ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 788/2020

Ședința publică din data de 24 martie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 16.11.2018, reclamanții A., B. și C. (decedată), prin împuternicit D., în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Slănic Moldova și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat restituirea imobilului din strada x nr. 29, proprietatea E. si F. (în prezent, decedați), format din vilă 3 corpuri, atenanse, cu 34 camere mobilate, instalație electrica, instalație de apă în curte și o suprafața de 1.200 mp teren, din care li s-au restituit 420 mp, în temeiul art. 36 alin. (5) și alin. (6) din Legea 18/1991 privind fondul funciar, conform Ordinului Prefectului județului Bacău nr. 33/16.02.1999.

La data de 16 octombrie 2018, reclamantele A. și G., prin mandatar D., au depus cerere, prin care au făcut următoarele precizări:

Referitor la obiectul acțiunii, au aratat că plângerea formulată privește atât Dispoziția nr. 108/10.05.2012, emisă de Primăria Slănic Moldova, cât și Decizia de validare parțială nr. 16754 din 24.08.2017, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, deoarece consideră ca în mod greșit cele două entități nu au admis cererea de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru contravaloarea construcției, având în vedere că din documentele depuse la dosar, rezultă că această construcție (vila C.) era edificată pe terenul retrocedat parțial, la momentul exproprierii.

Totodată, au precizat și că nu există niciun document la dosar din care să rezulte faptul că au fost achitate despăgubiri proprietarilor pentru exproprierea construcției.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, au arătat că în mod greșit s-a considerat că li se cuvine doar cota de 1/5, deoarece, în realitate, A., are dreptul la o cotă de 1/5, în calitate de moștenitor al numiților E. și H., conform certificatului de moștenitor nr. x din 23.03.2004, emis de Birou Individual Notarial I., iar B. are dreptul la o cotă de 1/5, în calitate de succesor testamentar și unic moștenitor, conform certificatului de moștenitor nr. x din 05.12.2011, eliberat de Birou Individual Notarial J.,

Prin sentința nr. 341 din 22.02.2019, Tribunalul București, secția a III-a civila a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu la termenul de judecată din 22.02.2019, și a declinat competența de soluționare a capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziției nr. 108/10.05.2012 emisă de Primăria Slănic Moldova, în favoarea Tribunalului Bacău; a dispus disjungerea și soluționarea separată în cadrul unui dosar distinct a capătului de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 16754/24.08.2017, emisă de CNCI în dosarul nr. x C. civ., iar în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării capătului de cerere disjuns, până la solutionarea definitivă a capătului de cerere declinat.

În motivarea soluției de declinare a competenței de soluționarea a capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziției nr. 108/10.05.2012, emisă de Primăria Slănic Moldova, în favoarea Tribunalului Bacău, instanța a reținut incidența dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința nr. 97 din 2 martie 2020, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că Tribunalul București a pus în discuția părților excepția necompetenței sale teritoriale cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., deși la primul termen de judecată procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită.

În acest sens, instanța a reținut că prin încheierea din 20.12.2017, Tribunalul București a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamante, reținând că acestea nu s-au conformat obligațiilor legale, în sensul că nu au precizat obiectul cererii de chemare în judecată și nici temeiul de drept aferent, nu au depus 3 exemplare, certificate conform cu originalul, ale înscrisurilor anexate inițial cererii de chemare în judecată, aceste înscrisuri fiind comunicate reclamanților la data de 04.12.2017, împlinindu-se astfel termenul legal și judiciar de 10 zile stabilit de judecătorul cauzei.

Cererea de reexaminare formulată de reclamante împotriva încheierii din 20.12.2017, a fosta admisă prin încheierea din 19.03.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă în dosarul nr. x/2017, revenindu-se asupra dispoziției de anulare și dispunându-se înaintarea dosarului la completul inițial învestit.

S-a reținut, în esență, că reclamantele și-au îndeplinit obligația de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată, că obiectul cererii a fost determinat prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, temeiul de drept al acțiunii fiind indicat prin referire atât la dispozițiile Legii nr. 10/2001, cât și la cele ale Legii nr. 165/2013 precum și la anumite dispoziții din Constituție.

