarea la administrarea lor a principului loialității administrării probelor dar și a încălcării dispozițiilor privind competența judecătorului de drepturi și libertăți care a autorizat înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatului care avea calitatea de avocat;

- existentei unui dubiu cu privire la împrejurarea că inculpatul ar fi acționat în sprijinirea unui grup infracțional a cărei existență, structură organizare, scop infracțional le-ar fi cunoscut și acceptat în anul 2011;

- greșita aplicare a legii la situația de fapt cu consecința stabilirii eronate a împrejurării ca fapta inculpatului este prevăzuta de legea penală.

b. Greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de complicitate la participație improprie la fals intelectual, ca urmare a unei eronate aplicări a dreptului la situația de fapt reținută, în condițiile în care notarul, autor al faptei de atestare a unor împrejurări neadevărate în actul pe care 1-a întocmit nu a săvârșit nicio astfel de faptă, singura operațiune a acestuia constând în autentificarea unui contract de împrumut pe care părțile l-au prezentat și care la momentul autentificării fusese atât încheiat, cât și redactat (înscrisul existând atât ca instrumentum negotium, cât și ad probationem, anterior autentificării sale).

c. Netemeinicia hotărârii din perspectiva greșitei individualizări a cuantumului pedepsei și a modalității de executare, precum și a reținerii pedepsei complementare a interzicerii exercitării profesiei de avocat

Prin Decizia penală nr. 293 A din data de 2 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, au fost admise apelurile declarate de inculpații B., C., G., E., D., X., U., A., P., partea civilă Z. SRL și persoana vătămată CC. SRL împotriva Sentinței penale nr. 40 din 06 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Referitor la inculpatul A. au fost înlăturate pedepsele complementare și accesorii prevăzute de art. 66 lit. g) C. pen. - dreptul de a fi avocat, aplicate inculpatului - pe lângă pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 293/A din data de 2 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, la data de 30 decembrie 2019 inculpatul A. a declarat recurs în casație.

În motivarea cererii sale inculpatul a invocat ca temei de drept cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul a arătat că potrivit considerentelor deciziei ce face obiectul prezentului recurs în casație, prin menținerea (în parte) a sentinței Curții de Apel București, a fost condamnat pentru asistența și reprezentarea juridică în fața ONRC în vederea înmatriculării unei societăți comerciale - activitate permisă de disp. art. 3 lit. d) și e) din Legea nr. 51/1995 - corespondentă primei fapte reținute (constituirea unui grup infracțional organizat -art. 367 C. pen.) și pentru asistența în fața unui notar public în vederea autentificării unor contracte de împrumut - activitate permisă de disp. art. 3 lit. b) din Legea nr. 51/1995 - corespondentă celei de-a doua fapte reținute (complicitate la instigare la fals intelectual - art. 321 C. pen.).

Se arată că instanța de apel și-a însușit poziția instanței fondului care și-a fundamentat soluția de condamnare pe o serie de suspiciuni, supoziții, bănuieli, corelații, deducții și concluzii făcute de parchet și însușite ad litteram de ambele instanțe pe baza unor convingeri inoculate intrinsec în mod eronat și nedovedit de aspecte obiective.

Potrivit art. 39 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat: "Nu constituie abatere disciplinară și nici nu pot atrage alte forme de răspundere juridică a avocatului opiniile juridice ale acestuia, exercitarea drepturilor, îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege și folosirea mijloacelor legale pentru pregătirea și realizarea efectivă a apărării libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clienților săi", precum și celei de la art. 139 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat: "Folosirea de către client a opiniilor și sfatului avocatului în scopuri ilegale, fără cunoștința avocatului care a oferit opinia sau sfatul respectiv, nu face avocatul responsabil de acțiunea și scopurile ilegale ale clientului"., texte de lege subliniate și de către Baroul București prin Comunicatul din 17.12.2015 și prin Comunicatul din 28.01.2016, anexa 1 la prezenta cerere de recurs în casație.

Din cele mai sus prezentate, rezultă, arată inculpatul, fără putință de tăgadă faptul că acele aspecte care au fost considerate de instanță ca reprezentând elementele materiale ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la instigare la fals intelectual, în realitate sunt activități prevăzute, permise și reglementate de disp. art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, motiv pentru care, cele două fapte nu sunt prevăzute de legea penală.

