ÎCCJ, Decizia nr. 66/2020

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 26 din 4 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, a Încheierii din ședința publică de la 5 aprilie 2017, a Încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018 și a Încheierii din ședința publică de la 25 aprilie 2018, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2016.

În ce privește criticile comune îndreptate împotriva Încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018, a Încheierii din ședința publică din 25 aprilie 2018, a Încheierii din 5 aprilie 2017 și a Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, s-a reținut că instanța disciplinară a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale incidente, anume cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004 și ale art. 12 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare (incident în cauză, în raport cu data sesizării Inspecției Judiciare), hotărârea atacată a fost redactată potrivit normelor derogatorii cuprinse în art. 13 alin. (8) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora "Hotărârile secțiilor prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară [...] se redactează de Biroul grefa secțiilor [...]" și instanța de disciplină nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece noțiunea de putere judecătorească, avută în vedere de legiuitor la redactarea dispozițiilor 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., vizează instanțele cu plenitudine de jurisdicție, nu și structurile administrative care îndeplinesc, printre alte funcții, și funcție jurisdicțională în materii specializate.

Referitor la criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța supremă a apreciat că instanța disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele și să răspundă punctual tuturor afirmațiilor și argumentelor părților, fiind suficient să expună argumentat probele și dispozițiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părților, cerințe pe care încheierile și hotărârea recurată le îndeplinesc, cercetarea cauzei fiind reală și efectivă, sub aspectul legalității și temeiniciei.

S-a mai considerat, totodată, că acuzațiile/abaterile cuprind și circumstanțele de timp și loc ale acestora, conținutul acțiunii disciplinare și actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin fiecare rezoluție de începere a cercetării disciplinare, că reprezintă indicii ale unor abateri disciplinare, procedura de soluționare a acțiunii disciplinare este expres reglementată de art. 49 din Legea nr. 317/2004, fără a se face nicio mențiune referitoare la etapele procesului civil, astfel cum acestea sunt prevăzute de C. proc. civ., au fost respectate dispozițiile legale procedurale din Legea nr. 317/2004 și din Regulamentul lucrărilor de inspecție referitoare la derularea procedurii disciplinare, cât și dreptul la apărare al recurentului judecător, care a putut lua la cunoștință despre înscrisurile aflate la dosar, a putut propune probe și a depus ample concluzii scrise în argumentarea poziției sale și, în mod temeinic, s-au constatat întrunite elementele constitutive ale abaterilor imputate.

Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 pct. 6 din C. proc. civ., art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O.

În susținerea cererii, s-a arătat că împrejurarea schimbării hotărârii care a stat la baza deciziei atacate este determinată de două hotărâri survenite, anume Hotărârile nr. 7J din 6 martie 2019 și 22J din 3 octombrie 2018. Prin Hotărârea nr. 11J din 9 mai 2018, secția pentru Judecători a omis să soluționeze cererea reconvențională a acestuia, iar, potrivit art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (8) din C. proc. civ., dosarul va fi trimis instanței de recurs după împlinirea termenului de recurs privind hotărârile date asupra acestor din urmă cereri, or, trimiterea recursului în condițiile în care termenul de atac pentru cererea de completare nu fusese epuizat este abuzivă și nelegală.

Preliminar, față de cererea formulată de revizuentul A. privind reluarea judecării procesului, în conformitate cu prevederile art. 415 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea voluntară a pricinii, a repus pe rol cauza.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuentul A. și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acesteia pentru următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 509 pct. 6 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă poate fi cerută dacă: [...] s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Acest motiv de revizuire vizează situația în care hotărârea atacată cu revizuire s-a întemeiat pe o hotărâre care ulterior a fost anulată sau schimbată și ca atare a dispărut suportul probator pe care aceasta se sprijinea.

Pentru a se putea invoca ipoteză prevăzută de această dispoziție legală și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o hotărâre a unei instanțe; aceasta să se fi casat, anulat sau schimbat; hotărârea casată, anulată sau schimbată să fi stat la baza hotărârii a cărei revizuire se cere, adică să fie determinantă pentru soluția din hotărârea a cărei revizuire se cere.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

În speță, se constată că Hotărârile invocate, anume nr. 7J din 6 martie 2019 și 22J din 3 octombrie 2018, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, sunt acte administrativ-jurisdicționale aparținând unei instanțe extrajudiciare, emise în procedura disciplinară reglementată expres de dispozițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, se constată că prin Hotărârea nr. 22J din 3 octombrie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a admis cererea formulată de pârâtul A., judecător în cadrul Curții de Apel Cluj și a completat dispozitivul Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018 pronunțate în dosarul nr. x/2016 al secției pentru judecători în materie disciplinară în sensul că a respins cererea reconvențională formulată de pârât, ca inadmisibilă, iar prin Hotărârea nr. 7J din 6 martie 2019 Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a respins cererea formulată de același pârât privind completarea Hotărârilor nr. 11J din 9 mai 2018 și 22J din 3 octombrie 2019.

Întrucât textul invocat în susținerea cererii de revizuire vizează situația în care suportul probator a dispărut ca urmare a casării, anulării sau schimbării, față de soluțiile dispuse prin hotărârile invocate de revizuent rezultă că nu este îndeplinită această condiție cumulativă a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 6 din C. proc. civ.

Mai mult, se constată că, prin criticile formulate, revizuentul tinde să obțină o reapreciere cu privire la condițiile de angajare a răspunderii disciplinare, ceea ce echivalează cu repunerea în discuție a unei cauze finalizate prin hotărâre definitivă, ipoteză contrară principiului res judicata, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Brumărescu împotriva României, §61; Mitrea împotriva României, §24).

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 26 din 4 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - CL