ÎCCJ, decizie (scj.ro #171033)

Competență după calitatea persoanei. Avocat

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelor judiciare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

competență după calitatea persoanei

-

avocat

C. proc. pen.,

art. 38 alin. (1) lit. d)

Competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de persoana care are calitatea de avocat într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European îi revine curții de apel, conform art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât dispozițiile Capitolului VII din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat recunosc

de plano

și automat calitatea de avocat dobândită într-un stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, iar norma cuprinsă în art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. nu face nicio distincție între avocatul deținător al unui titlu profesional în statul membru de origine și avocatul deținător al unui titlu profesional în România.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 291 din 11 august 2020

a. Prin rechizitoriul nr. X. din 15 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au fost trimiși în judecată inculpații:

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, care a produs consecințe deosebit de grave, prevăzută în art. 18

2

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și dare de mită prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a II-a penală, la data de 24 mai 2019.

b. Prin încheierea din data de 17 decembrie 2019, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a admis excepția necompetenței sale după calitatea persoanei, invocată de inculpații B., C. și D. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția I penală.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că, pentru a fi avută în vedere calitatea de avocat a inculpatei C. pe teritoriul României, persoană ce deține această calitate potrivit dispozițiilor legale incidente în statul de proveniență, Bulgaria, stat membru al Uniunii Europene, aceasta fie trebuie să fie înscrisă într-un barou din Uniunea Națională a Barourilor din România, fie, fără a fi înscrisă în vreun barou al Uniunii Naționale a Barourilor din România, să fi prestat, ocazional, servicii specifice profesiei de avocat pe teritoriul României, prin reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în justiție sau în fața autorităților publice și să respecte toate celelalte condiții prevăzute pentru avocații români prin Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat. Altfel spus, calitatea de avocat într-un alt stat al Uniunii Europene nu este recunoscută

de plano

și în mod automat în România, legislația națională impunând anumite condiții în acest sens, prin Legea nr. 51/1995.

Raportat la aceste considerații teoretice, instanța a constatat că din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă, pe de o parte, că inculpata C. nu este înscrisă în vreunul dintre barourile Uniunii Barourilor Avocaților din România, ci în Baroul Avocaților din Sofia - Bulgaria, iar pe de altă parte, că, raportat la acuzația concretă care i se aduce, aceasta nu a acționat în calitate de avocat, nefiind întocmit vreun contract de asistență juridică și nici eliberată vreo împuternicire avocațială, ci a acționat în calitate de mandatar al societății F. Or, împrejurarea că inculpata este avocat al statului bulgar nu schimbă natura juridică a calității pe care aceasta a avut-o la momentul comiterii infracțiunii, în lipsa îndeplinirii condițiilor impuse de Legea nr. 51/1995.

Ca urmare, constatând că inculpata C. nu a desfășurat activități în calitate de avocat, instanța a concluzionat că aceasta nu a deținut, la momentul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, această calitate, motiv pentru care a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția I penală, la data de 6 februarie 2020.

c. Prin încheierea din 30 iunie 2020, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale după calitatea persoanei și, în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Totodată, constatând intervenit conflict negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, plecând de la statuările cuprinse în Capitolul VII din Legea nr. 51/1995, instanța a reținut, în esență, că, prin dispozițiile menționate anterior, legiuitorul român recunoaște

de plano

și în mod automat calitatea de avocat dobândită în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități în fața organelor abilitate din România în acest sens.

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen. se referă la persoanele care au dobândit calitatea de avocat, indiferent dacă acestea exercită sau nu calitatea respectivă la momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății.

În consecință, instanța a constatat că inculpata C. are calitatea de avocat în Baroul Avocaților din Sofia, care, fiind recunoscută ca atare în România, atrage competența personală a curții de apel, în baza art. 38 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen., indiferent dacă aceasta putea sau nu să exercite calitatea de avocat pe teritoriul statului român sau dacă infracțiunea pentru care aceasta a fost trimisă în judecată a fost săvârșită în exercitarea atribuțiilor specifice profesiei de avocat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 7 august 2020.

