ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală, nr. 46 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, l-a achitat pe inculpatul A.V.H., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.18

1

alin. (1) din Legea nr.78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., restituindu-i suma de 85.120,04 lei, în conformitate cu art. 346 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în esență că, inculpatul A.V.H. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul

general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor în formă continuată prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr.78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., fiind condamnat de Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin sentința penală nr. 9 din 02 februarie 2012, la o 3 luni închisoare ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b), c) C.pen., a cărei executare a fost suspendată condiționată în conformitate cu dispozițiile art.81 - art. 82 C. pen., menținându-se sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 59.758,52 lei și obligând la plata de despăgubiri în acest cuantum către A.P.I.A.

Prin decizia penală nr. 4007 din 05.12.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatului A.V.H., a casat hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare, întrucât prima instanță nu a analizat aspecte esențiale în aflarea adevărului, respectiv apărările inculpatului care vizau dovedirea nevinovăției, stabilindu-se, totodată, ca judecătorul fondului să verifice și criticile parchetului în legătură cu actul material din 2011 și cuantumul pedepsei.

În rejudecare, au fost audiați inculpatul A.V.H. și martorii R.D.M. și B.Z.

Instanța de fond a constatat că inculpatului A.V.H. i se impută faptul că a solicitat acordarea de subvenții de la A.P.I.A. în anii. 2008, 2009, 2010 și 2011, sens în care a întocmit cereri de plată pentru schemele de sprijin, în care a menționat în scris și în fals că utilizează suprafața de teren pentru-care a cerut respectivele subvenții, în condițiile în care anterior formulării solicitărilor și-a înstrăinat dreptul de folosință al terenului, prin încheierea unor contracte de închiriere, încălcându-și obligația prevăzută în art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 conform căreia arendatorul, concedentul și/sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și/ sau închiriat.

Astfel, în anul 05 mai 2008, inculpatul, în calitate de proprietar, a solicitat pentru suprafața agricolă de 26 ha teren acordarea de subvenții pentru Schemele S.A.P.S. și măsuri de agromediu pachetul 1, pajiști de înaltă valoare și pachetul 1.2., practici agricole tradiționale de la A.P.I.A., cererea ce i-a fost aprobată, stabilindu-se la data de 12 iunie 2009 cu titlul de plată suma de 23.524,58 lei, ce i-a fost virată în contă, cu toate că anterior la 24 aprilie 2008 a încheiat un contract de închiriere cu B.I. pentru perioada 24 aprilie 2008 și până la 31 decembrie 2008.

La data de 08 mai 2009, inculpatul formulat din nou o cerere de subvenții pentru aceeași suprafață de teren, primind suma de 27.213,18 lei, anterior, respectiv la 05 martie 2009, încheind un contract de închiriere cu martorul P.C.A. pentru perioada 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009.

Inculpatul a încheiat, la data de 30.03.2010, un contract de închiriere pentru o suprafață de 28 ha teren cu martorul P.C.A. pentru perioada 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010, pentru ca ulterior, la 17 mai 2010, să solicite de la A.P.I.A. acordarea de subvenții pentru respectivul teren, primind 9.020,76 lei

La data de 10 mai 2011, acesta a depus la A.P.I.A. cererea de acordare a subvențiilor pentru anul 2011, pentru suprafață de teren de 28 ha, care era folosită pentru pășunat de martorul P.C.A. fără a fi încheiat vreun contract de închiriere.

Judecătorul fondului a apreciat că pentru a se reține vinovăția inculpatului sub aspectul acuzațiilor formulate de parchet este necesar să se dovedească, că acesta, prin cererile de acordare de subvenții pentru anii 2008, 2009, 2010 și 2011, a declarat în fals că este utilizatorul terenului, precum și că a încheiat adevărate contracte de închiriere cu martorii B.I. și P.C.A., în baza cărora în calitate de locator s-a obligat să asigure locatarilor folosința terenului în schimbul unui preț, situație în care nu putea să beneficieze de plăți directe, așa cum prevede art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006.

