ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 07 martie 2018, pe rolul Judecătoriei Rupea a fost înregistrat rechizitorul nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen. (două fapte) cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., referitoare la concursul de infracțiuni.

Potrivit rechizitoriului, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului A. consta în aceea că, în calitate de primar al comunei (...), județ Brașov, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat contractul din data de 12.06.2015 cu B., reprezentată de fiul său, C., având ca obiect atribuirea pajiștii în suprafață de 69,11 ha, situată în blocurile fizice 567, 531, 372, 491, 1020, pentru o perioadă de 7 ani, la un preț de 210 RON/ha/an, ceea ce a determinat obținerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial de către C., respectiv dreptul de folosință asupra terenului - obiect al contractului menționat.

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului A. că la aceeași dată și în aceleași circumstanțe a procedat și la încheierea contractului cu sine însuși, având ca obiect atribuirea pajiștii în suprafață de 14,26 ha, aflată în blocurile fizice 1020 și 949, pentru o perioadă de 7 ani, la un preț de 210 RON/ha/an, ceea ce a avut ca urmare obținerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial pentru sine, respectiv dreptul de folosință asupra terenului - obiect al contractului menționat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rupea sub nr. x/2018 din 07 martie 2018.

Prin Sentința penală nr. 223 din 10 decembrie 2018 a Judecătoriei Rupea a fost respinsă cererea inculpatului A., privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (2) pct. b) C. pen.

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și 301 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane - contract încheiat cu B..

II. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și 301 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane - contract încheiat cu A..

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului A. prin Decizia penală nr. 501/Ap din 09.06.2017 a Curții de Apel Brașov, în Dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 498/RC din 15.12.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. au fost contopite cele trei pedepse aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 97 alin. (2) C. pen. și art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat cu începere de la data de 15.12.2017.

S-a prevăzut ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. f) - j) C. pen., iar în temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus în sarcina inculpatului obligația de a urma un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune Brașov sau organizate în colaborare cu instituțiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Homorod.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. (4) C. pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 301 alin. (1) C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, calculată după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ei ca executată.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu începere de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin HCL nr. 2/27.02.2015 a Consiliului Local al comunei (...) s-a aprobat atribuirea directă, în condițiile legii, a pășunii comunale, aflată în proprietatea privată a comunei (...) și în administrarea Consiliului local, prin închiriere, pentru o perioadă de 7 ani, stabilindu-se taxa de închiriere la suma de 210 RON/ha/an, precum și condițiile de închiriere, fiind împuternicit, pe această cale, inculpatul A., primar al UAT (...), pentru aducerea la îndeplinire a respectivei hotărâri a Consiliului local.

Această hotărâre a Consiliului local avea la bază Legea nr. 72/2002, dispozițiile art. 9 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 34/2013, Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2013, precum și proiectul de hotărâre întocmit de primarul comunei (...) și avizul Comisiei de specialitate.

În baza acestei hotărâri, la data de 12.06.2015, între comuna (...), reprezentată prin primar A., în calitate de locator, și numitul C., reprezentant legal al B., în calitate de locatar, s-a încheiat un contract având ca obiect atribuirea pajiștii în suprafață de 69,11 ha, aflată în blocurile fizice 567, 531, 372, 491, 1020, pentru o perioadă de 7 ani, la un preț de 210 RON/ha/an.

La data de 19.06.2015, la Centrul Județean APIA Brașov a fost depusă cererea B. referitoare la acordarea de subvenții APIA pentru suprafața agricolă de 69,11 ha.

Cererea B., reprezentată de C. - fiul primarului A., a fost însoțită de adeverința nr. x/12.06.2015 emisă de Primăria (...), din care rezulta dreptul de folosință asupra unei suprafețe de 69,11 ha teren, amplasată pe raza comunei (...), cât și de contractul din data de 12.06.2015 privind atribuirea respectivei suprafețe de teren.

S-a mai reținut de către instanță că în baza aceleiași hotărâri de consiliu local, la data de 12.06.2015, între comuna (...), reprezentată de primar A., în calitate de locator, și A., aceeași persoană, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul având ca obiect atribuirea pajiștii în suprafață de 14,26 ha, aflată în blocurile fizice 1020 și 949, pentru o perioadă de 7 ani, la un preț de 210 RON/ha/an, actul fiind semnat în dublă calitate de către inculpatul A..

La data de 19.06.2015, la Centrul Județean APIA Brașov a fost depusă cererea inculpatului A. prin care se solicita acordarea de subvenții APIA pentru o suprafață agricolă de 74,96 ha, situată pe raza comunelor (...) și (...).

Dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 14,26 ha, situat pe raza comunei (...) a fost dovedit cu adeverința nr. x/09.06.2016 emisă de Primăria (...) din care rezulta deținerea respectivei suprafețe agricole, și contractul privind atribuirea în folosință a terenului, încheiat la data de 12.06.2015.

În raport de aceste aspecte, instanța de fond a reținut - circumstanțiat acuzațiilor formulate în cauză, că primarul deține calitatea de funcționar public în înțelesul art. 175 din C. pen., făcând trimitere în acest sens la argumentele exprimate în literatura juridică de specialitate.

