Decizia nr. 908/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 53/2019 a Curții de Apel Iași

Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului de arbitraj judiciar Iași sub nr. 232 la data de 06 decembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. constatarea că acesta din urmă a fost desemnat de asociații S.C. C. S.R.L. să îndeplinească funcția de administrator în perioada 2008-2011.

Judecata în primă instanță. Prin hotărârea arbitrală nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași, de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere în dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu B., prin D. și E., în calitate de pârâți.

Judecata în fața curții de apel Prin decizia civilă nr. 53 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins acțiunea în anulare formulată de A. împotriva hotărârii arbitrale nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași, de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere în dosarul nr. x/2018.

Judecata în recurs Împotriva deciziei curții de apel a formulat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație la data de 15 ianuarie 2020. Prin motivele de recurs, încadrate în drept, pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a susținut că instanța Curții de Apel Iași a încălcat legea, din perspectiva în care a respins, fără temei, toate motivele invocate pentru anularea hotărârii arbitrale, deși aceste motive au fost invocate în condițiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. În continuare, a susținut că prin respingerea motivelor invocate, instanța a compromis actul jurisdicțional și calitatea de judecător, a încălcat art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului cu privire la identificarea situației de fapt și a motivelor invocate de părți, deși judecătorul este în drept să ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum si alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, a apreciat că prin respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, instanța a nesocotit art. 20 din C. proc. civ., și au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare, contradictorialitatea și oralitatea. Prin decizia recurată, reclamantul a apreciat că instanța curții de apel a făcut o greșită aplicare a art. 608, art. 543, art. 549, art. 550, și art. 551 din C. proc. civ., considerând, în mod greșit, că hotărârea arbitrală nu poate fi anulată, iar la pronunțarea soluției, nu au fost avute în vedere probele administrate în cauză. În continuare, a arătat că instanța curții de apel a interpretat greșit prevederile art. 197 din Legea 31/1990, din perspectiva în care în prezent, în opinia acestuia, "nu se mai impun, pe actele private, semnătura și parafa", aspecte pe care instanța nu le-a observat, de unde reiese că B. a avut calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L. Iași în perioada 2008-2011, așa cum rezultă și din probele administrate în cauză.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. împotriva hotărârii arbitrale nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași, de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere în dosarul nr. x/2018, instanța reținând, ca netemeinice, susținerile acestuia privitoare la greșita respingere a cererii de repunere pe rol, cât și cu privire la inexistența unei convenții arbitrale legal încheiate și la constituirea nelegală a tribunalului arbitral. În esență, instanța curții de apel a reținut că aspectele care vizau netemeinicia hotărârii arbitrale, cu referire la modalitatea de apreciere a probatorului administrat în cauză, exced controlului acțiunii în anulare, reglementate de prevederile art. 608 din C. proc. civ. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia în cauză, nu ar fi fost încheiată o convenție arbitrală, ceea ce ar atrage desființarea hotărârii arbitrale, instanța curții de apel a reținut că din conținutul contractului de mandat, încheiat cu B., reiese că, între părți, a existat o convenție arbitrală sub forma unei clauze compromisorii, astfel cum este reglementată de prevederile art. 549, art. 543, art. 550 și art. 551 din C. proc. civ., validă și care își produce efectele în sensul menționat în cuprinsul acesteia, respectiv că, în situația unor litigii, acestea să fie soluționate prin procedura arbitrajului. Cu privire la critica referitoare la nelegala respingere a cererii de repunere pe rol formulată de reclamantul A., instanța de apel a constatat că repunerea pe rol a pricinii, după ce instanța a rămas în pronunțare, conform art. 400 din C. proc. civ., nu se mai poate realiza decât în cazul în care instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi, ceea ce nu a fost cazul în speță. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a indicat formal motivul de casare prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, prin cererea de recurs, nu a arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate. Raportat la susținerile recurentului-reclamant din cuprinsul memoriului de recurs cu privire la respingerea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 06/2019 din 27.05.2019, pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași, de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere în dosarul nr. x/2018, față de pretinsa aplicare și interpretare greșită de către instanță a prevederilor legale ale art. 543, art. 549, art. 550, art. 551 și art. 608 din C. proc. civ., precum și a art. 197 din Legea nr. 31/1991, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a indicat, în concret, sub ce aspect reținerile curții de apel sunt nelegale, rezumându-se doar a arăta că "în cauză nu există o convenție arbitrală, în sensul dispozițiilor art. 543 din C. proc. civ. și că nu există un contract principal cu trimitere la o convenție separată, sub forma compromisului", respectiv că " în prezent, nu se mai impune pe actele private, nici semnătura, nici parafa". Or, cum aceste susțineri nu argumentează din ce perspectivă reținerile curții de apel sunt nelegale, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. De asemenea, se mai reține că aspectele legate de pretinsa nelegalitate a deciziei curții de apel din perspectiva în care instanța nu a ținut cont, la pronunțarea soluției, de probele administrate în cauză, respectiv de înscrisurile exhibate de recurentul-reclamant, exced controlului de nelegalitate, reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 608 din același act normativ, aspectele de netemeinicie neputând fi cenzurate prin intermediul acțiunii arbitrale, așa cum în mod greșit se pretinde. În ceea ce privește critica referitoare la respingere de către instanță a cererii de repunere pe rol, în susținerea acesteia recurentul-reclamant nu s-a raportat la considerentele avute în vedere de curtea de apel în pronunțarea soluției, ci s-a rezumat în a declara că a fost încălcat art. 20 din C. proc. civ. care reglementează principiile fundamentale ale procesului civil, dreptul la apărare, contradictorialitatea și oralitatea, fără a argumenta, în concret, sub ce aspecte și în ce măsură drepturile sale procesual civile au fost vătămate. Susținerile referitoare la încălcarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., rămân simple alegații, în lipsa unor argumente pertinente care să susțină, în concret, vătămarea procesuală suferită de recurentul-reclamant în prezenta cauză. În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, iar această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în condițiile, expres și limitativ, prevăzute de C. proc. civ., prin dispoziții speciale, de strică interpretare, și nu poate constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 488 din C. proc. civ. În acest context, se constată că recurentul-reclamant ignoră specificul căii de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate, care vizează greșita aplicare a legii de către instanța anterioară și care trebuie subsumate argumentelor care au justificat soluția adoptată prin hotărârea recurată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 53/2019 din data de 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,