Pornind de la faptul că în condițiile legii civile calificarea juridică a unui contract încheiat între părți se face după intenția comună a părților și nu după sensul literal al termenilor folosiți, s-a constatat că cele trei contracte încheiate pentru perioade diferite de timp (24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009 și 30 martie 2010 - 31 decembrie 2010) au fost denumite de închiriere, având ca obiect suprafața de teren pentru care s-a solicitat acordarea de subvenții, în anii 2008, 2009 și 2010, prețul chiriei fiind de 1.000 lei, respectiv 2800 lei pentru ultimii doi ani, iar obligațiile stabilite părților au fost aceleași, respectiv inculpatul să permită accesul pe teren și să nu obstrucționeze activitatea chiriașului, care urma să nu schimbe destinația spațiului închiriat, să achite chiria anticipat și impozitul, să-l notifice pe proprietar de orice modificare survenită în legătură cu imobilul, să asigure pășunatul cu maxim 7 capete ovine pe hectar pe an, să asigure curățarea terenului de mărăcini, să-1 notifice pe proprietar în cazul în care ar dori să se mute de pe teren înainte cu 10 zile lucrătoare, fiind posibilă rezilierea.

Din coroborarea declarațiilor martorilor P.C.A. (i-a propus inculpatului să încheie un contract de închiriere pentru a pășuna oile pe terenurile acestuia, iar în anii 2009 și 2010 a păstrat suprafețele de teren în stare bună, nu le-a cosit și nu a efectuat alte lucrări, fiind ajutat la curățat de un om, care a fost plătit de inculpat); B.I. Sebastian (a pășunat cu oile aparținând turmei sale fără a efectua lucrări pe terenul închiriat în acest scop de la inculpat și pentru care i s-a spus să nu solicite subvenții); M.M. (contactat în anul 2009 de P.C., care l-a rugat să vină să lucreze pe terenul pe care-l pășuna cu oile sale, sens în care l-a curățat de mărăcini fiind plătit de inculpat căruia îi aparținea terenul și martorii R.S.M. și B.S. (în anul 2009 au lucrat pentru inculpat pe terenul în discuție, cărând și împrăștiind gunoiul în schimb fiind plătiți de acesta) cu conținutul celor trei contracte, instanța de fond a reținut că intenția comună a părților, a fost aceea de a realiza un contracte de locațiune de servicii, în sensul că inculpatul a pus la dispoziție terenul pentru a-și asigura serviciul de pășunat, în condițiile în care au fost încheiate în perioadele în care se desfășoară activități de pășunat.

Voința părților în acest sens, adică a încheierii de contracte de închiriere

de servicii, a fost dedusă și din faptul că dacă s-ar fi urmărit închirierea terenului

ciobanii ar fi putut să solicite fonduri de la A.P.I.A., ceea ce nu s-a întâmplat, din declarațiile acestora rezultând că li s-a spus să nu facă acest lucru, precum și din aceea că nu au fost înregistrate la consiliul local, așa cum prevedea legea pentru asemenea situații.

S-a mai reținut că prin încheierea contractelor, chiar anterior solicitării de subvenții, părțile nu au urmărit și înstrăinarea dreptului de utilizare a terenului de la inculpat către martorii P.C.A. și B.I., relevante sub acest aspect fiind considerate depozițiile celor doi ciobani care au urmărit doar asigurarea pășunatului, dar și ale martorilor M.M., R.S.M. și B.S. care au efectuat lucrări pe teren fiind plătiți de inculpat, împrejurare care dovedește că acesta în folosea.

Faptul utilizării terenului de către inculpat s-a reținut că rezultă și din efectuarea lucrărilor de întreținerea a acestuia de către persoane angajate de proprietar, nefiind necesar ca asemenea lucrări să fie făcute personal.

În condițiile în care numai inculpatul era menționat în Registrul Fermierilor cu terenul și realiza toate lucrările la care s-a obligat către A.P.I.A., respectiv pășunat (prin turmele martorilor B.I. și P.C.A.), gunoit și împrăștiat mușuroaie (prin martorii B.Z. și R.D.M.), curățirea vegetației (prin martorul M.M.), s-a apreciat de judecătorul fondului că cererile de acordare de subvenții formulate de inculpatului A.V.H. pentru anii 2008, 2009, 2010 și 2011, nu sunt declarații false.

În final, s-a. reținut că toate demersurile efectuate de inculpat au fost pentru a respecta obligațiile asumate către A.P.I.A. la momentul solicitării de subvenții, intenția sa nefiind de a obține pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu atât mai mult cu cât pentru anul 2011 nu a încheiat vreun contract cu martorul P.C.A., care a continuat să pășuneze cu oile terenul fără a-i plăti vreo sumă de bani.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului A.V.H. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr.78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., întrucât din probatoriul administrat în cauză, inclusiv declarațiile crescătorilor de animale, rezultă că intenția acestuia a fost de a închiria terenurile, deci de a înstrăina folosința suprafețelor de teren, situație în care conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 nu putea beneficia de subvenții de la A.P.I.A.

