ÎCCJ, decizie (scj.ro #84761)

Competență după calitatea persoanei . Infracțiuni săvârșite de polițiști înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului După intrarea în vigoare la 24 august 2002 a Legii privind Statutul polițistului , potrivit căreia polițistul nu mai are calitatea de militar , ci aceea de funcționar public civil, infracțiunile săvârșite de polițist înainte de intrarea în vigoare a acestei legi sunt de competența instanțelor civile după distincțiile prevăzute în art.64 alin.2 al legii . Ca atare , cauzele în curs de urmărire penală și de judecată trebuie preluate , începând cu data menționată , de organele de urmărire penală și de instanțele civile competente potrivit noii legi . Soluția se impune , în lipsa unor dispoziții tranzitorii speciale în legea nouă , ținând seama că în condițiile concursului între legea de procedură penală având caracter de lege generală , care este Codul de procedură penală , și Legea nr.360/2002, care este , în materie , o lege specială , cea din urmă are prioritate și este , totodată , de strictă interpretare și de imediată aplicare , ceea ce exclude incidența prevederilor art.40 C.proc.pen . Decizia Secției penale nr.4687 din 4 noiembrie 2002 Prin încheierea din 18 octombrie 2002 a Curții Militare de Apel în dosarul nr.5/2002 a fost admisă sesizarea Parchetului Național Anticorupție ,

dispunându -se prelungirea duratei arestării preventive pentru inculpații P.C., F.I., C.V. și H.E.

cu 30 de zile , începând cu data de 22 octombrie până la 22 noiembrie 2002. Inculpații sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art.26 raportat la art.215 alin.2 și art.26 raportat la art.291; art.26 raportat la art.289 și art.26 raportat la art.215 alin.2; art.241 1 ; art.291 și art.248 1 C.proc.pen . Instanța a reținut că față de fiecare dintre inculpați se desfășoară o amplă și complexă activitate de urmărire penală , fiind în curs de efectuare lucrări de expertiză și alte verificări , ascultarea unor martori și confruntări , toate acoperind condițiile prevăzute în art.155 alin.1 C.proc.pen . S-a mai reținut că în legătură cu fiecare inculpat subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării potrivit prevederilor art.art.146 și art.143, precum și condițiile prevăzute în art.148 lit.h C.proc.pen ., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile menționate fiind mai mare de 2 ani închisoare iar lăsarea inculpaților în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică . Prin aceeași încheiere au fost respinse excepțiile ridicate de inculpați cu privire la necompetența instanței militare și a Parchetului Național Anticorupție și la nelegalitatea sesizării instanței . În legătură cu prima excepție ,

potrivit căreia Curtea Militară de Apel nu ar fi competentă să se pronunțe cu privire la prelungirea duratei arestării după intrarea în vigoare a Legii nr.360 din 24 iunie 2002 privind Statutul polițistului , competența aparținând instanței civile , Curtea Militară de Apel a motivat că potrivit art.40 alin.1 C.proc.pen ., când competența instanței este determinată , ca în speță , de calitatea inculpatului , instanța rămâne competentă să judece , chiar dacă , după săvârșirea infracțiunii , inculpatul a pierdut acea calitate . Împotriva încheierii au declarat recurs toți inculpații , formulând critici privind aspecte de nelegalitate și erori grave de fapt , în primul rând că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută în sensul prevederilor art.197 alin.2 C.proc ..pen ., fiind pronunțată de o instanță necompetentă , caz de casare prevăzut în art.385 9 alin.1 pct.1 din același cod.

Recursul este fondat sub acest aspect, hotărârea atactă fiind dată , într-adevăr , cu încălcarea normelor privind competența materială și după calitatea persoanei , fiind prin urmare nulă . Sesizarea Parchetului Național Anticorupție a fost înregistrată la Curtea Militară de Apel la data de 17 octombrie 2002, instanța socotindu -se competentă să judece cererea de prelungire a arestării în condițiile art.155 alin.2 C.proc.pen ., ca instanță corespunzătoare celei căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