În ceea ce privește elementele de tipicitate ale infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, prevăzută de art. 301 C. pen., prima instanță a constatat că acestea erau îndeplinite în cauză.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii consta în acțiunea inculpatului A. de a fi încheiat cu sine însuși și cu fiul său, C., contractele din data de 12.06.2015, având ca obiect atribuirea pajiștii în suprafață de 14,26 ha și, respectiv în suprafață de 69,11 ha, actele îndeplinite de primar, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, generând foloase materiale pentru persoanele avute în vedere de norma de incriminare.

Instanța a înlăturat susținerile în apărare ale inculpatului, care - declarându-se nevinovat, a arătat că încheierea contractelor de concesiune s-a făcut în baza unei hotărâri a Consiliului Local al Comunei (...), însărcinarea astfel primită obligând primarul să semneze, potrivit legii, în virtutea funcției de execuție.

Având în vedere dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, conform cărora "primarii (...) sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic (...) în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său sau pentru rudele sale de gradul I", instanța a constatat că inculpatul, în calitatea sa de primar, avea posibilitatea și chiar obligația legală de a nu semna contractele dacă prin acestea i se crea un folos material.

S-a reținut de către instanță că prin încheierea contractelor în discuție inculpatul a îndeplinit un act în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, fiind fără relevanță din perspectiva laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen., dacă respectivele contracte fuseseră încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, căci ceea ce legea penală sancționează este conduita făptuitorului care prin exercitarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau determină obținerea unor foloase materiale de către persoanele avute în vedere de norma de incriminare.

S-a arătat că, în speță, chiar dacă inculpatul avea în mod abstract dreptul de a încheia respectivele acte juridice, el avea, deopotrivă, și obligația ca, în situația concret analizată, să se abțină de la exercitarea acestui drept, pentru a exclude posibilitatea obținerii unor foloase patrimoniale de către sine și persoane apropiate ca urmare a manifestării sale de voință.

În acest sens, instanța a făcut din nou referire la dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care reglementează conflictul de interese privind aleșii locali, dar și la dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, potrivit cărora funcționarul public este în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care acesta trebuie să le ia în exercitarea funcției.

S-a arătat de către instanță că pentru existența infracțiunii nu este necesar ca interesul personal să influențeze efectiv decizia pe care o ia funcționarul public, ci este suficient să existe pericolul ca acest interes să influențeze deciziile pe care acesta trebuie să le ia în exercitarea funcției.

Instanța nu a primit nici susținerea inculpatului în sensul că semnarea celor două contracte, în calitate de reprezentant al UAT (...), nu a constituit decât o simplă formalitate, reținându-se că, dimpotrivă, semnarea actelor a fost precedată de o analiză a îndeplinirii condițiilor de către solicitant pentru încheierea respectivului contract, și anume referitor la suprafața de teren cu privire la care era îndreptățit concesionarul, amplasamentul terenului și alte asemenea aspecte. Or, tocmai în cadrul acestei etape, concretizate ulterior în semnarea contractului, exista pericolul real ca demersul decizional să fie afectat prin prisma intereselor personale ale funcționarului public.

Tot sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, instanța a reținut că ca fiind îndeplinită și cerința privind ca prin îndeplinirea actelor incriminate să se realizeze un folos (material) patrimonial în beneficiul uneia dintre persoanele enumerate în textul legal.

S-a subliniat de către instanță că această cerință a laturii obiective, care condiționează consumarea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, nu afectează natura infracțiunii, care rămâne una de pericol, fiind fără relevanță dacă folosul material procurat beneficiarilor este sau nu dublat de prejudicierea instituției în care își desfășoară activitatea făptuitorul sau de crearea unei situații discriminatorii pentru alte celelalte persoane.

S-a arătat că pentru existența infracțiunii este suficientă doar obținerea folosului material, iar în speță, acesta a fost constat în transmiterea dreptului de folosință asupra terenurilor care au făcut obiectul celor două contracte.

În plus, s-a arătat că norma de incriminare nu cere ca folosul realizat să fie injust, nelegal, ci numai ca acesta să fi fost efectiv obținut, fiind fără relevanță că a existat o contraprestație din partea beneficiarului.

Cât privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit faptele cu intenție indirectă, având reprezentarea că prin acțiunile sale realizează un folos patrimonial pentru sine, respectiv pentru fiul său, rudă de gradul I.

Inculpatul s-a apărat, susținând că era obligat să se supună hotărârii consiliului local prin care fusese împuternicit să aducă la îndeplinire dispozițiile acesteia.

Cu privire la această apărare, instanța a arătat că în reglementarea de la art. 301 C. pen. conflictul dintre interesul personal și interesul public nu este dat de împrejurarea că interesului public i se aduce un deserviciu direct proporțional cu servirea interesului personal. Funcționarul public poate pretinde că interesul personal corespunde celui general, fără ca prin aceasta să contrazică existența conflictului, cât timp luarea în considerare a interesului personal creează un risc real al influențării conduitei sale în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În acest context, instanța a reținut - pe baza mențiunilor înscrise în preambulul HCL în discuție, că aceasta a fost adoptată având în vedere și proiectul de hotărâre întocmit de primarul comunei (...), respectiv inculpatul A..

