ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1405/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr. din 24.10.2017, reclamata S.C. GRUP EXPLOATARE și ÎNTREȚINERE PALAT C.F.R S.A a chemat in judecată pe pârâtul A. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute a art. 3.9 din Contractul de mandat x/09.05.2014 pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 109/2011 modificată și repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea sumelor încasate, respectiv a sumei de 604,75 RON reprezentând contravaloare combustibil, actualizata cu indicele de inflație plus dobânda legala pentru lipsa de folosința până la achitarea efectiva a debitului și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de mandat nr. x/09.05.2014, în temeiul căruia a îndeplinit funcția de membru al directoratului, respectiv Președinte al Directoratului, beneficiind de indemnizație și alte beneficii stabilite prin contract.

Reclamanta a precizat că în urma unei acțiuni de control a auditorilor publici externi din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul III Direcția 1, control efectuat în perioada 12.01.2015-27.02.2015, care viza " Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și realitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor" echipa de control a stabilit prin decizia nr. III/28/24.03.2015, plata nelegală a altor drepturi de natură salarială în afara remunerației prevăzute de O.U.G. nr. 109/2011 către pârât. În urma includerii clauzelor privind acordarea altor avantaje de natură salarială, pe lângă remunerația fixă singura stabilită expres prin O.U.G. nr. 109/2011, pârâtul a beneficiat necuvenit de decontarea cheltuielilor de carburant în valoare de 604,75 RON .

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1236, art. 1238, art. 1247, art. 1254 și urm din C. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a cererii și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pentru că a dobândit autoritate de lucru judecat. În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispozițiile art. 430-431 și art. 208 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 100 din data de 14.02.2018, pronunțată de Judecătoria Corabia, s-a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Corabia, invocata din oficiu și s-a declinat competenta de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S.C. Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR. S.A, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "constatare nulitate act, pretenții", în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut că obiectul litigiului intră în categoria conflictelor de muncă, deoarece vizează plata unor drepturi de natură salarială, ce derivă din raporturi juridice de muncă, fiind incidente normele ce guvernează jurisdicția muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la 26 martie 2018.

Prin sentința nr. 507/2018 din 13 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile autorității de lucru judecat și netimbrării cererii de chemare judecată.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR. S.A., ca neîntemeiată.

Analizând cu precădere, în conformitate cu art. 248 pct. 1 C. proc. civ. excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul A., prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:

S-a constatat că, deși există identitate de părți, nu poate fi reținută identitatea de obiect și cauză, că până în prezent litigiul în raport cu care se invocă autoritatea de lucru judecat nu s-a soluționat, prin sentința nr. 2616/09.03.2016, pronunțată de Tribunalul București, în dosar nr. x/2016, fiind admisă excepția necompetentei materiale a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia și înaintându-se dosarul la ICCJ, în vederea soluționării conflictului negativ de competenta, pârâtul nedepunând la dosar sentința rămasă definitivă, după soluționarea conflictului de competență, deși a fost citat în acest sens.

Pe fond cererea de chemare în judecată, în raport de motivele invocate, dispozițiile legale aplicabile, instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Legea specială O.U.G. nr. 109/2011 modificată prin O.U.G. nr. 51/2013 prevede la art. 38 alin 1 că remunerația directorilor " este unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori" dar reglementarea vizează remunerația, nicidecum alte avantaje acordate acestora. Reglementarea era necesară pentru a se evita situația ca un director care este și administrator să beneficieze atât de indemnizația de director cât și de cea de administrator, adică să le cumuleze. Legea specială O.U.G. nr. 109/2011 modificată nu conține vreo interdicție privind acordarea unor alte avantaje, dimpotrivă permite existența și deci acordarea acestora așa cum rezultă din textul art. 39 " Remunerația și celelalte avantaje oferite administratorilor și directorilor în cadrul sistemului unitar, respectiv membrilor consiliului de supraveghere și membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, vor fi consemnate în situațiile financiare anuale și în raportul anual al comitetului de nominalizare și remunerare".