Inculpatul arată că la momentul îndeplinirii activităților reglementate de disp. art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, acțiunile sale s-au circumscris unui scop licit și care în mod obiectiv putea fi perceput drept licit de orice altă persoană cu o pregătire similară subsemnatului.

Împrejurarea că societatea comercială cu privire la care a acordat asistență juridică în procedura înmatriculării la ONRC, la 1 an distanță, ulterior momentului înființării devine o firmă cu comportament de tip "fantoma", nu putea fi în controlul său obiectiv și nici nu îl poate face culpabil de eventualele acțiuni ilicite ale clienților subsemnatului.

De asemenea, împrejurarea că nu a cunoscut caracterul pretins fictiv al acelor contracte de împrumut este dovedită de actele și lucrările dosarului, întrucât niciunul dintre cei 55 de subiecți procesuali (24 de inculpați și 31 de martori) nu au declarat nimic incriminator la adresa sa .

Pe cale de consecință, inculpatul apreciază că a fost condamnat pentru două fapte care nu sunt prevăzute de legea penală și pentru care ar fi trebuit în mod normal să fie achitat.

În concluzie a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare să se pronunțe o soluție de achitare în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 293/A din data de 2 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 28 octombrie 2020.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 293/A din data de 2 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Inculpatul A. susține că stare de fapt descrisă nu se suprapune normelor incriminatoare pentru complicitate la instigare improprie la fals intelectual prevăzută de art. art. 48 rap. la art. 47 C. pen. rap la art. 321 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 52 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., acestea, în realitate sunt activități prevăzute, permise și reglementate de disp. art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, motiv pentru care, cele două fapte nu sunt prevăzute de legea penală.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că a aderat, începând cu anul 2011, la grupul infracțional organizat condus de B., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

Săvârșirea infracțiunii prin comiterea variantei alternative a elementului material al aderării presupune dobândirea calității de membru al grupului deja existent, iar în acest scop, voința inculpatului se poate manifesta expres sau tacit (prin desfășurarea unor activități din care rezultă că cel în cauză se consideră membru grupului), iar activitatea desfășurată în urma aderării nu implică în mod exclusiv săvârșirea de infracțiuni care intră în scopul grupului organizat.

Deși inculpatul a invocat faptul că implicarea sa s-a limitat la activitatea de asistență juridică permisă de dispozițiile legale, fără a avea reprezentarea activității infracționale desfășurate de B., Înalta Curte constată că, o concluzie contrară, ar presupune reevaluarea materialului probator administrat la instanța de fond și la instanța de apel, material probator care a condus la concluzia că poziția acestuia în cadrul grupului infracțional, relația de rudenie precum și actele materiale săvârșite de aceasta indică participația activă, voluntară și conștientă a inculpatului, acesta având reprezentarea acțiunilor sale ilicite și a rezultatelor produse.

Referitor la infracțiunea de complicitate la instigare improprie la fals intelectual prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap la art. 321 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 52 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. s-a reținut că, în cursul anului 2015, inculpatul A. a ajutat membrii grupului infracțional organizat să încheie un număr de 5 contracte fictive de împrumut, autentificate la notar.

Conform art. 321 C. pen., falsul intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către funcționarul public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Prin înscris oficial, conform art. 178 alin. (2) C. pen., se înțelege:un înscris care emană de la o autoritate publică, instituție publică sau persoană juridică care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică și totodată un înscris care emană sau aparține unei persoane care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public (notari publici, executori judecătorești, avocații atunci când exercită atribuții de autoritate publică).

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 republicată, "Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă și, după caz, forța executorie prevăzute de lege." iar potrivit art. 90 alin. (1) "Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit și autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, în forma și în condițiile stabilite prin prezenta lege."

Conform art. 78 alin. (2) din același act normativ "Înscrisurile redactate de părți, de reprezentanții lor legali sau convenționali ori, după caz, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și formă, notarul public putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare, cu acordul părților.

Totodată, potrivit art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 republicată, "Notarul public are obligația să deslușească raporturile juridice dintre părți cu privire la actul pe care vor să îl încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice."