De asemenea, judecătorul instanței de fond a reținut că înainte de semnarea contractelor inculpatul a realizat că interesele sale ar putea fi în conflict cu cele generale (acela de persoană împuternicită cu gestionarea bunurilor din domeniul public).

Inculpatul a cunoscut și că în ipoteza existenței unui conflict se pune problema unei obligații de inacțiune [art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003].

În acest sens, instanța a avut în vedere declarațiile inculpatului și ale martorei D. din care rezulta că înainte de încheierea contractelor s-a ridicat problema semnării actelor în dublă calitate, respectiv primar pe de o parte, și de crescător de animale sau cu un membru al familiei, pe de altă parte.

Cu privire la această chestiune, instanța a apreciat-o ca nefiind o împrejurare care să susțină lipsa de vinovăție a inculpatului. Faptul că o persoană cu studii juridice din cadrul instituției prefectului i-a confirmat inculpatului că avea dreptul, în calitate de crescător de animale, să încheie respectivele contracte întrucât îndeplinea condițiile prevăzute de lege nu transforma forma de vinovăție în săvârșirea faptei.

Concluzia instanței a fost justificată cu argumentul că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii pentru a justifica încălcarea ei, iar semnarea de către primar a unor acte juridice presupune asumarea conținutului acestora, după o analiză proprie. Cu referire la acest aspect, instanța a avut în vedere calitatea specială a inculpatului, aceea de primar, care presupune, potrivit raționamentului identificat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza nr. 50425/06.10.2011 Soros c/a Franței) o familiaritate mai mare cu prevederile legale relevante decât cea a omului obișnuit.

Tot astfel, instanța de fond nu a primit nici apărarea inculpatului referitoare la existența cauzei justificative prevăzute de art. 21 și art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen., susținută în raport de împrejurarea inculpatul a avut o dublă calitate, aceea de crescător de animale și de primar, iar în a doua situație, fiul său era reprezentantul unei asociații care se ocupa de creșterea animalelor. În drept, apărarea a invocat dispozițiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, care menționează obligația primarului de a pune în executare hotărârile consiliului local, iar în speță HCL (...) nr. 2/27.02.2015 fusese emisă în aplicarea O.U.G. nr. 34/2013 care reglementează gestionarea suprafețelor de pajiști.

S-a arătat de către instanță că atât dispozițiile art. 21 C. pen., cât și ale art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen. menționează ca fiind justificată acea faptă prevăzută de legea penală care constă în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege.

Pornind de la conținutul acestor dispoziții legale, instanța a reținut că acuzația adusă inculpatului constă în faptul de a fi semnat, în calitate de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale, cele două contracte mai sus menționate; or, obiectul analizei prezentei cauze nu îl constituia dreptul inculpatului, de crescător de animale, respectiv al fiului său, în calitate de reprezentant al unei asociații a crescătorilor de animale, de a încheia respectivele contracte privind atribuirea în folosință a unor suprafețe de teren. La momentul semnării contractelor, inculpatul, în calitate de reprezentant al UAT, nu se afla în exercitarea unui drept al său, în calitate de reprezentant al respectivei entități.

Pe de altă parte, din perspectiva obligației impuse de lege, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor legale enunțate, aceasta trebuie îndeplinită cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege.

Or, conform art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, inculpatul avea obligația de a se abține de la încheierea acelor contracte, chiar dacă în cuprinsul HCL nr. 2/27.02.2015 se menționa că inculpatul urmează să pună în aplicare respectiva hotărâre de consiliu.

Mai mult, s-a arătat că inculpatul avea posibilitatea să uzeze de dispozițiile art. 65 din Legea nr. 215/2001, în sensul de a-și delega atribuțiile conferite de lege și de alte acte normative viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele acestora în domeniile respective.

Nu a fost primită nici cererea inculpatului, în sensul reținerii în încadrarea juridică a faptelor a circumstanței prevăzută de art. 75 alin. (2) pct. b) din C. pen., reținându-se că împrejurarea invocată, și anume demersurile realizate de inculpat înainte de semnarea contractelor, prin consultarea unui jurist din cadrul Instituției Prefectului, nu putea fi valorificată în sensul menționat.

În consecință, reținându-se că faptele descrise în rechizitoriu există și că ele constituie infracțiune, fiind săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege, instanța de fond a pronunțat soluția de condamnare a inculpatului A. în condițiile menționate în dispozitivul sentinței.

3.1 Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul A., principala critică formulată vizând soluția de condamnare dispusă de judecătorul primei instanțe.

În esență, s-a criticat greșita apreciere a instanței că faptele reținute în sarcina inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 din C. pen.

