ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1580/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1580/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 16 iulie 2020
Asupra conflictului negativ de competență;
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 25 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie antrenată răspunderea civilă delictuală a acestora prin obligarea la plata sumei de 4.000.000 RON fiecare reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., în favoarea Tribunalului Bihor.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata unor sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile pentru acoperirea unui prejudiciu moral, generat de traumele fizice și psihice la care a fost supus în Penitenciarului Oradea.
Față de obiectul cauzei - acțiune în răspundere civilă delictuală - și dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (9) din C. proc. civ., reținând că reclamantul este deținut în Penitenciarul Oradea, iar pârâții sunt angajați ai locului de deținere, cu domiciliul profesional în localitatea Oradea, str. x. județul Bihor și că faptele ilicite imputate pârâților și prejudiciul s-au produs la locul de detenție, Penitenciarul Oradea, s-a apreciat că Tribunalului Bihor îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.
2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 57 C din 9 iunie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bihor a reținut că prevederile art. 107 din C. proc. civ. reprezintă regula de drept comun în materia competenței teritoriale, fără ca legiuitorul să stabilească competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului.
Întrucât reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, fiind vorba de o competență relativă, numai pârâții puteau cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente, potrivit legii.
Or, în condițiile în care aceștia din urmă nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, Tribunalul Constanța a devenit competent să judece cererea reclamantului.
II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, în considerarea argumentelor ce succed:
Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
În cauză, Înalta Curte reține că Tribunalul Constanța și Tribunalul Bihor și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor legale care reglementează regimul juridic al competenței teritoriale de ordine privată.
Astfel, Tribunalul Constanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., apreciind că instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială se află Penitenciarul Oradea, unde se află deținut reclamantul, întrucât pârâții sunt angajați ai locului de deținere și au domiciliul în municipiul Oradea, iar faptele ilicite imputate și prejudiciul s-au produs la locul de detenție, în timp ce Tribunalul Bihor a apreciat că în speță este vorba de o competență relativă și, în condițiile în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă, potrivit legii, declinarea competenței la una dintre instanțele competente putea fi cerută numai de către pârât.
Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura", precum și cele ale alin. (3) al aceluiași articol, care stipulează că "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată".
Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".
Astfel, una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce privește persoana care poate sesiza această neregularitate.
Prin urmare, în situația în care reclamantul învestește cu soluționarea unei cereri o instanță necompetentă teritorial, iar în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 4.000.000 RON fiecare reprezentând daune morale.
Fiind vorba de o competență teritorială, prezintă interes norma de drept comun consacrată de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căreia cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, precum și norma de competență alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 9 din același cod, potrivit căruia, în materia răspunderii civile delictuale, competența aparține instanței "(…) în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă", ambele norme putând atrage competența aceleiași instanțe - Tribunalul Bihor.
Însă, în speță, necompetența teritorială este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., putea fi invocată doar de către pârâți, care nu au depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) din același cod.
Drept urmare, invocarea excepției necompetenței teritoriale, din oficiu, de către Tribunalul Constanța, la primul termen de judecată din data de 9 ianuarie 2020, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâților, care nu au înțeles să formuleze întâmpinare în termenul prescris de lege.
În consecință, această instanță a devenit competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță competentă a pierdut această prerogativă.
Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Constanța este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.