Partea civilă a criticat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra

acțiunii civile formulate în cauză, insuficienta motivare a hotărârii pe latură civilă și nelegalitatea dispoziției de restituire a sumei de către inculpat, în condițiile în care constatând că infracțiunii prevăzută de. art.18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, îi lipsește unul din elementele constitutive, trebuia să rețină o serie de nereguli în obținerea de către inculpat a subvențiilor și în consecință să îl oblige la recuperarea prejudiciului.

Având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, Înalta Curte, la termenul din data de 24 aprilie 2014, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, a recalificat căile de atac ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ca fiind apeluri, judecata cauzei desfășurându-se conform prevederilor art. 411- art. 425 C. proc. pen.

Totodată, la același termen de judecată, în condițiile art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (2) C. proc. pen., art. 378 C. proc. pen., art. 108 și urm. C. proc. pen., s-a procedat la audierea inculpatului A.V.H. (filele 48-49) și a fost încuviințată, potrivit art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., proba testimonială solicitată de apărare, constând în reaudierea martorilor B.I., P.C.A., B.Z., R.D.M. și M.M., probă ce a fost administrată la termenul de judecată din data de 04 septembrie 2014 (filele 61-66).

Înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel

dezvoltate de procuror și partea civilă, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2)

C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și părții civile Agenția de Plăți sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, deși pe tot parcursul procedurii judiciare, inculpatul A.V.H. a susținut că nu sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conținut ale infracțiunii ce formează obiectul acuzației sale penale, opinie îmbrățișată în mod eronat și de către judecătorul fondului, înalta Curte apreciază că acesta a acționat cu vinovăția cerută de lege, respectiv intenție, pentru a obține pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, sens în care a întocmit la datele de 05 mai 2008, 08 mai 2009, 17 mai 2009 și 10 mai 2010, în baza aceleași rezoluții infracționale cereri de plată pentru scheme de sprijin în care a menționat în fals că utilizează suprafața de teren pentru care a solicitat acordarea de subvenții de la A.P.I.A.

Realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect împrejurările faptice, care, de altfel, nu au fost contestate de inculpat nici la urmărire penală și la judecata în fond, dar nici în calea de atac, stabilind,

în esență, că acesta a solicitat de la A.P.I.A., la datele de 05 mai 2008, 08 mai 2009, 17 mai 2009 și 10 mai 2010, în calitate de proprietar de terenuri în suprafață de 26 ha, respectiv 28 ha, acordarea de subvenții fiindu-i virate în cont sumele de 23.524,58 lei, 27.213,18 lei și respectiv 9.020,76 lei, iar anterior formulării cererilor de plată pentru schemele de sprijin încheiase contracte de închiriere, după caz, cu martorii B.I. și P.C.A. pentru perioadele cuprinse între 24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009 și 30 martie 2010-31 decembrie 2010, contra sumelor de 1.000 lei și 2.800 lei, în timp ce pentru anul 2011 nu a încheiat un astfel de act juridic, permițându-i martorului P. să pășuneze terenul cu animalele fără să achite niciun ban.

Cu toate că denumirea stabilită de părți pentru contracte a fost cea de închiriere, judecătorul fondului în contra declarațiilor testimoniale, a mențiunilor făcute de inculpat în cererile de plată pentru scheme de sprijin înregistrate la A.P.I.A. și a clauzelor contractuale a calificat actele intervenite între A.V.H. și crescătorii de animale ca locațiuni de servicii, fără . însă să individualizeze serviciul care le-a fost închiriat martorilor B.I. și P.C.A.

Este de menționat că legea aplicabilă contractelor ce fac obiectul prezentului dosar este vechiul Cod Civil, având în vedere că drepturile și obligațiile izvorâte din aceste acte juridice s-au născut anterior intrării în vigoare a noii legislații, motiv pentru care sunt supuse regulilor de drept sub imperiul cărora s-au născut.

Într-adevăr, potrivit art. 977 C.civ. interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, principiu care presupune o atenție mai mare în cazul actelor juridice nenumite pentru care se aplică regulile stabilite de părți, apelându-se la regulile generale ce cârmuiesc materia obligațiilor numai pentru aspectele la care acestea nu s-au referit în mod expres.