Sub un prim aspect, s-a solicitat să se constate că în cauză nu erau îndeplinite condițiile de existență a laturii obiective a infracțiunii.

Cu referire la elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen., s-a arătat că în reglementarea actuală actul funcționarului îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având drept consecință nesocotirea interesului public, trebuie să aibă ca rezultat favorizarea unor persoane.

S-a arătat că spre deosebire de vechea reglementare unde denumirea marginală (conflict de interese) indica că simpla îndeplinire a actului, în condițiile obținerii unui beneficiu pentru sine sau pentru altul, întrunește elementul material al laturii obiective, în prezent, prin schimbarea denumirii marginale în folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (art. 301 C. pen. fiind modificat prin Legea nr. 193/2017), legiuitorul impune drept condiție pentru existența faptei ca actul îndeplinit de funcționar să creeze "favorizarea" unei persoane.

S-a subliniat că actul îndeplinit de funcționar trebuie să conducă la obținerea unei situații privilegiate, favorabile pentru funcționar sau alte persoane indicate de textul legal, în detrimentul altor persoane, care, în lipsa intervenției funcționarului (îndeplinirii actului), s-ar fi aflat în poziția ocupată de funcționar sau rudele sale prin îndeplinirea actului.

Ca urmare, s-a arătat că analiza în cauză trebuia efectuată prin prisma verificării criteriilor și principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese și a condiției favorizării, singurele pe care legiuitorul le-a instituit prin reglementarea de la art. 301 C. pen.

În acest context, s-a solicitat să se constate că prin încheierea celor două contracte în discuție, inculpatul nu s-a favorizat pe sine sau pe fiul său, actele juridice fiind încheiate în aceleași condiții ca și ceilalți beneficiari ai contractelor de pășunat, așa cum se stabilise prin hotărâre a consiliului local. Totodată, interesul public nu a fost periclitat. Încheierea celor două contracte de către inculpat a fost consecința hotărârii consiliului local prin care s-a aprobat atribuirea pășunii aflate în proprietatea privată a comunei (...), inculpatul neparticipând la adoptarea respectivei hotărâri, care a fost luată cu respectarea legislației din domeniul concesionării pajiștilor.

Astfel, s-a arătat că cererile privind atribuirea suprafețelor de pășunat au fost formulate de inculpat și fiul său în calitate de crescători de animale. La dosarul cauzei se află tabelul nominal cu toți crescătorii de animale din comună care au formulat cereri pentru atribuire, inclusiv inculpatul și fiul său, iar toate aceste persoane au primit suprafețe aflate în folosință, fără să se fi creat o situație mai favorabilă pentru inculpat și fiul său, ca beneficiari ai celor două contracte în discuție.

Prin urmare, interesul public nu a fost afectat iar inculpatul și fiul său nu au fost favorizați. Toate contractele încheiate de primărie erau identice, sub aspectul condițiilor și conținutului acestora, prețul fiind prestabilit prin hotărârea consiliului local. Inculpatul nu a făcut decât să dea eficiență juridică acelor contracte, prin semnare, fără a putea interveni în conținutul lor.

Tot din punct de vedere al laturii obiective a infracțiunii, s-a arătat de către inculpat că nu era îndeplinită nici condiția privind existența folosului material. Norma penală cere ca folosul să fi fost obținut printr-o procedură favorizantă, ceea ce în cauză nu a existat. Sub acest aspect, s-a menționat că inculpatul și fiul acestuia au oferit o contraprestație pentru suprafețele atribuite prin contractele în discuție, primăria încasând bani pentru contractele încheiate.

S-a solicitat să se constate că în speță nu era îndeplinită nici condiția privitoare la urmarea imediată, respectiv afectarea bunului mers al persoanei juridice.

Criticile invocate în apel au vizat și greșita concluzie a instanței formulată în legătură cu existența laturii subiective a infracțiunii prevăzută de art. 301 C. pen.

S-a arătat de către inculpat că forma de vinovăție cerută de lege în cazul acestei infracțiuni este intenția, ceea ce în speță presupunea ca inculpatul să fie semnat contractele urmărind sau acceptând încălcarea interesului public, prin favorizarea lui și a fiului său în detrimentul altor crescători de animale.

Or, tocmai pentru a se înlătura neclaritatea decurgând din faptul semnării contractelor în dublă calitate (aceea de primar și de crescător de animale sau cu un membru al familiei), a fost consultată o persoană avizată, și anume șefa Serviciului juridic al Prefecturii Brașov, E., cea care avea competența de a analiza din punct de vedere al legalității actele întocmite de primărie.

Din această perspectivă, instituția prefectului fiind cea care dă girul de legalitate asupra actelor întocmite, s-a solicitat să se constate că inculpatului i s-a confirmat înainte de semnarea acelor contracte că există o cauză justificativă, prevăzută expres de art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen., dar și de art. 21 alin. (1) din același cod.

Fiind convins de justețea recomandărilor primite chiar de la juristul instituției prefectului nu se poate susține că inculpatul ar fi procedat la semnarea contractelor cu intenția de a săvârși o infracțiune, așa cum eronat s-a reținut de către instanța de fond.