Din acest text de lege rezultă fără dubii că pot fi acordate cumulativ administratorilor - directori:

"remunerația și celelalte avantaje". Prin urmare susținerea apelantei în sensul că prin convenție (Contractul de mandat nr. x/09.05.2014) au fost încălcate dispozițiile art. 1247 și respectiv 11 C. civ. ceea ce ar atrage nulitatea absolută a clauzelor din contract referitoare la aceste avantaje, nu poate fi reținută.

Din actele și lucrările cauzei, instanța constată că avantajele acordate pârâtului, altele decât remunerația, au fost stabilite în condițiile art. art. 153 indice18 din Legea nr. 31/1990 M, coroborat cu art. 2025 C. civ. care, ca lege generală se aplică în completarea legii speciale, cu respectarea principiului forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 1270 C. civ.

Prin decizia nr. 438/2018 din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 507/2018 din 13 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că prima instanță în mod eronat a menționat în dispozitivul sentinței că recursul este calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii, iar reclamanta în considerarea acestei mențiuni eronate a formulat recurs.

Prin urmare, s-a constatat incidența prevederilor art. 457 alin. (3) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a respins ca inadmisibil recursul, iar de la data comunicării deciziei urmând să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

Împotriva sentinței civile nr. 507/2018 din 13 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel reclamanta S.C. Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A.

În considerentele acestei decizii au fost reținute următoarele aspecte:

Dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 reglementează exclusiv modul în care se stabilește remunerația directorilor.

Reținerea, de către instanța de fond, a art. 39 din O.U.G. nr. 109/2011, este întemeiată, în acest articol făcându-se precizarea că directorul beneficiază de remunerație, dar și de alte avantaje.

Este irelevant faptul că acest articol reglementează modul în care sunt înregistrate și făcute publice aceste remunerații și avantaje, cât timp prin el se recunoaște faptul că directorilor li se pot stabili, pe lângă remunerație, și unele avantaje. De asemenea, este irelevant în ce temei au fost stabilite aceste avantaje, atâta timp cât ele nu sunt interzise de lege. Mai mult, O.U.G. nr. 109/2011 face referire la aceste avantaje, precum și la bonusurile ce pot fi acordate directorilor, și la art. 55 alin. (2) și (3), unde se arată că modul de stabilire a lor trebuie inclus într-un raport, astfel încât sunt acceptate și de legea specială.

Pe de altă parte, în ceea ce privește temeiul juridic invocat de apelantă în acțiune, respectiv frauda la lege, Curtea a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare ale acestei instituții juridice.

Frauda la lege reprezintă o acțiune ilegitimă, făcută cu scopul de a eluda aplicarea normelor juridice, pentru a promova în mod ilegal unele interese, a ocoli anumite consecințe care nu convin, a profita de reglementări juridice mai favorabile, prin diverse artificii nepermise de lege. În această categorie intră și utilizarea unor manopere dolosive la încheierea sau executarea unei convenții, care au ca scop încălcarea, nerespectarea unor prevederi imperative ale legii.

Simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părțile au acționat de conveniență pentru a eluda prevederile legale, precum și dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative. Întrucât sarcina probei cu privire la existența unei fraude la lege îi revine reclamantului, acesta nu se poate baza pe simple afirmații, ci este necesar să se facă dovada atât a intenției pârâtului de a frauda legea, cât și a procedeului fraudulos prin care au fost eludate prevederile imperative ale legii.

Împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

Împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a susținut că instanța de apel nu a aplicat în mod corect dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, normă care determină beneficiile pe care le pot avea directorii unei societăți cu capital de stat, și care sunt: remunerația fixă, cota de participare la profitul societății, schema de pensii și o altă formă de remunerare stabilită pe baza indicatorilor de performanță.

A susținut recurenta că sumele care fac obiectul prezentului litigiu nu pot fi încadrate în niciuna din situațiile stabilite de legiuitor, întrucât acestea exced cadrului legal aplicabil și că astfel, în mod eronat, s-a dat eficiență prevederilor art. 39 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, ca fiind norma ce stabilește alte forme de remunerare, deoarece prin această prevedere legiuitorul a stabilit modul de înregistrare a beneficiilor în situațiile financiare și publicitatea acestora.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că legea specială care reglementează beneficiile ce pot fi acordate directorilor de la societățile de stat este O.U.G. nr. 109/2011, fiind eronate reținerile instanței conform cărora beneficiile pot fi suplimentare.

