ÎCCJ, decizie (scj.ro #84761)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84761) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Competență
după
calitatea
persoanei
.
Infracțiuni
săvârșite
de
polițiști
înainte
de
intrarea
în
vigoare
a
Legii
nr.360/2002
privind
statutul
polițistului
După
intrarea
în
vigoare
la 24 august 2002 a
Legii
privind
Statutul
polițistului
,
potrivit
căreia
polițistul
nu
mai
are
calitatea
de
militar
,
ci
aceea
de
funcționar
public civil,
infracțiunile
săvârșite
de
polițist
înainte
de
intrarea
în
vigoare
a
acestei
legi
sunt
de
competența
instanțelor
civile
după
distincțiile
prevăzute
în
art.64 alin.2 al
legii
. Ca
atare
,
cauzele
în
curs de
urmărire
penală
și
de
judecată
trebuie
preluate
,
începând
cu data
menționată
, de
organele
de
urmărire
penală
și
de
instanțele
civile
competente
potrivit
noii
legi
.
Soluția
se
impune
,
în
lipsa
unor
dispoziții
tranzitorii
speciale
în
legea
nouă
,
ținând
seama
că
în
condițiile
concursului
între
legea
de
procedură
penală
având
caracter
de
lege
generală
, care
este
Codul
de
procedură
penală
,
și
Legea
nr.360/2002, care
este
,
în
materie
, o
lege
specială
,
cea
din
urmă
are
prioritate
și
este
,
totodată
,
de
strictă
interpretare
și
de
imediată
aplicare
,
ceea
ce
exclude
incidența
prevederilor
art.40
C.proc.pen
.
Decizia
Secției
penale
nr.4687 din
4
noiembrie
2002
Prin
încheierea
din 18
octombrie
2002 a
Curții
Militare
de
Apel
în
dosarul
nr.5/2002 a
fost
admisă
sesizarea
Parchetului
Național
Anticorupție
,
dispunându
-se
prelungirea
duratei
arestării
preventive
pentru
inculpații
P.C., F.I., C.V.
și
H.E. cu 30 de
zile
,
începând
cu data de 22
octombrie
până
la 22
noiembrie
2002.
Inculpații
sunt
urmăriți
penal
pentru
săvârșirea
infracțiunilor
prevăzute
în
art.26
raportat
la art.215 alin.2
și
art.26
raportat
la art.291; art.26
raportat
la art.289
și
art.26
raportat
la art.215 alin.2; art.241
1
; art.291
și
art.248
1
C.proc.pen
.
Instanța
a
reținut
că
față
de
fiecare
dintre
inculpați
se
desfășoară
o
amplă
și
complexă
activitate
de
urmărire
penală
,
fiind
în
curs de
efectuare
lucrări
de
expertiză
și
alte
verificări
,
ascultarea
unor
martori
și
confruntări
,
toate
acoperind
condițiile
prevăzute
în
art.155 alin.1
C.proc.pen
.
S-a
mai
reținut
că
în
legătură
cu
fiecare
inculpat
subzistă
temeiurile
care au
fost
avute
în
vedere
la
luarea
măsurii
arestării
potrivit
prevederilor
art.art.146
și
art.143,
precum
și
condițiile
prevăzute
în
art.148
lit.h
C.proc.pen
.,
pedeapsa
prevăzută
de
lege
pentru
infracțiunile
menționate
fiind
mai
mare de 2
ani
închisoare
iar
lăsarea
inculpaților
în
libertate
prezentând
pericol
pentru
ordinea
publică
.
Prin
aceeași
încheiere
au
fost
respinse
excepțiile
ridicate
de
inculpați
cu
privire
la
necompetența
instanței
militare
și
a
Parchetului
Național
Anticorupție
și
la
nelegalitatea
sesizării
instanței
.