În procedura de regularizare, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâta Primăria orașului Slănic Moldova, județul Bacău, precum și către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), ambele pârâte formulând întâmpinări fără a invoca vreo excepție de necompetență, și a stabilit primul termen de judecată la data de 21.09.2018, termen la care a cerut reclamantelor să formuleze în mod expres și fără echivoc obiectul cererii de chemare în judecată, să motiveze în fapt și în drept obiectul cererii/capetelor de cerere, precum și să depună la dosar certificatul de deces pentru C. și să exprime un punct de vedere raportat la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acesteia, invocată din oficiu de instanță, reținându-se că pricina este în stare de amânare atât pentru verificarea competenței, dar și pentru soluționarea excepțiilor invocate în cauză.

Reclamantele au formulat precizări la acțiune înregistrate la data de 10.10.2018, prin încheierea din data de 19.10.2018, instanța dispunând comunicarea precizărilor formulate de reclamante către pârâte cărora le-a solicitat exprimarea unui punct de vedere prin raportare chiar la excepțiile invocate prin întâmpinări, pârâta CNCI fiind citată și cu mențiunea de a remite, în copie certificată și în integralitate, dosarul administrativ nr. x/CC/17.01.2006.

La următorul termen, din data de 12.12.2018, instanța a dispus citarea reclamanților cu câte o fotocopie a notei de ședință și a înscrisurilor anexate acestei note formulate de pârâta CNCI, prin care s-au invocat excepțiile: inadmisibilității, modificării cererii de chemare în judecată după primul termen de judecată, a tardivității contestației formulate împotriva deciziei de validare parțială emisă de CNCI și a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, solicitându-se reclamanților să formuleze un punct de vedere până la termenul din data de 22.02.2019.

La acest nou termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziției nr. 108/10.05.2012 emisă de Primăria Slănic Moldova.

S-a reținut că manifestarea de voință a reclamantelor în sensul contestării și a Dispoziției nr. 108/10.05.2012 a fost în mod clar și neechivoc exprimată chiar prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 16.11.2017, și că în motivele de fapt ale cererii au fost expuse argumentele pentru care reclamantele consideră că dispoziția contestată este nelegală.

Sub acest aspect, s-a apreciat că nu erau necesare alte precizări din partea acestora, având în vedere și faptul că prin încheierea din 19.03.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a III - a civilă a invalidat anularea cererii și a dispus înaintarea dosarului la completul inițial învestit, instanța reținând, în esență, că reclamantele și-au îndeplinit obligația de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată, că obiectul cererii a fost determinat chiar prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, iar temeiul de drept al acțiunii, de asemenea, era indicat.

În raport de această primă observație, s-a reținut că primul termen de judecată în cauză fost la data de 21.09.2018, dată la care instanța era obligată să verifice competența și până la care părțile sau instanța puteau invoca excepții de necompetență, în condițiile reglementate de art. 130 și art. 131 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, s-a avut în vedere că, fără a se preciza care sunt acele elemente care lipsesc și care erau esențiale pentru verificarea și stabilirea competenței, la termenul de judecată din 21.09.2018, instanța a decis să amâne judecata, constatând cauza în stare de amânare, considerând că în cauză erau, totuși, aplicabile dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. primul termen de judecată a fost în data de 19.10.2018, dată la care, în raport de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, instanța era obligată să procedeze la verificarea competenței, condiționată fiind doar de legala îndeplinire a procedurii, nu și de posibilitatea părților de a formula concluzii.

În al treilea rând, s-a reținut că și admițând necesitatea formulării unor precizări de către reclamate, pe baza cărora să se poată stabili dacă acestea au înțeles să conteste și dispoziția Primarului orașului Slănic Moldova, județul Bacău, nici în data de 12.12.2018 (dată care, de asemenea, din punct de vedere temporal, este situată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018) instanța nu a stabilit competența, ci a amânat judecata cauzei, luând măsuri de comunicare a înscrisurilor depuse de CNCI și solicitând reclamantelor un punct de vedere referitor la excepțiile invocate de aceeași pârâtă prin notele de ședință, în condițiile în care atât soluționarea excepțiilor invocate în cauză, cât și măsurile referitoare la administrarea probatoriului sunt subsecvente stabilirii competenței.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială sau teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială a instanței și cea teritorială de ordine publică trebuie invocate de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Corelativ, alin. (1) și (2) ale art. 131 C. proc. civ., prevăd că la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu. În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Rațiunea acestor dispoziții legale este aceea de a asigura clarificarea și tranșarea încă de la debutul judecății a chestiunilor privitoare la stabilirea competenței instanței, astfel încât ele să fie invocate, puse în discuție și soluționate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată.