S-a arătat că art. 55 din O.U.G. nr. 109/2011 instituie o obligație de raportare și nu dă naștere unui drept la beneficii suplimentare, intenția legiuitorului fiind în sensul de a crea un cadru legislativ transparent și limitativ în stabilirea beneficiilor acordate directorilor pentru a proteja interesele statului în calitatea sa de acționar la diverse societăți comerciale.

Așadar, a apreciat recurenta, singurele beneficii ce pot fi acordate sunt cele stipulate la art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, combustibilul și decontarea cheltuielilor de cazare neputând fi încadrate la alte forme de remunerare și/sau beneficii, iar în cauză există o stare de confuzie în interpretarea și aplicarea actelor normative incidente.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 3 martie 2020, Înalta Curte a respins a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A., împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a stabilit termen de judecată la 12 mai 2020 când s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Potrivit rezoluției existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 21 iulie 2020, când a fost pronunțată prezenta hotărâre.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Nulitatea reprezintă una dintre sancțiunile de drept civil care afectează un contract încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale reglementând condițiile de formă și/sau de fond ale valabilității acestuia, cauzele de nulitate fiind enumerate de art. 1250 - 1251 C. civ.

În cauză prezintă relevanță dispozițiile articolului 3.8 și 3.9 din contractul de mandat din Secțiunea intitulată "Drepturile Mandatarului" - care constituie temeiul juridic al acțiunii - potrivit cărora mandatarul are dreptul să beneficieze de decontarea cheltuielilor aferente închirierii unui imobil de pe piața liberă până la suma de 2200 RON/lună și dreptul la mașină de serviciu cu o cotă de carburant alocată lunar de 200 litri."

Din reglementarea specială instituită prin dispozițiile art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, instanța a reținut că remunerația directorilor "este unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori" dar reglementarea vizează remunerația, nicidecum alte avantaje acordate acestora. Dispoziția legală elimină posibilitatea cumulului de indemnizație în cazul în care un director este și administrator.

Pe de altă parte, dispozițiile cu caracter derogatoriu din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice nu conțin nicio interdicție privind acordarea unor alte avantaje, dimpotrivă permit existența și deci acordarea acestora așa cum rezultă din textul art. 39:

"Remunerația și celelalte avantaje oferite administratorilor și directorilor în cadrul sistemului unitar, respectiv membrilor consiliului de supraveghere și membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, vor fi consemnate în situațiile financiare anuale și în raportul anual al comitetului de nominalizare și remunerare". Din acest text de lege rezultă, în mod nesusceptibil de interpretare, că pot fi acordate cumulativ administratorilor - directori:

"remunerația și celelalte avantaje".

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie constatarea nulității parțiale a contractului de mandat nr. x/09.05.2014 pe care reclamanta l-a încheiat în data de 09.05.2014 cu pârâtul, ca urmare a încălcării dispozițiilor cuprinse în art. 38 O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

În concluzie, art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011(în forma în vigoare la data încheierii contractului) reglementează remunerația de care beneficiază directorii pentru activitatea prestată, acesta fiind temeiul în baza căruia părțile în litigiu au convenit ca mandatarul să beneficieze pentru activitatea desfășurată în calitate de membru provizoriu al Directoratului, de o remunerație lunară; art. 39 din același act normativ reglementează posibilitatea de a acorda membrilor directoratului, distinct de remunerație, o serie de avantaje de natură patrimonială, acestea urmând a fi evidențiate în situațiile financiare anuale și în raportul anual al comitetului de nominalizare și remunerare. Acest articol a constituit temeiul în baza căruia intimatului-pârât i s-au acordat sumele indicate la art. 3.8 și 3.9 din contractul de mandat nr. x/09.05.2014, titlul cu care au fost acordate aceste sume integrându-se în noțiunea de avantaje patrimoniale avută în vedere de art. 39 O.U.G. nr. 109/2011.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că instanța de apel a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, hotărârea recurată nefiind astfel susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. GRUP EXPLOATARE ȘI ÎNTREȚINERE PALAT C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 258/2019 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iulie 2020.