Conform art. 100 alin. (1) din același act normativ, "Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii." potrivit alin. (2) "Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simțuri: a) faptul prezentării părților și a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum și identificarea acestora; b) locul și data încheierii actului;c) exteriorizarea consimțământului" iar potrivit alin. (3) "Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane."

Înalta Curte evidențiază situația de fapt stabilită de instanțele de fond și de apel în baza materialului probator administrat, și care nu poate fi modificată în procedura recursului în casație, respectiv că înscrisurile au fost falsificate prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului în sensul că între părți nu a intervenit, în fapt, niciun act juridic de împrumut, aspect de care inculpatul avea cunoștință, astfel cum a rezultat din materialul probator, înscrisuri care au fost prezentate notarului, în fața căruia inculpatul a declarat că suma de bani s-a dat anterior prezentării, pentru a fi autentificate, în scopul dobândirii forței juridice a unui înscris autentic, scopul final fiind de a fi folosite în vederea producerii de consecințe juridice, în scopul sustragerii unor bunuri folosite ca garanții de la executarea silită, respectiv pentru înscrierea în mod fraudulos la masa credală a SC H. SRL și SC F. SRL, scop care, evident nu este în conformitate cu legea.

Așa cum am evidențiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 republicată notarul public are obligația să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc părțile este în conformitate cu legea, ori așa cum am evidențiat scopul urmărit de inculpat nu poate fi considerat ca fiind în conformitate cu legea.

Notarul public - funcționar public aflat în exercitarea unor atribuții de serviciu, prin prezentarea de către inculpat a unor contracte în care se stabileau raporturi juridice fictive a atestat în cuprinsul contractelor autentificate fapte necorespunzătoare adevărului, fără să aibă cunoștință că acestea erau nereale, fiind determinat astfel să autentifice 5 contracte de împrumut, fictive, săvârșind, astfel, infracțiunea, fără vinovăție, dar la care a fost determinat de către părți, care au acționat cu intenție directă, fiind astfel, îndeplinite condițiile participației improprii în varianta prev. de art. 52 alin. (3) C. pen.

În cauză, există un înscris autentic ce atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului (încheierea contractului de împrumut), precum și o declarație necorespunzătoare adevărului (mențiunea din cuprinsul contractului potrivit căreia suma de bani a fost remisă anterior semnării contractului), ori această sumă nu a fost remisă niciodată, între părți neexistând asemenea raporturi juridice.

Astfel, ceea ce s-a sancționat nu a fost activitatea desfășurată de inculpat, în calitatea sa de avocat ci, faptul că, urmare a relațiilor de rudenie cu membrii grupului infracțional, i-a ajutat pe aceștia, în modalitatea reținută de instanțele de fond și de apel, să creeze aparența unor raporturi juridice care să le permită, ulterior, sustragerea de la executare a unor bunuri.

În acord cu ambele instanțe, Înalta Curte apreciază că inculpatul avea suficiente elemente la dispoziție pentru a-și da seama că îi ajută pe membrii grupului să încheie contracte de împrumut fictive, luând în considerare și cunoștințele sale juridice dobândite ca avocat: anterior încheierii actelor i s-au comunicat numele persoanelor și sumele de bani, astfel că, în această situație, cunoscând toate persoanele implicate, își putea da seama că nici bunica sa și nici D. (pe care îl cunoștea din copilărie și știa despre problemele sale penale) nu dispun de mijloacele financiare pentru a acorda împrumuturile respective.

Ulterior, inculpatul s-a ocupat și de formalitățile de intabulare la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a sarcinilor rezultate din aceste contracte, dar și de învestirea cu formula executorie a contractelor și îi indică tatălui său când să dea informațiile referitoare la aceste contracte executorului judecătoresc, elemente de natură a confirma, încă o dată, că inculpatul era activ implicat în activitatea societăților folosite de tatăl său, poziție din care puntea cunoaște multe dintre aspectele ilicite ale activității acestuia.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanța de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Criticile menționate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpatului în săvârșirea infracțiunilor.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 293/A din data de 2 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 293/A din data de 2 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2020.

GGC - GV