ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 231/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 25 iulie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., C. S.R.L. și Urban Electric S.R.L., solicitând:

1) Nulitatea absolută a actului juridic translativ de proprietate, intitulat "oferta reală de bunuri", de facto o operațiune juridică de dare în plată (în schimbul unei pretinse creanțe de 447.634,42 RON) a imobilului situat în intravilanul loc. Dumbrăvești, jud. Prahova (teren de 9.269 mp și construcții), cu număr cadastral x, intabulat în CF nr. x (CF vechi x) a loc. Dumbrăvești, jud. Prahova, negotium iuris consemnată/materializată prin "Procesul-verbal de constatare a acceptării ofertei reale a debitorului de a preda la schimb, un bun individual, constând în transfer de proprietate" din data de 12.12.2016, încheiat de executorul judecătoresc D., (cu încălcarea flagrantă a legii, inclusiv a normelor de competență funcțională) în dosarul de executare nr. 1058/2016 între pârâtele S.C. Urban Electric S.R.L. și C. S.R.L.;

2) Potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, nulitatea absolută a actelor subsecvente, inclusiv a Contractului de vânzare-cumpărare a aceluiași imobil, încheiat între pârâtele C. S.R.L. și SC. B. S.R.L, autentificat sub nr. x/10.09.2018 de BNP E. din București, ca și nulitatea înscrierilor în cartea funciară a imobilului, la OCPI Prahova (constatând, pe cale incidentală, și inopozabilitatea sentinței civile nr. 1652/05.03.2018, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 435 alin. (2) noul C. proc. civ.);

3) În subsidiar, să se constatate că are un drept de creanță asupra imobilului ce face obiectul actelor a căror nulitate o solicită, constând în lucrările de renovare, consolidare, întreținere, montaj instalație electrică integrală și transformator cu stâlpi etc. la construcțiile existente pe teren, cât și cu privire la plantațiile de pe acest teren, drept de creanță în baza căruia a solicitat și constatarea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata efectivă a contravalorii acestor lucrări utile și necesare.

Prin sentința nr. 1468/24.10.2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile din cadrul Tribunalului Prahova la data de 19.11.2019.

La data de 22.06.2020, reclamantul a depus la dosar o precizare a capătului 3 de cerere, în sensul că, în subsidiar, pentru ipoteza respingerii acțiunii, solicită să se constate că posedă efectiv imobilul în litigiu de peste 20 de ani, perioadă în care a efectuat - în repetate rânduri - lucrări de consolidare a vechilor clădiri, de renovare și igienizare, a contractat și investit într-o nouă instalație electrică la construcțiile existente, într-un transformator și stâlpi etc. De asemenea, a mai arătat că asupra terenului a efectuat plantații și diverse lucrări, al căror proprietar este și că, în aceste condiții, are cel puțin un drept de creanța asupra imobilului (în ansamblul său) și un drept de retenție asupra acestuia, până la momentul despăgubirii efective de către cel care se pretinde proprietarul terenului.

Reclamantul a precizat că acest capăt de cerere privește exclusiv pe pârâta B. S.R.L., din punct de vedere al dreptului procesual este o cerere principală subsidiară, în realizare, personală, iar din punct de vedere al dreptului substanțial este o cerere în pretenții (în valorificarea unor drepturi de creanță), întemeiată în parte pe îmbogățirea fără justă cauză, în parte, pe răspunderea civilă delictuală generată de contravaloarea lipsei de folosință a unor bunuri imobile și mobile (inclusiv bunuri mobile incorporale-bani).

Prin încheierea din data de 09.09.2020 tribunalul, având în vedere că, în privința soluționării celui de-al treilea capăt de cerere, s-ar impune administrarea unui probatoriu complex, mult mai diversificat decât pentru soluționarea primelor capete de cerere, pentru o mai bună administrare a actului de judecată și pentru a nu tergiversa soluționarea primelor două capete de cerere, a admis cererea formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. și a dispus disjungerea capătului de cerere precizat, prin care reclamantul a solicitat obligarea acestei pârâte, actuala proprietară a imobilului în litigiu, potrivit actelor de proprietate, cu accesoriul referitor la dreptul de retenție, precum și formarea unui nou dosar, în care a acordat termen de judecată la data de 14.10.2020.