În
legătură
cu prima
excepție
,
potrivit
căreia
Curtea
Militară
de
Apel
nu
ar
fi
competentă
să
se
pronunțe
cu
privire
la
prelungirea
duratei
arestării
după
intrarea
în
vigoare
a
Legii
nr.360 din
24
iunie
2002
privind
Statutul
polițistului
,
competența
aparținând
instanței
civile
,
Curtea
Militară
de
Apel
a
motivat
că
potrivit
art.40 alin.1
C.proc.pen
.,
când
competența
instanței
este
determinată
, ca
în
speță
, de
calitatea
inculpatului
,
instanța
rămâne
competentă
să
judece
,
chiar
dacă
,
după
săvârșirea
infracțiunii
,
inculpatul
a
pierdut
acea
calitate
.
Împotriva
încheierii
au
declarat
recurs
toți
inculpații
,
formulând
critici
privind
aspecte
de
nelegalitate
și
erori
grave de
fapt
,
în
primul
rând
că
hotărârea
atacată
este
lovită
de
nulitate
absolută
în
sensul
prevederilor
art.197 alin.2
C.proc
..pen
.,
fiind
pronunțată
de o
instanță
necompetentă
,
caz
de
casare
prevăzut
în
art.385
9
alin.1 pct.1 din
același
cod.
Recursul
este
fondat
sub
acest
aspect,
hotărârea
atactă
fiind
dată
,
într-adevăr
,
cu
încălcarea
normelor
privind
competența
materială
și
după
calitatea
persoanei
,
fiind
prin
urmare
nulă
.
Sesizarea
Parchetului
Național
Anticorupție
a
fost
înregistrată
la
Curtea
Militară
de
Apel
la data de 17
octombrie
2002,
instanța
socotindu
-se
competentă
să
judece
cererea
de
prelungire
a
arestării
în
condițiile
art.155 alin.2
C.proc.pen
., ca
instanță
corespunzătoare
celei
căreia
i-ar
reveni
competența
să
judece
cauza
în
fond.
Curtea
Militară
de
Apel
s-a
considerat
competentă
să
judece
sesizarea
și
în
raport
cu
dispozițiile
art.35 din
același
cod
referitoare
la
competența
în
caz
de
indivizibilitate
și
conexitate
,
în
speță
printre
inculpați
unul
fiind
ofițer
superior
de
poliție
la data
săvârșirii
infracțiunilor
și
altul
judecător
la tribunal,
acesta
din
urmă
atrăgând
competența
Curții
de
Apel
,
iar
ofițerul
competența
instanței
militare
corespunzătoare
,
și
anume
a
Curții
Militare
de
Apel
.
Construcția
juridică
potrivit
căreia
Curtea
Militară
de
Apel
s-a
socotit
competentă
să
judece
prelungirea
duratei
arestării
preventive a
inculpaților
s-a
completat
cu
trimiterea
la
dispozițiile
art.40
C.proc.pen
.,
potrivit
cărora
instanța
militară
rămâne
competentă
să
judece
chiar
dacă
ulterior
săvârșirii
infracțiunii
ofițerul
superior,
ca
în
speță
,
nu
mai
are
această
calitate
.
Raționamentul
juridic
menționat
nu
este
corect
.
Legea
nr.360 din 24
iunie
2002
privind
Statutul
polițistului
,
intrată
în
vigoare
la 24 august 2002,
cuprinde
,
între
altele
,
dispoziții
de
ordin
procesual
privind
competența
instanțelor
în
cazul
săvârșirii
unor
infracțiuni
de
către
polițiști
care,
în
temeiul
legii
,
au
devenit
funcționari
publici
.