Cât privește posibilitatea de delegare a atribuțiilor primarului, potrivit art. 65 din Legea nr. 215/2001, s-a arătat că aceasta nu ar fi reprezentat decât un mod de eludare a legii, o instigare la săvârșirea faptei cu participația improprie a persoanei substituie, rezultatul fiind același, prin determinarea unei alte persoane să îndeplinească actul în favoarea inculpatului.

În plus, s-a arătat că atribuțiile nu pot fi delegate viceprimarului decât în cazuri speciale, iar între inculpat și viceprimar exista o relație de dușmănie, acesta din urmă fiind cel care a reclamat la Direcția Națională Anticorupție conduita primarului.

Soluția de achitare a inculpatului cerută prin motivele de apel a fost susținută și în raport de dispozițiile art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen., care înlătură de aplicare prevederile alin. (1), atunci când actul se referă la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau îndeplinirea unei obligații impuse de lege.

S-a arătat că inculpatul, în calitate de primar, avea obligația de a încheia contractele de transmitere a folosinței pajiștilor către crescătorii de animale, iar în calitate de crescător de animale, avea dreptul de a încheia un asemenea contract.

Prin urmare, existând atât dreptul, cât și obligația încheierii contractelor respective, s-a solicitat să se constate că actul îndeplinit de inculpat, simpla formalitate de semnare a actelor, nu intră în sfera ilicitului penal.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului ca efect a reținerii în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptelor a circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cât și legala aplicare a prevederilor art. 39 C. pen., privind pedeapsa rezultantă.

3.2 Prin Decizia penală nr. 493/AP din 20.06.2019 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul inculpatului A., desființată Sentința penală nr. 223 din 10.12.2018 a Judecătoriei Rupea numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului, iar în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și repuse în individualitatea lor pedepsele de:

- 1 an închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 501/09.06.2017 a Curții de Apel Brașov;

- 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 301 C. pen.

- 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 301 C. pen.

S-a dispus reținerea în favoarea inculpatului A. a circumstanței atenuante prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Au fost reduse la câte 8 luni închisoare pedepsele aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen.

A fost menținută dispoziția instanței de fond privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 501/09.06.2017 a Curții de Apel Brașov.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. au fost contopite cele trei pedepse de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare și 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, sporită cu 5 luni și 10 zile, în final pedeapsa rezultantă de 1 an, 5 luni și 10 zile închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptei și a vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză.

De asemenea, s-a constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reținute în sarcina acestuia realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 C. pen.

În considerentele deciziei din apel au fost examinate criticile inculpatului invocate în susținerea cererii de achitare și motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate și menținută, sub aceste aspecte, hotărârea instanței de fond.

Instanța curții de apel a subliniat că motivele de apel formulate în cauză au fost invocate ca apărări și în fața primei instanțe și au fost amănunțit analizate în considerentele sentinței.

Instanța de apel și-a însușit raționamentul primei instanțe, considerând la rândul său că prin semnarea celor două contracte inculpatul a procurat pentru sine și pentru fiul său, în calitate de beneficiari ai contractelor, un folos patrimonial, constând în obținerea terenurilor atribuite în folosință.

S-a mai arătat de către instanța de control judiciar că din definiția infracțiunii reținute în sarcina inculpatului nu rezultă existența cerinței ca prin încheierea actului o persoană să fie favorizată în detrimentul alteia, fiind suficient ca prin încheierea respectivului act de către funcționarul public să se obțină un folos patrimonial pentru o categorie de persoane anume prevăzute de textul de lege.

S-a concluzionat că toate aceste cerințe ale laturii obiective a infracțiunii erau îndeplinite în cauză, inclusiv în ceea ce privește condiția laturii subiective, inculpatul săvârșind faptele cu intenție indirectă, deoarece a avut reprezentarea consecințelor păgubitoare asupra relațiilor de serviciu și, deși nu a urmărit aceste consecințe, a acceptat posibilitatea producerii lor.

Cât privește apărarea inculpatului în sensul că faptul semnării contractelor nu avea conotație penală, el nefăcând altceva decât să pună în aplicare o hotărâre a consiliului local, instanța de apel a arătat că situația menționată ridica problema existenței unui conflict între interesele sale personale și ale fiului său și interesul general al instituției pe care inculpatul o reprezenta. Într-o atare situație, inculpatul avea obligația de a se abține de la participarea încheierii unor astfel de contracte, conform art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, rolul textului de lege evocat fiind acela de a asigura obiectivitatea în privința deciziilor luate în cadrul administrației publice și menținerea încrederii cetățenilor în deciziile luate.

La momentul încheierii contractelor în discuție inculpatul avea de verificat aspecte de legalitate la încheierea acestora; or, încheind contractele cu sine și cu fiul său, cerința de imparțialitate și obiectivitate a fost afectată în ceea ce privește verificarea cerințelor din hotărârea consiliului local care a stat la baza încheierii contractelor.

