ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului civil de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 7 august 2019 și înregistrată sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună declararea ca inopozabile față de reclamanta-creditoare urmăritoare a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 9 octombrie 2018 de către BNP D., încheiat între pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzător și pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărător, prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobile, terenuri și construcții, înscrise în cartea funciară, în scopul fraudării intereselor reclamantei, prin sustragerea activului imobiliar de la urmărirea silită îndreptată împotriva B., în temeiul deciziei civile nr. 3097 A din 31 august 2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă (dosar nr. x/2018), definitivă, prin care debitoarea terță poprită B. a fost obligată la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 1.558.704,06 RON, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 161 din 9 martie 2020, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea revocatorie/pauliană și a constatat inopozabilitatea față de reclamantă a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 9 octombrie 2018 de către BNP D., încheiat între pârâtele B., în calitate de vânzător și S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărător și a respins cererile de intervenție accesorie formulate de S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. - în insolvență, ca neîntemeiate, obligând pârâții și intervenienții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 12.955 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 287 din 15 septembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs aceleași pârâte S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., în motivarea căruia au înțeles să invoce critici de casare circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs statuat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele au reliefat încălcarea și aplicarea greșită de către instanța devolutivă a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 76 și art. 102 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și, respectiv, art. 1562 - 1563 din C. civ.

În susținere, s-a arătat, în esență, că reclamanta este decăzută din calitatea de creditor al debitoarei S.C. F. S.R.L. pentru creanța pretinsă în valoare de 1.558.704,06 RON, în condițiile în care nu și-a manifestat intenția de îndestulare a acesteia, prin înscrierea în tabelul creditorilor în termenul prevăzut de art. 76 din Legea nr. 85/2006.

În acest context s-a menționat că singura creanță pentru care subzistă obligația de garanție în sarcina pârâtei S.C. B. S.R.L. este doar cea înscrisă în favoarea reclamantei-creditoare în tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei, în valoare de 1.806.138,86 RON, derivată din contractele de leasing derulate între reclamantă și debitoare și reprezentând capital nescadent, perspectivă de natură să înlăture și aplicabilitatea dispozițiilor art. 102 alin. (2) din același act normativ întrucât, în acest caz, creditoarea-reclamantă nu-și poate conserva împotriva fidejusorilor acțiunile puse la dispoziție de legiuitor pentru recuperarea integrală a creanței, respectiv și a părții nevalorificate în procedura insolvenței.

Totodată, recurentele-pârâte au contestat existența caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pretinse de reclamanta-creditoare, având în vedere faptul că obligația de plată a fidejusoarei B. nu a devenit scadentă și, pe cale de consecință, incidența prevederilor art. 1563 din C. civ.

Finalmente, s-a menționat că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru exercitarea acțiunii pauliene, prevăzute de art. 1562 C. civ., sub aspectul existenței unui prejudiciu în patrimoniul creditoarei-reclamante ca urmare a încheierii de către pârâte a contractului contestat, întrucât cea dintâi nu deține o creanță valabilă împotriva celor din urmă, precum și sub aspectul fraudării aceleiași creditoare-reclamante și al complicității la fraudă a terțului dobânditor, contractul contestat fiind valabil încheiat.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-pârâte au arătat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 249 din același act normativ, inversând practic sarcina probei și sancționându-le pe tărâm procesual pentru neproducerea dovezilor cerute de lege pentru îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii revocatorii, deși sarcina probei revenea, în mod evident, reclamantei-creditoare.

Cu referire la critica circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-pârâte au înțeles să reproșeze instanței de prim control judiciar nemotivarea hotărârii recurate și limitarea la raționamentul instanței de fond, fără a aduce argumente suplimentare, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării.

Intimata-reclamantă G. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea criticilor formulate, susținând legalitatea deciziei atacate.

Recursul este nefondat.