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență poartă asupra cauzei penale în care, prin rechizitoriul nr. X. din 15 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a fost trimisă în judecată, alături de alți inculpați fără calități speciale, inculpata C., membru al Baroului Avocaților din Sofia, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, care a produs consecințe deosebit de grave, prevăzută în art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În concret, incidentul procedural asupra căruia instanța supremă este chemată a se pronunța pe calea regulatorului de competență este determinat de dezacordul dintre Curtea de Apel București și Tribunalul București cu privire la subzistența calității de „avocat”, în sensul atribuit acestei sintagme prin dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen., în persoana inculpatei C., avocat în Baroul Avocaților din Sofia.

Potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., „curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, notari publici, executori judecătorești, de controlorii financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi.”

Aceste dispoziții legale instituie competența personală de primă instanță a curții de apel în cazul infracțiunilor săvârșite de avocați, care derogă de la competența materială de primă instanță a aceleiași instanțe, recunoscută prin dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.

Premisa prezentului conflict negativ de competență îl constituie tocmai sfera noțiunii de „avocat” utilizată în cuprinsul art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., chestiunea care face obiectul divergenței fiind aceea dacă acest termen vizează și avocații străini care, fără a deține un titlu profesional obținut în România, săvârșesc infracțiuni pe teritoriul național (ipoteza speței).

Or, în lipsa oricărei trimiteri, în Codul penal sau Codul de procedură penală, la sfera noțiunii de „avocat” anterior menționată, dezlegarea acestei chestiuni rezidă chiar în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care, în Capitolul VII (art. 90-105), care poartă denumirea marginală „Exercitarea în România a profesiei de către avocații care au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European”, reglementează dispozițiile aplicabile avocaților care au obținut această calitate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European.

Astfel, potrivit art. 91 din Legea nr. 51/1995

, „

în sensul prezentului capitol:

a)

avocat

reprezintă orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care este autorizată să-și desfășoare activitățile profesionale sub titlul profesional corespunzător obținut într-un stat membru;

b)

stat membru de origine

reprezintă statul membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în care un avocat a obținut dreptul de a utiliza unul dintre titlurile profesionale prevăzute la lit. a), înainte de a practica profesia de avocat în România;

c)

titlu profesional din statul membru de origine

reprezintă titlul profesional utilizat în statul membru unde un avocat a obținut dreptul de a folosi acest titlu, înainte de a practica profesia de avocat în România.”

Totodată, potrivit art. 92 din același act normativ, „avocații care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine pot desfășura aceleași activități profesionale ca și avocații care profesează sub titlul profesional obținut în România, pot acorda asistență juridică și pot reprezenta persoane fizice sau persoane juridice în fața instanțelor române, referitor la dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internațional, precum și dreptul românesc, cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în fața instanțelor române.”

Pe de altă parte, art. 96 din Legea nr. 51/1995 statuează că:

„(1) În condițiile prezentei secțiuni, oricare dintre avocații prevăzuți la art. 91 lit. a) poate desfășura pe teritoriul României, cu caracter permanent și sub titlul profesional din statul membru de origine, activitățile prevăzute la art. 92.

(2) Avocații care își exercită în mod permanent activitatea pe teritoriul României pot dobândi titlul profesional din România fie în condițiile prevăzute la art. 94, fie potrivit art. 103.”

Corelativ, art. 94 din același act normativ stabilește:

„(1) Indiferent de forma de exercitare a activității pe teritoriul României, avocații care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine pot solicita oricând recunoașterea diplomelor, în vederea admiterii în profesia de avocat și a practicării acesteia sub titlul profesional din România.

(2) În vederea recunoașterii diplomelor în România, solicitantul va trebui să susțină, la alegere, un examen de verificare a cunoștințelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani în domeniul dreptului românesc.”