Tot astfel, instanța de apel a arătat că semnarea de către inculpat a contractelor în discuție nu a reprezentat o simplă formalitate și nu s-a rezumat la formalitatea aplicării semnăturii, ci, a implicat necesitatea verificării clauzelor contractului și a cerințelor impuse de hotărârea consiliului local, în baza cărora au fost încheiate actele.

Legătura de cauzalitate dintre activitatea de îndeplinire a actului și folosul material obținut era dovedită în speță prin faptul înscrierii în antecedența cauzală în mod exclusiv a acțiunii inculpatului, faptă în lipsă căreia rezultatul nu s-ar fi produs.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la încrederea în relațiile de serviciu și în realizarea în mod indirect a unui folos material pentru sine și fiul său, fiind fără relevanță juridică dacă folosul patrimonial realizat a fost unul gratuit sau, dimpotrivă, oneros, ori dacă folosul patrimonial realizat era sau nu, just.

În consecință, instanța de apel a constatat că, în speță, în mod corect prima instanță apreciase ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen., neavând aplicabilitate alin. (2) al aceluiași articol, privind cauza exoneratorie de răspundere penală.

Astfel, instanța de apel a arătat că inculpatului nu îi revenea obligația de a încheia cele două contracte dimpotrivă avea obligația de a se abține de la încheierea acestora, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Încheierea contractelor nu se limita doar la aspectele din Hotărârea Consiliului Local, conținutul acestora fiind mult mai amplu, ceea ce implica din partea autorității analizarea cu obiectivitate a mai multor clauze și verificarea îndeplinirii de către solicitanți a criteriilor prevăzute la art. 4 din hotărârea consiliului local.

Prin urmare, și în aprecierea curții de apel, activitatea inculpatului nu se rezuma doar la formalitatea semnării contractelor, ci și la verificarea unor condiții pe care trebuia să le îndeplinească persoanele care solicitau atribuirea în folosință a terenurilor.

În schimb, instanța de apel a constatat ca fiind întemeiat motivul de apel subsidiar, prin care se solicita de către inculpat reindividualizarea judiciară a pedepselor prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancționator, a fost menționată conduita inculpatului înaintea de semnarea contractelor, care s-a interesat cu privire la conduita de urmat în vederea asigurării legalității actelor, discutând în acest sens cu o persoană de specialitate juridică din cadrul Prefecturii Brașov, care i-a comunicat inculpatului că nu este nicio problemă în ceea ce privește legalitatea contractelor prin faptul semnării lor de către inculpat.

Această conduită a fost calificată de instanța de apel ca având valoarea unei circumstanțe atenuante în sensul art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cu consecința stabilirii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu menținerea modalității neprivative de executare a pedepsei rezultante, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.

Ca urmare, numai în aceste limite, a fost admis apelul inculpatului A. și desființată hotărârea primei instanțe.

La data de 27.07.2019, împotriva Deciziei penale nr. 493/AP din 20.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a susținut de către apărare că soluția de condamnare dispusă în cauză se întemeiază pe o greșită interpretare a dispozițiilor art. 301 C. pen., fapta reținută în sarcina inculpatului neavând conotație penală, constituind în realitate conflict de interese - incident de natură civilă, prevăzut ca atare prin dispozițiile art. 79 din Legea nr. 161/2003.

În dezvoltarea criticii formulate, s-a solicitat să se constate că, în contextul stării de fapt existente și a reglementărilor aplicabile, nu erau întrunite cerințele de tipicitate ale infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 C. pen., dispoziție legală pe temeiul căreia instanțele de fond au dispus condamnarea inculpatului.

În privința laturii obiective, s-a arătat că, spre deosebire de reglementarea anterioară unde pentru existența infracțiunii (conflict de interese) era suficient să existe un act de serviciu a cărui îndeplinire să conducă la obținerea unui beneficiu pentru sine sau pentru altul, în prezent, prin schimbarea denumirii marginale în folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, s-a prevăzut ca o condiție de existență a faptei ca actul îndeplinit de funcționar să determine pentru sine sau alte persoane indicate de textul legal obținerea unei situații privilegiate, favorabile, în detrimentul altor persoane.

Din această perspectivă, s-a arătat acuzația adusă inculpatului trebuie analizată prin prisma condiției favorizării, interesând dacă interesul public a fost periclitat în vreun fel odată cu satisfacerea interesului personal al funcționarului public și dacă respectivul interes personal a fost satisfăcut în detrimentul altor persoane.

În cauză însă atribuirea celor două contracte în discuție a fost consecința adoptării Hotărârii Consiliului Local al UAT (...), prin acea hotărâre aprobându-se atribuirea pășunii aflate în proprietatea privată a comunei (...) către crescătorii de animale. Inculpatul nu a participat la adoptarea acelei hotărâri, iar ulterior adoptării acesteia, crescătorii de animale din raza comunei (...) au formulat cereri de atribuire a pășunilor, conform prevederilor legale incidente, fiind încheiate contracte cu fiecare dintre aceste persoane, fără discriminare sau crearea vreunei situații mai favorabile pentru inculpat sau fiul acestuia, în raport cu ceilalți crescători de animale. Condițiile contractuale au fost stabilite prin hotărâre de consiliu local, inculpatul nefăcând altceva decât să dea eficiență juridică contractelor prin semnare, fără a putea interveni în vreun fel sub aspectul conținutul acestora.