Curtea Militară de Apel s-a considerat competentă să judece sesizarea și în raport cu dispozițiile art.35 din același cod referitoare la competența în caz de indivizibilitate și conexitate , în speță printre inculpați unul fiind ofițer superior de poliție la data săvârșirii infracțiunilor și altul judecător la tribunal, acesta din urmă atrăgând competența Curții de Apel , iar ofițerul competența instanței militare corespunzătoare , și anume a Curții Militare de Apel . Construcția juridică potrivit căreia Curtea Militară de Apel s-a socotit competentă să judece prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților s-a completat cu trimiterea la dispozițiile art.40 C.proc.pen ., potrivit cărora instanța militară rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior săvârșirii infracțiunii ofițerul superior, ca în speță , nu mai are această calitate . Raționamentul juridic menționat nu este corect . Legea nr.360 din 24 iunie 2002 privind Statutul polițistului , intrată în vigoare la 24 august 2002, cuprinde , între altele , dispoziții de ordin procesual privind competența instanțelor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de către polițiști care, în temeiul legii , au devenit funcționari publici . Prin efectul adoptării Legii nr.360/2002,

în materia reglementărilor privind competența de judecată a infracțiunilor săvârșite de polițist s-a creat un concurs între dispozițiile din Codul de procedură penală și cele din menționata lege , concurs în legătură cu care trebuie observate următoarele : - atât Codul de procedură penală , cât și Legea nr.360/2002 au fost adoptate de Parlamentul României , făcând parte – potrivit prevederilor din art.72 alin.3 literele f și i din Constituție – din categoria legilor organice , codul fiind o lege cu caracter general, iar cea privitoare la statutul polițistului o lege specială , aceasta din urmă având prioritate ; - cu prilejul adoptării legii privind statutul polițistului și în vederea aplicării acesteia nu s-au instituit norme tranzitorii, ceea ce face să funcționeze integral normele și regulile cu caracter general.

Legiuitorul a prevăzut, însă, în art.82 alin.2, că la data intrării în vigoare a legii, orice dispoziții contrare se abrogă. A ceastă dispoziție expresă de abrogare are în vedere și normele contrare cuprinse în Codul de procedură penală; - cum în discuție sunt norme de procedură și cum acestea sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare, și cum nu s-au adoptat norme tranzitorii, rezultă că Legea privind Statutul polițistului se aplică strict și integral de la data intrării ei în vigoare, și anume de la 24 august 2002, indiferent de data săvârșirii infracțiunilor și de împrejurarea dacă făptuitorul și-a păstrat ori pierdut calitatea pe care o avea la data săvârșirii faptelor.

În acest sens, cum este cunoscut și unanim acceptat, caracterul activ al legii de procedură penală nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârșit infracțiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de procedură este activă; - în lipsa unor dispoziții tranzitorii speciale, cât și a unor dispoziții generale care să reglementeze situațiile ivite în cazul concurenței legilor de procedură succesive, a opera cu distincții referitoare la data săvârșirii faptei, la data declanșării procesului penal, la calitatea făptuitorului și la pierderea acestei calități, înseamnă a adăuga la lege; - Legea Statutului polițistului, care îl definește pe acesta ca fiind un funcționar public civil, a scos din sfera de competență a instanțelor militare și le-a introdus în cea a instanțelor civile toate faptele penale săvârșite de polițiști, rămânând în competența celor militare, ca o excepție, numai infracțiunile contra siguranței statului săvârșite de polițiști (art.64 alin.3).

În acest context, a menține în sfera de competență a instanțelor militare, și după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, a unor infracțiuni săvârșite de polițiști este împotriva legii și, totodată, o îndepărtare de sensul și rațiunea reglementărilor juridice care urmăresc compatibilizarea legislației naționale cu cea din comunitatea europeană; - în sfârșit, invocarea prevederilor art.40 C.proc.pen. în motivarea menținerii competenței instanțelor militare și după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 este lipsită de pertinență; prevederile acestui text sunt străine de datele speței, ele presupunând exclusiv pierdera calității avute la data săvârșirii infracțiunii, în condițiile aceleiași reglementări juridice, câtă vreme în cazul din speță intervine o modificare majoră de reglementare juridică în materia competenței, în raport cu care prevederile art.40 C.proc.pen.

nu mai sunt incidente. În raport cu cele de mai sus, în speță sesizarea Curții Militare de Apel la data de 17 octombrie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, deci sesizarea unei instanțe necompetente după calitatea persoanei, a avut ca urmare pronunțarea unei hotărâri lovite de nulitate absolută în sensul prevederilor art.197 alin.2 C.proc.pen. Așa fiind, recursurile inculpaților au fost admise, încheierea atacată a fost casată, dispunându-se rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București, instanță competentă să judece prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților recurenți, întrucât această instanță este corespunzătoare celei căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.