În consecință, capătul de cerere precizat, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L., actuala proprietară a imobilului în litigiu, potrivit actelor de proprietate, cu accesoriul referitor la dreptul de retenție, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020 - obiect acțiune în pretenții.

La termenul de judecată din data de 14.10.2020, tribunalul a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 2708 din data de 04.11.2020, Tribunalul Prahova, secția I civiă a admis excepția de necompetență materială și teritorială, invocată de pârâta B. S.R.L., și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivarea soluției, instanța a reținut că obiectul cauzei este reprezentat de cererea în pretenții formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 55.200 RON, cu titlu de contravaloare lucrări de renovare, consolidare, întreținere, montaj instalație electrică integrală și transformator cu stâlpi etc., la construcțiile existente pe teren, cât și cu privire la plantațiile de pe acest teren.

S-a reținut că art. 94 pct. k) C. proc. civ. prevede că judecătoriile judecă (...) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

De asemenea, conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Instanța a reținut că, în aplicarea dispoziții legale menționate, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 3 București.

Mai mult, s-a reținut că art. 99 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prevede că în caz de disjungere a unui capăt de cerere principal, întemeiat pe fapte ori cauze diferite de celelalte capete principale de cerere, instanța își va declina în mod corespunzător competența.

Obiectele celor două dosare sunt diferite (cerere în constatarea nulității absolute a unor acte juridice pe motiv de fraudă la lege, respectiv cerere în pretenții), nu se întemeiază pe același titlu și au ca finalitate scopuri diferite.

De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 123 C. proc. civ. deoarece, în dosarul inițial nr. x/2019, cererea în pretenții formulată de reclamant nu avea caracter de cerere accesorie ori adițională, cu atât mai mult incidentală.

Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința nr. 11959 din 04.12.2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivarea soluției, instanța a reținut următoarele:

Conform art. 131 din C. proc. civ. "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecatorul este obligat, din oficiu, sa verifice și să stabilească daca instanta sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de sedință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Totodată, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii nr. 31/2019 " în interpretarea și aplicarea unitară a art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheierea interlocutorie pronunțată potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

S-a reținut că așa cum rezultă din actele dosarului, la termenul de judecată din data de 24.10.2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secției I civile a Tribunalului Prahova, la termenul din 08.01.2020 instanța a constatat lipsa de procedura cu pârâta C. S.R.L. și a stabilit valoarea taxei de timbru datorată de reclamant, la termenul din 05.02.2020 instanța a acordat termen având în vederea prevederile Hotărârii nr. 3 din 22.01.2020 a Adunării Generale a Tribunalului Prahova prin care s-a stabilit suspendarea activității de judecată, la termenul din 10.06.2020 instanța i-a pus în vedere reclamantului să indice pârâta în contradictoriu cu care a formulat capătul trei din acțiune, reclamantul indicând pârâta și menționând că cel de al treilea capăt de cerere este o acțiune în realizare, pârâtele din cauză invocând excepția tardivității formulării cererii modificatoare, iar instanța după ce a amânat pronunțarea succesiv prin încheierea de la termenul din 13.07.2020 a luat act că reclamantul și-a precizat acțiunea sub aspectul capătului trei din acțiune în sensul că înlocuiește capătul de cerere în constatare a unui drept de creanță cu capătul de cerere în realizarea unui drept de creanță, respectiv a unei cereri în pretenții și a respins excepția tardivității formulării unei precizări a acțiunii, a pus în vedere reclamantului să evalueze provizoriu cuantumul pretențiilor și să timbreze corespunzător, iar la termenul din 15.07.2020 pârâta B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței materiale .

Instanța a reținut că în cauză excepția necompetenței materiale putea fi invocată cel târziu până la termenul din 10.06.2020, acesta fiind primul termen la care toate părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii.