Pe de altă parte, s-a arătat că latura obiectivă a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane nu poate fi considerată ca îndeplinită în cauză nici din perspectiva cerinței privind existența folosului material.

Cu referire la acest aspect, s-a arătat că prin "folos patrimonial" se înțelege orice fel de avantaj patrimonial și, deși norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust, acesta trebuie să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă.

Or, în speță, nu se poate considera că inculpatul și fiul acestuia ar fi beneficiat de vreun folos patrimonial de pe urma încheierii contractelor, în condițiile în care a existat o contraprestație pentru folosirea suprafețelor de teren atribuite.

S-a mai arătat că folosința pășunii nu era rezultatul încheierii contractului, dreptul de folosință fiind condiționat de îndeplinirea obligației corelative a plății chiriei.

Ca urmare, s-a subliniat că semnarea contractului nu a creat decât cadrul care a permis încasarea chiriei de către primărie, folosul (utilizarea pășunii) fiind obținut doar subsecvent îndeplinirii obligației corelative de plată a chiriei.

Cu alte cuvinte, îndeplinirea actului - semnarea contractului nu a creat automat un folos patrimonial.

S-a mai arătat și că în cazul analizat nu a existat urmarea imediată specifică infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, nefiind periclitat în niciun fel bunul mers al instituției în care căreia inculpatul își desfășura activitatea.

Deopotrivă, similar argumentației prezentate în fața instanțelor de fond, s-a invocat a invocat și neîndeplinirea în cauză a condițiilor de existență ale laturii subiective a infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen.

În contextul stării de fapt reținute, s-a solicitat să se constate că, prin semnarea contractelor în discuție, inculpatul nu a urmărit sau acceptat încălcarea interesului public, prin favorizarea sa și a fiului în detrimentul altor crescători de animale.

Dimpotrivă, atunci când s-a ridicat problema semnării contractelor în dublă calitate, de primar și de crescător de animale sau cu un membru al familiei, inculpatul a cerut părerea unei persoane avizate, respectiv șefa serviciului juridic al Prefecturii Brașov, modul de acțiune al inculpatului fiind validat sub aspectul legalității de instituția care își dă girul de legalitate asupra actelor la nivelul primăriei.

S-a arătat că această conduită a inculpatului demonstrează că acesta nu a acționat nici cu intenție indirectă, cum eronat a reținut instanța curții de apel, în situația în care s-ar fi acceptat producerea de consecințe păgubitoare pentru relațiile de serviciu, inculpatul nu ar mai fi cerut opinia legală din partea angajatului prefecturii cu atribuții în materie.

În consecință, în raport de toate cele arătate, s-a solicitat admiterea recursului în casație, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., casarea deciziei atacate și a sentinței și, în rejudecare, achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea celor două infracțiuni prevăzute de art. 301 C. pen., faptele astfel cum au fost reținute, nefiind prevăzute de legea penală.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., a fost analizat în completul filtru, iar prin încheierea din 09 octombrie 2019, constatându-se că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu și, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fixat termen de judecată pentru soluționarea pe fond a recursului.

Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate și motivul de casare invocat, cu luarea în considerare a situației de fapt stabilite în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație declarat în cauză este fondat.

Rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 433 C. proc. pen. că procedura recursului în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta înseamnă că analiza în calea de atac a recursului în casație permite instanței să verifice doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost ea reținută de instanța de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat condamnarea.

În cauză, starea de fapt reținută prin decizia recurată, aceeași cu situația de fapt avută în vedere și de prima instanță, constă în esență în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al comunei (...), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încheiat contractul din data de 12.06.2015 cu B., reprezentată de fiul său, C., având ca obiect atribuirea pajiștii în suprafață de 69,11 ha, situată în blocurile fizice 567, 531, 372, 491, 1020, pentru o perioadă de 7 ani, la un preț de 210 RON/ha/an, ceea ce a determinat obținerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial de către C., respectiv dreptul de folosință asupra terenului - obiect al contractului menționat. Tot astfel, la aceeași dată și în aceleași circumstanțe, inculpatul A. a procedat și la încheierea contractului cu sine însuși, având ca obiect atribuirea pajiștii în suprafață de 14,26 ha, aflată în blocurile fizice 1020 și 949, pentru o perioadă de 7 ani, la un preț de 210 RON/ha/an, ceea ce a avut ca urmare obținerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial pentru sine, respectiv dreptul de folosință asupra terenului - obiect al contractului menționat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele controlului de legalitate prevăzute pentru exercitarea recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speță fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât se încadrează în dispozițiile art. 301 alin. (2) lit. b) teza a II-a C. pen., care o exceptează de la incriminarea prevăzută de alin. (1) al aceluiași articol.