În schimb, pentru actele juridice numite, adică pentru acele acte care se bucură de o denumire stabilită de legea civilă, precum și de o reglementare proprie, sunt incidente în mod automat dispozițiile legale care le consacră, nefiind necesar ca părțile să prevadă întotdeauna întregul lor conținut, dar numai în măsura în care acestea nu au derogat de la prevederile legale care reglementează respectivele acte.

Aparent contractele încheiate de inculpat cu crescătorii de animale, fiind calificate de judecătorul fondului ca fiind închirieri de servicii nu se bucură de o denumire legală și de o reglementare proprie.

Însă, din interpretarea clauzelor contractuale rezultă că voința internă a părților, adică a inculpatului și crescătorilor de animale, a fost să încheie un contract numit, respectiv contractul de locațiune care își are sediul materiei în art. 1411 și următoarele C. civ.

Locațiunea este contractul prin care locatorul, se obligă să asigure locatarului folosința temporară, totală sau parțială a unui bun în schimbul unei sume de bani, numită chirie, având totodată obligația de a menține lucrul în bună stare pentru a servi la întrebuințarea pentru care a fost închiriat. Corelativ, chiriașului îi incumbă obligația de a întrebuința lucrul ca un bun proprietar și potrivit destinației sale.

În speță, părțile au prevăzut întregul conținut al actelor juridice pe care l-au încheiat, respectând dispozițiile legale incidente în materia locațiunii, ba mai mult le-au intitulat contracte de închiriere întrucât aveau ca obiect înscrierea terenului agricol - pășunat, proprietatea inculpatului și au stabilit în sarcina crescătorilor de animale plata anticipată a chiriei, dar și a impozitului, folosirea terenului conform destinației, respectiv pășunatul cu un număr de maximum 7 capete ovine, în timp ce proprietarul s-a obligat să nu obstrucționeze activitatea chiriașului.

Ca atare, prin cele trei contracte s-a transmis folosința temporara, respectiv în perioadele 24 aprilie 2008 - 31 decembrie 2008, 05 martie 2009 - 31 decembrie 2009 și 30 martie 2010-31 decembrie 2010, a suprafeței de teren agricol - pășunat aflată în proprietatea inculpatului, aspect confirmat și de către crescătorii de animale, martorii B.I. și P.C.A., care au relatat, inclusiv în fața instanței de control judiciar, că au închiriat de la A.V.H. terenul pe care îl deținea pentru a-l folosi la pășunatul oilor.

Faptul că inculpatul A.V.H. le-a cerut crescătorilor de animale să nu solicite subvenții de la A.P.I.A., iar ulterior încheierii contractelor a făcut demersuri personale în acest sens, deși potrivit legii în calitate de locator nu putea beneficia de sprijin financiar european întrucât nu deținea folosința terenului, dovedește cu prisosință că voința internă a părților a fost de a încheia un contract de închiriere și nu un contract de locațiune servicii, situația în care îndreptățiți la plata sumelor de bani erau locatarii.

Inculpatul cunoscând, și prin prisma pregătirii sale juridice, că numai persoanele care exploatează ternul pot beneficia de plăți directe în cadrul schemei unice nu a adus la cunoștința lucrătorilor A.P.I.A. faptul că suprafața de teren era dată în folosința crescătorilor de animale, urmărind să obțină pe nedrept subvenții din fonduri europene, acesta fiind de altfel și motivul pentru care nu a înregistrat la consiliul local contractele de închiriere.

Pe de altă parte, efectuarea lucrărilor de întreținere în bună stare a terenului de către persoane plătite de inculpat nu echivalează cu folosința respectivelor suprafețe de către acesta, întrucât conform legislației civile aplicabile în materia contractului de locațiune, locatorului îi revine obligația de a menține lucrul în stare de a servi la întrebuințarea pentru care a fost închiriat, respectiv pentru pășunat.

Este lipsit de relevanță faptul că, în anul 2011, inculpatul A.V.H. nu a mai încheiat contract cu martorul P.C.A., în condițiile în care i-a permis să folosească în continuare terenul pentru pășunatul oilor,- întrucât potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pot beneficia de subvenții doar proprietarii care exploatează suprafața agricolă, cerință pe care inculpatul nu o îndeplinea.

