ÎCCJ, decizie (scj.ro #171032)

Competență după calitatea persoanei. Avocat

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelor judiciare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

competență după calitatea persoanei

-

avocat

C. proc. pen.,

art. 38 alin. (1) lit. d)

Competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de persoana care are calitatea de avocat în Albania nu îi revine curții de apel, întrucât interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 40 C. proc. pen., care cuprind norme derogatorii pentru stabilirea competenței în funcție de calitatea persoanei, conduce la concluzia că dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. privesc calitatea de avocat dobândită sau recunoscută pe teritoriul României, conform Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 288 din 4 august 2020

Prin încheierea din data de 2 iulie 2020, Tribunalul București a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A., B., C. și D. în favoarea Curții de Apel București, Secția penală.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a reținut că, la data de 2 aprilie 2020, a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe rechizitoriul nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Secția de Combatere a Traficului de Droguri, prin care au fost trimiși în judecată următorii inculpați:

- în concurs formal, a infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri de risc, prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.;

- în concurs formal, a infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri de risc, prevăzute în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., infracțiuni săvârșite în concurs real, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Subsecvent, cu referire la actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reținut că inculpatul B. este avocat în Baroul Tirana din anul 2006 și exercită această profesie și în prezent, nefigurând cu dosare disciplinare pe rol.

Văzând că dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. nu impun condiția ca inculpatul să fie membru în vreun barou de avocați din România, ci numai să aibă calitatea legală de avocat într-un barou legal constituit, care poate fi și pe teritoriul unei țări străine, judecătorul de cameră preliminară a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei, invocată din oficiu, iar în temeiul art. 346 alin. (6) și art. 50 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția penală.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția I penală, la data de 15 iulie 2020.

Prin încheierea penală nr. F/CP din 22 iulie 2020, urmare a admiterii excepției necompetenței instanței după calitatea persoanei, invocată din oficiu, Curtea de Apel București, în baza art. 50 C. proc. pen. coroborat cu art. 346 alin. (6) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A., B., C. și D. în favoarea Tribunalului București, Secția penală.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 51 C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a dispune astfel, cu referire la art. 13 din Legea nr. 51/1995, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut, în esență, că, deși art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. nu face distincție în funcție de naționalitatea avocatului sau statul în care a fost dobândită această calitate, din interpretarea coroborată a acestei norme cu art. 39 și art. 40 C. proc. pen., dispozițiile referitoare la competența după calitatea persoanei au în vedere calitatea de avocat dobândită sau recunoscută pe teritoriul României.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că posibilitatea de a exercita în România această profesie de către avocații din alte țări nu conferă automat acestor persoane și calitatea de avocat și derogarea de la regulile de competență generale, în condițiile în care nu au parcurs procedura prevăzută de dispozițiile menționate anterior, context în care a evocat și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, referitor la argumentul tribunalului potrivit căruia art. 38 C. proc. pen. nu face nicio distincție raportat la cetățenia avocatului, curtea de apel a subliniat faptul că acest lucru trebuie examinat prin prisma diversității sistemelor de drept.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 24 iulie 2020.

Analizând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Se reține că pentru a hotărî cu privire la instanța căreia îi revine competența de soluționare a cauzei penale privind pe inculpații A., B., C. și D. este esențială stabilirea dacă dispozițiile prevăzute în art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sunt incidente prin simpla constatare a faptului că unul dintre inculpați are calitatea de avocat într-un barou dintr-o altă țară.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, se observă că inculpatul B. este membru în Baroul Tirana din Albania, din anul 2006 și își continuă exercitarea profesiei de avocat și în prezent, conform adeverinței traduse în limba română aflată în dosarul Tribunalului București.

Potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., „curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, notari publici, executori judecătorești, de controlorii financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi.”

Se observă că legiuitorul a reglementat, ca o situație de excepție, competența curților de apel de a soluționa în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, apreciind că situația deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit, reprezentând, în concret, o derogare de la competența materială obișnuită.

În continuare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat stabilește în art. 1 alin. (1) că „profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei”, iar în alin. (2) al aceluiași articol faptul că „profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România (…)”.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în art. 13 alin. (1) și (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, membrul unui barou dintr-o altă țară poate exercita profesia de avocat în România, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege și este obligat să se înscrie în tabloul special ținut de fiecare barou.

Cu privire la acest aspect, este de menționat că inculpatul B., care pretinde că este avocat membru în Baroul Tirana din Albania, nu a făcut dovada că are dreptul să exercite profesia de avocat în România.

Este adevărat că art. 38 C. proc. pen. nu prevede în mod expres că aceste dispoziții se aplică doar avocaților care își desfășoară activitatea pe teritoriul statului român sub incidența Legii nr. 51/1995, însă din interpretarea coroborată a acestor prevederi cu cele statuate de art. 39 și art. 40 C. proc. pen., texte de lege care cuprind dispoziții derogatorii în raport de calitatea persoanei, pentru stabilirea competenței, rezultă că se are în vedere calitatea specială dobândită sau recunoscută pe teritoriul României.

Ca atare, în mod corect, Curtea de Apel București a considerat că posibilitatea de a exercita această profesie în România de către avocații din alte țări nu conferă

ab initio

acestor persoane și calitatea de avocat și derogarea de la regulile de competență generale.

Cu alte cuvinte, cu referire la diversitatea sistemelor de drept, a porni de la premisa potrivit căreia art. 38 C. proc. pen. se aplică oricărei persoane care deține calitatea de avocat pe teritoriul oricărui stat străin, fără ca această calitate să fie recunoscută pe teritoriul statului român conform Legii nr. 51/1995, echivalează cu încălcarea drepturilor fundamentale ale participanților la procedurile penale, întrucât stabilirea competenței de soluționare a unei cauze, în primă instanță, în favoarea unei instanțe superioare evidențiază în mod particular, în accepțiunea legiuitorului român, gravitatea infracțiunii săvârșite prin prisma calității deținute de către un inculpat la un moment dat din perspectiva reglementărilor interne.

Relativ la instanța competentă material să soluționeze cauza pendinte, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. statuează explicit în sensul că infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se judecă în primă instanță de tribunal, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare.

Ca atare, constatând că rechizitoriul a fost emis de parchetul specializat, în baza art. 51 alin. (6) raportat la art. 36 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 41 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A., B., C. și D. în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i s-a trimis dosarul.