Chestiunea esențială pe care au avut-o de lămurit instanțele devolutive și se repune în discuție și în prezenta cale extraordinară de atac este, fără îndoială, cea a naturii și regimului juridic ale creanței intimatei-reclamante G. S.A. împotriva recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L., în valoare de 1.558.704,06 RON.

Înalta Curte reține, în afara oricăror ambivalențe, distincția netă și evidentă între cele două categorii de creanțe dobândite de intimata-reclamantă urmare a dinamicii derulării relațiilor comerciale cu debitoarea S.C. F. S.R.L. (intimată-intervenientă) aflată în prezent în procedura insolvenței.

Astfel, urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva intimatei-interveniente, debitoarea S.C. F. S.R.L., intimata-reclamantă s-a înscris la masa credală a acesteia cu o creanță în valoare de 1.806.138,86 RON provenind din contractul de leasing financiar imobiliar nr. x din 27 mai 2008 (garanți-fideiusori fiind intimata-intervenientă S.C. E. S.R.L. și H. - asociat unic al debitoarei), precum și cu o creanță în valoare de 3.341.118,86 RON provenind din contractul de leasing financiar imobiliar nr. x din 25 iulie 2008 (garant fideiusor H.), reprezentând capital nescadent, creanțe statuate ca atare în tabelul definitiv, având ca temei contractele de leasing devenite titluri executorii.

Pe de altă parte, aceeași intimată-reclamantă își stabilește față de garanții fideiusori ai obligațiilor de plată rezultate din cele două contracte de leasing financiar imobiliar, calitatea de creditor pentru o creanță în valoare de 1.558.704,06 RON, urmare a rezilierii respectivelor contracte. De menționat că înstrăinarea frauduloasă către recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la care a procedat intimata-intervenientă S.C. E. S.R.L. (garant fideiusor), prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 23 noiembrie 2016 de BNP I., a fost sancționată cu inopozabilitatea față de creditoarea obligației de plată (intimata-reclamantă), prin sentința civilă nr. 551 din 9 mai 2018 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru ca ulterior, prin decizia civilă nr. 3097 A din 31 august 2018, validându-se poprirea, terțul-poprit - respectiv recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să fie obligat la plata către creditoare (intimata-reclamantă) a sumelor de bani datorate de terț propriei creditoare - S.C. E. S.R.L. (și debitoarea reclamantei, totodată), în valoare de 1.558.704,06 RON.

Este evidentă în cauză conturarea și desfășurarea simultană, paralelă, a două proceduri de executare la inițiativa creditoarei - intimata reclamantă, însă cu o specificitate proprie, caracterizate prin reguli diferite și elemente fundamentale distincte sub aspectul persoanei debitorului obligației de plată, al cuantumului acesteia și al titlului executoriu generator al obligației.

Astfel, procedura de valorificare a creanței în valoare de 1.558.704,06 RON demarată pe calea dreptului comun împotriva garanților - fideiusori este permisă de normele speciale ale art. 102 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora creditorii conservă acțiunile lor pentru întreaga valoare a creanței împotriva fideiusorilor debitorului lor.

În același timp, derularea procedurii colective, concursuale a insolvenței față de debitor nu echivalează cu o renunțare la executarea silită individuală a garanților, guvernată de dreptul comun în materie reprezentat de regulile C. proc. civ. care, dimpotrivă, le completează pe cele speciale.

Altfel spus, regulile stricte ale procedurii insolvenței nu sunt opozabile și nu profită decât participanților la procedură, în scopul acoperirii pasivului înscris la masa credală, iar nu și terților, respectiv garanților - fideiusori ai obligațiilor de plată, care rămân obligați potrivit raportului juridic originar.

Așadar, deși cele două categorii de creanțe disputate au, în principiu, un izvor comun, respectiv fapta ilicită a debitoarei inițiale - S.C. F. S.R.L. (intimata-intervenientă), constând în neîndeplinirea obligațiilor rezultate din contractele de leasing financiar imobiliar în condițiile expres stipulate de acestea, trebuie reținute atât natura, cât și regimul juridic diferit sub care se manifestă încercarea de îndestulare a lor.