Toate aceste elemente dovedesc că activitatea desfășurată de inculpatul A.V.H., la intervale diferite de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., acesta acționând cu intenția directă de a obține pe nedrept, prin declarații false, fonduri europene, faptă care continuă să fie încriminată și de legea nouă.

Astfel, deși prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, a fost modificat art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în sensul introducerii cerinței ca acțiunile care definesc toate modalitățile normative ale elementului material al laturii obiective să fie săvârșite cu rea-credință, fapta care formează obiectul acuzației penale din prezenta cauză realizează pe deplin conținutul constitutiv al noii incriminării, întrucât legiuitorul a urmărit să înlăture orice îndoială cu privire la forma de vinovăție care atrage răspunderea penală pentru o asemenea faptă, respectiv intenția directă sau intenția indirectă, fiind exclusă săvârșirea infracțiunii din culpă.

Concluzionând, Înalta Curte stabilește că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul se sesizare al instanței, motiv pentru care va admite apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va desființa sentința penală atacată și rejudecând cauza, îl va condamna.

În ceea ce privește incidența prevederilor art. 5 din NCP, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, chiar dacă pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 era, anterior modificării actului normativ prin art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, închisoarea de la 3 ani la 15 ani, iar în prezent este închisoarea de la 2 ani la 7 ani, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate.

Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of., Partea I, nr. 372 din 20 mai 2011, care a statuat cu caracter general obligatoriu, că dispozițiile art. 5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte, realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri și, respectiv din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de încriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, reține că, în concret, se ajunge la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul A.V.H. dacă se aplică legea anterioară.

În raport de atitudinea inculpatului care a acoperit benevol prejudiciul și s-a prezentat la toate chemările organelor judiciare, de lipsa antecedentelor penale, de pregătirea profesională și nu în ultimul rând de vârsta acestuia, instanța de

control judiciar apreciază că circumstanțele atenuante reținute de judecătorul

fondului în primul ciclu procesual se justifică a fi aplicate în continuare, astfel că fiind incidente dispozițiile art. 74 lit. a), b), c) C.pen. (1969), i va aplica o pedeapsă

egală eu minimul special pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, a cărei executare o va suspenda condiționat pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, dat fiind faptul că scopul preventiv educativ al tratamentului sancționator poate fi atins și fără privare de libertate, pentru circumstanțele personale favorabile deja menționate.

Faptul că legea nouă nu mai reține în art. 75 - 76 C.pen., ca circumstanțe atenuante împrejurările prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C.pen. (1969) și limitează efectele unor asemenea circumstanțe, creând acuzaților avantaje mai restrânse decât cele din vechea codificare și, totodată, nu mai reglementează instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, fiind permisă ca modalitate de executare a pedepsei doar suspendarea sub supraveghere, rezultă

că legea anterioară este mai blândă pentru inculpatul A.V.H.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că art. 74

1

C.pen. (1969) nu poate fi reținut ca lege penală mai favorabilă, deși inculpatul a acoperit benevol prejudiciul, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile reglementate în acest text de lege, inclusiv în ceea ce privește infracțiunile cărora i se pot aplica această circumstanță atenuantă, fapte care sunt strict și imitativ prevăzute de lege.

Pe latură civilă va constat acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, urmând ca banii obținuți de inculpat ca subvenție și restituiți să rămână în conturile părții civile.

Având în vedere că prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului a fost recuperat se va ridica sechestrul asigurător instituit, prin Ordonanța nr. 34/P/2011 din 22 iunie 2011 a DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, asupra sumei de 59.758,52 lei indisponibilizată în contul nr. 25336.0102/261.135027.595041 RON deschis pe numele acestuia la C.B. - Sucursala Târgu Mureș, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței penale nr. 46 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat A.V.H.

Desființează sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen (1969), art. 74 lit. a), b) și c) C.pen. (1969), art. 76 lit. c)

C.pen.(1969) și art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul A.V.H.

la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C.pen. (1969).

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. (1969) a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Constată că inculpatul a acoperit integral prejudiciul cauzat părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

În baza art. 422 C. proc. pen. ridică sechestrul asigurător instituit, prin Ordonanța nr. 34/P/2011 din 22 iunie 2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, asupra sumei de 59.758,52 lei indisponibilizată în contul nr. 25336.0102/261.135027.595041.RON deschis pe numele inculpatului, A.V.H. la C.B. - Sucursala Târgu Mureș.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.V.H. în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 02 octombrie 2014.