ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul R.M. a

chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i comunice,

în scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, motivele care au

determinat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., așa

cum a solicitat prin petiția din data de 29 ianuarie 2010, la care nu s-a

răspuns în termenul de 30 de zile, precum și obligarea pârâtului la plata sumei

de 100 de RON/zi de întârziere cu titlu de penalități și la plata de daune

morale în cuantum de 50 RON.

Pârâta a depus întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând că reclamantului

i-a fost înaintată la data de 30 martie 2010 copia deciziei nr. 896 din 23 noiembrie

2009 pronunțată în Dosarul nr. 7302/1/2009 al Completului de 9 judecători. Pârâta

a mai arătat că soluțiile pronunțate de Instanța Supremă pot fi aflate accesând

site-ul acesteia, respectiv

www.scj.ro

.

Prin sentința civilă

nr. 3478 din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărâri instanței

de fond reclamantul R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 9 C. proc. civ..

În motivarea recursului

se arată că hotărârea este nulă având în vedere dispozițiile art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., deoarece instanța nu i-a comunicat întâmpinarea depusă de pârâtă,

fiind astfel încălcat principiul contradictorialității.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedre considerentele în continuare arătate.

Prin cererea de chemare

în judecată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtei să-i comunice, în scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea

hotărârii, motivele care au determinat încălcarea dispozițiilor art. 264 alin. (1)

din C. proc. civ., așa cum a solicitat prin petiția din data de 29 ianuarie 2010,

la care nu s-a răspuns în termenul de 30 de zile, precum și obligarea pârâtului

la plata sumei de 100 de RON/zi de întârziere cu titlu de penalități și la plata

de daune morale în cuantum de 50 RON.

Reclamantul a solicitat

prin petiția din data de 29 ianuarie 2010 urgentarea redactării deciziei nr. 896

din 23 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 7302/1/2009 al Completului de 9

judecători, precum și comunicarea în scris a motivelor care au determinat încălcarea

dispozițiilor art. 264 alin. (1) din C. proc. civ..

Pe de altă parte, reclamantului

i-a fost înaintată la data de 30 martie 2010 copia deciziei nr. 896 din 23 noiembrie

2009 pronunțată în Dosarul nr. 7302/1/2009 al Completului de 9 judecători, astfel

încât cererea sa de urgentare a redactării deciziei nr. 896 din 23 noiembrie 2009

pronunțată în Dosarul nr. 7302/1/2009 al Completului de 9 judecători, a rămas fără

obiect.

Cum dispozițiile din C.

proc. civ. nu prevăd obligația instanței de a comunica, în scris, motivele care

au determinat redactarea hotărârii cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut

de dispozițiile art. 264 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte în acord cu cele

reținute de instanța de fond constată că pârâta și-a îndeplinit obligația prevăzută

de această dispoziție legală, de redactare și comunicare a deciziei nr. 896 din

23 noiembrie 2009.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că, în cauză, nu este incident nici unul din motivele de casare sau modificare

a hotărârii recurate.

De asemenea Înalta Curte

constată că și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. este nefondat și nu poate fi primit.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.M., împotriva

sentinței civile nr. 3478 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2011.