Spre deosebire de instanțele fondului, Înalta Curte consideră că nu este indiferent dacă contractele au fost încheiate nu numai cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru valabila lor întocmire, ci și în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și a limitelor prevăzute de aceasta - respectiv în executarea Hotărârii nr. 2 din 27.02.2015 a Consiliul local (...).

Prin sus menționata hotărâre, Consiliul local a aprobat atribuirea directă, în condițiile legii și ale hotărâri emise, a pășunii comunale aflată în proprietatea privată a comunei (...) și în administrarea consiliului local către persoanele fizice și juridice - crescători de animale, care îndeplineau criteriile anume prevăzute în hotărâre (art. 4 lit. a), b), c) și d), fiind stabilite, totodată, toate celelalte condiții de încheiere a contractelor, respectiv termenul de închiriere, suprafața de atribuit solicitanților - proporțional cu numărul animalelor deținute, taxa de închiriere, obligațiile utilizatorilor de pășune și modelul contractelor de închiriere, care constituia anexă la hotărâre, inculpatul A., în calitate de primar, fiind persoană împuternicită și, în același timp, îndatorată să aducă la îndeplinire dispozițiile Consiliului local.

Înalta Curte mai observă că cerința esențială a dobândirii unui folos patrimonial nu este atinsă în cauză, întrucât ceea ce i se impută inculpatului a reprezenta un "folos patrimonial" nu a fost dobândit de acesta prin faptă proprie, ci a fost recunoscut prin hotărârea Consiliului Local.

Formalitatea semnării de către inculpat a celor două contracte încheiate în dublă calitate, respectiv cu B., reprezentată de fiul său, C., nu a adus în sine și nu a generat niciun folos; folosul preexista și era rezultatul actului Consiliului Local.

Cu alte cuvinte, așa-zisul folos nu reprezenta urmarea faptei inculpatului, ci a faptei Consiliului Local.

În mod greșit instanța de apel nu a primit susținerea inculpatului în sensul că semnarea celor două contracte, în calitate de reprezentant al UAT (...), nu a constituit decât o simplă formalitate și a reținut că, dimpotrivă, semnarea actelor a fost precedată de o analiză a îndeplinirii condițiilor de către solicitant pentru încheierea contractului, considerând că în această etapă, concretizată ulterior în semnarea contractului, exista pericolul real ca demersul decizional să fie afectat prin prisma intereselor personale ale funcționarului public.

Înalta Curte apreciază că atâta timp cât criteriile de îndeplinit pentru încheierea contractelor au fost întrutotul respectate, nu i se poate reproșa inculpatului că ar fi efectuat un act de dispoziție în exercițiul unei marje de apreciere care să-i fi generat un folos patrimonial; inculpatul nu a fost decât instrumentul care a pus în aplicare dispoziția/manifestarea de voință a altei autorități. Doar depășirea acestor limite de către inculpat în îndeplinirea obligației sale de a semna contractele așa cum fusese îndatorat de consiliul local, depășire de natură să îi aducă un folos, s-ar fi putut constitui în infracțiunea prevăzută de art. 301 C. pen., interpretare ce rezultă din exceptarea acestor situații din sfera acestei infracțiuni, prin prevederile alin. (2) lit. b).

Or, în speță, nu s-a demonstrat și nici nu s-a invocat de către acuzare că inculpatul ar fi ieșit din cadrul strict care i-a fost trasat pentru aducerea la îndeplinirea celor dispuse de consiliul local, inculpatul nefiind abilitat cu putere de decizie în interiorul vreunei marje de apreciere.

Doar în situația în care inculpatul ar fi depășit aceste limite s-ar fi putut vorbi despre o faptă care să fie rezultatul propriei voințe și decizii, aptă să constituie infracțiunea prevăzută de art. 301 C. pen.

Cât timp nu s-a reproșat inculpatului că el sau B., reprezentată de C., au beneficiat de vreun folos care nu li se cuvenea sau care, deși cuvenit fiind, ar fi fost obținut prin voința decidentă a inculpatului, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din C. pen.

Doar în acea situație în care fapta și folosul ar fi fost urmarea acestei voințe decidente a inculpatului ne putem afla în prezența infracțiunii incriminate de art. 301 C. pen., nu și atunci când inculpatul nu este decât vehiculul împuternicit de lege pentru a valida formal actul decis de altcineva.

A pretinde ca fiind imperativ pentru cei aflați în situația inculpatului să-și delege altei persoane atribuțiile cu care au fost împuterniciți pentru a aduce la îndeplinire exact același lucru nu reprezintă decât un rigorism de aparență, o formă fără fond.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat că inculpatul nu s-a prevalat de necunoașterea legii pentru a justifica încălcarea ei, așa cum au reținut instanțele anterioare, ci de dubiul în interpretarea unei legi pe care o cunoștea.

Inculpatul cunoștea legea și, pentru a se asigura că modul în care o înțelege este cel corect, în condițiile în care nu are studii superioare și nici pregătire juridică, a cerut sfatul angajatului de specialitate al prefectu