Prin
efectul
adoptării
Legii
nr.360/2002,
în
materia
reglementărilor
privind
competența
de
judecată
a
infracțiunilor
săvârșite
de
polițist
s-a
creat
un concurs
între
dispozițiile
din
Codul
de
procedură
penală
și
cele
din
menționata
lege
,
concurs
în
legătură
cu care
trebuie
observate
următoarele
:
-
atât
Codul
de
procedură
penală
,
cât
și
Legea
nr.360/2002 au
fost
adoptate
de
Parlamentul
României
,
făcând
parte
–
potrivit
prevederilor
din art.72
alin.3
literele
f
și
i
din
Constituție
– din
categoria
legilor
organice
,
codul
fiind
o
lege
cu
caracter
general,
iar
cea
privitoare
la
statutul
polițistului
o
lege
specială
,
aceasta
din
urmă
având
prioritate
;
-
cu
prilejul adoptării legii privind statutul polițistului și în vederea aplicării
acesteia nu s-au instituit norme tranzitorii, ceea ce face să funcționeze
integral normele și regulile cu caracter general. Legiuitorul a prevăzut, însă,
în art.82 alin.2, că la data intrării în vigoare a legii, orice dispoziții
contrare se abrogă.
A
ceastă dispoziție expresă de abrogare are în vedere și normele contrare
cuprinse în Codul de procedură penală;
-
cum în
discuție sunt norme de procedură și cum acestea sunt de strictă interpretare și
de imediată aplicare, și cum nu s-au adoptat norme tranzitorii, rezultă că
Legea privind Statutul polițistului se aplică strict și integral de la data
intrării ei în vigoare, și anume de la 24 august 2002, indiferent de data
săvârșirii infracțiunilor și de împrejurarea dacă făptuitorul și-a păstrat ori
pierdut calitatea pe care o avea la data săvârșirii faptelor. În acest sens,
cum este cunoscut și unanim acceptat, caracterul activ al legii de procedură
penală nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârșit infracțiunea,
ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară acțiunea procesuală
față de care legea de procedură este activă;
- în lipsa unor dispoziții tranzitorii speciale, cât și a unor dispoziții
generale care să reglementeze situațiile ivite în cazul concurenței legilor de
procedură succesive, a opera cu distincții referitoare la data săvârșirii
faptei, la data declanșării procesului penal, la calitatea făptuitorului și la
pierderea acestei calități, înseamnă a adăuga la lege;
- Legea Statutului polițistului, care îl definește pe acesta ca fiind un
funcționar public civil, a scos din sfera de competență a instanțelor militare
și le-a introdus în cea a instanțelor civile toate faptele penale
săvârșite de polițiști, rămânând în competența celor militare, ca o excepție,
numai infracțiunile contra siguranței statului săvârșite de polițiști (art.64 alin.3).
În acest context, a menține în sfera de competență a instanțelor militare, și
după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, a unor infracțiuni săvârșite de
polițiști este împotriva legii și, totodată, o îndepărtare de sensul și
rațiunea reglementărilor juridice care urmăresc compatibilizarea legislației
naționale cu cea din comunitatea europeană;
- în sfârșit, invocarea prevederilor art.40 C.proc.pen. în motivarea menținerii
competenței instanțelor militare și după intrarea în vigoare a Legii
nr.360/2002 este lipsită de pertinență; prevederile acestui text sunt străine
de datele speței, ele presupunând exclusiv pierdera calității avute la data
săvârșirii infracțiunii, în condițiile aceleiași reglementări juridice, câtă
vreme în cazul din speță intervine o modificare majoră de reglementare juridică
în materia competenței, în raport cu care prevederile art.40 C.proc.pen. nu mai
sunt incidente.
În raport cu cele de mai sus, în speță sesizarea Curții Militare de Apel la
data de 17 octombrie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, deci
sesizarea unei instanțe necompetente după calitatea persoanei, a avut ca urmare
pronunțarea unei hotărâri lovite de nulitate absolută în sensul prevederilor
art.197 alin.2 C.proc.pen.
Așa fiind, recursurile inculpaților au fost admise, încheierea atacată a fost
casată, dispunându-se rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București,
instanță competentă să judece prelungirea duratei arestării preventive a
inculpaților recurenți, întrucât această instanță este corespunzătoare celei
căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.