ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 06.11.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. CEZ Vânzare S.A. la plata despăgubirilor morale în sumă de 400.000 euro, reprezentând prejudiciu moral cauzat reclamantului și familiei acestuia prin întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice pentru 259 zile, în perioada 12 februarie 2013 - 01 noiembrie 2013.

Sentința pronunțată de tribunal

Prin sentința nr. 27 din 4 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S.C. CEZ Vânzare S.A. și a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul A..

Decizia pronunțată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1511A din 22 mai 2019 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 27 din 04.02.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâta S.C. CEZ Vânzare S.A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel a realizat o interpretare eronată a prevederilor art. 2539 alin. (2) C. civ., în sensul că a extins aceste prevederi și asupra acțiunilor încetate prin intervenirea perimării, care demonstrează lipsa de stăruință ori de convingere, în sensul realizării dreptului dedus judecății de către reclamant.

Astfel, pârâta a arătat că excepția prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ. este de strictă interpretare; în plus, perimarea intervenită în cauza formulată de reclamant este o sancțiune pentru lăsarea în nelucrare a pricinii, deci nu poate fi interpretată în sensul arătat de curtea de apel, pentru că ar goli de conținut noțiunea de drept.

Pârâta a apreciat că termenul de prescripție pentru perioada în cauză s-a împlinit la 2 noiembrie 2016, cu mult înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată, care a fost înregistrată la 6 noiembrie 2018.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 13 februarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. CEZ Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 1511 A din 22 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la data de 28 mai 2020.

Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant A. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, apreciind, totodată, că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă nu se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, intimatul reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a achiesat la concluziile acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru fapta ilicită de întreruperea furnizării energiei electrice.

Prin sentința tribunalului, acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca prescrisă, reținându-se în motivare că acțiunea are ca obiect un drept patrimonial pentru perioada 12.02.2013-01.11.2013, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 06.11.2018.

Tribunalul a reținut că reclamantul a cunoscut încă de la data debranșării, care este data de 11/12 februarie 2013, că pârâta este răspunzătoare pentru fapta ilicită, de la aceeași dată a curs și prescripția dreptului reclamantului de a solicita repararea pagubei suferite.

Totodată, instanța de fond a înlăturat apărările reclamantului, cu privire la incidența art. 2537 alin. (1) pct. 2 și a art. 2539 alin. (2) C. civ., în raport de împrejurarea că reclamantul a formulat, anterior, o acțiune pentru repararea prejudiciului săvârșit de pârâtă, care a fost suspendată până la finalizarea cercetărilor penale, perimându-se la data de 23 octombrie 2018.

Prin decizia recurată, curtea de apel a confirmat reținerile instanței de fond cu privire la momentul de la care curge prescripția dreptului material la acțiune, ca fiind momentul producerii, respectiv data de 11/12 februarie 2013.

S-a reținut însă că a fost greșit aplicat art. 2539 alin. (2) C. civ., fiind greșit admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a se recunoaște efectul întreruptiv de prescripție provizoriu dat de formularea cererii de chemare în judecată în interiorul termenului de 6 luni de la perimarea cererii precedente.

Prin motivele de recurs, pârâta a criticat această soluție, susținând greșita aplicare a art. 2539 alin. (2) C. civ., în sensul că instanța de apel a extins aceste prevederi și asupra acțiunilor încetate prin intervenirea perimării, care demonstrează lipsa de stăruință ori de convingere, în sensul realizării dreptului dedus judecății de către reclamant.

Astfel, pârâta a arătat că excepția prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ. este de strictă interpretare; în plus, perimarea intervenită în cauza formulată de reclamant este o sancțiune pentru lăsarea în nelucrare a pricinii, deci nu poate fi interpretată în sensul arătat de curtea de apel, pentru că ar goli de conținut noțiunea de drept a perimării.

Ca urmare, pârâta a apreciat că termenul de prescripție pentru perioada în cauză s-a împlinit la 2 noiembrie 2016, cu mult înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată, care a fost înregistrată pe rolul instanței la 6 noiembrie 2018.

Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate.

În raport de obiectul cauzei, respectiv acordarea daunelor morale solicitate de reclamant pentru prejudiciul moral suferit de acesta în perioada 11/12 februarie 2013 - 1 noiembrie 2013, se reține că sunt incidente prevederile art. 2.528 C. civ., care prevăd "(1) Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".

Conform art. 2539 alin. (2) C. civ. "Prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă".

Acest text de lege a fost pus în aplicare la data de 20/04/2012 prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care prevedea la art. 204 "Dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a C. civ..".

Același act normativ stipulează în art. 205

1

"Dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din C. civ. sunt aplicabile inclusiv în cazul în care prin hotărârea rămasă definitivă s-a luat act de renunțarea la judecată ori s-a constatat perimarea".

Reclamantul a cunoscut atât paguba suferită ca urmare a debranșării de la rețeaua de distribuție a energiei electrice, cât și pe autoarea acesteia, respectiv societatea pârâtă, de la chiar momentul producerii acesteia, care este data de 11/12 februarie 2013, când a fost debranșat.

Ca atare, acesta a fost momentul de la care a început să curgă prescripția dreptului material la acțiunea în despăgubiri, respectiv termenul general de 3 ani, care s-ar fi împlinit la 11/12 februarie 2016.

În aplicarea textelor de lege mai sus citate, Înalta Curte reține că acest termen de prescripție a fost întrerupt, așa cum a arătat și instanța de apel.

Astfel, la data de 17 martie 2014, deci în cursul termenului de prescripție general de trei ani, reclamantul a înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj acțiunea ce avea obiect similar cu prezenta acțiune; acest dosar a fost constatat perimat, prin sentința nr. 116 din 23.10.2018 pronunțată de aceeași instanță.

Prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanțelor la data de 6 noiembrie 2018.

Având în vedere că sentința de perimare a fost pronunțată în 23.10.2018, cu respectarea cerințelor art. 2.539 alin. (2) C. civ., Înalta Curte apreciază că noua cerere de chemare în judecată a fost introdusă înăuntrul termenului de 6 luni instituit prin acest text.

Având în vedere aceste considerente, se constată că decizia curții de apel este legală, fiind corect aplicate prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., așa încât recursul formulat în cauza va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. CEZ Vânzare S.A. împotriva deciziei nr. 1511 A din 22 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.