De altfel, s-a reținut că calificarea unei cereri ca fiind modificatoare sau precizatoare și pronunțarea pe excepția tardivității formulării unei cereri modificatoare este exclusiv atributul unei instanțe competente.

S-a mai reținut că pârâta B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței materiale ulterior termenului din 10.06.2020, respectiv la data de 15.07.2020.

În plus, s-a reținut că în speță competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova, sectia I civila având în vedere și dispozițiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. conform cărora "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în stransă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Astfel, s-a reținut că inițial reclamantul a sesizat Tribunalul Prahova cu 3 capete principale de cerere fiind format dosarul nr. x/2019, iar prin încheierea din data de 09.09.2020 Tribunalul Prahova a dispus disjungerea capătului de cerere precizat, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata contravalorii îmbunătățirilor la imobilul deținut de această pârâtă, potrivit actelor de proprietate, cu accesoriul referitor la dreptul de retenție, precum și formarea unui nou dosar, în acest sens formându-se dosarul nr. x/2020.

Instanța a constatat că cel de al treilea capăt de cerere depinde de soluționarea capătului 2 de cerere, fiind într-o strânsă legătură în sensul articolului 99 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că reclamantul solicită contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul deținut de pârâtă în calitatea acesteia de proprietar, or în situația admiterii capătului 2 de cerere pârâta nu ar mai avea calitatea de proprietar.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, iar părțile pot pune concluzii, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Articolul 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, excepția de necompetență a Tribunalului Prahova, secția I civilă nu a fost invocată până la "primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii", astfel încât competența de soluționare a cauzei a rămas dobândită în favoarea acestei instanțe.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii la Tribunalul Prahova, secția I civilă a fost cel din 10.06.2020.

La acest termen, instanța a amânat pronunțarea asupra excepției tardivității formulării unei precizări a acțiunii, formulată de pârâte, pentru a da posibilitate părților să pună conclizii asupra acestei excepții, și a acordat termen pentru continuarea judecății la 15 iulie 2020.

La 13.07.2020, instanța a luat act că reclamantul și-a precizat acțiunea sub aspectul capătului trei din acțiune, în sensul că înlocuiește capătul de cerere în constatare a unui drept de creanță cu capătul de cerere în realizarea unui drept de creanță, respectiv a unei cereri în pretenții și a respins excepția tardivității formulării unei precizări a acțiunii, formulată de pârâte, și a pus în vedere reclamantului să evalueze provizoriu cuantumul pretențiilor și să timbreze corespunzător.

Doar la termenul de judecată următor, acela din 15.07.2020, pârâta B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Prahova, secția I civilă, în soluționarea cauzei.

Dacă în cauză s-ar fi apreciat că sunt necesare lămuriri în vederea stabilirii instanței competente, părțile sau instanța ar fi trebuit să invoce și să se consemneze aceste aspecte în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 10.06.2020, or din conținutul încheierii de ședință de la termenul menționat nu rezultă că s-ar fi solicitat lămuriri în vederea stabilirii instanței competente, astfel cum reglementează dispozițiilr art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele expuse anterior, se constată în cauză excepția necompetenței materiale și teritoriale putea fi invocată cel târziu până la termenul din 10.06.2020, acesta fiind primul termen la care toate părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii.

Prin neinvocarea în termen a excepției necompetenței materiale și teritoriale intervine decăderea părții interesate din dreptul de a invoca excepția de necompetență, astfel încât se fixează definitiv competența în favoarea instanței sesizate de reclamant. Prin urmare, aceasta devine competentă să soluționeze cauza, ceea ce înseamnă că, ulterior, ea nu își va mai putea declina în mod legal competența, deoarece, dacă s-ar admite o astfel de posibilitate, ar însemna să se nesocotească dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., care este o normă de ordine publică.

Prin urmare, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei a rămas dobândită Tribunalului Prahova, secția I civilă, Judecătoria Sectorului 3 București, învestită prin declinarea competenței, fiind în drept a invoca excepția necompetenței sale teritoriale.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) procedură civilă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.