Cu caracter de excepție, legea îi îngăduie judecătorului să amâne judecata o singură dată pentru a obține lămuriri sau, după caz, probe suplimentare utile determinării competenței, însă o asemenea posibilitate trebuie să rămână una de care se uzează cu prudență, anume doar atunci când, în mod necesar, acordarea unui termen apare ca indispensabilă clarificării ori dovedirii unor împrejurări direct legate de stabilirea competenței.

Astfel fiind, judecătorul este ținut să asigure respectarea riguroasă a acestor dispoziții legale, veghind la realizarea scopului urmărit de legiuitor, în concretizarea dispozițiilor cu valoare de principiu cuprinse în art. 22 alin. (1) C. proc. civ.:

"Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ.:

"Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale."

Rezultă, așadar, că atunci când excepția de necompetență materială sau teritorială exclusivă este invocată din oficiu de judecătorul cauzei, trebuie respectat termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar eventuala amânare a judecății pentru a se obține lămuriri sau probe suplimentare în scopul verificării competenței, trebuie dispusă încă de la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și numai o singură dată.

Prin urmare, atunci când aceste dispoziții legale imperative nu sunt respectate, întrucât instanța invocă peste termenul legal excepția de necompetență materială sau teritorială exclusivă, verificându-și competența cu întârziere, prin încălcarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., consecința este aceea că instanța învestită cu judecarea procesului rămâne competentă a-l judeca, întrucât nu se mai poate dezînvesti în mod legal.

În acest caz, eventuala neregularitate constând în necompetența materială sau teritorială exclusivă a instanței, se acoperă, astfel încât instanța inițial sesizată este obligată să continue judecata, precum în situația în care sesizarea ei s-ar fi făcut cu respectarea normelor legale de competență.

Fiind vorba despre o competență câștigată prin voința legiuitorului, în cazul în care instanța ar proceda totuși la declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe, cu nesocotirea dispozițiilor legale menționate, aceasta din urmă este îndreptățită să invoce propria sa necompetență constatând că, ope legis, instanța inițial sesizată trebuia să păstreze judecata procesului, întrucât această instanță a dobândit nu doar prerogativa de a soluționa cauza, ci însăși obligația de a proceda la judecată.

În cauză, primul termen de judecată la Tribunalul București a fost la data de 21 septembrie 2018, când părțile erau legal citate, termen la care instanța a dispus amânarea judecății la data de 19.10.2018 pentru ca reclamanții să formuleze în mod expres obiectul cererii de chemare în judecată, să depună la dosar certificat de deces pentru C. și să exprime un punct de vedere raportat la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acesteia, invocată din oficiu de instanță; drept urmare, a apreciat pricina în stare de amânare, atât pentru verificarea competenței, cât și pentru soluționarea excepțiilor invocate în cauză.

La termenul de judecată următor, din 19.10.2018, Tribunalul București a amânat din nou judecata la data de 12.12.2018, pentru comunicarea precizărilor formulate de reclamante, solicitându-le pârâtelor să-și exprimare un punct de vedere cu privire excepțiile invocate prin întâmpinări, iar pârâtei CNCI să depună dosarul administrativ nr. x/CC/17.01.2006.

La termen din 12.12.2018, instanța a dispus citarea reclamanților cu câte o fotocopie a notei de ședință și a înscrisurilor anexate acestei note formulate de pârâta CNCI (prin care s-au invocat excepțiile: inadmisibilității modificării cererii de chemare în judecată după primul termen de judecată, a tardivității contestației formulate împotriva deciziei de validare parțială, emisă de CNCI și a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată), solicitând reclamanților să formuleze un punct de vedere asupra acestor excepții până la termenul din data de 22.02.2019.

Doar la cel de-al patrulea termen de judecată (și ultimul) acordat în cauză, acela din 22.02.2019, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziției nr. 108/10.05.2012 emisă de Primăria Slănic Moldova.

Față de succesiunea actelor de procedură efectuate de instanța inițial învestită, anterior expusă, Înalta Curte constată că Tribunalul București și-a nesocotit obligațiile care îi reveneau potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., încălcând limitele de timp impuse de aceste dispoziții legale pentru invocarea excepției necompetenței sale teritoriale și pentru soluționarea acesteia, astfel că, această instanță a devenit competentă a judeca procesul, fără a mai interesa dacă, pe fondul excepției, aceasta era sau nu întemeiată.

Prin urmare, competența teritorială de soluționare a capătului de cerere având ca obiect contestarea Dispoziției nr. 108/10.05.2012, emisă de Primăria Slănic Moldova a rămas dobândită Tribunalului București, secția a III-a civilă.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) procedură civilă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III - a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2020.