Art. 103, la rândul său, statuează că

„

avocații care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine și care își desfășoară activitatea efectiv și cu regularitate, pe o perioadă de cel puțin 3 ani în România, în domeniul dreptului românesc sau al dreptului comunitar sunt admiși în profesia de avocat în România, fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exercițiul drepturilor civile și politice și la cazurile de nedemnitate și incompatibilitate.”

În fine, art. 104 din Legea nr. 51/1995 stabilește că:

„(1) În condițiile prezentei secțiuni, avocații provenind din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European pot desfășura în România activități profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestării de servicii.

(2) Activitatea de prestare de servicii prevăzută la alin. (1) se exercită în România prin reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice în justiție sau în fața autorităților publice, în condițiile prevăzute pentru avocații stabiliți în acest stat, fără a fi necesară înscrierea în barou.

(3) Pentru exercitarea altor activități decât cele menționate la alin. (2), avocatul respectă condițiile și regulile de conduită profesională ale statului membru de origine, precum și legislația română privind profesia, în special cu privire la incompatibilități, la secretul profesional, la relațiile dintre avocați, la interdicția ca același avocat să reprezinte două părți având interese contrarii, precum și la publicitate. Un avocat care nu este stabilit în România este ținut de respectarea acestor reguli numai în măsura în care respectarea lor este justificată obiectiv pentru asigurarea exercitării corecte a activităților de avocat, a demnității profesiei și a respectării regulilor privind incompatibilitatea.”

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul român recunoaște

de plano

și în mod automat calitatea de avocat dobândită în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene (cum este și cazul Bulgariei) și ale Spațiului Economic European, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități în fața organelor abilitate din România, pentru recunoașterea/(re)dobândirea acestei calități.

Altfel spus, legiuitorul român recunoaște

ab initio

calitatea de avocat dobândită în baza titlului profesional obținut în statul membru de origine și permite desfășurarea în România a activității profesionale de referință în baza acestui titlu, fără a o condiționa de îndeplinirea prealabilă a vreunor condiții, în cazul activității derulate ocazional, doar în cazul celei cu caracter permanent impunând, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, obligația înscrierii în tabloul special ținut de barourile române, în condițiile art. 90-105 și ale art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, precum și ale statutului profesiei. Această condiționare nu se raportează însă la calitatea de avocat a persoanei care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, care, așa cum s-a arătat anterior, este recunoscută

de plano

și necondiționat, ci la posibilitatea funcțională a exercitării cu caracter permanent a acestei profesii în România.

În condițiile Legii nr. 51/1995, singura condiționare a recunoașterii calității de avocat a unei persoane străine vizează situația în care avocatul deținător al unui titlu profesional din statul membru de origine dorește practicarea acestei profesii sub titlul profesional din România, ipoteză în care, pentru a obține acest titlu, trebuie să urmeze procedura de admitere în profesia de avocat în România, în condițiile art. 94 sau art. 103 din Legea nr. 51/1995.

În consecință, doar dobândirea calității de avocat în baza unui titlu profesional emis în România este condiționată de îndeplinirea unor condiții prealabile, ipoteză în care, însă, persoanei străine solicitante îi este oricum recunoscută calitatea de avocat dobândită în baza titlului profesional obținut în statul membru de origine.

În considerarea acestor argumente, raportându-se la datele particulare ale cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, având calitatea de avocat în Baroul Avocaților din Sofia, inculpatei C. îi este recunoscută în România,

de plano

, calitatea de avocat, în virtutea dispozițiilor art. 91 și urm. din Legea nr. 51/1995.

În acest context, notând că norma cuprinsă în art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. nu face nicio distincție între avocatul deținător al unui titlu profesional în statul membru de origine și avocatul deținător al unui titlu profesional emis în România, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, raportat la calitatea specială a inculpatei C. - avocat în Baroul Avocaților din Sofia, deținută atât la momentul săvârșirii pretinsei infracțiuni care i se reține în sarcină, cât și ulterior, competența de soluționare a prezentei cauze revine, potrivit dispozițiilor legale precitate, Curții de Apel București.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A., B., C., D. și E. în favoarea Curții de Apel București, instanță căreia i s-a trimis dosarul.