ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2308/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat revocarea contractului de donație autentificat sub nr. x/23.04.2008 de NP C., pentru ingratitudine, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2229 din 29 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1623A din 04.11.2019, Curtea de Apel București, secția IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat următoarele aspecte:

Instanța de apel a reținut că situația de fapt stabilită de prima instanță, corespunzător cu probele administrate, nu dovedește niciun caz de ingratitudine, fără, însă, a proceda la o analiză în profunzime a solicitărilor reclamantei.

Recurenta a prezentat considerații teoretice în ce privește revocarea donației pentru ingratitudine sub aspectul cazurilor în care această sancțiune devine operantă, arătând, referitor la ipoteza reglementată prin dispozițiile art. 1023 lit. c) C. civ. - revocarea donației pentru refuz de alimente, că în doctrină refuzul de a procura alimente nu este sancționat cu revocarea donației dacă donatorul avea rude sau alte persoane obligate la a-i acorda întreținere. Or, în speță, donatorul nu are alte rude care să o poată sprijini și să-i acorde întreținere, cu atât mai mult cu cât motivul real pentru care s-a făcut donația a fost solicitarea de ajutor donatarului în caz de nevoie.

Probatoriul administrat în cauză, respectiv martora propusă de intimată, a confirmat faptul că pârâta nu s-a interesat de starea reclamantei.

Din conținutul declarațiilor de martori propuși, din întâmpinarea depusă de intimată, însoțită de chitanțe, a rezultat că după plecarea în Spania, donatarul a trimis bani reclamantei, însă numai pentru a-i fi achitate contribuțiile la casa de asigurări sociale și pentru impozite. După o perioadă, intimata a încetat să mai trimită bani reclamantei și a început să o amenințe cu evacuarea din casă, exprimându-și dorința pentru decesul acesteia, pentru a prelua întreaga proprietate.

A mai afirmat recurenta că, potrivit istoricului medical, suferă de mai multe boli grave, care îi pun viața în pericol. Donatarul a uitat că are o datorie de recunoștință legală față de donator, care în mod gratuit i-a transferat dreptul de proprietate asupra unor bunuri, îndatorire care se transformă într-o obligație concretă de a-i acorda sprijin material în stare de nevoie. Refuzul nejustificat de a-și îndeplini obligația legală, de a acorda sprijin material, dă dreptul donatorului să ceară revocarea contractului de donație pentru ingratitudine în temeiul art. 1020 raportat la art. 1023 lit. c) din C. civ.

A amintit recurenta despre incidentul petrecut în cursul lunii ianuarie 2019, când a leșinat în casă și a fost găsită după două zile, având nevoie de îngrijiri medicale. Prin urmare, istoricul medical nu îi permite să stea nesupravegheată, iar actul de donație a fost încheiat tocmai pentru a beneficia de un ajutor din partea intimatei.

Pentru toate motivele expuse, a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept a apreciat că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea din 14 mai 2020 a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public formulată de recurentă și a redus cuantumul taxei judiciare de timbru de la suma de 3.136,51 RON, la suma de 100 RON. La 5 noiembrie 2020 a fost înregistrată la dosar chitanța privind plata taxei de timbru, constatându-se că recurenta și-a îndeplinit obligația de timbrare a căii de atac.

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Aceeași parte, prin punctul de vedere la raport, a îmbrățișat concluziile magistratului asistent raportor în sensul că recursul este susceptibil de nulitate întrucât criticile nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În plus a mai solicitat anularea recursului, ca netimbrat, în măsura în care recurenta nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reținută și prin raportul de admisibilitate în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Înalta Curte constată că recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă din întreaga argumentație a căii de atac nu se pot desprinde critici care să se poată circumscrie acestor ipoteze de casare. Astfel, nu se regăsesc aspecte care să releve o lipsă de motivare a hotărârii, prin nesoluționarea unor motive de apel ori o motivare insuficientă a acestora și nici greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel în ce privește aprecierea asupra neîndeplinirii celor două ipoteze de revocare a donației pentru ingratitudine, injurii grave la adresa donatorului și refuzul de a-i procura alimente.

Deși s-a reproșat Curții de Apel că nu ar fi procedat la o analiză a solicitărilor reclamantei în cadrul apelului soluționat, toate susținerile relativ la acest aspect conturează, de fapt, o necercetare a fondului cauzei și implică o reevaluare a situației de fapt în raport de probatoriul administrat în speță. Or, prezenta instanță nu poate examina împrejurările considerate de recurentă apte să îmbrace forma ingratitudinii pentru injurii grave împotriva donatorului și a refuzului de a-i acorda alimente, respectiv neînțelegerile dintre cele două părți ale contractului manifestate prin amenințări cu evacuarea donatorului din casă pentru a-i fi preluată proprietatea și lipsa de ajutor din partea intimatei în condițiile existenței unui istoric medical bogat al recurentei, întrucât ele tind la devoluarea fondului cauzei, reprezentând, așadar, aspecte de temeinicie a hotărârii, necenzurabile în recurs, unde se poate cere casarea hotărârii strict pentru motive de nelegalitate.

Recurenta face referire și la probatoriul valorificat în dosar, anume: declarația martorei propusă de intimată din care ar rezulta că recurenta reclamantă este neglijată de aceasta; declarațiile de martori audiați în fond și chitanțele care ar proba că sumele de bani trimise de intimată din Spania au acoperit contribuțiile la casa de asigurări sociale și impozitele și nu au vizat eventualele nevoi ale reclamantei.

Instanța de recurs nu poate aprecia asupra acestor probe, deoarece analiza lor presupune cercetarea elementelor de fapt ale cauzei, deci a temeiniciei deciziei atacate, acest lucru fiind incompatibil cu calea de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond.

Nici aspectele privind conținutul procurii încheiate între intimată și numitul D., pentru semnarea contractului autentificat sub nr. x/23.04.2008, nu pot fi cenzurate, întrucât nu vin să combată argumentele instanței de apel reținute prin decizia atacată, ci reprezintă o copiere a afirmațiilor din apel, de la fila x.

De fapt, toate criticile din recurs sunt preluate în mare parte din motivele de apel, recurenta nespecificând, în mod concret, care sunt pretinsele greșeli proprii instanței de control judiciar anterioare, care să poată fi supuse controlului de legalitate specific recursului.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, cerință care nu este îndeplinită în cazul de față raportat la considerentele arătate.

Așa fiind, cum susținerile recurentei nu se circumscriu motivelor de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și cum, în speță, nu pot fi reținute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va anula recursul în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. În raport de soluția pronunțată, se apreciază că solicitarea recurentei, de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului, nu poate fi soluționată în mod favorabil urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1623A din 4 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2020.