Cu alte cuvinte, având o existență autonomă, de-sine-stătătoare, creanța în discuție în valoare de 1.558.704,06 RON, obiect al executării silite împotriva garanților-fideiusori ai debitoarei, nu poate fi cenzurată și guvernată de normele legii cadru în materia insolvenței, valorificarea acesteia fiind demarată în afara cadrului special și întemeiată pe decizia civilă nr. 3097 A/2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, perspectivă din care prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006 apar inaplicabile.

Considerentele expuse justifică însă incidența prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, aplicate just de instanța de apel în condițiile confirmării în recurs a temeiului juridic distinct al celor două proceduri demarate de creditoarea G. S.A. pentru recuperarea creanțelor al căror regim juridic este diferit.

În continuare, cu referire la critica vizând lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței în valoare de 1.558.704,06 RON, pretinsă de creditoare în susținerea pretenției de inopozabilitate a efectelor actului de înstrăinare intervenit între noul său debitor - S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. (recurentele-pârâte), Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită.

În argumentare, instanța de recurs amintește prevederile art. 663 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., potrivit cărora "(2) creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu . (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată", precum și pe cele ale art. 1563 din C. civ., care statuează asupra condițiilor cu privire la creanța pentru exercitarea acțiunii revocatorii, în sensul că aceasta "trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii".

Așadar, concepția Noului C. civ. care reglementează o singură condiție pe care trebuie să o îndeplinească creanța creditorului și anume caracterul cert al acesteia, este în acord cu noile orientări de lărgire a aplicabilității acțiunii revocatorii și flexibilizare a condițiilor de admisibilitate, prin renunțarea la caracterul lichid și exigibil al creanței, soluție justificată și prin prisma împrejurării că acțiunea revocatorie nu este o măsură de executare, ci una de conservare a patrimoniului debitorului.

Or, în speță, creanța creditoarei-intimate-reclamante împotriva recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. a fost consfințită prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 3097 A din 31 august 2018 (dosar nr. x/2008) a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă, care stabilește în sarcina B., în mod neechivoc, obligația de plată a sumei de 1.558.704,06 RON, aspect de natură să configureze caracterul cert al creanței invocate de intimata-reclamantă-creditoare în susținerea pretenției deduse prezentei judecăți, în sensul art. 1563 C. civ.

De altfel, titlul executoriu statuează explicit și cu privire la lichiditatea și exigibilitatea creanței în discuție, considerente care se impun prin efectul pozitiv al lucrului judecat și în acest cadru procesual, context în care susținerile recurentelor apar lipsite de consistență.

În ceea ce privește critica referitoare la neîntrunirea în cauză a condițiilor pentru exercitarea acțiunii pauliene și aplicarea greșită a prevederilor art. 1562 C. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu se susține în condițiile în care intimata-reclamantă a făcut, în condițiile legii, dovada prejudiciului suferit ca urmare a încheierii actului juridic de înstrăinare contestat, a fraudei debitorului - recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. și a complicității la fraudă a terțului S.C. C. S.R.L.

În primul rând, instanța de recurs urmează să înlăture susținerea recurentelor-pârâte în justificarea acestei critici, în sensul că intimata-reclamantă nu le opune o creanță validă, întrucât acest aspect a fost tranșat conform celor ce preced, conchizându-se în sensul caracterului cert al creanței deduse din titlul executoriu opozabil recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. - decizia civilă nr. 3097 A din 31 august 2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă.

În al doilea rând, este în afara oricăror ambivalențe că maniera derulării operațiunilor succesive de înstrăinare a bunului imobil - teren și construcții - în discuție, caracterizată prin existența obligației de plată a creanței în favoarea intimatei-reclamante în patrimoniul vânzătorilor și neîncasarea prețului corelativ transferului dreptului de proprietate către cumpărători, în contextul în care recurentele-pârâte sunt deținute de una și aceeași persoană, respectiv dl. J., în calitate de asociat unic și administrator, este de natură să denote cu evidență conivența tuturor părților implicate, consensul fraudulos în vederea creării unui mecanism susceptibil de a mări starea de insolvabilitate a debitorului prin diminuarea semnificativă a patrimoniului acestuia, în scopul sustragerii de la urmărirea silită a bunului imobil - teren și construcții și prejudicierii creditoarei.

