ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 448/2020

HOTĂRÂRE

18.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 448/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș sub nr. x/2019, creditoarea A. a solicitat obligarea debitoarei B. la plata sumei de 3.909,96 RON, compusă din 1.780,91 RON debit principal, 126 RON penalități de întârziere calculate conform prevederilor contractuale, 1.623,83 RON daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform prevederilor contractuale și 379,22 RON taxă pentru nereturnare echipament, percepută conform prevederilor contractuale.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1014 și urm. C. proc. civ.

Debitoarea nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Prin Ordonanța nr. 3.312 din 17 septembrie 2019, Judecătoria Târgu-Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că în cauza pendinte, competența teritorială a instanței judecătorești este una de ordine privată, reclamantul având posibilitatea de a alege între mai multe instanțe competente.

S-a arătat că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., regula generală în materia competenței teritoriale prevede faptul că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Cu toate acestea, având în vedere faptul că debitoarea are calitatea de consumator, s-a apreciat că este aplicabil art. 121 C. proc. civ., care prevede o competență teritorială exclusivă, de ordine publică în favoarea instanței în circumscripția căreia domiciliază consumatorul în cazul cererilor formulate de un profesionist împotriva acestuia.

Din verificările efectuate din oficiu de către instanță a rezultat faptul că domiciliul activ al debitoarei se află în circumscripția Judecătoriei Bistrița.

Așadar, instanța a constatat că judecătoria Târgu-Mureș nu este competentă teritorial să judece prezenta cerere, competența revenind Judecătoriei Bistrița.

Prin Ordonanța nr. 3.267 din 11 decembrie 2019, Judecătoria Bistrița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că acțiunea promovată este o acțiune personală, patrimonială, pentru care competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, potrivit regulii generale instituite de prevederile art. 1016 raportat la art. 107 C. proc. civ., excepția necompetenței fiind de ordine privată, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.

S-a arătat că potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Având în vedere cele de mai sus și faptul că debitoarea nu a depus întâmpinare și, prin urmare, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, s-a apreciat că revine Judecătoriei Târgu-Mureș competența de soluționare a cauzei, raportat la dispozițiile art. 107 și art. 116 C. proc. civ.

Chiar dacă raportul juridic de drept fundamental dintre părți are la bază un contract de prestări servicii, în care creditoarea are calitatea de profesionist iar debitoarea pe aceea de consumator, s-a arătat că în speță nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 121 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată nefiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind protecția drepturilor consumatorului sau cele ale OGR nr. 21/1992.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș creditoarea A. a solicitat obligarea debitoarei B. la plata sumei de 3.909,96 RON, compusă din 1.780,91 RON reprezentând debit principal, 126,00 RON cu titlu de penalități de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale, 1.623,83 RON reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, calculate conform prevederilor contractuale și 379,22 RON cu titlu de taxă pentru nereturnare echipament, percepută conform prevederilor contractuale.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1014 și urm. C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117 - 121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Competența teritorială de soluționare a acțiunii având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, prin care creditoarea tinde la valorificarea unui drept personal, patrimonial, se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, având în vedere și prevederile art. 1016 C. proc. civ., potrivit cărora creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În cauză nu se poate reține aplicarea art. 121 C. proc. civ., care prevede o competență teritorială exclusivă, întrucât cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată pe prevederi din materia protecției drepturilor consumatorului.

Din actele dosarului rezultă că debitoarea nu a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-Mureș.

Totodată, primul termen la care părțile au fost citate la Judecătoria Târgu-Mureș a fost cel din 11 iunie 2019, termen la care instanța a constatat că procedura de citare cu debitoarea nu este legal îndeplinită și a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 17 septembrie 2019, cu citarea debitoarei la adresa din Bistrița, str. x, termen la care instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu-Mureș.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către debitoare prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș.