ÎCCJ, Decizia nr. 148/2020

Asupra cererii de revizuire:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 26 din 4 februarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, a încheierii din ședința publică de la 5 aprilie 2017, a încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018 și a încheierii din ședința publică de la 25 aprilie 2018, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.

În ce privește criticile comune îndreptate împotriva încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018, a încheierii din ședința publică din 25 aprilie 2018, a încheierii din 5 aprilie 2017 și a Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, s-a reținut că instanța disciplinară a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale incidente, anume cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004 și ale art. 12 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare (incident în cauză, în raport cu data sesizării Inspecției Judiciare), hotărârea atacată a fost redactată potrivit normelor derogatorii cuprinse în art. 13 alin. (8) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora "Hotărârile secțiilor prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară […] se redactează de Biroul grefa secțiilor […]" și instanța de disciplină nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece noțiunea de putere judecătorească, avută în vedere de legiuitor la redactarea dispozițiilor 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., vizează instanțele cu plenitudine de jurisdicție, nu și structurile administrative care îndeplinesc, printre alte funcții, și funcție jurisdicțională în materii specializate.

Referitor la criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, instanța supremă a apreciat că instanța disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele și să răspundă punctual tuturor afirmațiilor și argumentelor părților, fiind suficient să expună argumentat probele și dispozițiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părților, cerințe pe care încheierile și hotărârea recurată le îndeplinesc, cercetarea cauzei fiind reală și efectivă, sub aspectul legalității și temeiniciei.

S-a mai considerat, totodată, că acuzațiile/abaterile cuprind și circumstanțele de timp și loc ale acestora, conținutul acțiunii disciplinare și actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin fiecare rezoluție de începere a cercetării disciplinare, că reprezintă indicii ale unor abateri disciplinare, procedura de soluționare a acțiunii disciplinare este expres reglementată de art. 49 din Legea nr. 317/2004, fără a se face nicio mențiune referitoare la etapele procesului civil, astfel cum acestea sunt prevăzute de C. proc. civ., au fost respectate dispozițiile legale procedurale din Legea nr. 317/2004 și din Regulamentul lucrărilor de inspecție referitoare la derularea procedurii disciplinare, cât și dreptul la apărare al recurentului judecător, care a putut lua la cunoștință despre înscrisurile aflate la dosar, a putut propune probe și a depus ample concluzii scrise în argumentarea poziției sale și, în mod temeinic, s-au constatat întrunite elementele constitutive ale abaterilor imputate.

Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 509 pct. 10 și 11 din C. proc. civ.

În susținerea acesteia, s-a arătat că pretinsa comunicare a întâmpinării către recurent este nulă, deoarece a fost realizată de un complet nelegal, declarat, ca atare, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale, aceeași sancțiune fiind incidentă și în cazul comunicării recursului, citării recurentului și stabilirii termenului de judecată. Totodată, citarea recurentului trebuia să se facă în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (5) teza a II-a din C. proc. civ., această solicitare fiind formulată expres, prin petiție scrisă și repetată.

Preliminar, față de cererea formulată de revizuentul A. privind reluarea judecării procesului formulată anterior împlinirii termenului prevăzut de art. 416 din C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 415 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea voluntară a pricinii, va repune pe rol cauza.

Examinând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate de recurentul A. și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] "Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continua să se producă".

În speță, însă, nu sunt întrunite cerințele legale anterior menționate, întrucât, în ceea ce privește pct. 10 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., nu există o hotărâre a instanței europene, care să constate încălcarea unor drepturi, neputându-se proceda la revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de o instanță națională decât în situația întrunirii tuturor condițiilor impuse de lege și nu a interpretării prin analogie a unor situații asemănătoare.

Conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută: [...] "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții".

Referitor la pct. 11 al articolului anterior menționat, instanța supremă reține că Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale invocată de revizuent a constatat existența unui conflict de natură constituțională între Parlament, pe de o parte și Înalta Curte de Casație și justiție, pe de altă parte, la parag. 161 al acesteia reținându-se că "în privința Completurilor de 5 judecători extrapenale, neexistând vreun aspect care să vizeze procesele în curs, nu se poate invoca faptul că Hotărârea Colegiului de conducere nr. 89/2018 ar fi fost justificată/întemeiată pe dispozițiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Procesele în curs de judecată [...] începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Curtea reține că nelegala compunere a instanței reprezintă o nulitate necondiționată de existența unei vătămări, ceea ce, în esență, exprimă nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, din moment ce s-a încălcat o normă care ocrotește un interes public [a se vedea art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 4 din C. proc. civ.]. De asemenea, Curtea reține că nelegala alcătuire a instanței constituie motiv de casare; în acest sens, art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale". Mai mult, hotărârea dată în recurs este supusă contestației în anulare, dacă a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, în condițiile în care se invocase excepția corespunzătoare, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia [art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.]. Se mai reține că o asemenea normă este de ordine publică și nu poate fi, astfel, acceptată în niciun fel încălcarea normelor legale referitoare compunerea instanței".

Raportat la această decizie, recurentul avea deschisă calea contestației în anulare doar în situația în care ar fi invocat în cursul judecății recursului în fața Completului de 5 Judecători al instanței supreme că acesta a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, aspect care nu s-a realizat.

Ceea ce a vrut legiuitorul să sancționeze este însăși inacțiunea părții, pasivitatea acesteia, neputându-se susține că prin pronunțarea Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale nu mai trebuie dovedite ca fiind îndeplinite condițiile instituite de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ., din moment ce Curtea Constituțională le-a reținut expres în considerentele deciziei.

În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii de citare și încălcarea dreptului la apărare, este de menționat că procesul civil implică nu numai drepturi procedurale în beneficiul părților, dar și obligații procedurale în sarcina acestora, în speța dedusă judecății obligația contribuirii la desfășurarea fără întârziere a procesului și a urmăririi finalizării acestuia.

În acest sens, Înalta Curte reamintește dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., care prevăd expres că "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Potrivit dispozițiilor art. 165 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul citării [...] efectuate prin [...] curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (4) și (5), procedura se socotește îndeplinită la data consemnării [...] de către curier a refuzului acestuia de a primi corespondența.

Din cuprinsul actelor procedurale existente la Dosarul nr. x/2019, reiese că procedura de citare a fost îndeplinită, fiind în deplină concordanță cu prevederile legale incidente; în acest context, nu rezultă o nelegală citare a recurentului la termenul când a avut loc judecata pentru a putea reține o eventuală încălcare a dreptului la apărare în cadrul soluționării recursului.

Mai mult, se constată că, prin criticile formulate, revizuentul tinde să obțină o rejudecare a cauzei, ceea ce echivalează cu repunerea în discuție a unei cauze finalizate prin hotărâre definitivă, ipoteză contrară principiului res judicata, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Brumărescu împotriva României, §61; Mitrea împotriva României, §24).

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 26 din 04 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2020.

GGC - NN