Astfel, condiția creării sau măririi stării de insolvabilitate (înțeleasă ca situație juridică în care elementele pasive depășesc elementele active) prin încheierea actului de înstrăinare între recurentele-pârâte a fost dovedită în cauză de intimata-reclamantă, în favoarea căreia operează prezumția relativă de insolvabilitate a debitorului dedusă din faptul că acesta nu a achitat până în prezent creditoarei creanța în valoare de 1.558.704,06 RON la care a fost obligat prin decizia civilă nr. 3097 A din 31 august 2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nu a încasat prețul vânzării de la cumpărătoarea C. potrivit contractului nr. x din 9 octombrie 2018 contestat, iar valoarea bunului imobil - teren și construcții este una substanțială.

În ceea ce privește frauda și complicitatea la fraudă a terțului, Înalta Curte reține că, în contextul înțelesului larg al celor două noțiuni, raportat la dinamica derulării și particularitățile operațiunilor succesive de înstrăinare deja prezentate, acestea au fost dovedite și se circumscriu nu doar simplei cunoașteri a faptului că se agravează starea de insolvabilitate a debitorului B. și se prejudiciază astfel interesele creditoarei, ci chiar unei intenții directe în acest sens.

În consecință, toate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În concret, recurentele-pârâte au arătat că instanța de prim control judiciar a răsturnat sarcina probei, în condițiile în care le-a reproșat nedovedirea îndeplinirii în cauză a condițiilor pentru exercitarea acțiunii pendinte, cu încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Din analiza considerentelor deciziei recurate se constată că instanța de apel, după ce a reținut starea de insolvabilitate a debitorului B., a statuat în sensul că dovada contrarie, a solvabilității, putea fi făcută de către acesta.

Înalta Curte reține că, așa cum s-a arătat în precedent, în cauză a operat o prezumție judiciară relativă în favoarea intimatei-reclamante, creditoarea debitoarei B., în sensul insolvabilității acesteia din urmă, constatându-se că împrejurările premise cunoscute și necontestate de altfel au avut greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins, în sensul prevederilor art. 328 - 329 C. proc. civ.

Astfel, dând expresie principiului general actori incumbit probatio statuat în art. 249 C. proc. civ. și reținând că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale, în mod evident revenea pârâtelor sarcina de a face dovada contrarie, respectiv a solvabilității debitoarei, prezumția fiind relativă. Or, această dovadă nu s-a făcut, deși obligația era în sarcina recurentelor-pârâte, motiv pentru care critica de casare invocată nu se susține, instanța de apel respectând dispozițiile procedurale referitoare la administrarea probelor.

În ceea ce privește critica de casare circumscrisă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate, se constată că instanța de apel, examinând cauza prin prisma efectului devolutiv al căii de atac, a realizat o sinteză a motivelor de apel, grupând argumentele invocate în susținere și oferind o motivare corespunzătoare prevederilor art. 425 C. proc. civ.. Așadar, susținerea recurentelor referitoare la lipsa de motivare nu este justificată, raționamentul primei instanțe este explicat adecvat, suficient și reflectă cu claritate punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii examinate, știut fiind că motivarea reprezintă o chestiune de conținut și nu de cantitate.

Înalta Curte subliniază că subsumat acestui motiv de casare, nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante, folosite pentru adoptarea soluției reflectate în dispozitiv, iar nu nemulțumirea generată de conținutul de substanță al considerentelor.

Pentru aceste motive, instanța de recurs arată că motivul de casare analizat nu este fondat și nu va fi reținut.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va înlătura toate criticile de casare invocate și examinate și, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 287/15.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 martie 2022.