ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 03.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., anularea parțială a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din data de 22.12.2021 de B.I.N. C. din București, numai în ceea ce privește clauza de la pagina 3 alin. (6), cu următorul conținut: "suma de 25.300 RON s-a achitat înainte de autentificarea prezentului contract, în numerar"; rezoluțiunea contractului de vânzare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară acestui act, în ceea ce privește imobilele terenuri construibile din comuna Tărtășești, sat Baldana, jud. Dâmbovița, identificate ca atare în petitul acțiunii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1238 alin. (1), art. 1270 alin. (1), art. 1516 alin. (1) și (2), art. 1548, art. 1549 alin. (1), art. 1550 alin. (1), art. 1551 alin. (1), art. 1650 alin. (1) din C. civ.

Pentru termenul de judecată din data de 10.03.2023, reclamanta a depus la dosar cerere de completare a acțiunii introductive, formulată în temeiul art. 204 din C. proc. civ., prin care a solicitat să se dispună și anularea următoarelor acte: contract de preluare datorie din data de 23.12.2021; contract de cesiune de acțiuni ale societății B. S.A. din data de 23.12.2021; acord de compensare datorii reciproce din data de 12.12.2021 și obligarea pârâților în solidar la plata de daune-interese în cuantum de 321.549 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat introducerea și citarea în cauză ca pârât a numitului D., parte a fiecăruia din actele anterior indicate.

Prin sentința civilă nr. 1622 din 16 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București – secția a VI-a civilă a redat dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3, ale art. 119 din C. proc. civ. și pe cele ale art. 63 din Legea nr. 31/1990 și a reținut că prin cererea de față, reclamanta A. a solicitat desființarea unor acte care privesc activitatea societății pârâte B. S.A., în care, potrivit extrasului de furnizare informații emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. x/21.09.2022, reclamanta are calitatea de acționar, iar pârâtul D. are calitatea de acționar și administrator.

A apreciat instanța de trimitere că obiectul capetelor principale ale acțiunii introductive îl constituie cereri în materie de societate, astfel că a determinat competența teritorială în raport de dispozițiile art. 119 din C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, care reglementează competența teritorială exclusivă în cazul cererilor privitoare la societăți, în favoarea instanței, respectiv a tribunalului în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal.

Prima instanța sesizată a mai reținut că, raportat la obiectul cererii deduse judecății, nu este incidentă norma de competență teritorială alternativă de la art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., ci ipoteza dispozițiilor art. 119 din C. proc. civ. și art. 63 din Legea nr. 31/1990, care prevăd competența teritorială exclusivă în privința cererilor în materie de societate.

Prin urmare, instanța a constatat că Tribunalului Constanța îi revine competența de soluționare a cauzei, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia societatea pârâtă B. S.A. își are sediul social.

La data de 18.08.2023 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2022.

Prin încheierea nr. 3504 din 4 decembrie 2023, Tribunalul Constanța – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale (funcționale) și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – secția a II Civilă.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II Civilă sub nr. x/2022*.

Prin sentința nr. 774 din 02 iulie 2024, Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a Civilă. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului de competență.

În considerentele acestei sentințe, instanța de conflict a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

În acest sens, a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată este anularea parțială a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din data de 22.12.2021 de C. din București; rezoluțiunea contractului de vânzare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară acestui act.

Având în vedere că plata prețului urmează a se realiza în contul bancar al reclamantei din București, instanța de conflict a reținut că Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze cauza.

Pe de altă parte, a constatat că în cauză competența teritorială este alternativă, astfel încât prima instanță sesizată nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția de necompetenta teritorială.

De asemenea, a mai constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 119 din C. proc. civ. și cele ale art. 63 din Legea nr. 31/1990, nefiind în prezența unei competențe teritoriale exclusive.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 2 octombrie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile C. civ., prin care reclamanta a solicitat anularea parțială a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din data de 22.12.2021 încheiat cu societatea B. S.A. și rezoluțiunea contractului de vânzare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară acestui act, în ceea ce privește imobilele terenuri construibile din comuna Tărtășești, sat Baldana, jud. Dâmbovița.

Prin cererea modificatoare depusă în condițiile art. 204 din C. proc. civ., la primul termen de judecată, reclamanta a solicitat să se dispună și anularea următoarelor acte: contract de preluare datorie din data de 23.12.2021; contract de cesiune de acțiuni ale societății B. S.A. din data de 23.12.2021; acord de compensare datorii reciproce din data de 12.12.2021; de asemenea, a solicitat introducerea și citarea în cauză ca pârât a numitului D., parte a fiecăruia din actele anterior indicate.

Cele două instanțe aflate în conflict au opinii diferite cu privire la natura cererii formulate, respectiv dacă este una în materie de societate care atrage o competență teritorială exclusivă.

În esență, prima instanță sesizată a evidențiat că litigiul este unul în materie societară, promovat împotriva societății B. S.A. de către o persoană care deține acțiuni în cadrul acesteia, obiectul cererii fiind în strânsă legătură cu aceste acțiuni, reținând astfel că sunt incidente dispozițiile art. 119 din C. proc. civ. și art. 63 Legea nr. 31/1990, privind competența exclusivă.

Pe de altă parte, cea de-a doua instanță sesizată a avut în vedere că obiectul acțiunii introductive este reprezentat de anularea parțială a unui contract de vânzare-cumpărare, rezoluțiunea contractului de vânzare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară acestui act, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte notează că obiectul principal al litigiului este o acțiune privind anularea/rezoluțiunea unui contract de vânzare terenuri încheiat între o persoană fizică terț și o societate comercială, iar nu o acțiune în materie de societate, nefiind astfel aplicabile prevederile art. 119 din C. proc. civ.

Cererea principală nu privește litigiul dintre acționari sau dintre un acționar și societatea comercială, întrucât la momentul încheierii actului de vânzare, reclamanta nu avea calitatea de acționar al societății pârâte.

Înalta Curte are în vedere că, în speță, competența trebuie determinată în raport cu cererea principală, în funcție de obiectul și natura acesteia, iar nu în raport cu cererea adițională, în legătură cu care operează prorogarea legală de competență, în temeiul art. 123 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte competența de a soluționa cererea adițională (art. 30 alin. (5) din C. proc. civ.), având ca obiect anularea actelor subsecvente, respectiv a contractului de preluare datorie din data de 23.12.2021, a contractului de cesiune de acțiuni ale societății B. S.A. din data de 23.12.2021, a acordului de compensare datorii reciproce din data de 12.12.2021, aparține instanței competente pentru cererea principală.

Dispozițiile legale prevăzute de art. 123 din C. proc. civ. reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii, adiționale și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale și au caracter imperativ.

În circumstanțele evocate, instanța supremă reține că instanța competentă urmează a se determina potrivit regulii de drept comun înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același act normativ, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

În considerarea acestui temei de drept care reglementează competența teritorială alternativă, art. 116 din C. proc. civ. prevede că reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea instanței competente aparține reclamantei, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial alternativ, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acțiunii, s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Pe cale de consecință, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei din oficiu, cu atât mai mult cu cât art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât.

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.